Etapa a-XV-a se va desfasura IN MEMORIAM CORNEL AXINTE



Au mai ramas numai doua zile pana la startul editiei a treia a Muscel Racing Contest, runda care pune punct final Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Un eveniment care se anunta deja o reusita prin prisma numarului de competitori, existand deja 64 de concurenti care si-au confirmat participarea. Intre acestia, numele de referinta ale campionatului, precum Lucien Hora, Paul Andronic, Silviu Dumitrescu, Christian Nistoran, o multime dintre „greii” Campionatului National de Raliuri Dunlop 2010, intre care Vali Porcisteanu, Dan Girtofan (ocupantii locurilor 2 si 3 in acest sezon si cei mai bine clasati piloti romani), multiplul campion Titi Aur, dar si Florentin Petre, campionul Bulgariei in 2010 la viteza pe circuit. Organizatorul, Hatters Motorsport, anticipeaza insa ca pana joi seara, atunci cand se vor finaliza inscrierile pentru etapa de vineri, lista se va completa si cu alte nume, existand premise ca Muscel Racing Contest sa depaseasca, din punctul de vedere al participarii, recordul stabilit in 2010.

In aceste zile, traseul de concurs de pe mult-apreciatul Mateias se reconditioneaza, astfel ca vineri dimineata, la startul primei etape, concurentii sa aiba la dispozitie o suprafata de concurs impecabila, pentru a delecta fanii pe care organizatorii ii asteapa in numar cat mai mare.

Asa cum a devenit deja un obicei, la Campulung Muscel se omagiaza in prima etapa a weekend-ului, personalitati sau oameni simpli care si-au unit destinele cu cel al marelui circ al automobilismului sportiv.

Etapele de viteza in coasta au inceput in 2010 cu un memorial Horia Andronic si se incheie cu o etapa a XV-a, “in memoriam Cornel Axinte”. Si daca Horia Andronic a marcat o viata alaturi de automobilismul sportiv, a adunat de-a lungul vietii prieteni apropiati de fenomen si este cunoscut si recunoscut de toti iubitorii motorsportului, Cornel a plecat dintre noi inainte sa isi demonstreze abilitatile de pilot, la doar 22 ani, la un an de la debutul in cursele de viteza in coasta.

Nascut la 12 septembrie 1987, Cornel Mihai Axinte ne-a parasit pe 17 octombrie 2009, exact acum un an, dupa ce a participat cu Volkswagenul sau (numar de concurs 457) la 5 etape de viteza in coasta.

Sa te odihnesti in pace, Cornel!

Media@FRAS