Tag Archives: vali porcisteanu

Vali Porcișteanu Racing #Team, program încărcat

Raliul Sibiului, runda care a pus capăt primei jumătăți a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020, a reprezentat momentul de start pentru un nou proiect. Vali Porcișteanu și Dan Dobre și-au spus că nu este cazul să rateze revenirea competiției pe macadam, după șapte ani. Și dacă tot au răspuns prezent pe probele speciale, au făcut-o, alături de prieteni. Într-o echipă, Vali Porcișteanu Racing #Team, care a marcat, cu acest prilej, debutul în campionat.

A doua trecere pe Șanta, care reprezenta și Power Stage, i-a găsit pe cei care au concurat în această rundă (Dragoș Dinu/ Sorin Vlașcu fiind absenți motivați) pentru această echipă în poziții fruntașe. Vali și Dan Dobre erau pe locul 3 la general. Enis Arif și Carmen Poenaru, pe 10, și pe 6 la RC2. Cristi Șugar, al doilea în ierarhia Juniorilor, ca și  în Cupa Dacia, și pe 5 la RC5.

 

Traseul dur, dar și ”vârsta” mașinii Mitsubishi Lancer Evo a lui Vali Porcișteanu și Dan Dobre, și-a spus însă cuvântul. A cedat o prindere a brațului de caroserie. Timp prețios pierdut și, mai mult, abandon.

 

Nu sunt supărat. Nu avem de ce. Am avut ceva probleme la motor, pe primele două probe, dar chiar și așa, am reușit, ulterior, un ritm care ne-a permis timpi buni, foarte apropiați de cei realizați de cei cu mașini R5 din față. Și înainte de a lua startul pe Power Stage eram pe un loc de podium. Ne pare rău doar pentru că puteam obține, ca și la Pitești, locul 3”, spune Vali. Pentru a continua: ”Văd însă partea plină a paharului. A fost un raliu excelent. Fără stress. Cu armonie și zâmbete în cadrul echipei. O atmosferă frumoasă. La fel cum a fost cea de pe probe. Unde am avut parte iar de senzațiile speciale pe care ți le dă Șanta pe noapte. Important este că  ne-am simțit bine și ne-am bucurat de fiecare kilometru de specială. Păcat doar că nu am reușit să ajung și la ultima probă, pe un traseu pe care, ținând cont de timpul petrecut alături de elevii școlii de pilotaj, îl cunosc foarte bine. Și unde doream să fac spectacol”.

 

La final de întrecere au ajuns celelalte echipaje. Cu Cristi Șugar și Vlad Colceriu în puncte la general. Și pe podium (locul 2) la Juniori și în Cupa Dacia. Respectiv pe 5 la RC5 și pe 8 la două roți motrice față. Enis Arif și Carmen Poenaru au încheiat pe 6 la RC2, în timp ce echipajele care au alergat în CNR2 au fost și ei pe podiumul Clasei 1.

 

Program plin pentru Vali Porcișteanu Racing #Team

Firește, acum gândurile se îndreaptă către următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, de la Iași. Acolo unde echipa, în formula completă, vrea să facă din nou spectacol cu zâmbetul pe buze. ”Anul trecut am câștigat la Iași, dar acum, ținând cont de materialul de concurs, eu și Dan ne propunem un ritm care să ne permită să ajungem din nou în zona podiumului. Și, alături de colegii de echipă, să oferim fanilor un plus la capitolul spectacol”, declară Vali.

 

Până la Iași însă, reprezentanții echipei nu stau cu mâinile-n sân. De altfel, Vali a profitat de faptul că problema tehnică de la Sibiu a fost minoră. ”Am reparat-o rapid și duminică am dat curs unei invitații primite de la organizatorii unei competiții de circuit pentru amatori desfășurată la Prejmer. Am făcut o demonstrație, am oferit cadou, un curs de pilotaj, unuia dintre câștigători. Și această prezență nu este o excepție”, declară el. 

 

De altfel, sâmbătă urmează să fie prezent la etapa de Super Rally de la Deva, prima a campionatului național de profil. Pentru ca a doua zi să fie prezent la Babana, la debutul acestei locații în rally cross, cu ocazia celei de-a doua runde a competiției naționale. Acolo unde va reprezenta, alături de Cristi Sugar, școala de pilotaj.

Vali Porcisteanu Racing #Team ia nastere odata cu revenirea raliului Sibiului pe macadam

Raliul Sibiului revine pe macadam. Cu suprafața și probele care i-au dat întrecerii un statut aparte în întrecerile de la noi. Și cu care, punând la socoteală și un public special, fierbinte, a ajuns și la inima competitiorilor și fanilor europeni ai raliurilor. Cu ale sale prezențe în IRC și ERC.

Sigur, condițiile speciale induse de COVID-19, îi răpesc puțin din strălucire. ”Va fi trist fără atmosfera unică pe care o oferea Șanta pe noapte. Dar trebuie să vedem partea plină a paharului. Să ne bucurăm că avem parte de curse. Să căutăm, fiecare dintre noi, ca aceasta perioadă să se termine cât mai curând. Și să-i regăsim apoi, pe fani, acolo pe probe”, spune Vali Porcișteanu. Cel care, recunoaște, din momentul în care a auzit de revenirea întrecerii de la Sibiu pe macadam, a eliminat, rând pe rând, toate piedicile din calea unei prezențe pe lista de start. Un demers deloc facil în actualele condiții.

