Finala campionatului de Viteză în Coastă se joacă cu casa închisă la Brasov

La fel ca de fiecare dată de la revenirea în calendarul competițional, Marele Premiu al Orașului Brașov a atras și în acest an un număr impresionant de participanți. Spectatorii care vor fi prezenți la finalul acestei săptămâni (3-4 octombrie) pe marginea traseului ce urcă din Brașov spre Poiana Brașov vor vedea în acțiune nu mai puțin de 92 de mașini ce au fost înscrise în concurs, la acestea adaugându-se alte 3 mașini de deschidere deosebite. Deși în mod normal înscrierile puteau continua și după data limită de 28 septembrie, organizatorii brașoveni au decis să nu mai accepte cereri pentru a se putea respecta programul întrecerii și pentru a se încadra în spațiul dedicat parcului de asistență.

 

Lista de inscrieri 

Eduard Tontsch
foto: Bogdan Barabas

După cinci sezoane în care a dominat Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop cu al său monopost Lola, Lucien Hora nu a mai luat startul în 2015 decât în etapa inaugurală de la Râșnov, lăsând cale liberă spre titlu piloților de turisme. Marele Premiu al Orașului Brașov reprezintă atât etapa finală a campionatului cât și runda ce va desemna noul Campion Național Absolut de Viteză în Coastă. Protagoniștii bătăliei finale sunt Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo IX) și Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo VIII), cei doi fiind despărțiți în acest moment în clasament de doar 6 puncte. Deși Ovidiu Zaberca, un obișnuit al primelor poziții, nu va lua startul la Brașov din cauza problemelor medicale în urma ieșirii în decor de la Câmpulung Muscel, duelul lui Andronic cu Răduț ar putea fi “încurcat” de Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX), de Istvan Kavecz (BMW M3) – campionul Croației la viteză în coastă -, sau de regula “N-1” prin care se scade din totalul punctelor cel mai slab rezultat al sezonului. 

Adi Sotingeanu

Pe lângă clasamentul OPEN, etapa brașoveană va stabili și campionii altor categorii. Alexandru Mitroi, Ion Nicolae și Raul Szene, toți piloți ai unor Mitsubishi Lancer, își dispută titlul grupei N. Chiar dacă are un avans în fruntea grupei A de 18 puncte în fața lui Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo VIII) și de 22 puncte în fața lui Adrian Sotingeanu (Subaru Impreza GC8), Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer Evo IX) nu are încă titlul în buzunar și este nevoit să nu facă greșeli mari în ultima etapă. Pentru titlul Cupei Diesel se vor duela pe Drumul Poienii Bogdan Samoila (Seat Ibiza) și Costi Stratnic (BMW 135d). Toate aceste clasamente finale vor fi influențate de aceeași regulă “N-1”, calculele nefiind simple.

foto: Simcat.ro
foto: Simcat.ro

Marele Premiu al Orașului Brașov a atras pe lista înscrierilor și piloții care deja și-au adjudecat titlurile pentru care au luptat în 2015. Unul dintre cei mai rapizi piloți de la coastă, Serban Andrei (Skoda Fabia), a devenit deja campion al categoriei 2 Roți Motrice. De asemenea, Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta GTV) este deja campion al categoriei automobilelor istorice clasa I1 iar Gunther Graef (BMW 1602) al clasei I2. Horia Gheorghe (Honda Civic) vine la Brașov în calitate de campion al juniorilor iar Claudiu Vasilache (Citroen Saxo) de campion al debutanților. Situațiile încheiate din clasamente nu i-a oprit pe aceștia să alerge pe una dintre cele mai frumoase probe de motorsport din România.

 

In afara maghiarului Kavecz, Marele Premiu al Orașului Brașov beneficiază și de prezența spectaculosului pilot Garo Haroutounian (BMW M3), campion al Libanului. Acesta va lua startul în afara concursului, ca “vorleiter”. Celelalte mașini de deschidere vor fi pilotate de Manu Mihalache (Mitsubishi Lancer EVO IX) și Costi Răduță (Legend Car). La prezențe notabile trebuie menționați și Dan Spuderka, care va pilota pentru prima dată în concurs modelul Dacia 1300 restaurat, și Eduard Tontsch ce va alinia la start două automobile BMW clasice, modelul 2002 și modelul 3.0 CSL.     

 

Chiar dacă săptămâna a început cu ploaie multă la Brașov, weekend-ul se anunță însorit cu temperaturi ridicate. Vremea bună, numărul și calitatea concurenților, accesibilitatea traseului și frumusețea acestuia sunt doar câteva motive care anunța un final de campionat de excepție.

 

Evenimentul automobilistic va debuta vineri (2 octombrie), atunci când Livada Poștei din Brașov va fi populată cu mașinile participante, urmanda ca la ora 17:00 să aibă loc prezentarea concurenților. Ziua de sâmbătă (3 octombrie) programează două manșe de recunoașteri și trei manșe de antrenamente cronometrate, care vor stabili ordinea de start în concursul de a două zi. Cei 5 km ai traseului vor mai putea fi parcurși duminică dimineață (4 octombrie) de încă două ori în cadrul altor două runde de recunoașteri înainte de punctul culminant al weekendului și al campionatului, cele două manșe de concurs, care vor fi programate începând cu orele 13:00, respectiv 15:30. Drumul Poienii va fi deschis circulației publice sâmbătă între 11:30-13:00 și duminică între 11:30-12:40, pentru a da ocazia spectatorilor să ajungă în zonele dorite. 

 

Eugeniu Ionescu CristeaLa fel ca și anul trecut, Marele Premiu al Orașului Brașov îl va omagia pe Eugeniu Ionescu-Cristea, multiplu campion național de raliuri, viteză în coastă și viteză pe circuit, precum și deținător al titlului de Campion Balcanic la raliuri, dispărut dintre noi în 2011. 

 

TOTAL și SERUS SERVICE susțin Marele Premiu al Orașului Brașov în calitate de parteneri oficiali. TOTAL LUBRICANTS, producătorul de top de lubrifianți ce a construit la Cristian, Brașov, una dintre cele mai moderne fabrici de uleiuri, a câștigat alături de echipajul Sebastien Loeb/ Daniel Elena 8 titluri mondiale ale constructorilor și 9 ale piloților în campionatul WRC. Implicarea în motorsport a brandului TOTAL include și Formula 1, cursa de 24 de ore de la Le Mans sau Raliul Dakar. SERUS SERVICE face parte din Grupul SERUS, dealer autorizat al mărcilor Dacia, Renault și Nissan.

 

Marele Premiu al Orașului Brașov este susținut de Consiliul Local și Primăria Brașov și se desfăsoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră Brașov, al Poliției Locale Brașov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgentă Brașov și al Regiei Autonome de Transport Brașov. Asistența medicală este asigurată de Apel One Med.

 

Pro X este partener principal. Parteneri ai evenimentului: Coprest, ZIZIN, AHA Bistro & Lounge. Partenerul tehnic al evenimentului este Cyclon Motorsport.
Parteneri media: KISS FM, Zile și Nopți, Autorally.ro, RTT Metropola, Prețul Zilei, Mix TV.