Cele 4 zile de test colectiv de saptamina trecuta de la Jerez a fost din nou afectat de ploaie. In primele doua zile, echipele s-au confruntat cu vremea schimbatoare si din cauza aceasta au avut dificultati in a-si realiza programele planificate. Noroc ca vineri si simbata a aparut soarele si pilotii au putut sa efectueze multe tururi de pista, reusind sa recupereze timpul pierdut.
Asa cum era de asteptat, timpii cei mai buni s-au obtinut pe vreme frumoasa, in ultimele doua zile. Cel mai rapid a fost campionul mondial Jenson Button, pe McLaren, urmat de Kubica pe Renault si “my man” Kamui Kobayashi, pe Sauberul lipsit in continuare de sponsori importanti. Ceilalti? Red Bull a fost mai tot timpul incomodat de probleme tehnice (masinile lui Newey sint predispuse la asa ceva), Mercedes nu a iesit in evidenta cu mare lucru, Force India e pe drumul cel bun, Williams sint si ei acolo, la mijloc, cu Renault.
In schimb, cei care au impresionat (din nou, as spune) au fost cei de la Ferrari. Nu trebuie sa ne lasam inselati de absenta lor din topul 6 al celor mai buni timpi, fiindca italienii au mers pe cartea fiabilitatii, cu Alonso efectuind foarte multe ture cu benzina multa, aratind o consistenta suprema si cu timpi comparativi uluitori. De altfel, spaniolul a si declarat ca e foarte multumit de masina.
Cei mai activi piloti au fost Nico Hulkenberg (Williams) cu 275 de ture, Alonso cu 269 si Jaime Alguersuari pe Toro Rosso, cu 259 de ture.
Sa nu uitam si de cei mici si amariti, Virgin si Lotus. Tot timpul la coada clasamentului in aceste zile (ceea ce e de asteptat si in campionat, dealtfel), n-au lasat totusi o impresie rea, cele 4-5 secunde pe tur fata de cei mai rapizi nu arata chiar rau, tinind cont ca au pornit de la zero. E mare lucru ca au reusit sa puna pe pista niste masini, fara (mari) probleme tehnice, spre deosebire de celelalte 2 echipe noi inscrise in campionat, care nici in poze nu au prezentat vreo masina. Sint zvonuri din ce in ce mai insistente ca USF1 vrea sa amine cu 4 curse participarea, lucru interzis de FIA, iar telenovela Campos Meta inca nu s-a terminat, spaniolii care l-au angajat pe Bruno Senna schimbindu-si actionarul principal si directorul, in speranta ca reusesc sa ajunga pe grila din Bahrain.
Apropo de Campos, se pare ca il vom revedea ca director pe Colin Kolles (roman de origine) din nou in padoc, dupa experienta cu Midland, Spyker si Force India.
Pina la inceputul campionatului mai este un singur test, la Barcelona, circuitul care va arata probabil cel mai clar cine unde se afla, si sa speram ca vremea va fi frumoasa.
Eu totusi m-as hazarda la o concluzie preliminara (desi nu v-as sfatui sa pariati pe asta).
Principal favorit este Ferrari, o masina foarte fiabila, si in acelasi timp foarte rapida cu rezervorul plin. Apoi McLaren, foarte rapizi “pe gol”, nu atit de consistenti pe parcursuri lungi.
Urmeaza Red Bull, care au avut citeva sclipiri, dar si un semn de intrebare privind fiabilitatea. Mercedes e un alt favorit, datorita “mostenirii” lui Brawn si “baronului rosu”, dar nu a impresionat in teste.
Dintre restul, Sauber pare promitator, cu conditia ca lipsa cronica de sponsori sa nu-i fi determinat sa impresioneze “artificial” (benzina putina in rezervor). Nici Renault n-arata rau, si Kubica e un pilot de la care avem mari asteptari.
In orice caz, acest sezon se anunta foarte interesant, cu mai multe masini pe grila si cu multe incertitudini datorate noilor reguli, in special lipsa realimentarii si calificarile cu benzina putina. Eu ma mai bucur ca vor fi multe masini frumoase, noul Renault, Lotus, Ferrari, Mercedes si Mclaren arata extraordinar de bine, si in general sint foarte diferite intre ele.
Clasament cumulat pe cele 4 zile de teste la Jerez, 17-20 februarie:
Pozitia | Pilot | Echipa | Best | Tururi | 17 feb | 18 feb | 19 feb | 20 feb |
1 | Button | McLaren | 01:18.87 | 209 | – | – | 01:20.39 | 01:18.87 |
2 | Kubica | Renault | 01:19.11 | 217 | – | – | 01:21.92 | 01:19.11 |
3 | Kobayashi | Sauber | 01:19.19 | 145 | – | – | 01:22.23 | 01:19.19 |
4 | Webber | Red Bull | 01:19.30 | 202 | – | – | 01:19.30 | 01:21.19 |
5 | Liuzzi | Force India | 01:19.65 | 151 | – | 01:30.67 | – | 01:19.65 |
6 | Rosberg | Mercedes | 01:20.06 | 187 | – | 01:28.52 | – | 01:20.06 |
7 | Alonso | Ferrari | 01:20.12 | 269 | – | – | 01:20.12 | 01:20.44 |
8 | Alguersuari | Toro Rosso | 01:21.05 | 259 | – | – | 01:22.56 | 01:21.05 |
9 | Hulkenberg | Williams | 01:21.43 | 275 | – | – | 01:21.43 | 01:21.92 |
10 | M.Schumacher | Mercedes | 01:21.44 | 190 | 01:23.80 | – | 01:21.44 | – |
11 | Sutil | Force India | 01:21.94 | 97 | 01:24.27 | – | 01:21.94 | – |
12 | Glock | Virgin | 01:22.43 | 136 | 01:32.42 | 01:30.48 | – | 01:22.43 |
13 | Vettel | Red Bull | 01:22.59 | 191 | 01:22.59 | 01:28.16 | – | – |
14 | Hamilton | McLaren | 01:23.02 | 144 | 01:23.02 | 01:31.63 | – | – |
15 | Massa | Ferrari | 01:23.20 | 80 | 01:23.20 | 01:28.88 | – | – |
16 | Buemi | Toro Rosso | 01:23.32 | 103 | 01:23.32 | 01:32.68 | – | – |
17 | de la Rosa | Sauber | 01:23.37 | 109 | 01:23.37 | 01:29.69 | – | – |
18 | Trulli | Lotus | 01:23.47 | 141 | – | – | – | 01:23.47 |
19 | di Grassi | Virgin | 01:23.50 | 34 | – | – | 01:23.50 | – |
20 | Kovalainen | Lotus | 01:23.52 | 98 | – | 01:33.55 | 01:23.52 | – |
21 | di Resta | Force India | 01:25.09 | 130 | 01:25.09 | 01:30.34 | – | – |
22 | Petrov | Renault | 01:26.24 | 112 | 01:26.24 | 01:27.83 | – | – |
23 | Barrichello | Williams | 01:27.15 | 179 | 01:27.32 | 01:27.15 | – | – |
24 | Fauzy | Lotus | 01:31.85 | 76 | 01:31.85 | – | – |
Autor : Emil Caldararu
Bun articol! La mai multe!