Nu-i de mirare. Vali și Raliul Sibiului, în acest format, pe macadam, au o legătură specială. Începută în 2004, la momentul primelor prezențe în campionat. Și cimentată ulterior. An de an. ”Deși traseul era foarte dur și casant, mereu mi-a plăcut și m-am simțit bine”, spune el. Pentru ca, la ultima prezență a întrecerii pe această suprafață, în 2013, să își treacă în palmares Colin McRae Flat Out Trophy. După ce a impresonat  juriul cu viteza și determinarea sa. ”De când cursa s-a “mutat” pe asfalt, am fost un pic dezamăgit. Sigur, pe asfalt este Transfăgărășanul, pe versantul cu Bâlea. Însă eu am sperat mereu într-o revenire. Și, iată, a devenit realitate. O decizie pentru care organizatorii trebuie încurajați. Și, sper să rămână lucrurile în această manieră cât mai mult”, a precizat Porcișteanu.

 

La Sibiu, cu gândul la spectacol

Pentru Vali Porcișteanu această rundă reprezintă al doilea start în actuala stagiune. După cel de-acasă, din Raliul Argeșului. Când, pe ultima sută de metri, după ce a fost informat de către fosta echipă că nu mai există susținere financiară, a găsit o soluție în timp record. O mașină de categoria RC2N, cu care, în pofida handicapului de ordin tehnic, și-a trecut în cont locul 3 la general.

Și la Sibiu va merge cu același Mitsubishi Lancer Evo. Alături de copilotul și bunul său prieten Dan Dobre. Cu dorința de a face spectacol. ”Contează ca mașina să fie pregătită corect. Și să abordăm întrecerea ținând cont de atributele unei curse pe macadam. Ne dorim să nu avem pene, să ne ocolească problemele tehnice. Pentru că, în aceste condiții, cu un parcurs curat, putem contabiliza o nouă victorie la Clasa RC2N. Și să rămânem acolo, în zona podiumului, pentru că, din pricina ecartului tehnic, este greu să luptăm cu șanse reale pentru prima poziție”, ne desconspiră Dan, sub privirile aprobatoare ale lui Vali, obiectivul pentru acest raliu.

 

Cursă cu…”gașca”

Aminteam de prietenie. Un concept care, la runda precedentă a campionatului national, s-a regăsit și în proiectul organizatorilor. Ei bine, Vali vine și cu un alt demers la Sibiu. În care este vorba tot despre prietenie și despre, să-i spunem așa, mersul la curse în gașcă. O ”gașcă” dusă la un alt nivel. Profesionist. Însă nu lipsită de atmosfera caldă, amicală, tipică unui grup de prieteni.

Prezența la curse înseamnă lupta cu cronometrul, cu ceilalți competitori. Însă, credem noi, nu trebuie să lipsească armonia și plăcerea conferită de a-ți împlini pasiunea alături de prieteni. Este premisa de la care am pornit atunci când am alcătuit acest grup. Care își dorește să anime lupta din tot mai competitiva dispută a echipelor cu zâmbetul pe buze”, spune Vali.

 

Alături de Vali și Dan, în Vali Porcișteanu Racing #Team îi vom vedea și pe Dragoș Dinu / Sorin Vlașcu. Însă începând cu rundele următoare. Pentru că, din păcate, Dragoș, unul dintre responsabilii cu voia bună, și coechipierul său,  Sorin, au fost nevoiți, în ultima clipă, să renunțe la prezența în această rundă. În schimb vor lua startul Enis Arif și Carmen Poenaru, cu Skoda Fabia R5, la Clasa RC2, și Cristi Șugar/ Vlad Colceriu, cu Dacia Sandero, la RC5 și Cupa Dacia, competiție pe care au câștigat-o la ediția trecută.

Podium acasa pentru Porcisteanu si Dobre

O vacanță mai lungă ca oricând și pandemia care a dat totul peste cap nu au avut decât rolul de a le crește dorul de curse lui Vali Porcișteanu și Dan Dobre. Lucru demonstrat de faptul că fie chiar și pe ultima sută de metri, și cu o variantă de compromis în ceea ce privește materialul de concurs, vicecampionii României la ultimele două ediții s-au regăsit pe lista de start a primei etape din Campionatul Național de Raliuri Betano.

Este raliul de casă. Ne vom bucura de fiecare kilometru de probă specială și vom compensa acest downgrade la capitolul tehnic cu o doză suplimentară de spectacol”, promiteau, înaintea competiției, Vali și Dan. Și s-au ținut de cuvânt. Mai mult, la finalul competiției, și-au trecut în cont un podium la general și victoria la Clasa RC2N. Mărturie a ritmului ridicat în care Mitsubishi Lancer Evo IX al celor doi a mers pe probe. Fie că vorbim despre cele de lângă Câmpulung, ori de cele programate pe cel mai frumos drum al lumii, Transfăgărășanul.

Suntem extrem de bucuroși că le-am oferit fanilor spectacolul pe care-l așteptau de atâta vreme. A fost un weekend perfect din punctul de vedere meteo, probele sunt, se știe deja, un real spectacol, astfel că ne-am bucurat de fiecare moment al acestei competiții”, spunea, la final, Vali Porcișteanu. Pe care statisticile îl găsesc, după această rundă, pe podiumul CNR Betano. Chiar dacă la finele ultimei speciale, pe barajul Vidraru, am avut parte de o festivitate aparte, după modelul de la coastă, optându-se pentru premierea ierarhiei Open. 

