Publicitate

Recent sositul pilot maghiar in Campionatul National de Raliuri castiga Raliul Tirgu Mures 2010 . Csaba Spitzmuller se afla d-abia la a doua etapa in CNR, el lipsind de la Raliul Brasovului iar la Raliul Argesului a abandonat din motive tehnice inca de la a doua proba speciala .

Spitzmuller este fostul campion national al Ungariei din 2008, an in care a pilotat un Mitsubishi Lancer WRC  insa in acest an concureaza in Romania pe un Mitsubishi Lancer Evo9 de Grupa N .

Pe locul doi in Raliul Muresului s-a clasat un alt pilot maghiar, Gergo Szabo ( Mitsubishi Lancer Evo9) acesta fiind campionul en titre din Campionatul National de Raliuri al Romaniei . Dupa ce in urma etapei de la Brasov acesta a fost exclus datorita unor neconformitati ale combustibilului utilizat, se pare ca pierderea nu este asa mare , clasamentul general la finalul sezonului constituindu-se dupa regula N -1 . Szabo este deasemeni si invingatorul etapei precedente , Raliul Argesului.

Pe locul trei in clasamentul general al Raliului Muresului s-a clasat pilotul brasovean Dan Girtofan ( Subaru Impreza STI ), acesta confirmand forma buna aratata in Raliul Argesului pe care l-a terminat pe pozitia secunda a clasamentului general.

Desi in mare parte la Raliul Muresului lupta intre piloti a fost extrem de stransa, doi dintre cei mai buni piloti romani au fost tradati de materialul de concurs si s-au vazut nevoiti sa abandoneze . Astfel, dupa o problema la pompa de benzina, Vali Porcisteanu a abandonat dupa Ps6 iar Manuel Mihalache a abandonat tot din cauza unor motive tehnice pe Ps10.

Liderul la zi , Bogdan Marisca a incheiat Raliul Muresului pe locul 4 in clasamentul general la un ecart de 52.5 secunde fata de ocupantul locului 1 iar pe pozitia a cincea s-a clasat Titi Aur , aflat  intr-o evidenta crestere de forma .

La Grupa A s-a impus fara probleme Edwin Keleti dupa o evolutie fara greseli , pe locurile urmatoare ale podiumului clasandu-se Alex Filip si Vlad Cosma.

Alex Filip se impune si in Citroen Racing Trophy, reusind o evolutie perfecta pe o masina fara specificatia MAX a micutului Citroen C2R2 . Podiumul Citroen Racing Trophy este completat de pilotii clujeni Vlad Cosma si Danny Ungur.

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro