Septembrie 2011, 4 weekenduri ca în fiecare lună de altfel. Arunc o privire în călindar şi înjur printre dinţi. Raliul Ţara Bârsei în primul wekend, VTM Rânca în al doilea, Raliul Iaşului în ultimul, oare cum s-au adunat toate luna asta…
Mă uit în ochii colegului de muncă şi începe miloaga supremă. E1-le, ai ceva planuri pentru weekendurile din luna asta? Marş de aici, îmi spune răbufnind, să mă … în raliurile tale şi în toate sâmbetele în care am venit la muncă anul ăsta, numai să o tai tu prin toată ţara curgându-ţi balele după maşini.
L-am lăsat să se calmeze şi l-am luat din nou…Am reuşit sa facem nişte manevre, dar nu a vrut în ruptul capului ca la Ţara Bârsei să ajung la timp, deh nu le poţi avea pe toate.
Trezirea se face cu noaptea-n cap de cele mai multe ori, pentru că să dormi de cu o seară înainte la faţa locului te scoate din sărite şi bugetul drămuit pân’ la ultimul leuţ, iar ca să ajungi de Vineri, trebuie să înceapă miloaga şi la „ împărăţie” să te lase, dar nici să nu îţi taie din zilele de concediu…
Pentru cheltuieli minime se recurge la „senvişăreală”. Să fie cât mai multe, să rămână decât sa le ducem dorul…+ combinaţia cu unul sau mai mulţi camarazi privitori de raliuri, astfel încât la întoarcere acasă să spui bătându-te în piept că ai cheltuit mai nimic cu drumul.
Tot timpul m-am întrebat, care-i treaba cu fanii şi de ce sunt atât de putin importanţi în tot angrenajul sporturilor cu motor de la noi. Se vehiculează ideea din partea unor piloţi, care zic: de ce nu sunteţi mulţumiţi că vedeţi spectacol?; şi că nu plătiţi intrare, cum se practică la alte sporturi.
Ştiu că la o întrebare nu se răspunde cu o altă întrebare, însă dacă noi, mâna asta de spectatori care suntem pe toate coclaurile şi toate anotimpurile, am sta liniştiţi la tv urmărind marele premiul al Italiei de exemplu, voi pentru cine v-aţi mai bate? Nu îmi poate spune nimeni că merge doar pentru a-şi dovedi lui ca este cel mai bun. Totul se face pentru notorietate, pentru a deveni celebru şi pentru ca numele tău sa fie pe buzele tuturor. Sponsorul nu dă bani unui pilot pentru că: vai ce baiat bun şi drăguţ e şi ce ne mai place nouă de el. Îi dă pentru că vrea să scoata ceva din treaba asta.
Sunt aşa de mulţi fani ai sportului cu motor şi atâţia „lăikuitori” la poze, că te aştepţi ca pe probe să te îmbrânceşti cu lumea să poţi face o poză. Canci, de unde atâta fericire, plăcerea aceasta de raliu se materializează în faţa calculatorului, pe şanţ sunt o „mână”, cei mai inimoşi.
Nu cred că există exemplu mai actual decât cel al lui Block, Ken Block… La Standul celor de la Citroen erau câteva zeci de fani, dornici să-şi vadă idolii, la standul Ford mai subţire, dar la standul Monster, ca la reducerile de la Minimax, se călca lumea în picioare pentru un autograf şi un poster…
Deci care e până la urmă rolul spectatorilor, îi merită sportul cu motor românesc pe necajiţii care îşi rup de la gură să meargă pe probe?; la sute de km pentru a-i vedea idolii maxim 2-3 treceri de 30 secunde fiecare. Sunt atât de puţini şi atât de neînsemnaţi cei care dau totul pentru a fi alături de preferaţii lor.
Hmmm, nu ştiu ce să zic…