Vlad Cosma incheie Barum Czech Rally pe sase la clasa lui

Echipajul Napoca Rally Academy, Vlad Cosma/Florin Dorca, a  incheiat pe locul 6 in clasamentul clasei 6, Barum Rally, a saptea etapa a Intercontinental Rally Challenge, desfasurata vineri, sambata si duminica la Zlin, Cehia. Dupa problemele de sambata si dupa ce au aflat ecarturile fata de ceilalti piloti de la aceasta clasa, Vlad si Florin au decis sa mearga la conservare duminica, fara sa-si asume riscuri. Strategia a dat roade si cei doi au mai urcat astfel o pozitie in clasamentul clasei:

 

Am decis sa nu ne mai asumam niciun risc si duminica am mers sa terminam raliul. Am reusit sa urcam o pozitie in clasamentul clasei sase chiar dupa prima proba si, in final, am urcat cinci pozitii si  in clasamentul general. Per ansamblu, prin prisma rezultatului,  putem spune ca nu a fost raliul nostru de aceasta data. In schimb, am acumulat 250 de kilometri de probe speciale foarte dificile si suntem multumiti de evolutia noastra  pe probele pe care nu am avut probleme. Cred ca, daca nu am fi avut necazuri, am fi terminat pe un loc trei la clasa, ceea ce ne multumeste, avand in vedere lipsa noastra totala de experienta pentru acest gen de probe speciale.

 

 

Probele aici sunt foarte inguste si de viteza foarte mare, cu portiuni foarte valurite,varfuri de panta pe care saream tare in viraj, ceva total diferit de Romania, dar si de Yalta,unde probele au fost inguste, dar mult mai lente. Aici am intalnit viraje foarte inguste, foarte valurite, dar foarte rapide. Trebuia gasit echilibrul optim intre set-up-ul masinii si stilul de pilotaj. Noi nici set-up nu am avut, nici n-am stiut sa mergem pe genul acesta de probe. Intre timp am invatat si, la anul, va fi mai bine, cu certitudine. Pentru ca sunt sigur ca vom fi aici si anul viitor. A fost un  spectacol total, un eveniment la nivelul unei etape de wrc, atat in ceea ce priveste organizarea, cat si participarea spectatorilor, nivelul sportivilor, totul a fost ca-n mondial”, a declarat Vlad la finalul raliului.

 

 

Barum Czech Rally a fost castigat de echipajul ceh Jan Copecky/Petr Stary, urmat de belgienii Freddy Loix/ Frederic Miclotte ( la 1,2 secunde!) iar pe trei a venit echipajul finlandez Juhho Hänninen/Mikko Markkula, toate trei echipajele concurand pe Skoda Fabia S 2000.