Tag Archives: campulung

Lucien Hora a câștigat Trofeul Câmpulung Muscel si a devenit pentru a sasea oara campion national absolut

Reîntors după o scurtă absență pe traseul de la Lerești-Voina, Lucien Hora a câștigat Trofeul Campulung Muscel cat si trofeul King of the Hill “Dan Mărgescu”. In acest fel el a fost reîncoronat, din nou, la Câmpulung, campion național. Nu există o altă definiție pentru Lucien Hora și Trofeul Câmpulung Muscel decât cea a campionilor. 

Reșițeanul (1:26,816) a fost urmat pe Emil Nestor (1,453 secunde) și de Bogdan Cuzma (01:28,793) la clasamentul open de la Câmpulung.

 

În fața unui public record, de peste 5000 de spectatori veniți numai duminică, la care se adaugă alte câteva mii prezenți pentru a încuraja piloții în ziua de sâmbătă, Lucien Hora a dominat urcările pe traseul de trei kilometri de pe drumul județean Lerești-Voina. A spus la conferința de dinaintea cursei că își dorește să câștige din nou titlul la Câmpulung. L-a câștigat și a câștigat și orice alt trofeu pentru care s-a putut bate.

Un comportament deosebit l-au avut și Emil Nestor și Bogdan Cuzma care s-au luptat până la final pentru un loc cât mai bun. După această rundă, Hora a strâns 161 de puncte, iar pe poziția secundă se află Nestor cu 134. Înaintea ultimei etape de la Poiana Brașov Hora a devenit deja campion național la Categoria II.

 

La Categoria I, în absența campionului Mihai Leu, victoria a fost obținută de Eduard Cozma, urmat de Călin Manițiu și Vali Porcișteanu.

 

Pilotul piteștean a concurat pe Citroen C3 R5, însă nu a forțat mașina. A vrut o cursă cât mai curată pentru a se putea edifica de setările bolidului său înainte de Raliul Clujului, unde țintește un nou titlu de campion al României.

Cu toate acestea, nu s-a putut abține și, după premiere, a oferit un spectacol incendiar publicului prezent pe traseu, recompensându-l astfel pentru aplauzele care i-au fost oferite deși de data aceasta le-a oferit mai puține momente de virtuozitate, preferând să stea liniștit la fiecare coborâre din cursă.

 

Organizatorii au pregătit însă o altă surpriză pentru a ridica adrenalina spectatorilor. La Trofeul Câmpulung Muscel a fost prezent și un camion SCANIA preparat pentru curse, condus de Claudio Cuttaia, care a smuls ropote de aplauze cu demonstrațiile sale și urcările pe traseu. Aplaudați au fost și piloții de pe carturi, care au făcut o demonstrație în a doua zi de concurs.

Au făcut spectacol și au cules laurii la puncte și Dani Oțil (Radical SR4), Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo 8), Costi Stratnic (Dacia STTC), Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000) sau Elias Răduță  cu al său Mercedes W201 Evo 2.

 

Daniel Ciprian Lupu, primul pilot profesionist cu dizabilități, a avut și el parte de o premiere specială, primind titlul de la Iulian Nicolaescu, reprezentantul Brothers Motor Sport.

 

Fun Bus pentru spectatori

De subliniat că anul acesta organizatorii au pus la dispoziția publicului două microbuze pentru transportul gratuit de la zona de parcare către zona service, precum și pentru a urca mai sus pe traseu, astfel că absolut fiecare loc disponibil de pe traseu a fost plin de fani ai sportului cu motor.

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport a organizat, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș, sâmbătă și duminică, Trofeul Câmpulung Muscel 2019. Evenimentul automobilistic a contat ca etapa a VIII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Organizatorii mulțumesc partenerilor, sponsorilor, oficialilor, voluntarilor de la Colegiul Dinicu Golescu, piloților și nu în ultimul rând publicului pentru spectacolul realizat la Trofeul Câmpulung Muscel 2019!

Lista participantilor la Trofeul Câmpulung Muscel 2016

În acest weekend, în perioada 24-25 septembrie, cea de a V-a ediție a Trofeului Câmpulung Muscel reunește, pe traseul de la Lerești- Voina, elita pilotajului sportiv românesc.  

