Category Archives: Tess Rally

Incepe CNR

Dupa o iarna care parea ca nu se mai termina, odata cu aparitia primilor ghiocei febra pregatirilor pentru sezonul 2012 al Campionatului National de Raliuri a intrat pe ultima suta de metri. Mecanicii insarcinati cu pregatirea masinilor de concurs au facut ore suplimentare pentru definitivarea materialului de concurs inainte de startul in prima etapa a sezonului. Ultimele saptamani au fost dedicate zvonurilor, si cu greu secretele pilotilor angrenati in acest campionat au inceput sa iasa la suprafata. Intr-un final am aflat ca 59 de piloti s-au inscris la startul etapei de la Brasov, o etapa pe care multi piloti o considera “cursa de casa” din varii motive.

 

Clasa 2 va fi clasa celor mai puternice masini, acolo unde isi face aparitia dupa un an de absenta si maghiarul Czaba Spitzmuller. Campionul en-titre Valentin Porcisteanu se aliniaza la start incepand cu acest an la volanul unui Mitsubishi Evo X R4 la fel ca Szabo Gergo. Cei doi “grei” din echipa campioana in 2011 Napoca Rally Academy, Marco Tempestini si Bogdan Marisca, vor miza in acest an pe Subaru STI R4, in timp ce Dan Girtofan vine cu o noua masina, Skoda Fabia S2000.  

 

Se pare ca 2012 este anul revenirilor, piloti precum Gunther Graef, Horatiu Ionescu Cristea sau Heinz Goellner revenind in peisajul raliurilor. Vom avea totodata parte si de nume noi precum Sebastian Stanciu care dupa doi ani petrecuti in Campionatul National de Viteza in Coasta isi face aparitia in CNR la volanul aceluiasi Mitsubishi Evo 7, dar si nume cu rezonanta internationala cum este cel a lui Francois Delecour care apare pe lista de inscrieri si se pare ca va pilota un Renault Megane la clasa 3.

 

Probele incep vineri, mai exact doua probe vor avea de parcurs concurentii, prima in lungime de 10.40km, iar cea de-a doua, care va reprezenta punctul de atractie pentru spectatori, Super Speciala in lungime de 1.20km care se va desfasura pe strazile orasului Brasov. Sambata incepe cu adevarat raliul pilotii avand de parcurs 101.90km de probe speciale, un raliu ce se va desfasura in intregime pe asfalt.  

 

 Plan Orar

 

Regulamentul particular a fost si el modificat astfel :

Buletin nr.2/27.03.2012

Regulament particular :
1. Articolul 12.10 se completează cu :
       Recunoaşterea PS 2 se va face pe „pe jos (fără automobile)” joi 29 martie 2012 între orele 22:00 – 23:00. Toate echipajele participante trebuie sa fie prezente la ora 22:00, la startul probei.

2. Articolul 16.1 se modifică după cum urmează :
       16.1. Startul primului echipaj vineri 30 martie 2012, ora 16:01.

Sebastian Stanciu debuteaza in Campionatul National de Raliuri

A inceput de jos asa cum era normal, totul fiind bine calculat de la inceput. Pe parcursul anului 2011 a dus o lupta nebuna cu cronometrele la fiecare etapa de viteza in coasta, reusind constant sa castige din ce in ce mai mult in duelul cu timpul. In finalul sezonului a venit si rasplata muncii depuse pe parcursul a 25 de etape, locul I la clasa H5 in ultima reprezentatie din 2011  la Rasnov.

 

In 2012 a venit momentul ca pilotul sustinut de BCR Asigurari sa paseasca in arena gladiatorilor din motorsportul romanesc. Vorbim despre Campionatul National de Raliuri din Romania, cea mai titrata competitie de motorsport din tara noastra in acest moment.  Clasa 11 este categoria unde s-a incadrat Mitsubishi-ul sau Lancer EVO VII, aceeasi masina care i-a fost fidela si anul trecut in Campionatul National de Viteza in Coasta, dar care a suferit mici modificari ale electronicii si a primit un restrictor.