DTO Rally Team duce ultima luptă a sezonului la Tess Rally 2019

Tess Rally Brașov este ultima cursă a calendarului, având în program 119 kilometri cronometrați de macadam pe probe complet noi pentru toate echipajele sau care au fost parcurse în urmă cu mulți ani. Cu 8 speciale de-a lungul a două zile de concurs, competiția debutează astăzi cu startul festiv, amplasat în superba Piață a Sfatului din Brașov, acolo unde fanii vor face cunoștină cu echipajele. Vineri dimineață sunt programate testele oficiale în apropiere de localitatea Crizbav, ca mai apoi trei speciale să fie parcurse de concurenți vineri: ”Săcele”, cea mai lungă a raliului, ”Glejărie”, între localitățile Râșnov și Bran, dar și superspeciala din zona Colina din Brașov. Sâmbătă, echipajele vor ”alerga” de două ori pe ”Săcele” și ”Glejărie”, cât și o singură dată pe ”Paltin”, o probă scurtă, dar la fel de dificilă ca celelalte.

Vali Porcișteanu și Dan Dobre, cel mai rapid echipaj DTO Rally Team, vor porni în Tess Rally 2019 cu încredere și dorința unei noi lupte cu secundele. Lideri în clasamentul general fără a lua în considerare scăderea celor mai slabe două rezultate de la finalul sezonului, Vali și Dan își vor juca șansa la titlul de campion național absolut, urmând a se duela cu secundele la bordul Citroen-ului C3 R5 care a fost un partener de încredere în acest sezon lung. ”Mă simt bine înainte de fosta mea “etapă de casă” și-mi doresc un parcurs ferit de probleme tehnice, pentru a ne putea concentra maxim pe viteza pură. Atunci când ai o șansă, trebuie să o joci până la capăt. Venim la Brașov cu gânduri bune, cu amintiri plăcute, cu încredere și cu o stare de spirit pozitivă. Abia aștept să parcurgem noile probe de macadam în regim de cursă și sunt sigur că le voi îndrăgi la fel de tare ca pe cele ”clasice” din vechiul Raliu Țara Bârsei” a spus Vali înaintea startului în Tess Rally 2019.  

 

Cu raliul trecut de pe asfalt pe macadam, suprafața preferată a lui Vali, Porcișteanu și Dobre privesc cu entuziasm ultima cursă a sezonului 2019 din Campionatul Național de Raliuri: ”Prima victorie din carieră a fost la Brașov, aici am avut cele mai multe victorii într-un raliu și pornim cu încredere. Privind în urmă, 2019 a fost un sezon cu de toate, iar dacă trecem cu bine linia de sosire la Brașov, vom bifa al doilea sezon din carieră fără niciun abandon, demonstrând că suntem constanți și că reușim să gestionam bine mai toate situațiile cu care ne confruntăm etapă de etapă.” a încheiat Porcișteanu înaintea întâlnirii cu fanii din Piața Sfatului.

 

Cristi Dolofan și al său Peugeot 208 R5 vor concura pe probele speciale de macadam de lângă Brașov pentru a aduce puncte valoroase echipei DTO Rally Team, cât și pentru spectatorii care se vor afla pe marginea traseului de concurs. Unul dintre obiectivele lui Cristi este spectacolul pentru fani, dar și acumularea de experiență într-un raliu nou, pe ale cărui probe speciale nu a mai concurat niciodată și care, cu siguranță, vor reprezenta una dintre provocările majore ale sezonului.

 

Campioni încă de la etapele anterioare, Bogdan și Delia Năstase se vor afla la startul Tess Rally 2019 la bordul Mitsubishi-ului Lancer de clasa 11 cu care au avut un parcurs foarte bun în acest sezon. Echipajul va porni în cursa de lângă Brașov fără presiune și obiectiv, având ca scop încheierea sezonului cu zâmbetul pe buze, savurarea probelor speciale frumoase și reprezentarea DTO Rally Team cu succes în fața brașovenilor.

 

Cu incidente în ultimele două curse, Eugen Cărăgui și Robert Fus se aliniază la startul ultimei etape din 2019 cu Peugeot-ul 208 R2 cu care au reușit rezultate excelente de-a lungul celor șapte etape desfășurate. Luând în considerare că se simt mult mai bine pe macadam, suprafața preferată a lui Eugen, cei doi vor lupta cu secundele pe cele 8 speciale brașovene și vor încerca să treacă peste momentele dificile de la Iași și Cluj, arătând viteză și constanță de la start până la finish.

 

Luând startul pe un model Sandero, Cristi Șugar și Vlad Colceriu au prima șansă în adjudecarea titlului Cupei Dacia la Tess Rally, o evoluție constantă și rapidă fiind suficientă celor mai tineri membri ai echipei. Cei doi juniori reprezintă DTO Rally Team în cadrul cupei monomarcă și vor avea de dus o luptă strânsă pe macadam, suprafața preferată a pilotului, pe care acesta este cel mai rapid.

 

În sezonul 2019, DTO Rally Team are alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Imbold, Catena, Oscar Downstream, Tellur, Hidro Gaz Pipe și Total Lubricants Romania.

TESS Rally editia 48 – Finala se joacă la Brașov

După ce mai bine de două decenii, TESS Rally a dat startul în Campionatul Național de Raliuri, celei de-a 48-a ediții a raliului brașovean ii revine onoarea de a organiza finala celui mai spectaculos și mai complex campionat de motorsport din România.

După un sezon cu rezultate bune sau mai puțin bune, cei mai titrați piloți români de raliuri se vor întrece pe specialele TESS Rally 48 pentru încununarea cu titlul de campion național absolut al sezonului 2019. Acestora li se vor adăuga mulți alți concurenți care vor lupta pentru poziții cât mai bune în clasamentele anuale finale ale diferitelor categorii. Pentru a nivela rapoartele dintre aceștia și pentru a oferi șanse cât mai apropiate, TESS Rally 48 vine cu o suprafață de rulare nouă și, implicit, cu trasee de concurs noi. Așadar, raliul brașovean revine la macadam, suprafața ce l-a făcut cunoscut la nivel național acum 48 de ani.

