Tag Archives: CNVC

A doua ediție a Trofeului Valea Uzului – Dărmănești va avea loc în perioada 6-7 august 2021

Cea de-a doua ediție a Trofeului Valea Uzului – Dărmănești organizată de catre ACS Rally Spirit va avea loc in perioada 6-7 august 2021. După succesul de anul trecut, unde nu mai putin de 40 de piloți au luat startul in etapa de coastă care a contat în divizia 2, în acest an Adrian RĂSPOPA, presedintele ACS Rally Spirit a pregatit din nou, în acest an, o serie de facilitati concurentilor. De la cazări la pret preferențial, până la transmisiuni live pe canalul LookSport și nu mai putin de 8 urcari pe traseul de concurs. 

Astfel, prima zi va debuta vineri, 6 august, începând cu orele 16:00, atunci când, la Primăria din Dărmănești va avea loc prezentarea piloților și startul festiv.

În ziua secundă, pilotii vor avea la dispoziție două manșe de recunoașteri, urmand de la ora 12:00 două manșe de antrenament cronometra, iar manșele de concurs vor debuta începând cu orele 15:10, urmând ca ziua să se încheie, cu festivitatea de premiere.

La fel ca si la prima ediție principalul partener al competitiei este Primaria Dărmănești care și în acest an va oferi o implicare la fel de mare.

Ne bucurăm ca si în acest an reusim să organizăm cea de-a doua editie a Trofeului Valea Uzului – Darmanesti cu toate că în acest an ACS Rally Spirit organizează nu mai putin de 5 evenimente majore, 3 ciclistice si 2 de motorsport. Chiar dacă este o etapă ce contează in divizia 2 a Campionatului Național de Viteza in Coastă vrem sa oferim concurentilor doua zile de urcări. Vom avea o serie de surprize Emil GHINEA (King of the Hill, reusind cea mai rapidă urcare anul trecut) si Octavian CIOVICA confirmand deja prezenta la editia din acest an, iar numele din Campionatul National de Viteza in Coasta nu se vor opri aici. Vom avea clasamente diferite pentru concurentii din divizia 2 si un clasament open pentru restul.” declara organizatorul Adrian RĂSPOPA.

Ediția a doua a Trofeului Valea Uzului va reprezenta cea de-a 7-a etapa în Campionatul Național de Viteză în Coastă 2 și se desfasoara sub egida Federatiei Naționale de Automobilism Sportiv pe drumul refacut de catre Consiliul Judetean Bacău care înconjoară Valea Uzului. Competiția din acest an se aseamană cu cea de anul trecut prin prisma faptului ca poate decide din nou campionul național. În cazul unei victorii sau a unui rezultat pe podium, Erik Fazakas poate obține al doilea titlul de campion național la viteză în coastă – divizia 2, asta după ce și anul trecut, campionul s-a decis la etapa din Dărmănești.

Principalii sponsori ai competitiei sunt: Primaria Darmanesti, Toyota Bacau, 4F, Hotel Perla si campania Sustin A13.

Program Trofeul Valea Uzului:

Vineri, 06 august 2021

  • Start festiv (Primăria Dărmănești) – 16:00
  • Verificări tehnice inițiale (Primăria Dărmănești) – 15:00-17:00
  • Prima ședință CCS – 17:10
  • Recunoașteri I, II – 17:30
  • Afișarea rezultatelor – 19:30

Sâmbată, 07 august 2021

  • Deschiderea parcului de service – 07:00
  • Recunoașteri III, IV – 10:00
  • Antrenamente cronometrate I, II – 12:00
  • Deschiderea temporară a circulației publice – 14:30-15:00
  • Manșele de concurs I, II – 15:10

Cupa Cheile Grădiștei deschide sezonul Campionatului Național de Viteză în Coastă

După startul Campionatului Național de Raliuri Betano, la doar două săptămâni, una dintre stațiunile din top trei ale României, va găzdui prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a sezonului 2021, Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X.