 

credit foto: Andrei Tobosaru

 

Sebastian Stanciu il va avea alaturi de el in aceasta epopee pe Sorin Georgescu, un experimentat copilot, care a mai participat in Campionatul National de Raliuri in perioada 1997-2002.

 

Pentru mine raliurile reprezinta ceva nou fata de viteza in coasta. Dictarea, lucrul in echipa si prezenta unui copilot, numărul mult mai mare de kilometri de proba speciala, service sub presiunea timpului si multe altele, sunt lucruri noi penru mine. Sunt bucuros ca am alături de mine un copilot cu experiența, alaturi de care am reusit sa efectuez o sesiune de teste impreuna cu cei de la Colina. Am parcurs impreuna in jur de 60 kilometri in regim de trafic inchis, care ne-au fost de un real folos. Având in vedere ca totul este nou pentru noi, obiectivul nostru este sa terminam cursa, sa facem cat mai putine greseli si sa ne sudam ca si echipaj. Daca reusim sa facem toate aceste lucruri, putem face o figura frumoasa.declara plin de entuziasm si efervescenta Sebi.

 

De cealalata parte, vocea mult mai rationala si mai calma a lui Sorin, si-a facut simtita prezenta : “Va trebui sa consolidam increderea intre noi prima data. Sa ne obisnuim unul cu celalalt si rezultatele vor incepe sa se vada, in opinia mea, in a doua parte a campionatului. Testele au aratat ca masina este in stare foarte buna, iar echipa este foarte echilibrata, deoarece Sebi vine cu entuziasmul si adrenalina specifica varstei iar eu cu calmul si experienta acumulata. Personal revin cu placere in Campionatul National de Raliuri Dunlop.

 

Echipajul sustinut in acest an de BCR Asigurari, Konica Minolta, SEARCH CORPORATION si Autosolution, asteapta fanii raliurilor sa fie alaturi de ei pe probele speciale si sa se bucure impreuna la fiecare etapa de spectacolul oferit. Prima oprire este la Brasov, in weekend-ul care urmeaza, 30-31 martie.  

Gata pentru apararea titlului!

  • Marco Tempestini şi Bogdan Marişca vor lua startul la Tess Rally Braşov la bordul unor bolizi de ultima generatie: Subaru Impreza STI R4
  • Daniel Ungur revine la dragostea sa mai veche, Mitsubishi Lancer Evo VI, maşină  alături de care a fost campion naţional al Grupei N
  • Vlad Cosma este pregătit sa-şi apere titlurile obţinute sezonul trecut
  • Simone Tempestini face trecerea pe o maşină cu tracţiune integrală iar Florinel Tincescu are un nou copilot

 

19 săptămâni, 138 de zile şi 3.312 ore i-au ţinut departe pe fanii raliurilor din România de probele speciale. Aşteptarea a luat sfârşit pentru că în perioada 30-31 martie se va da startul în sezonul 2012 al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop la Braşov. Napoca Rally Academy, echipa campioană în anul 2011, porneşte la drum în acest nou sezon cu un singur gând: obţinerea celui de-al doilea titlu consecutiv de campioană la echipe.

 

Marco Tempestini şi Dorin Pulpea vin cu moralul ridicat după reuşita din Rally Islas Canarias El Corte Inglés, unde au obţinut primul podium pentru un echipaj românesc în Intercontinental Rally Challenge.

Păstrarea titlului de campioană naţională la echipe pentru Napoca Rally Academy va fi obiectivul nostru principal. Deasemeni, vom continua să susţinem tinerii piloţi, precum Vlad Cosma, Simone Tempestin şi Florinel Tincescu. La fel ca în fiecare an, eu şi Dorin ne propunem să avem ritmul din raliurile la care luam startul în afara ţării şi să fim ocoliţi de probleme tehnice. Dacă vom reuşi acest lucru, cu siguranţă că ne vom afla în lupta pentru titlul de campion naţional absolut până la sfârşit.

