76 de piloţi înscrişi în cursa pentru Trofeul „Sinaia Forever”– Porsche România

La startul etapelor a IX-a şi a X-a din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2011, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, programate în perioada 22 – 24 iulie, s-au înscris, până acum, 76 de piloţi.

 

 

Primăria oraşului Sinaia mulţumeşte autorităţilor şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea ediţiei de anul acesta a Trofeului „Sinaia Forever”. Suntem onoraţi că s-au înscris şi anul acesta peste 70 de piloţi la etapele de la Sinaia şi acest lucru ne confirmă că se simt bine la noi şi că le place traseul. La această ediţie a Trofeului ne-am pregătit să-i conferim titlul de cetăţean de onoare al oraşului Sinaia venerabilului pilot, Marin Dumitrescu în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate. Îmi place să fac sport, iar automobilismul este extrem de antrenant de aceea m-am înscris şi anul acesta, deşi nu am avut timp deloc pentru antrenamente. Îi felicit pe sinăieni pentru înţelegere şi sustinere şi îi rog să respecte măsurile de securitate care au fost luate pentru siguranţa tuturor participanţilor la eveniment ”, a spus Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia.

 


Ovidiu Mazilu, Preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv: Ne bucurăm că autorităţile şi locuitorii din Sinaia se dovedesc a fi printre cei mai fideli susţinători ai dezvoltării şi practicării sportului cu motor pe patru roţi, în România.  Ajunsă la a treia ediţie, putem vorbi despre “dubla” de la Sinaia ca o competiţie care devine una de tradiţie în peisajul sportiv şi automobilistic, lucru dovedit şi de numărul important de piloţi care şi-au anunţat prezenta la Start. Am încredere că Trofeul Sinaia Forever va fi un succes, atât din punctul de vedere al organizatorilor sau sportivilor, cât şi din punctul de vedere al publicului numeros care a participat în fiecare an la aceste etape al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop”.

              

 

INFO TRAFIC:

În perioada de desfăşurare a Trofeului „Sinaia Forever” circulaţia autovehiculelor în Sinaia, va fi oprită astfel:

  • · B-dul Carol I, pe sectorul de drum dintre străzile Aosta şi O.Goga, în intervalele:

–   de joi, 21 iulie 2011, ora 16.00, până vineri, 22 iulie 2011, ora 7.30;

–    vineri 22 iulie 2011, între orele 16.00 – 21.00;

– de sâmbătă, 23 iulie 2011, ora 15.00, până duminică, 24 iulie 2010, ora 8.00;

– duminică, 24 iulie 2011, între orele 16.00 – 21.00;

  • · str. O.Goga, de joi, 21 iulie 2011, ora 12.00 până duminică, 24 iulie 2011, ora 20.00;
  • · traseul, care cuprinde străzile Eroilor, Mănăstirii, Furnica, Calea Codrului, Drum Nou Cota 1400 (între Restaurant Taverna Sârbului – Restaurant Schiori), va fi închis vineri, 22 iulie 2011, între orele 7.00 – 16.00 şi duminică, 24 iulie 2011, între orele 07.30 – 16.00

 

Mădălina Roşu

Ofiţer de presă

One thought on “76 de piloţi înscrişi în cursa pentru Trofeul „Sinaia Forever”– Porsche România”

Comments are closed.