Pentru a opta oara consecutiv C.S. SAVU RACING organizeaza Raliul Clujului, etapa a 4-a in cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, editia 2010. Avand o traditie inceputa in anul 1975, Raliul Clujului a ajuns la a 29-a editie. Anul 2008 a adus cel mai mare numar de participanti inscrisi la o competitie in epoca moderna a raliurilor din Romania, 75 de echipaje luand startul din Piata Unirii din centrul municipiului Cluj-Napoca. Anul 2009 a adus recunoasterea internationala a acestui raliu, dupa ce vreme de cativa ani in tara noastra nu s-au mai organizat competitii de asemenea anvergura, Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, editia 2009, ramanand si singura competitie de acest gen din sezonul trecut.
Traseul propus spre aprobare Federatiei Romane de Automobilism Sportiv cuprinde noua probe speciale, desfasurate in totalitate sambata, 25.06.2010, totalizand 104,80 km, dintr-un total de 277,00 km. Din seria noutatilor cu care organizatorii i-au obisnuit in fiecare an pe iubitorii motorsportului se numara amenajarea Parcului de Service langa Parcul Inchis, in cadrul Pietii Unirii din Cluj-Napoca, alaturi de inserarea in planul orar a unei noi probe speciale in lungime de 7,20 km. Pentru prima data la Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, conform noilor reglementari FRAS, se va organiza un Shakedown in cadrul caruia concurentii isi vor putea testa si regla masinile de concurs in functie de configuratia traseului. Tot la capitolul noutati Polus Center Cluj devine pentru prima data gazda unui eveniment din cadrul Campionatului National de Raliuri, aici fiind stabilite locatiile Conferintelor de Presa, Secretariatului, Colegiului Comisarilor Sportivi, Superspecialei si Festivitatii de Premiere.
Anul trecut , lupta a fost extrem de stransa, clujeanul Bogdan Marisca reusind sa se impuna la general in fata lui Gergo Szabo cu aproximativ 12 secunde la finalul raliului iar la Grupa A, Alex Filip a castigat cu numai 1 secunda avans.
Documentele oficiale le puteti descarca de mai jos :
Raliul-Clujului-Regulament-Particular-2010
Pe siteul organizatorului au aparut deja primele trei echipaje inscrise : echipaje inscrise Raliul Clujului 2010
sursa : Raliulclujului.ro