Revenire în forţă pentru István Soós cu ocazia Trofeului Râşnov powered by Total

După absenţa de la primele două etape din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Total 2020, pilotul braşovean István Soós revine cu ocazia etapei cu numărul trei din calendarul competiţional, cea care va avea loc pe traseul găzduit de Valea Cetăţii, un traseu bine cunoscut în lumea motorsportului din România.

Trofeul Râşnov powered by Total va marca şi o schimbare majoră pentru István, cel care va lua startul cu un model Mitsubishi Lancer Evo IX de grupa A, fiind astfel şi o etapă de acomodare cu noua maşină pentru restul sezonului  dar mai ales pentru anul următor.

 

István Soós:  Îmi doresc să transform pasiunea în performanţă, indiferent de vremurile prin care trecem. Ne vedem în weekend la Râşnov, alături de colegii mei şi ei iubitori de adrenalină, să aducem din nou sportul în atenţia iubitoriilor de viteză. Cu siguranţă va fi o cursă spectaculoasă ce nu trebuie ratată.

 

Program Trofeul Râşnov powered by Total 2020:

Vineri, 31 iulie 2020

  • Recunoaștere 1 – 09:30
  • Recunoaștere 2 – 11:15
  • Recunoaștere 3 – 13:00
  • Antrenament cronometrat 1 – 14:45
  • Antrenament cronometrat 2 – 16:45

Sâmbătă, 1 august 2020

  • Recunoaștere 4 – 09:30
  • Recunoaștere 5 – 11:15
  • Concurs 1 – 13:00
  • Concurs 2 – 15:00

 

În sezonul 2020, István Soós este susţinut de către partenerii: Cartier Coresi , CinemaOne şi BMF Grup.