 

Organizatorii celui mai longeviv raliu național au pregătit pentru finala sezonului probe complet noi. “Suntem convinși că echipajele prezente la TESS Rally 48 vor aprecia calitatea suprafeței de rulare a probelor speciale propuse pentru cele două zile de concurs. Nu putem decât să le mulțumim autorităților locale din Râșnov, Bran, Șinca, Holbav și Crizbav pentru deschiderea de care au dat dovadă când le-am prezentat proiectul nostru. Pentru ca totul să fie nou în etapa de anul acesta, am schimbat și locația superspecialei, revenind la un traseu foarte apreciat de către participanții la raliurile Țara Bârsei. Și aici mă refer la serpentinele ce duc spre campusul universitar din Brașov.” a adăugat Cristian Andrei.

 

TESS Rally 48 va debuta joi, 17 octombrie, cu prezentarea echipajelor și startul festiv, ce vor avea loc în Piața Sfatului din Brașov. Vineri dimineață (18 octombrie) este programată sesiunea de shakedown. Aceste teste premergătoare se vor desfășura începând cu ora 08:00, pe un drum forestier pus la dispoziție de Primăria Crizbav. În a doua parte a zilei vor avea loc primele două speciale, Holbav – Șinca Nouă și Râșnov – Bran, iar seara spectatorii vor împânzi proba spectacol Brașov Rally Show. Sâmbătă (19 octombrie) resprezintă ultima zi de concurs a Campionatului Național de Raliuri 2019 și cuprinde parcurgerea de câte două ori a trei probe, Holbav – Șinca Nouă, Râșnov – Glejerie și Strâmbă. Festivitatea de premiere a câștigătorilor TESS Rally 48, dar și nominalizarea campionilor naționali ai sezonul 2019, vor încheia ziua de sâmbătă în aceeași locație plină de istorie, Piața Sfatului din Brașov.

 

TESS Rally 48 este organizat de Auto Blic, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este susținut de Primăria și Consiliul Local Braşov, Agenția de Dezvoltare Durabilă Brașov și se desfășoară cu sprijinul autoritatiilor locale – Primăria și Consiliul Local Râșnov, Bran, Holbav, Șinca Nouă, Șinca Veche și Crizbav.

Parteneri oficiali ai evenimentului sunt TESS Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, alături de Pro X și de Lubexpert – importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

Coresi Shopping Resort, Porsche Finance Group şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului.

 

Parteneri: Zizin, Konvekta Brașov, Auto Chelu, Tell Security System Brașov, SDS, Comprest Braşov, Crama Gîrboiu, Silnef Security, Cyclon Motorsport Braşov.

TESS Rally Braşov 48 nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov.

Găzduit de Coresi Shopping Resort. Parteneri media: Rock FM, Zile şi Nopţi, AutoRally.ro, NewsBV.ro

 

Program TESS Rally 48:

Vineri, 18 Octombrie 2019

  • 14:43 – PS1 HOLBAV 1 (16,65 km)
  • 16:01 – PS2 GLEJĂRIE 1 (13,15 km)
  • 18:44 – PS3 SS Colina Rally Show (2,50 km)

Sâmbătă, 19 Octombrie 2019

  • 09:13 – PS4 HOLBAV 2 (16,65 km)
  • 09:46 – PS5 STRÂMBA 1 (8,80 km)
  • 10:49 – PS6 GLEJĂRIE 2 (13,15 km)
  • 13:42 – PS7 HOLBAV 3 (16,65 km)
  • 14:15 – PS8 STRÂMBA 2 (8,80 km)
  • 15:18 – PS9 GLEJĂRIE 3 – Power Stage (13,15 km)

Lucien Hora a câștigat Trofeul Câmpulung Muscel si a devenit pentru a sasea oara campion national absolut

Reîntors după o scurtă absență pe traseul de la Lerești-Voina, Lucien Hora a câștigat Trofeul Campulung Muscel cat si trofeul King of the Hill “Dan Mărgescu”. In acest fel el a fost reîncoronat, din nou, la Câmpulung, campion național. Nu există o altă definiție pentru Lucien Hora și Trofeul Câmpulung Muscel decât cea a campionilor. 

Reșițeanul (1:26,816) a fost urmat pe Emil Nestor (1,453 secunde) și de Bogdan Cuzma (01:28,793) la clasamentul open de la Câmpulung.

 

În fața unui public record, de peste 5000 de spectatori veniți numai duminică, la care se adaugă alte câteva mii prezenți pentru a încuraja piloții în ziua de sâmbătă, Lucien Hora a dominat urcările pe traseul de trei kilometri de pe drumul județean Lerești-Voina. A spus la conferința de dinaintea cursei că își dorește să câștige din nou titlul la Câmpulung. L-a câștigat și a câștigat și orice alt trofeu pentru care s-a putut bate.

Un comportament deosebit l-au avut și Emil Nestor și Bogdan Cuzma care s-au luptat până la final pentru un loc cât mai bun. După această rundă, Hora a strâns 161 de puncte, iar pe poziția secundă se află Nestor cu 134. Înaintea ultimei etape de la Poiana Brașov Hora a devenit deja campion național la Categoria II.

 

La Categoria I, în absența campionului Mihai Leu, victoria a fost obținută de Eduard Cozma, urmat de Călin Manițiu și Vali Porcișteanu.

 

Pilotul piteștean a concurat pe Citroen C3 R5, însă nu a forțat mașina. A vrut o cursă cât mai curată pentru a se putea edifica de setările bolidului său înainte de Raliul Clujului, unde țintește un nou titlu de campion al României.

