Dan Girtofan isi propune sa obtina titlul in sezonul 2013 al CNR

Dan Gîrtofan și partenerul său, Škoda România, sunt pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru sezonul 2013 al Campionatului Național de Raliuri Dunlop, ce va debuta vineri și sâmbătă, la Brașov, odată cu TESS Rally Dunlop. Dacă anul trecut, primul în care importatorul Škoda a fost alături de Giri și de copilotul său Adrian Berghea, a contat mai mult ca și un „cantonament” pentru a învăța ce poate deja celebra Škoda Fabia S2000, în 2013, cei doi driveri de la poalele Tâmpei vor să atace cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Giri

Pentru noi, 2012 a fost un prilej foarte bun de a cunoaște mașina și de a învăța cum să o punem cel mai bine în valoare pe probele de la la noi din țară, fie că a fost macadam fie că a fost asfalt. Am făcut multe încercări, care ne-au costat puncte importante în clasament, dar eu zic că am reușit să găsim niște setări care să dea randamentul scontat, astfel că încrederea în noul sezon, este foarte mare. Vrem și știm că suntem pregătiți, să atacăm din nou locul cel mai sus din clasament. Iar primul prilej pentru a demonstra ce putem este TESS Rally Dunlop, o cursă de casă, cu probe pe care le cunoaștem foarte bine. Sperăm ca și vremea să țină cu noi și să nu mai avem suprizele de anul trecut”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Dan Girtofan si Adrian Berghea vor avea o intalnire cu reprezentantii mass-media joi, 21 martie 2013, de la ora 10:00 la sediul Delcar – dealer Skoda, de la intrarea in Ghimbav.