 

 Lista-participanti-trofeul-campulung

 

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, având ca partener tradițional Consiliul Județean Argeș și cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, organizează Trofeul Câmpulung Muscel 2016, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop.

 cow_4445

Elita pilotajului românesc, în cea mai puternică competiție auto din Argeș

Aducând la start principalele nume din pilotajul sportiv românesc și bineînțeles modele de excepție ale unor producători auto de renume, este practic cel mai important eveniment din lumea motorsportului organizat în Argeş. Materialul de concurs este și el unul reprezentativ: două modele Ferrari, monopostul Tatuus Formula Renault, dar și categoria mașinilor istorice (cinci mașini) vor face deliciul spectatorilor. 72 de concurenți s-au înscris la start, 69 dintre ei urmând să participe la concurs. Printre ei, campionul Bulgariei Lyuben Kamenov, Lucian Răduț, câștigătorul etapei de anul trecut, care vine după un rezultat remarcabil obținut la o etapă din Campionatul European, Ovidiu Zaberca, dar și doi campioni naționali care revin în competițiile oficiale: piteșteanul Vali Porcișteanu și, după o pauză de trei ani, Daniel Onoriu.

 

Lucru absolut îmbucurător, la această ediție s-au înscris foarte mulți debutanți. Cei 19 piloți care vor concura la Câmpulung sunt o veste bună pentru revigorarea sportului cu motor românesc.

 

Invitați de onoare și eveniment caritabil      

Ediția din acest an se va bucura de prezența unor invitați de marcă. Artistul Ovidiu Lipan Țăndărică a confirmat prezența, la fel și tenismenul roman Horia Tecău și fotbalistul Florentin Petre ex-pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta.

74055_162577480431447_1232149_n

În plus, organizatorii au decis ca ediția de anul acesta să coincidă și cu o acțiune caritabilă. Piloții și spectatorii sunt invitați să doneze fonduri pentru strângerea unui robot special pentru gătit alimente, atât de necesar copiiilor Centrului de Zi “Bambi” din Câmpulung.

 

Bucuraţi-vă de spectacol în siguranţă!

Datorită faptului că motorsportul este extrem de spectaculos dar în același timp și foarte periculos, organizatorii fac apel la spectatori să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță!!!

 

Restricţii de trafic

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (24 şi 25 septembrie ) între orele 7 şi 18. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

 

Acest eveniment este susținut și promovat de către Consiliul Judeţean Argeş și Primăria Municipiului Câmpulung.

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!

Primele puncte pentru Cosmin Dragnea cu noua masina

Pilotii din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop au luat startul la sfarsitul saptamanii pe noul traseu de la Campulung. Etapa a XI-a si a XII-a ale Trofeului Campulung Muscel s-au desfasurat pe proaspat reabilitatul drum judetean 734 Campulung – Voina. Profitand de atmosfera de sarbatoare care a invadat orasul cu ocazia manifestarilor dedicate Argesului  si Muscelului, spectatorii nu s-au lasat prea mult invitati pe proba lunga de 3 kilometri din zona barajului Rausor.  

Cosmin Dragnea a pregatit si el o surpriza cu ocazia celor doua etape, prezentandu-se la startul competitiei cu un Mitsubishi Evo 6, dupa absenta de la Trofeul Gorjului. Traseul absolut nou de la Campulung si evolutia la bordul unui automobil necunoscut pentru pilotul bucurestean, s-au concretizat in obtinerea locurilor sapte si sase la clasa H5, dupa cele doua etape.

 

Multe noutati pentru mine la aceste doua etape de la Campulung Muscel. Nu mai evoluasem pe acest traseu niciodata si nu am apucat sa fac nici un test cu masina inainte de concurs. Am punctat la clasa H5 si ce ma bucura este faptul ca am reusit  sa imi imbunatatesc timpul duminica, dupa ce m-am acomodat un pic cu masina. Vremea, peisajul si spectatorii au fost la inaltime la aceste doua etape. Trebuie sa le multumesc tuturor celor prezenti pe marginea traseului care ne-au apludat si incurajat pe parcursul celor doua zile.” concluziona Cosmin Dragnea la finalul weekend-ului.

 

Desi am avut parte de multe noutati, adica traseu si masina, m-am simtit foarte bine la Campulung. Mi-a placut noua masina, difera destul de mult fata de Evo 9 pe care am mai concurat si necesita un stil de pilotaj diferit. Chiar daca spatele acesteia avea tendinta sa plece pe franari si m-am intrebuintat serios pe viraje, la final pot spune ca experienta a fost una benefica pentru mine” declara Cosmin Dragnea.