Vreau să le mulţumesc în mod special celor de la Lukoil pentru colaborarea frumoasă pe care am avut-o în ultimele două sezoane. În 2012, cei din Rusia au luat decizia de a nu se mai implica în raliuri, urmând să-şi concentreze eforturile în competiţiile desfăşurate pe circuite şi în Campionatul Mondial de Turisme ( WTCC ). Le urăm mult succes şi sperăm să revină cât mai repede alături de noi.a declarat Marco Tempestini.

 

Ediţiile din 2006 şi 2010 i-au adus echipajului Bogdan Marişca – Sebastian Itu cea mai înalta treaptă a podiumului la Braşov. În 2011, cei doi au fost foarte aproape să-şi treacă în cont o nouă victorie, însă la final s-au clasat pe poziţia secundă la capătul unui duel captivant.

Emoţiile startului într-un nou sezon al Campionatului Naţional de Raliuri ne-au cuprins şi pe noi, mai ales că anul acesta vom evolua pe o noua maşină, un Subaru Impreza STI R4. Sper ca împreună cu Sebi Itu, să ne adaptăm cât mai repede la ţinuta de drum a noii maşini. Bineînţeles că ne dorim o clasare cât mai bună la sfarşitul raliului, care s-ar traduce şi în puncte importante pentru echipă, păstrarea titlului la echipe fiind unul dintre obiectivele noastre principale în 2012.” a spus Bogdan Marişca.

 

Campion naţional al clasei 19 în 2011 cu trei etape înainte de finalul sezonului, echipajul Daniel Ungur – Anton Avram va ataca în acest an clasa 11 la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI.

 

Mă întorc la dragostea mea mai veche, Mitsubishi Lancer Evo VI. Am mai pilotat o astfel de maşina timp de patru sezoane, între 2001 şi 2005, iar în ultimul an am reuşit să câştig titlul de campion naţional la Grupa N. Eu şi Toni, avem două obiective foarte clare: păstrarea titlului de campioană naţională pe echipe pentru Napoca Rally Academy şi câştigarea clasei 11.” a spus Danny Ungur.

 

Vlad Cosma şi Florin Dorca, au reuşit anul trecut să câştige Citroen Racing Trophy, clasa 6 şi să fie primii în clasamentul rezervat Juniorilor. În 2012 cei doi rămân în bătălia aceleiaşi clase la volanul Citroen-ului C2R2 MAX.

 

Sezonul acesta ne propunem să mergem cât mai tare şi să nu ne mai concetrăm exclusiv pe obţinerea de rezultate. Dacă vom reuşi acest lucru, cu siguranţă acestea nu vor întarzia să apară. Dacă anul trecut 5 secunde au făcut diferenţa între locul 1 şi 2 la finalul sezonului, anul acesta vrem să fim cu 5 secunde în faţa locului 2.” a spus Vlad Cosma.

 

Simone Tempestini va evolua în 2012 alături de acelaşi copilot experimentat de anul trecut, Lucio Baggio. Cei doi vor lua startul la Tess Rally Braşov pe noua lor maşină, un Subaru Impreza STI N15.

 

Anul acesta voi continua să acumulez experienţă, mai ales că am trecut pe o maşină mult mai puternică. Am efectuat peste 250 de kilometri de teste în Italia cu noua maşină pe circuitul de la Franciacorta dar şi pe probe speciale utilizate în Rally di Luino-Montegrino. Maşina este mult mai puternică şi diferită decât toate maşinile pe care am mai concurat până acum şi sper să mă adaptez cât mai repede. De-abia aştept să înceapă Tess Rally Braşov! „ a spus şi Simone Tempestini. 

 

Florinel Tincescu, campionul de anul trecut al debutanţilor în Cupa Dacia, va lua startul în acest sezon pe un automobil Dacia Logan alături de un nou copilot.

 

Eu şi noul meu copilot Iulian Nicolaescu vom evolua ca şi sezonul trecut pe un automobil Dacia Logan. Weekend-ul trecut am participat la o sesiune de teste la capătul careia mă pot declara foarte mulţumit de cum a decurs aceasta. L-am avut în dreapta pe Bogdan Marişca, de la care am avut şi am foarte multe de învăţat. Sezonul acesta ne dorim o poziţie cât mai bună în clasamentul Cupei Dacia dar şi un loc pe podiumul clasei 9. a spus Florinel Tincescu.

