“The Hulk”, un pole-position surpriză în Brazilia

Penultima rundă a Campionatului Mondial de Formula 1 nu se dezminte şi ne furnizează spectacolul aşteptat.

După ce în antrenamentele de vineri piloţii Red Bull au avut cei mai buni timpi, în a treia sesiune, sîmbătă dimineaţă, disputată de data aceasta pe ploaie, Robert Kubica pe Renault a fost cel mai rapid.

Calificările însă au fost probabil cele mai interesante din tot sezonul. La ora începerii şedinţei de calificări ploaia se oprise, dar pista era încă udă, aşa că toţi piloţii au ieşit în pistă cu pneuri intermediare. După prima parte, Adrian Sutil a fost eliminat surprinzător, în general ştiindu-se că e un pilot care merge foarte bine pe ploaie.

A doua parte a calificărilor a provocat încă şi mai multe surprize: Jenson Button, campionul mondial en-titre, nu a reuşit să treacă şi a ramas doar cu locul 11. Felipe Massa a trecut in extremis cu al 10-lea timp, iar Nico Rosberg a pierdut duelul intern cu Michael Schumacher, rămînînd în afara topului 10. Au trecut mai departe cele doua Red Bull, Ferrari cu ambii piloţi, Renault de asemenea cu ambii piloţi (bună performanţă pentru Petrov, care vineri ieşise în decor), un singur McLaren (Lewis Hamilton) şi un Mercedes GP (Schumi), precum şi cele două maşini Williams, cu Barrichello şi Hulkenberg.

A treia parte a calificărilor avea să aducă cea mai mare surpriză a sezonului. Deşi pista începuse să se usuce pe trasa ideală, toţi piloţii au ieşit la început tot cu pneuri intermediare, Hamilton fiind cel mai rapid. Imediat însă după aceasta au schimbat pe cauciucuri slick, timpii au început să scadă, iar cel mai rapid s-a dovedit debutantul Nico Hulkenberg de la Williams, care a înşiruit cîteva tururi din ce în ce mai bune, obţinînd pole-position-ul cu mai mult de o secundă diferenţă faţă de următorul clasat!

Neamţul de la Williams va fi deci primul pe grilă, urmat de Vettel pe Red Bull, Webber şi Hamilton fiind pe linia a doua, iar Alonso al cincilea, în spatele principalilor concurenţi în lupta pentru titlu. Barrichello împarte linia a treia cu Alonso, fiind urmat de Kubica, Schumacher, Massa şi Petrov.

Pentru cursa de duminică (ora 18 în România) se anunţă vreme bună şi pistă uscată, dar cu o grilă de start atît de interesantă spectacolui e aproape garantat.