 

Imi pare bine ca s-a gasit o solutie pentru etapa de la Campulung Muscel, orasul fiind unul cu o bogata traditie in motorsport, dar cel mai bine imi pare ca am avut parte din nou de un public calduros, caruia vreau sa-i multumesc si pe aceasta cale.” a mai adaugat Cosmin.

 

Pentru cei de la Andre’s Fast Service munca nu s-a terminat odata cu finalul Trofeului Campulung Muscel. Noua masina Mitsubishi Lancer Evolution achizitionata in urma cu putin timp a intrat de astazi pe mana talentatilor mecanici ai echipei pentru a putea fi aliniata la startul urmatoarei etape de la Paltinis, Sibiu.

 

KFC Romania, Andre’s Fast Service si Eurotractari sunt partenerii care fac posibila participarea pilotului Cosmin Dragnea in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop, acestora alaturandu-se de la aceasta etapa si cei de la Shelter Security.  

 

credit foto : Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Trofeul Campulung Muscel 2012

Etapele a XI-a şi a XII-a ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2012 vor avea loc in perioada 1-2 septembrie. Competitia se va desfasura intr-o locatie noua in acest an, pe drumul judetean 734, Lereşti – Voina, în zona barajului Râuşor. Parcul inchis si festivitatea de premiere raman in aceasi locatie ca in anii precedenti in fata Primariei Municipiului Campulung Muscel.

 

Mai multe detalii puteti afla din Regulamentul Particular al competitiei.

Cine il tine pe Cox acasa?

Anul trecut la Teliu am concurat pentru prima data impotriva lui. Nu i-a mers masina. De abia o cumparase si avea o gramada de probleme. Cu toate astea, m-a batut. A fost tot weekendul mai rapid decat mine cu cateva secunde.

Dupa aceea a venit Resita. Acolo am reusit sa-l intrec pentru prima oara si pentru ultima oara in scurta noastra batalie pentru podiumul final ce a durat doar un sezon. L-am intrecut pentru ca sufletul lui era in alta parte. Acolo unde venea pe lume cel mai bun copilot al tuturor probelor din viata lui.

 

Toata lumea imi spunea de el. Ca stie, ca imi va fi aproape imposibil sa-l intrec. Si au avut dreptate. In mod constant imi dadea secunde bune chiar daca practic concuram cu acelasi material de concurs. Mai mult decat atat, m-a ajutat cu cauciucuri ca sa pot sa fac timpi mai buni. M-a luat la el acasa, mi-a verificat masina si mi-a setat-o mai bine decat a fost vreodata in mainile mele. Se mai si pricepe sa pregateasca orice masina in asa fel incat sa crezi ca tocmai a iesit din showroom.

 

Cu toate ca a lipsit de la primele doua etape si a abandonat la alta din cauza cutiei de viteze, inainte cu doua etape de sfarsitul sezonului nu mai putea pierde locurile pe podiumul final in defavoarea mea.  Daca eu am reusit doar doua podiumuri la 2 Roti Motrice de-a lungul sezonului, el a fost un abonat constant acolo. Cand ne-am dat amandoi cu masina mea, m-a batut si atunci. Am fost aproape dar el a pilotat mai bine. Si cu o jena ca nu e masina lui.

 

Stiu ca e o cursa mult mai palpitanta cea de parinte dar i-am simtit lipsa la Campulung. Pentru ca e un pilot excelent. Si stiu ca si el ar fi vrut sa concureze. Ieri a fost ziua lui de nastere. Ziua lui Cox. Adica a lui Sorin Ghisoi. Un pilot cum nu sunt multi la noi. La Multi Ani, Cox!

Muscel Racing Contest 2011 – galerie foto Simcat ( vineri )

 

Asa cum v-ati obisnuit deja, sezonul acesta, dupa fiecare etapa de raliu sau viteza in coasta, veti putea gasi pe siteul nostru o galerie foto in care alcatuita din pilotii care reusesc sa urce pe podium. Catalin Stoia nu mai necesita nicio prezentare pentru pasionatii de motorsport asa ca lasam imaginile sa vorbeasca.

 

[nggallery id=156]

De data asta mi-a dat cu plus

Marti dupamasa eram un viitor spectator dar miercuri dimineata avea sa vina vestea cea mare. “Poti sa mergi la banca. Ti-au intrat banii pe care i-ai cerut.” Nu au fost cati ar fi vrut masina de concurs dar au fost destui ca sa nu imi fac griji pentru toate celelalte cheltuieli. Si linistea ca am cazare, masa, transport, inscriere si chiar in plus, s-a vazut.