Cu toate acestea, nu s-a putut abține și, după premiere, a oferit un spectacol incendiar publicului prezent pe traseu, recompensându-l astfel pentru aplauzele care i-au fost oferite deși de data aceasta le-a oferit mai puține momente de virtuozitate, preferând să stea liniștit la fiecare coborâre din cursă.

 

Organizatorii au pregătit însă o altă surpriză pentru a ridica adrenalina spectatorilor. La Trofeul Câmpulung Muscel a fost prezent și un camion SCANIA preparat pentru curse, condus de Claudio Cuttaia, care a smuls ropote de aplauze cu demonstrațiile sale și urcările pe traseu. Aplaudați au fost și piloții de pe carturi, care au făcut o demonstrație în a doua zi de concurs.

Au făcut spectacol și au cules laurii la puncte și Dani Oțil (Radical SR4), Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo 8), Costi Stratnic (Dacia STTC), Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000) sau Elias Răduță  cu al său Mercedes W201 Evo 2.

 

Daniel Ciprian Lupu, primul pilot profesionist cu dizabilități, a avut și el parte de o premiere specială, primind titlul de la Iulian Nicolaescu, reprezentantul Brothers Motor Sport.

 

Fun Bus pentru spectatori

De subliniat că anul acesta organizatorii au pus la dispoziția publicului două microbuze pentru transportul gratuit de la zona de parcare către zona service, precum și pentru a urca mai sus pe traseu, astfel că absolut fiecare loc disponibil de pe traseu a fost plin de fani ai sportului cu motor.

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport a organizat, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș, sâmbătă și duminică, Trofeul Câmpulung Muscel 2019. Evenimentul automobilistic a contat ca etapa a VIII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Organizatorii mulțumesc partenerilor, sponsorilor, oficialilor, voluntarilor de la Colegiul Dinicu Golescu, piloților și nu în ultimul rând publicului pentru spectacolul realizat la Trofeul Câmpulung Muscel 2019!

Vali Porcisteanu conduce dupa prima zi a Raliului Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile

Raliul Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile a fost deschis joi, 20 iunie 2019, de catre startul festiv ce a avut in fata Consiliului Judetean Bacau.

 

Prima zi a raliului a pus la dispozitia concurentilor un total de 23.10km de probe speciale. Cei 57 de participanti au luat contact cu suprafata de concurs incepand cu primele ore ale diminetii, cu ocazia shakedown-ului unde echipajul Sebastian BARBU/ Bogdan IANCU a reusit sa obtina cel mai bun timp. Ziua a continuat cu primele probe speciale Runcu, Moinesti si Vermesti, din jurul municipiului Moinești, unde echipajul Valentin PORCISTEANU/ Dan DOBRE a reusit sa semneze scratch-ul pe toate cele trei probe.

Trei probe foarte frumoase pe care m-am simtit foarte bine. Raliul Bacaului este locul unde am reusit sa castig primul meu titlu de campion si mereu revin cu placere aici. Ma bucur ca am reusit sa castig si Superspeciala, iar maine speram sa avem acelasi ritm bun.” declara Vali PORCISTEANU la finalul primei zile a Raliului Moldovei Bacau.

Ziua s-a incheiat cu Superspeciala din centrul orașului Onești, unde am avut parte de un deznodamant neasteptat. Adrian RASPOPA a comis o greseala de traseu el fiind penalizat, conform regulamentului, cu traseu incomplet, primind in consecinta cel mai slab timp de la clasa la care este inscris plus 10 secunde penalizare. Acest lucru l-a aruncat in pozitia a treia la finalul zilei, ecartul dintre el si Dan GIRTOFAN fiind de + 9.8 secunde. Superspeciala a fost castigata de Vali PORCISTEANU urmat de Titi AUR si Razvan TRISNEVSCHI.

Astfel, la finalul zilei echipajul argesean si-a asigurat un ecart multumitor in fata echipajului format din Dan GIRTOFAN si Tudor MARZA, un echipaj ce concureaza pe un automobil Skoda Fabia R5. In pozitia a treia regasim, la finalul zilei, echipajul local alcatuit din Adrian RASPOPA si Cosmin DIACU care se situa pe locul secund in clasamentul general dupa cele trei probe speciale ale zilei la un ecart de +14.6 secunde in urma liderului Vali PORCISTEANU. In urma penalizarii ecartul fata de liderul raliului la finalul zilei a ajuns la +43.6 secunde, crescand astfel suspansul pentru ziua secunda a raliului cand pilotul local va incerca sa recupereze pozitia pierduta. 

In Cupa Dacia echipajul Bogdan GHEORGHIU/ Andrei PINTILII la volanul unui model Dacia Sandero conduc ostilitatile, fiind urmat de echipajul Cristi SUGAR/ Vlad COLCERIU si Andrei MITRE/ Robert MAIOR care completeaza primele trei clasari.

 

In Cupa Suzuki lideri sunt la finalul primei zilei Bogdan VRABIE si Levente CSEGZY, urmati de echipajul Bogdan TALASMAN/ Andrei MITRASCA, iar podiumul provizoriu este incheiat de echipajul Danut BUDAI/ Lucian BUDAI. 

 

In clasamentul Juniorilor echipajul Norbert si Francesca MAIOR se situeaza pe prima pozitie urmati de Alexandru GHEORGHE si Ciprian SOLOMON, iar in pozitia a treia regasim echipajul Danut si Lucian BUDAI.

