Giri: „Voi pilota de plăcere la Iași”

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia S2000) se pregătesc pentru Raliul Iașului Cotnari, etapa a 7-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2015, ce va avea loc în orașul de pe Dealul Copoului. Competiția ieșeană se anunță foarte interesantă, dar Giri și Tudor promit să ofere un spectacol agreabil fanilor care vor veni pe „specialele” moldave în weekend. „Traseul este unul foarte frumos, cu probe interesante, pe un macadam ce se prezintă în condiții foarte bune. Vremea a ținut cu noi până acum și sperăm să fie la fel de frumoasă și în timpul cursei, pentru ca fanii să vină în număr cât mai mare pe probe. Voi pilota de plăcere la Iași. Vreau ca și eu și Tudor să o luăm pas cu pas, să ne simțim excelent pe probele speciale, iar la final să obținem un rezultat bun, care să ne ajute să urcăm pe o poziție mai sus în ierarhia generală”, a declarat Dan Gîrtofan.

Giri

Giri și Tudor îi au ca parteneri în CNRD 2015 pe Škoda România, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert România, Mipa și Presto prin Rompresto Trading și ProX România.