 

Vineri, pe noul traseu de la Campulung, am facut cea mai buna cursa a mea de pana acum. Bineinteles ca intotdeauna se poate mai bine dar eu sunt foarte multumit. Privind in urma, toti cei care am concurat stim de unde am mai putea “da jos” cateva secunde. Mai putin Aurelian Andronache care probabil a mers cel mai aproape de limita. Bravo Dode!

 

Probabil si Christian Nistoran sau Robotul au mers la limita. Nu stiu. Dar pentru ca Evo-urile ma lasa rece, nu pot sa ma pronunt pentru categoria integralelor, cine, ce si cum.

 

 

Joi, dupa ce am vazut lista de start m-am gandit ca un loc pe podiumul clasei A3 ar fi minunat. Dar motorsportul nu ofera intotdeauna laurii celui care are masina mai buna sau piloteaza mai bine. Ci celui caruia i se aliniaza cel mai bine “componentele”. Masina, traseul, recunoasterile, pilotajul si probabil cel mai important, concentrarea, linistea psihologica, “piticii din mansarda” cu alte cuvinte. Si combinatia dintre toate astea, mie mi-a a dat cu mult plus la Campulung.

 

Asa ca, vineri au fost patru podiumuri. Dintre care trei, muncite. Cel de la diesel nu se pune. Nu inteleg de ce nu vin si alti concurenti in grupa asta. Cu doi nu se face primavara. Casule, te-ai fofilat de trei ani, iti fur turbina de pe Ibiza daca nu completezi podiumul la diesel in urmatoarele etape! It’s a promise.

 

Asa. Revenind la Campulung, Duminica, in etapa a doua, cand ar fi trebuit sa atac si mai mult, mi-am impus din nou sa nu risc. Dar am mers cat am putut de tare astfel incat sa nu sar afara. Si afara ar fi putut insemna sa ma dau de-a berbeleacul mult si bine. Tot duminica a venit George Grigorescu sa o scoata pe Monica Cojocaru de pe un extraordinar podium pentru ea si sa ma puna si pe mine la respect. Dar sa fii pe podium langa “profesorul” sau “Cornel Dinu al motorsportului” e oricum o onoare. Pe bune!

 

Rezultatele i-au multumit pe sponsori asa ca duminica noaptea eram cu ei in Bucuresti, sa sarbatorim. La o saorma! Acum, luni dimineata, am un sentiment foarte placut. Dar nu pot sa nu ma gandesc ca am ridicat cam mult stacheta si va fi greu sa repet performantele de la Campulung. Cand ma gandesc doar la cate “secventiale” sunt acum in campionat nu cred ca o sa mai apuc vreun podium la doua roti motrice (2RM). Si niciunul dintre ei nu a aratat inca ce poate cu adevarat masina.

 

Dar asta nu inseamna ca ma dau batut.

18 piloti inscrisi pe lista preliminara a Muscel Racing Contest 2011

 

Muscel Racing Contest se va desfasura in perioada 29 aprilie-1 mai la Campulung Muscel avand si in acest an onoarea de a deschide balul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop. Cu acordul Primariei Municipiului Campulung, adunarea generala a membrilor Hatters Motorsport a decis ca etapa I (29 aprilie 2011) a CNVC Dunlop 2011 sa se desfasoare “ IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU”. Etapa a II-a (1 mai 2011) va reveni la titulatura obisnuita, “VIZITATI CAMPULUNG MUSCEL”.

 

Cu o saptamana inaintea datei limita pentru inscrieri (luni 25 aprilie 2011), lista preliminara cuprinde deja 18 nume. Reamintim, intrecerea se va derula pe un traseu complet nou, concurentii urmand sa se intreaca tot pe DN 73, insa dinspre Dragoslavele spre Campulung, startul fiind la Km 67,050, iar finisul la Km 61,900. Traseul insumeaza 5,150 km, panta medie este de 6,9%, cea maxima de 8,4%, iar diferenta de nivel este de 150 de metri.

 

Ieri a fost lansat si siteul competitiei – www.muscelrc.ro unde puteti gasi documentele oficiale ale editiei cu numarul 4, care se va desfasura la sfarsitul saptamanii viitoare dar si galerii foto si video.