 

Costel CASUNEANU a abandonat pe cea de-a doua proba a zilei, iar Sebastian BARBU a suferit doua pene de cauciuc si cu doar o singura roata de rezerva acesta nu a mai putut lua startul pe proba cu numarul trei, abandonand. Un pic mai norocos a fost Catalin GRIGORIU care pe prima proba a rupt un brat la una din rotile spate ale masinii sale, probele speciale devenind, in acest fel, o cursa de supravietuire. Adrian TESLOVAN s-a vazut nevoit sa abandoneze dupa finalul probei Vermesti cu un incendiu puternic la motorul masinii sale Citroen DS3R3, masina fiind distrusa in mare masura. Dan IAMANDI a rupt roata fata stanga pe finalul aceleasi probe Vermesti, care l-a pus in imposibilitatea de a mai continua.   

 

Atentia se va indrepta maine, 22 iunie 2019, catre probele speciale din jurul orasului Bacau unde bucla formata din probele Hemeiusi, Trebes si Racova, va fi parcursa de trei ori, insumand 55.42 km in regim de concurs.

 

Cei care nu pot ajunge maine pe probele speciale vor putea urmari transmisiunile TV ce vor viza proba Racova, care va fi transmisă la ultimele doua treceri (ora 13.03), cea din urmă avand si rol de Power Stage. (ora 16.17)

 

Ediția cu numarul nouă a Raliului Moldovei Bacău 2019 powered by Dedeman Automobile este compusă din 13 probe, împarțite de-a lungul a două zile și masoară 106,23 km de speciale din totalul celor 392,57 km ai raliului. 

 

Raliul Moldovei Bacău 2019 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federației Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerului principal Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile.

Ultima provocare pentru DTO Tellur Rally Team

Pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre Sibiul reprezintă unul dintre reperele importante ale carierei. ”Dacă, din păcate, Raliul Argeșului nu mai face parte din calendar, Brașovul, Bacăul, acolo unde am devenit campion național, și Sibiul sunt rundele în care mă simt ca acasă”, mărturisește Vali. Și, dacă vorbim despre competiția derulată pe probele din jurul orașului de pe Cibin, reperele sunt simple. Fie și dacă amintim doar despre Colin Mcrae Flat Out Trophy, ori experiența de pe Transfăgărășan alături de Jonny Smith, unul dintre prezentatorii emisiunii ”In viteza a cincea / Fifth Gear”, aveți numai câteva dintre motivele afinității sale pentru această întrecere.

La întrecerea care se va derula la finele acestei săptămâni, pe parcursul a trei zile, obiectivul lui Vali și Dan Dobre este, evident, menținerea poziției secunde în ierarhia absolută. ”Venim după un raliu încheiat trist, cu o ieșire în decor și cu ceva daune la suspensia spate. Am dat deja uitării acel incident și m-am încălzit la ultima etapă de viteză în coastă, la care, participând cu Mitsubishi, accentul a fost pus pe spectacolul oferit fanilor”, spune Vali. Pentru a continua:Nu ne așteaptă un raliu ușor. Au dispărut din secțiunile ultra-rapide de anul trecut și mă bucur că organizatorii au ținut cont de feedback-ul nostru, chiar dacă a rămas speciala Nou Roman. Nucet și Chirpăr, solicitantul Păltiniș, atât în urcare, cât și în coborâre, probele de pe Transfăgărășan, de la Bâlea Cascadă, și cea de noapte, de la Dobârca, mai rapidă pe asfalt decât era în configurația pe macadam, din epoca ERC, vor reprezenta teste dure pentru toți. Ne vom face temele la recunoașteri și ne dorim un ritm ridicat, dar fără să ne asumăm riscuri inutile. Sigur, ne-am dori o victorie la final de sezon, însă principalul obiectiv sunt punctele care să ne permită să terminăm anul în spatele lui Simone, un rezultat important în contextul în care a fost primul an cu o mașină R5”, a încheiat Vali.

 

La Clasa 3, echipajul DTO Tellur Rally Team compus din Cristian Dolofan și Mihai Sandu vizează nu doar o nouă clasare în puncte în ierarhia FIA, ci și să remonteze diferența de un punct care-i separă de prima poziție în ierarhia Clasei 3. ”Am avut un sezon bun la prima noastră experiență cu o mașină cu tracțiune integrală și sperăm să-l încheiem cu un rezultat care să ne aducă titlul la această categorie care a oferit o dispută acerbă pe întreg parcursul anului. În plus, după ce am parcurs primii kilometri cu Peugeot 208 R5, ne gândim deja și la inter-sezon, pentru că ne dorim să pregătim cu minuțiozitate viitorul sezon în care vom evolua cu această mașină ”, a declarat Cristi.

Raul Badiu și-a acontat deja încă de la Iași titlurile la două roți motrice, Clasa 9 și în Cupa Suzuki, dar nu privește competiția de la Sibiu drept una de vacanță. ”Am debutat în WRC, în Turcia, și am avut o experiență fantastică. Ne dorim să încheiem anul cu o nouă triplă și să adunăm puncte prețioase pentru echipă și, de ce nu, să contribuim la al treilea succes din 2018 al acesteia. Ar reprezenta un rezultat important pentru DTO Tellur Rally Team, care, iată, a devenit o forță a campionatului chiar dacă suntem la primul sezon în această formulă și cu toții am concurat cu mașini noi”, spune Raul.

 

Ca și Cristi Dolofan, și Bogdan și Delia Năstase vin la Sibiu cu gândul la titlu. ”Prezența pe podium la Iași ne-a permis să rămânem în cărțile luptei pentru titlu. Sigur, vom avea parte, așa cum s-a întâmplat de-a lungul întregului an, de o dispută dură, pentru că și adversarii noștri vizează prima poziție, dar suntem optimiști. Sigur, Sebi Barbu, care evoluează acasă, nu o să fie ușor de învins, însă sper să avem un nou raliu curat din punct de vedere tehnic și să avem un ritm care să ne permită să ne batem pentru victorie și, de ce nu, să schimbăm argintul cu aur”, ne-a spus Bogdan.

