Năstase izbutește al doilea succes consecutiv pe macadam

Victorios la Arad, prilej cu care și-a recăpătat poziția de lider al Cupei Dacia și a probat că nu este dispus să cedeze prea  ușor Trofeul Klar Macadam, Bogdan Năstase a abordat Trofeul Țara Bârsei Dunlop- Klar Professional, cu dorința de a bifa un nou succes. Firesc, sarcina sa nu era deloc una lejeră în condițiile în care Viorel Ivan, campionul în exercițiu,  Sebastian Barbu, ori principalii protagoniști din întrecerea debutanților, Tîrnovean și Tincescu, aveau și ei ca obiectiv  victoria.

 

 

Cea de-a șaptea etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2011, întrecere derulată sub egida FRAS, a debutat, ca și anul trecut, cu superspeciala Băneasa Rally Show. Prilej pentru competitorii din întrecerea internă, dar și, firesc, cei înscriși la Cupa Dacia, să-și demonstreze măiestria în fața publicului bucureștean. Cel mai rapid a fost Ivan, cel care a fost urmat de Barbu, Tempestini jr. și Lucian Gârbacea, cel care, cu acest prilej, și-a făcut reapariția în campionatul de raliuri. Tîrnovean, ocupantul locului 2 în ierarhia sezonului, termina proba doar pe locul 5, în timp ce Năstase se clasa al 7-lea. Lupta pentru victorie avea însă să se dea a doua zi, în triunghiul forestier Azuga- Săcele- Predeal, acolo unde piloții aveau de parcurs șapte secțiuni competitive.

 

 

Sâmbătă dimineață, Ivan a început în forță, bifând al doilea ”scratch” cu un avans de doar 1,4 secunde de Năstase, care  urca pe aceeași poziție și în ierarhia raliului. Locul 3 pe probă, dar și în clasamentul Cupei era ocupat de Barbu. Pe proba secundă, ordinea primilor doi avea să se inverseze, însă, cedând doar 0,4 secunde, Ivan rămânea lider. După prima  ”buclă”, Barbu își păstra locul 3, urmat de Gioarsă, care proba o formă apropiată celei din startul stagiunii, Tincescu și Tîrnovean.

 

Urma prima trecere pe proba ”regină” a competiției, Săcele-Azuga, cu o lungime de 24,7 km. Iar Năstase a atacat,  izbutind să-și treacă în cont, în premieră pentru acest raliu, cel mai rapid timp. Mai mult, devansându-l cu fix 26 de  secunde pe Ivan, devenea noul lider al întrecerii, cu un avans autoritar. Tincescu, autor al celui de-al treilea timp, se  apropia de Barbu, cel care era pe treapta a treia a podiumului provizoriu, în timp ce Gioarsă, Gârbacea jr. și Tîrnovean,  clasați într-un ecart de circa 17 secunde, se situau pe locurile 4-6. Pe următoarea probă, care preceda o nouă revenire  în parcul de service, Năstase a mai bifat un ”scratch”, în timp ce Tincescu profita de problemele lui Barbu (pană) pentru a urca pe locul trei.

 

 

Următoarea ”buclă” a mai adus două victorii pe probele speciale pentru Năstase și un reviriment al lui Tîrnovean. ”Am  avut un început de zi deloc fast, în care nu mi-am regăsit ritmul obișnuit. Acum parcă încep să-mi revin, dar este târziu.  Nu-mi rămâne decât să mă concentrez pentru a aduna cât mai multe puncte și să sper că la Iași o să fie altfel”, spunea  Octavian. El ajunsese pe locul 5, însă era clar că nu mai putea viza victoria în competiția debutanților, și că urmează să  piardă locul secund în clasamentul Cupei.

 

 

Parcul de service dinaintea ultimei probe, cea de-a doua trecere pe Săcele-Azuga, avea însă să decidă și învingătorul. La  ieșirea de pe probă, Bogdan Năstase și Alex Popidan, cei care conduceau autoritar în clasament, au auzit un zgomot  ciudat. Foarte rapid mașina a început să aibă probleme din ce în ce mai mari și, cu greu, cei doi au reușit să o aducă în  parcul de service. Verdictul: cedase cutia de viteze, iar liderul clasamentului Cupei Dacia avea în față spectrul  abandonului.

 

 

Însă s-a produs minunea. În 20 de minute, timpul maxim admis de regulament pentru parcul de service F, mecanicii au  schimbat cutia de viteze. Pentru a se încadra în timp echipa de mecanici a sibianului a fost ajutată de o serie de alți   mecanici, printre aceștia numărându-se cei din echipa lui Bogdan Marișca, din echipa lui George Grigorescu și din cea a  lui Titi Aur. Năstase a putut astfel să parcurgă ultima probă, obținând locul 3, după Ivan și Barbu, și să termine primul întrecerea.

 

 

Această victorie le aparține mecanicilor. Când am realizat că am ieșit la timp din parcul de service și că vom putea  parcurge ultima probă am fost extrem de emoționat. Trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au venit să ne ajute:  vărul Nicu, mecanicul lui Bogdan Marișca, Iulian, din echipa lui George Grigorescu, mecanicii lui Titi, și toți ceilalți.  Datorită lor am putut termina raliul și suntem în continuare lideri în clasamentul general al Cupei Dacia”, avea să spună la final, cu un zâmbet larg, Bogdan.

 

 

Locul secund i-a revenit lui Viorel Ivan, cel care ocupă acum aceeași poziție și în ierarhia stagiunii, cu un avans de doar  0,5 puncte în fața lui Barbu. Clasat al treilea în Raliul Țara Bîrsei Dunlop- Klar Professional, Sebastian se situează pe același loc și în ierarhia Cupei Dacia și rămâne în continuare liderul Trofeului Klar Macadam, o întrecere în care însă  Năstase se apropie amenințător.

 

 

Tincescu, Gioarsă și Tîrnovean au ocupat locurile 4-6 și, în aceeași ordine, au urcat pe prodiumul competiției  debutanților. Una în care, urmare a celor 10 puncte suplimentare obținute în această rundă, Florin izbutește să-l   depășească pe Octavian, devenind nou lider al clasamentului general.

 

 

Clasament general dupa 7 etape