 

Lista inscrieri preliminara

La Câmpulung Muscel se va concura “IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU”

Sezonul 2011 al Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop debutează la Câmpulung Muscel, în perioada 29 aprilie-1 mai, atunci când este programată ediția a patra a Muscel Racing Contest. Anul trecut, organizatorul, Hatters Motorsport, a decis ca prima etapă a weekend-ului să omagieze personalităţi sau oameni simpli care şi-au unit destinele cu cel al automobilismului sportiv, runda de start a CNVCD 2010 purtând titulatura “In memoriam Horia Andronic”. Din nefericire, prima etapă de anul acesta nu va purta nici de această dată titulatura “Vizitaţi Câmpulung Muscel”. Cu acordul Primăriei Municipiului Câmpulung, adunarea generală a membrilor Hatters Motorsport a decis ca etapa I (29 aprilie 2011) a CNVC Dunlop 2011 să se desfăşoare “IN MEMORIAM VLAD IOSIPESCU”. Etapa a II-a (1 mai 2011) va reveni la titulatura obişnuită, “VIZITAȚI CÂMPULUNG MUSCEL”.

Vlad Iosipescu – pentru prietenii şi apropiaţii motorsportului nostru, “Valiză” – s-a născut pe 19 mai 1980 şi, din păcate, ne-a părăsit pe 24 martie, înainte de a putea vedea pe probele de concurs din acest sezon maşinile team-ului AUTOTEHNICA, la care a lucrat cu sârg luni bune în garajele lui Paul Andronic. Omagiindu-l pe cel care a mai preparat de-a lungul timpului bolizii lui Victor Băldescu sau Dan Spuderka, Primăria Municipiului Câmpulung şi Hatters Motorsport îşi doresc nu doar să spună un pios adio omului Vlad Iosipescu, ci şi, poate, să îi determine pe toţi cei care iubesc sporturile cu motor să îşi îndrepte atenţia şi spre oamenii care contribuie la succese de lângă maşinile de concurs. Pentru că, da, dincolo de talentul celor din cockpit, triumful în curse are la bază şi munca lor, a mecanicilor, cei care fac minuni etapă de etapă în parcul de service, iar apoi, după ce strâng cortul, se reîntorc în garaj pentru a pregăti maşinile, cu o minuţiozitate de ceasornicar elvetian, în vederea cursei viitoare.

Să te odihneşti în pace, Valiză, te aşteptăm la Câmpulung, să ne urmăreşti de undeva, de sus…

MORCOV o arde de-a latu’

Motorsportnews.ro: Morcov, de ce ti se spune asa si nu altfel?

Morcov: Pai cum oi vrea sa mi se spuna? Portocala? Bugs-Bunny?  Morcov ce are? Aaaaa de ce mi se spune asa? Pai,  probabil am mancat multi morcovi cand eram mic…

Motorsportnews.ro: Morcov cate cutii de viteza strici in saptamana cand ai cursa?

Morcov: Depinde….in ultima perioada nu prea le-am mai stricat/spart…. Dar am avut o perioada  anul trecut cand am spart 3 cutii in 3 zile consecutive…..in total in aproape 2 ani am spart 8 cutii…. Din cate am vazut la etapa de la Ranca am spart in fiecare an cate o cutie, deci anu’ asta cred ca nu ma mai duc acolo ca sa nu ma mai chinui sa mai schimb inca o cutie  dupa etapa aia……

Motorsportnews.ro: Spargi si motoare sau te-ai specializat doar in cutii de viteze?

Morcov: Pai ce numai cutii, cutii….ar fi plictisitor. Mai spargem si cate un motor, ca sa nu uitam cum se repara  si astea….

Motorsportnews.ro: Cati morcovi mananci pe saptamana?

Morcov: Da tu chiar crezi ca stau sa ii numar? Si in plus exact ca Popey marinarul care mananca spanac si prindea puteri, asa incerc sa fac si eu cu morcovii…, dar nu ma ajuta cu nimic din cate vad….

Motorsportnews.ro: Te mai suporta mecanicii, cati ai schimbat pana acum, mai bine zis sunt vreodata aceeasi de la o cursa la alta?

Morcov: In general au fost cam aceeasi mecanici… Mamen, Dinu, si pe langa ei mai sunt si altii. O echipa care vrea sa fie cat mai serioasa si profesionista…. Incepem orice treaba cu o pauza de vreo 10-20 minute, si, dupa, daca mai avem chef de ceva mai facem daca nu lasam asa ca poate se rezolva de la sine…..

Motorsportnews.ro: Cate prezoane ai avut lipite cu superglue la Teliu?