 

Și Eugen Caragui concurează la Sibiu cu titlul pe masă. ”Am avut deja prima experiență cu o mașină R2 la Sinaia și vom aborda și întrecerea de la Sibiu cu aceasta, vizând titlul debutanților din CNRD, ierarhie în care suntem la doar patru lungimi de primul loc. În plus, ne-am dorit să avem deja un raliu complet cu acest material de concurs, o experiență care ne va prinde bine în perspectiva viitorului sezon în care vom concura cu acesta”, a precizat Eugen. În fine, Ramona Rusu speră să încheie anul cu o nouă clasare pe podiumul debutanților Cupei Dacia, categorie la care este la numai un punct de locul 3. ”Am izbutit deja două locuri 3, la Cluj și Arad, și ne dorim să repetăm performanța și la Sibiu, cu atât mai mult cu cât am putea să terminăm, alături de colegul nostru Eugen, în topul categoriei”, a declarat Ramona.

 

Raliul Sibiului 2018 se va desfășura în zilele de 5,6 și 7 octombrie și le propune concurenților un traseu de 639,20 km, din care 120,50 km este lungimea celor 13 probe speciale.

 

Pe lângă deja clasicii Dolo Trans Olimp (DTO), Tellur (prin ABN Systems) și YatoShop.ro, în sezonul 2018 echipa se mai bucură de susținerea partenerilor Ion Moș și lanțul de farmacii Catena.

DTO Tellur Rally Team are deja un triplu campion

După etapa de la Iași, Vali Porcișteanu rămâne cu prima șansa la poziția de vicecampion absolut, Cristi Dolofan, Bogdan Năstase și Eugen Caragui sunt în lupta pentru primul loc la categoriile la care concurează, în timp ce Raul Badiu și-a adjudecat deja ”tripla” 2RM, Clasa 9 și Cupa Suzuki.

Vali Porcișteanu și Dan Dobre au abordat Cotnari Rally Iași-Centenar, ultima etapă de macadam a anului, cu șanse matematice la titlul național absolut. Aveau nevoie de victorie, motiv pentru care imediat după start au adoptat un ritm rapid, menit să le confere șanse la prima poziție, și au fost singurul echipaj care a intrat în lupta pentru victorie cu Simone Tempestini, care avea să încheie ziua întâi pe prima poziție. ”Atât eu cât și Simo, am forțat încă de la început. Numărul superior de kilometri de probă specială și experiența din WRC i-au permis să aibă un ritm mai rapid și să facă diferența după ziua întâi. Este limpede că mai avem nevoie de kilometri parcurși în regim de competiție pentru a concura în ritmul pe care ni-l permite aceasta mașină. Am avut totuși satisfacția de a câștiga din nou Superspeciala, probele de acest gen devenind specialitatea casei”, spune Vali.

 

Ziua secundă a adus o altă strategie, conservatoare. ”Am decis să securizăm locul 2 și punctele care să ne permită să rămânem și în clasamentul general pe această poziție. Una care, în contextul în care este sezonul de adaptare la o mașină R5, dar și ținând cont de evenimentele de pe parcursul anului, precum penele, ar reprezenta o performanță bună pentru noi și ne-ar oferi premisele să abordăm cu un tonus bun viitorul sezon”, a declarat Vali. Probele speciale de pe prima buclă le-au permis să-și consolideze diferența față de urmăritori, însă, pe penultima probă, Vali și Dan au abandonat ca urmare a unei ieșiri în decor care a fost cauzată de greșeli în dictare. ”Nu ne rămâne acum decât să ne îndreptăm atenția către ultima etapă a anului, cea de la Sibiu, în care ne dorim o prestație care să ne permită să terminăm anul în postura de vicecampioni”, a concluzionat Vali.

La Clasa 3, Cristian Dolofan și Mihai Sandu au terminat întrecerea pe ultima treaptă a podiumului. Totodată, cei doi au obținut un timp care le-a permis să își treacă în cont și locul 9 în clasamentul FIA. „Un raliu bun pentru noi. Probele au fost extrem de solicitante, lupta la această categorie una acerbă, dar am reușit să avem o prestație care confirmă acumulările pe care le-am avut în acest prim sezon în care evoluăm cu o mașină cu tracțiune integrală. Urmează competiția de la Sibiu și sperăm ca acolo să obținem un rezultat care să ne permită să remontăm diferența de un punct care ne separă de titlul de campioni la Clasa 3”, a declarat Cristi.

 

Raul Badiu a obținut cea de-a șasea victorie consecutivă în Cupa Suzuki și la Clasa 9, acontându-și, matematic, titlurile la aceste categorii. Mai mult, rezultatul de la Iași i-a permis să obțină, cu o etapă înainte de finalul sezonului, prima poziție în competiția mașinilor cu două roți motrice. ”Am venit la acest raliu cu dorința de a ne continua prestațiile bune din acest an. Am forțat doar atât cât a fost nevoie pentru a ne atinge obiectivul, iar acum, la final, nu putem să fim decât extrem de mulțumiți. Evident, rezultatul ne oferă și un moral bun înaintea debutului nostru în WRC, care se va produce în Turcia, în perioada 13-16 septembrie”, a declarat Raul.