 

Vineri, 30 martie, echipa Napoca Rally Academy aşteaptă toţi fanii raliurilor să guste spectacolul care va fi oferit de membrii echipei pe parcursul celor două probe speciale ale zilei, “Poiana Braşov” şi Super speciala “Braşov Rally Show” cu începere de la ora 17.43  pe străzile oraşului, iar sâmbătă, 31 martie, pe cele 6 probe speciale ale zilei finale a Tess Rally.

TESS Rally 2012 se intoarce acasa

  • Dupa o absenta de cinci ani, startul in TESS Rally 2012 se va da din Livada Postei, iar prima proba va fi „Poiana” in urcare
  • Daca un lucru este bun, trebuie mers mai departe
  • Lupta pentru victorie se va da pe „clasicele” probe din jurul Brasovului

 

In anul de gratie 2012, dupa cinci ani, Raliul Brasovului, acum sub denumirea „TESS Rally”, se intoarce acasa. Startul raliului se va da din Livada Postei, iar prima speciala va fi celebra „Poiana”, in urcare. Astfel celebrele viraje „la cimitir” , „de la Turnul Alb”, „Belgianu’”, „acele de la Belvedere” revin pe harta raliului.

 

Este foarte bine ca ne-a auzit rugile Cel de Sus. Asa trebuie sa inceapa un Raliu al Brasovului, cu Poiana pe urcare si cu startul din Livada Postei. Asa e traditia si mai frumos nu se putea, a spus Dan Girtofan, cel mai titrat pilot brasovean in activitate.

 

Daca un lucru este bun, trebuie mers mai departe

 

Dar, asta nu este tot. In ultimii ani, la TESS Rally, bolizii au revenit in centrul orasului, pe traseul pe care in perioada interbelica se organiza „Marele Premiu al Brasovului” la automobilism. Incet, dar sigur, acest traseu stradal desenat pe cel mai important bulevard al orasului a devenit o traditie atat pentru participanti cat si pentru numerosul public care an de an gusta spectacolul. „Cum sa nu continuam un lucru care a prins asa de bine la public si la participanti?”, a intrebat Ganz Miklos, viceprimarul Brasovului cand organzizatorii i-au prezentat formatul raliului. Astfel, dupa ce echipajele vor „face” Poiana, se vor intoarce in centrul orasului pentru „Brasov Rally Show 2012″

 

Lupta pentru victorie se va da pe „clasicele” probe din jurul Brasovului

 

Daca in prima zi echipajele vor avea posibilitatea sa isi etaleze in fata miilor de iubitori ai automobilismului bolizii, „pictati” cu imaginea celor ce ii sustin, adevarata lupta va fi in a doua zi a TESS Rally 2012, adica pe probele speciale unde fiecare sutime va conta. Astfel, dupa o „incalzire” pe traseul Rasnov – Predeal (Paraul Rece) si o urcare in Poiana Brasov pe „Valea Ceatatii”, vor urma probele „regina” ale cursei, si anume Babarunca si Cheia, speciale care sunt, dupa parerea pilotilor, cele mai frumoase probe pe asfalt din campionat.

 

Dupa acest regal, va mai fi o trecere pe Paraul Rece si apoi tot celebrul traseu care leaga Brasovul de statiunea Poiana Brasov – parcurs de aceasta data in coborare, va avea onoarea sa inchida spectacolul.

 

TESS Rally 2012 – date tehnice

Suprafata: asfalt 100 %

Lungime totala: 303,45 km

Lungime probe speciale: 113,5 km (37,4%)

PS 1: Poiana Brasov – 10,4 km

PS 2 :BrasovRally Show (superspeciala): 1,2 km

PS 3: Paraul Rece 1: 14,5 km

PS 4: Rasnov – 8 km

PS 5: Babarunca – 28,1 km

PS 6: Cheia – 27,8 kmi

PS 7: Paraul Rece 2 – 14,5 km

PS 8: Poiana – 9 km