Morcov: Nu folosesc superglue pentru ca ala nu lipeste nimic decat degetele intre ele…iar la Teliu a fost alta problema… am stat de vorba cu masina sa o fac sa intelega ca trebuie sa scoatem un timp mai bun, ca iar ne cearta PR-ul, dar roata dreapta fata s-a cam grabit acolo si a luat-o ea inainte, nici ea nu se mai suporta, chiar era putin nervoasa si s-a dus sa se calmeze in urzici.

Motorsportnews.ro: Cate suturi in fund ti-ai luat de la arbitrii ca tragi frana de mana la vale? Dar la deal de ce nu o tragi, nu ai curaj?

Morcov: Peste tot pe unde ma prind  arbitrii se iau de mine ca sa nu mai trag frana de mana….eeeeee hai ca deja….Pai am tras-o si la deal, dar v-ati speriat si ati fugit ca potarnichile de nu mai stiati pe unde sa va ascundeti… asa la vale am viteza mai mica si puteti sa vedeti mult mai bine cand mi se termina parcela si ies afara….. la urcare am viteza foarte mare si nu intelegeti nimic…

Motorsportnews.ro: “Vocile” spuneau ca vei ramane fara puncte daca mai faci spectacol la coborare, ce le-ai raspuns?

Morcov: Pai ai cum sa iei ceva din nimic?! dorinta fanilor trebuie respectata.

Motorsportnews.ro: Am auzit ca cei de la CFR au emis o factura pentru reparatiile de la podul deteriorat la Teliu, ai platit-o?

Morcov: ….era doar un zvon  nu era nimic  oficial. Am sunat personal la CFR sa ma interesez si mi-au spus ca nu au ce sa imi faca  din cauza cauciucurilor care erau in dreptul podului ca alea au amortizat lovitura , si mai ales ca a fost mai mult sters… in concluzie s-a rezolvat fara spaga…..De mentionat ar mai fi ca niciun animal nu a fost ranit in urma acestei cascadorii !!!

Motorsportnews.ro: De cate ori ratezi schimbarile de viteza sau mai bine zis: de cate ori uiti sa calci ambreiajul la o urcare?

Morcov: Nu e vorba ca uit  sa calc ambreiajul… dar de multe ori e mana de lemn si se misca mai incet decat piciorul… e greu sa le coordonez pe toate deodata. Numai Napoleon putea sa faca sapte lucruri diferite deodata. Morcovii ajuta la vedere nu la dexteritate.

Motorsportnews.ro: Anul acesta este anul iepurelui in calendarul chinezesc, nu iti este frica sa mai iesi din casa?

Morcov: Pai ce crezi ca nu am eu prieteni vanatori? Ai auzit de Corul Vanatorilor? Am vorbit cu ei sa vina si sa ma apere… si cum apare cate un iepure…. Pac-pac.  O ardem pe gratare si anu asta, la fiecare cursa. Si sa presupunem ca scapa vreunu si ma alearga…cat o sa fuga dupa mine?, beau mult energizant si merg pe Duracell.

Motorsportnews.ro: Morcov, am vazut ca esti o vedeta locala in Campulung, ai picturi pe pereti in cea mai vestita cofetarie din oras ! Cum ai scapat de “Iepurasul” si ati devenit asa buni prieteni?

Morcov: Nu am putut sa plec de acolo pana nu am luat o portie de ceva dulce… si oricum i-am promis Iepurasului ca o sa ma intorc si anu asta la Campulung sa devastez galantarele. Poate facem chiar un troc : eu ii dau morcovi si el imi da prajituri.

Motorsportnews.ro: Am auzit ca de cand esti vedeta, Facebook ti-a blocat contul din cauza cererilor foarte multe de prietenie pe care le-ai primit din partea fanelor, e adevarat?

Morcov: Nu este adevarat….  Eu nu sunt vedeta…. Sunt doar un Morcov, iar la partea cu fanele… nu e din cauza mea e din cauza masinii …ea este de vina ca e portocalie.

Motorsportnews.ro: E adevarat ca ti-ai dori sa ramana parcul de service la primaria din Campulung sa ai si tu timp sa incalzesti slickurile pana pe Mateias?

Morcov: Mda as avea si eu o temperatura optima in slickuri dar cred ca tre sa repar cutia de 2 ori pana ajung pe Mateias.

Motorsportnews.ro: Ce fel de morcovi ne vinzi anul asta?

Morcov: Pai tot portocalii nu imi place sa umblu cu cioara vopsita.

Morcov zice ca acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare !!!