Bogdan Năstase, care a avut-o în dreapta pe Delia Năstase, a obținut al 9-lea timp în ierarhia Open și a urcat pe ultima treaptă a podiumului la Clasa 11, rămânând în lupta pentru prima poziție a clasamentului general al categoriei. ”Am avut un raliu curat din punctul de vedere al problemelor de ordin tehnic, iar ritmul nostru este în creștere. Mă bucur că ne-am păstrat șansele la prima poziție în clasamentul general al acestei categorii în care lupta devine tot mai aprinsă și ne vom pregăti pentru a aborda ultima etapă, de la Sibiu, în cea mai bună formă”, ne-a spus Bogdan.

 

Eugen Caragui s-a clasat al doilea în întrecerea debutanților din Cupa Dacia și își păstrează prima poziție în ierarhia generală. În plus, a fost al treilea în competiția debutanților din CNRD și a declarat că își propune ca la Sibiu să obțină un rezultat care să-i permită să își adjudece titlul și în această întrecere în care este actualmente pe locul doi. În fine, Ramona Rusu a încheiat pe 6 în cursa debutanților din Cupa Dacia și pe 7 în cea a celor din CNRD.

Flat out story la Raliul Perla Harghitei 2018

Filosofia regretatului Colin McRae are si mai mare acoperire atunci cand ai nevoie de un revers al legilor lui Murphy. Da, ca lucrurile incepute prost sa se termine bine. Sau, macar, cat mai bine posibil. Nu-i de mirare in acest context nici faptul ca in ERC numele legendei raliurilor este folosit nu pentru trofeul dedicat invingatorului, ci pentru Colin McRae Flat Out Trophy, unul menit a-l premia pe pilotul care a probat determinare la cotele cele mai inalte.

In urma cu cinci ani, la Sibiu, Vali Porcisteanu a fost exact in aceasta situatie. A depasit o multime de probleme tehnice, inclusiv o suspensie distrusa, a mers la limita si a terminat in cele din urma competitia pe locul 6. A intrat in posesia amintitului trofeu si spunea la acea vreme ca a fost una dintre performantele de referinta ale carierei.

 

O astfel de amintire nu dispare. Iar atunci cand este cazul, iti ofera resortul pentru a depasi momentele grele. Un astfel de prilej a fost pentru Vali si colegul sau, Dan Dobre, Raliul Perla Harghitei 2018, etapa a cincea a campionatului. Pana pe PS1, schimbarea rotii, pentru a evita povestea de la Brasov, unde au ezitat sa o faca si au avariat masina. Peste trei minute pierdute, pozitia 34, plus iesirea din ritm pe urmatoarea speciala. Lucrurile au revenit cat de cat la normal pe Superspeciala care a pus capat zilei intai, mai putin faptul ca au fortat la ultimul giratoriu, masina a subvirat, iar cele cateva zecimi pierdute au fost suficiente pentru a rata succesul.

Asadar, a doua zi le ramanea doar o singura carte. Flat out. Maximum Attack. Chiar daca aveau in fata un numar redus de kilometri de proba, un handicap in tentativa de a salva total cursa. Vali si Dan au crescut insa permanent ritmul, au obtinut si un scratch, iar pe Power Stage au obtinut bonusul aferent locului 3 si au reusit un timp care le-a permis sa prinda podiumul la Clasa 2 si locul 4 in ierarhia FIA. „O intrecere in care am fost obligati sa ne-a reamintim, din pacate, de episodul de la Sibiu. Am scos maximum posibil si ma bucur pentru ritmul avut pe asfalt, evident superior celui de la Brasov si Cluj, semn ca ne-am imprietenit cu noua masina si pe asfalt. Cred, si sper, ca acesta sa fie raliul nostru <<n-1>> din acest an. Asteptam etapa de la Iasi pentru a creste ritmul avut la Raliul Moldovei”, a declarat, la final, Vali Porcisteanu.

 

Pana la runda din septembrie insa, Vali va lua startul in weekendul care urmeaza in Trofeul Sinaia, etapa contand pentru Campionatul National de Viteza in Coasta. „Obisnuiesc sa merg la Sinaia, astfel ca nu puteam rata editia din acest an, mai ales ca este cea cu numarul 10 din istoria competitiei. Evident, imi propun sa fac spectacol la volanul unui vechi prieten, Mitsubishi Evo”, a completat Porcisteanu.

 

La Clasa 3, Cristian Dolofan si Mihai Sandu au probat ca au depasit abandonul de la Arad si problemele tehnice de la Bacau, izbutind sa-si treaca in cont victoria. „Un succes important pentru moral, dar si din perspectiva punctelor de care avem nevoie in tentativa noastra de a obtine prima pozi Clastie laa si la finalul anului”, a declarat Cristi.

Raul Badiu a continuat seria rezultatelor pozitive impunandu-se la Cupa Suzuki si obtinand o clasare pe pozitia secunda in competitia masinilor cu doua roti motrice fata. Bogdan Nastase, care l-a avut in dreapta de aceasta data pe vechiul sau prieten Alex Popidan, a bifat un loc 2 la Clasa 11. Eugen Caragui s-a impus in competitia debutantilor Cupei Dacia, iar acum privirile sale se indreapta catre Trofeul Sinaia, competitie la care va lua startul cu Peugeot 208 R2. Prezenta la start face parte din programul de pregatire pentru sezonul 2019. Celalalt echipaj debutant, avandu-o la volan pe Ramona Rusu, a avut parte de o iesire in decor pe proba Lueta. Incidentul s-a soldat cu avarierea puntii spate, in urma unui impact cu un copac, dar abandonul avea sa se consemneze doar dupa ce, din pricina distrugerii conductelor de alimentare, masina a ramas fara benzina. Evident, urmeaza acum remedierea defectiunilor si pregatirea automobilului pentru urmatoarea etapa, de la Iasi, care se va disputa pe macadam.