Pilotul piteştean al echipei Vallino Rally Team, Vali Porcişteanu, a anunţat că va da totul din el pentru un spectacol de excepţie la Raliul Câmpulungului care va fi organizat duminică, 4 iulie, în zona Muscel. „Probele speciale ale acestui raliu tradiţional se vor desfăşura la Bughiţa şi la Strâmtu. Sunt în jur de 34 de kilometri de probă specială, ceea ce se pretează pentru un Rally Sprint. După aceea, vom avea un mega-show în centru, în Piaţa Primăriei Câmpulung. La Rally Show probele nu mai contează ca timp, aşa că toată lumea va face spectacol maxim. Eu promit că voi da tot ce am mai bun, pentru a le oferi tuturor iubitorilor de raliu un spectacol total! Sperăm să fie un număr cât mai mare de participanţi, iar fanii noştri să se bucure de spectacolul de la Raliul Câmpulungului”, ne-a declarat Vali Porcişteanu.
În perioada 3-4 iulie 2010, la Câmpulung Muscel, se va desfăşura prima etapă a Campionatului Naţional de Rally Sprint al României. Competiţia de duminică, 4 iulie a.c., este organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv în preambulul Zilelor Municipiului Câmpulung Muscel. Raliul Câmpulungului, organizat în zona comunei Lereşti, este una din competiţiile cu cea mai îndelungată tradiţie în campionatul naţional automobilistic.
Raliul Câmpulungului este cunoscut ca fiind una dintre cele mai spectaculoase curse din Campionatul Naţional, anul acesta desfăşurându-se pe un traseu extrem de tehnic, de macadam, care va scoate în evidenţă abilităţile piloţilor cu adevărat talentaţi. Traseul, cu o lungime totală de 84 kilometri, din care 33,9 kilometri de Probe Speciale, are trei treceri, cu şase Probe Speciale. Piloţii vor concura pe un traseu din zona comunei Lereşti, judeţul Argeş, cu probele speciale de la Bughiţa şi Strâmtu. Spectatorii vor putea fi martorii unui spectacol total, mai ales pe specialele de la Strâmtu, acolo unde există şi un platou care permite o vizibilitate mai mare a traseului.
Organizatorii Raliului Câmpulungului – Clubul Sportiv Brothers MotorSport, beneficiază de susţinerea partenerilor: Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, Primăria Lereşti, Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, SILDVB Berevoeşti, Carolex, Summer Trading, Magic Safe Security S.R.L. Piteşti şi Longocampo Club. Partener tehnic: Toyota România.
Mircea Sărărescu
Ofiţer de presă Raliul Câmpulungului 2010