Surprize la Muscel Racing Contest

Mari sportivi ai Romaniei la Campulung

Tandarica isi face echipa de curse

Cu prilejul Raliului Argesului 2010, pilotii din CNRD 2010, alaturi de vedete de marca din sportul romanesc si showbiz, au dat curs initiativei comune a Consiliului Judetean Arges, Primariei Pitesti si organizatorului si s-au implicat intr-o actiune de strangere de fonduri pentru Centrul de copii Sf.Andrei din Pitesti. Si cu prilejul Muscel Racing Contest, Monica Iagar, alaturi de o alta mare campioana a atletismului romanesc si mondial, Maricica Puica, dar si de maestrul Ovidiu Lipan Tandarica, probeaza ca nu raman indiferenti in fata problemelor sociale. De aceasta data, la initiativa Primariei din Campulung si a organizatorului evenimentului ASC Hatters Motorsport, vedetele amintite, alaturi de pilotii din CNVCD 2010, se vor implica in proiectul de strangere de fonduri pentru “Cantina saracilor”, demersul fiind sustinut si de Lions Club Campulung Negru Voda.

Pentru Ovidiu Lipan Tandarica prezenta la Campulung are insa si o alta conotatie. Incantat de senzatiile traite cu prilejul Raliului Argesului 2010, maestrul pare decis sa-si formeze propria echipa, dar si sa-si achizitioneze un automobil de competitie pentru a participa, atunci cand programul ii permite, la intrecerile de viteza in coasta. In acest sens, intentioneaza sa discute la Muscel Racing Contest cu oficiali ai FRAS, dar si cu sportivi si manageri, pentru a obtine mai multe date care sa-l ajut sa-si puna planul in aplicare. “Am fost pe Transfagarasan acum 10 zile la Raliul Argesului si am mers in regim de curse cu o masina pregatita special. Este o senzatie extraordinara pe care vreau sa o retraiesc cat mai des, asa ca ma gandesc serios sa imi iau un bolid de curse. Ma voi intalni la Campulung cu cateva persoane din domeniu si dupa ce ma voi sfatui cu ei voi lua o decizie”, spune Ovidiu Lipan Tandarica.