Publicitate

Sinaia găzduieşte din nou două etape din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. În perioada 23 – 25 iulie, pe un traseu extrem de spectaculos, sunt programate etapele a 7-a şi a 8-a din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2010.

Anul trecut, la prima ediţie, am reuşit să readucem Sinaia pe harta competiţiilor automobilistice. Spectacolul cailor putere şi numărul turiştilor care au venit special să trăiască emoţia singurului concurs din România desfăşurat pe un circuit urban, ne motivează să continuăm. Anul acesta ne dorim ca Sinaia să devină un punct de reper, în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor de gen., a spus Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia.

Trofeul „Sinaia Forever” se va desfăşura în zilele de vineri, 23 iulie şi duminică, 25 iulie, în fiecare din aceste zile fiind programate câte două curse. Startul se va da chiar de lângă Casinoul oraşului Sinaia, la intersecţia străzilor Octavian Goga, Mănăstirii şi Eroilor, iar sosirea este programată la Telegondola Sinaia.

Mă bucur foarte mult pentru că orasul meu natal, Sinaia dă startul şi anul acesta la etapele a VII-a şi a VIII-a din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2010, sub egida (FRAS) Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Anul trecut, clubul organizator, Autosport Fair Play, a reuşit să atragă parteneri puternici care împreună cu Primăria Sinaia au putut face posibil acest eveniment. Din păcate criza financiară tot mai accentuată din ţara noastră s-a resimţit şi în acest domeniu, iar anul acesta până acum cateva zile, organizarea celor două etape din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă nu era posibilă pentru că nu exista nici un partener până la acea oră. Multumită Primăriei Sinaia care şi-a dorit foarte mult să continue tradiţia renăscută anul trecut, concursul se va ţine şi în acest an, pentru că Primăria Sinaia a reuşit pe ultima sută de metri să identifice bugetul minim necesar pentru buna desfăşurare în condiţii de siguranţă şi securitate maximă a unui eveniment automobilistic, unic în România. Practic, Primăria Sinaia anul acesta este organizatorul de drept al acestei competiţii, clubul meu, Autosport Fair Play oferind de data aceasta doar suport legal  pentru această organizare. Multumim şi pe această cale Primăriei Sinaia împreună cu care suntem convinşi că vom realiza cel puţin aceeaşi bună organizare de anul trecut.”, a spus Claudiu David, director organizatoric.

Traseul celei de a doua ediţii a Trofeului „Sinaia Forever” are o lungime de 3.015,2 metri, diferenţa de nivel de la start la sosire fiind de 163,3 metri. Startul în cele două zile de concurs se va da începând cu ora 8:30.

Mădălina Roşu – Ofiţer de presă

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro