REGULAMENT CUPA VIP – CUPA FRAS – DUNLOP la karting



Dincolo de intrecerile incluse in programul oficial al Cupei FRAS- Dunlop, fanii kartingului vor putea asista sambata 3 iulie, cu incepere de la ora 17:00, si la o competitie neconformista, Cupa VIP.

Pana la acest moment, pe lista participantilor figureaza echipa Jack Daniel’s RT, condusa de Mihai Leu, cea a pilotilor, care-i include deja pe Vali Porcisteanu, Dragos Dinu si Adrian Grigore, cea a reprezentantelor sexului frumos care concureaza in intrecerile de raliuri si viteza in coasta (Alina Bunica, Andreea Necula, Mihaela Beldie), team-ul Hatters (Aurelian Andronache, Florin Pelmus, Mihai Stana si Ionut Mageanu), “Echipa de aur” (Monica Iagar, Otilia Badescu, Corina Ungureanu, Monica Rosu), dar si un team condus de vedeta TV Cabral. Chiar la momentul trimiterii acestui comunicat si-au mai anuntat participarea maestrul Ovidiu Lipan Tandarica si asistenta lui Mihai Morar de la “Rai da’ Buni”, Adelina Pestritu. Lista finala de inscrieri si componenta echipelor urmeaza sa fie anuntata vineri seara.

REGULAMENT CUPA VIP

Cap. I  Reguli generale

Cursa va fi organizata in conformitate cu regulile si reglementarile sportive in vigoare.

Participantii, pilotii si echipele sunt nevoiti sa respecte aceste clauze prin simpla implicare si participare la cursa.

Fiecare membru al echipei trebuie sa cunoasca reglementarile si sa semneze inainte de participarea la cursa. O echipa este formata din 4 piloti .

Managerul echipei sau reprezentantul  ei este responsabil pentru actiunile si comportamentul tuturor membrilor echipei. De aceea el va lua orice masura necesara pentru a se asigura ca atmosfera evenimentului si cursa in sine vor decurge intr-o perfecta armonie cu reglementarile prezente.

Managerul(reprezentantul echipei) decide strategia echipei(schimb piloti, timp de stat pe circuit, alimentare, s.a.m.d).

Cap. II Reguli tehnice

Karturile sunt asigurate de catre organizator si vor avea o putere de  13 cai putere.

Ele vor fi alese prin tragere la sorti de catre managerul  echipei.  Echipa va inregistra un numar de kart pe formularul  de inchiriere.

NICIUN SCHIMB SAU VREO POSIBILA PLANGERE NU POT FI FACUTE CU PRIVIRE LA MATERIALELE MENTIONATE MAI SUS, O DATA CE KARTURILE AU FOST ALESE.

Se vor folosi numai  slickuri puse la dispozitie de catre organizatori.

Cap. III  Desfasurarea evenimentului

Briefing  – prezentare generala a desfasurarii evenimentului, a regulilor de ordine interioara precum si a informatiilor referitoare la pilotarea kartului in conditii de siguranta.In timpul briefiengului se va efectua tragerea la sorti a karturilor.

Antrenament – timpul rezervat antrenamentului va fi divizat in manse de 5 minute in care fiecare membru este obligat sa execute cel putin o runda de antrenament.

Briefing – sedinta scurta destinata clarificarii problemelor sau nelamuririlor aparute in timpul antrenamentului.

Calificari – cel mai bun timp din rundele de antrenament efectuat de unul din membrii echipei desemnat de managerul echipei in scopul stabilirii ordinii de asezare pe grila de start.

Desfasurarea cursei – cursa va dura 1 ore si 30 minute chiar daca aceasta perioada poate fi intrerupta in functie de anumite circumstante. In functie de timpii obtinuti in runda de calificare concurentii vor fi asezati in pregrila iar distanta parcursa pana la linia de start este considerata tur de incalzire. In timpul turului de incalzire este obligatorie pastrarea ordinii in care s-a plecat depasirea fiind strict interzisa. Orice kart care nu-si pastreaza pozitia in timpul turului de incalzire va fi retrogradat pe ultima pozitie a grilei de start.

Prima pozitie pe grila de start este situata in partea stanga a pistei.

Startul se  va da cu ajutorul semaforului iar procedura de start este urmatoarea : dupa asezarea concurentilor pe grila se vor aprinde pe rand cele 4 lumini rosii ale semaforului, fiecare la un interval de o secunda. In momentul stingerii celor 4 lumini se va porni in cursa. Intre momentul in care toate becurile rosii sunt aprinse si momentul in care se vor stinge exista un interval de timp intre 0 si 2 secunde.

In cazul in care unul dintre concurenti anticipeaza startul , se va aprinde lumina galbena intermitenta a semaforului si comisarii de traseu vor flutura steagurile galbene. Concurentul in cauza va fi retrogradat pe ultima pozitie de start.

In timpul evenimentului pilotii se vor schimba intre ei. Fiecare pilot trebuie sa faca minim 4 ture.

Schimbarea pilotilor se va desfasura in urmatoarele conditii :

  1. iesirea pilotilor de pe pista se va face prin breteaua situata la capatul liniei drepte semnalizand cu mana dreapta ridicata
  2. kartul va fi adus in zona delimitata echipei respective, din grila ,cu o  viteza nu mai mare decat viteza mersului pe jos.
  3. in timpul petrecut in grila pentru schimbarea pilotilor va fi executata o verificare tehnica a kartului de catre reprezentantul organizatorului. In cazul in care se constata o defectiune ce nu poate fi remediata  rapid, kartul va fi inlocuit cu cel de rezerva
  4. revenirea pe pista se va face numai in momentul in care reprezentantul organizatorului aflat la intrarea in pista semnalizeaza faptul ca aceasta se poate face in conditii de siguranta

In cazul aparitiei unei defectiuni tehnice care impiedica concurentul sa continue cursa in conditii normale acesta este obligat sa ramana in kart si sa semnalizeze acest lucru prin ridicarea mainii. In cazul unei defectiuni care nu poate fi remediata in timp util, un alt membru al echipei va pleca cu kartul de rezerva din grila.

Managerul fiecarei echipe hotaraste cand alimenteaza(daca este necesar) cu benzina si are obligatia sa anunte responsabilul din zona de service rapid cand doreste sa faca acest lucru.

Organizatorul poate opri cursa prin aprinderea luminii galbene a semaforului corelata cu fluturarea steagului rosu de catre comisarii de traseu iar pilotii vor aseza karturile in zona de grila indicata de organizator in ordinea intrarii in grila.Oprirea cursei se va face in situatiile urmatoare :

  1. conditii meteorologice nefavorabile
  2. nu mai sunt karturi de rezerva
  3. aparitia unor accidente
  4. orice alt eveniment neprevazut care impiedica desfasurarea cursei in bune conditii

Cap. IV   Abateri si penalizari

Se considera abateri si se sanctioneaza cu penalizarile prevazute urmatoarele:

  1. intrarea in grila cu viteza mai mare decat viteza mersului pe jos.
  2. lovirile considerate intentionate sau datorita imprudentei in pilotaj
  3. 2. nerespectarea numarului de tururi ale pilotului mentionate in      regulament
  4. nerespectarea oricarei reguli din regulament
  5. oprirea voluntara pe pista
  6. coborarea din kart sau scoaterea castii in timpul petrecut pe pista

Oricare din aceste abateri conduce la sanctionarea echipei in felul urmator:

  1. prima abatere penalizare 1 min
  2. a doua abatere penalizare 3 min
  3. a treia abatere penalizare 5 min

Se considera a doua abatere atunci cand un membru al aceleiasi echipei incalca una din prevederile mentionate anterior.

Scurtarea traseului se considera abatere majora si se sanctioneaza cu 5 min penalizare.

Cap. V  Dispozitii finale

Castigatoarea cursei este echipa care a parcurs cel mai mare numar de ture. Daca mai multe echipe au acelasi numar de ture efectuate clasamentul va fi in functie de ordinea trecerii liniei de sosire.

Comentarii

comentarii