La șapte zile față de startul competiției și la trei zile până la închiderea înscrierilor, 30 de piloți se află pe lista provizorie de înscrieri. Printre cei mai grăbiți piloți se numără Campionul Categoriei I, Mihai Leu, dar și cel mai bine clasat pilot brașovean la viteză în coastă în sezonul 2020, Octavian Ciovică (Locul III la Categoria II).

 

Organizatorii și o echipă condusă de gazda întrecerii, domnul Ovidiu Gârbacea, lucrează de zor la amenajarea traseului. Zăpada căzută în cantități foarte mari cu 10 zile în urmă se lasă greu dusă din minunatul peisaj situat sub Munții Bucegi. Profitând de cele câteva zile rămase și de o prognoză meteo ”prietenoasă”, suntem asigurați că totul va fi pus la punct din punct de vedere al traseului chiar pentru sesiunea de antrenamente suplimentare prevăzute să aibă loc miercuri, 8 Aprilie 2021 și joi, 9 aprilie 2021.

 

Din păcate, și acest sezon începe cu restricții impuse spectatorilor de pandemie. Astfel, cele mai spectaculoase evoluții vor putea fi urmărite doar la LookTV, partener în 2021 al Federației Române de Automobilism Sportiv) și prin mediul online (YouTube și Facebook).

 

Lista de înscrieri (PROVIZORIE) a Cupei Cheile Grădiștei powered by Pro-X:
 Lista de inscrieri (PROVIZORIU)

 

Program Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X:

Sâmbătă, 10 Aprilie 2021

09:00 – Recunoaștere 1

10:40 – Recunoaștere 2

12:20 – 13:20 – Deschiderea temporară a circulației

13:30 – Recunoaștere 3

15:10 – Antrenament Cronometrat 1

17:10 – Antrenament Cronometrat 2

 

Duminică, 11 Aprilie 2021
09:00 – Recunoaștere 4
10:40 – Recunoaștere 5
12:20 – 13:20 – Deschiderea temporară a circulației
13:30 – Concurs 1
15:30 – Concurs 2

 

Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X este susținută în calitate de PARTENER OFICIAL de compania Pro-X.

Parteneri: Omniasig, TELL Security & Systems, BOP Motorsport, TESS Brașov – dealer autorizat VW și AUDI, Cyclon Motorsport, Auto Chelu, Zizin, Medecon, Crama Gîrboiu, A24 Assistance, TehnoSting, Infinity Trophy.

Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X este un eveniment găzduit de Complex Cheile Grădiștei.

Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X este organizată de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.

Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți Brașov, Biz Brașov, autostiri.ro, News Bv, autorally.ro, RallyMax, MotorsportNews.

Trofeul Valea Uzului – Dărmănești

ACS Rally Spirit va organiza în acest an, în premieră, Trofeul Valea Uzului – Dărmănești, în perioada 7-8 august 2020. Întrecerea contează ca etapa a cincea in Campionatul Național de Viteză în Coastă 2. 

Partenerul principal al competiției este Primăria Orașului Dărmănești din județul Bacau, care va asigura tot sprijinul necesar organizatorului Adrian RĂSPOPA, președintele ACS Rally Spirit.

 

Aveam în plan acest proiect cred ca de vreo 2-3 ani, însă lipsa timpului îmi făcea aproape imposibilă implicarea în organizarea Raliului Moldovei, participarea în Campionatul Național de Raliuri și punerea la punct a acestui nou proiect. Nedorita situație din acest an ne-a oferit însă oportunitatea de a organiza acest nou proiect, iar Primarul Orașului Dărmănești, Constantin TOMA un înfocat fan al motorsportului, ne-a oferit tot sprijinul necesar pentru acest eveniment. Traseul în lungime de 4.5km este unul spectaculos, Consiliul Județean Bacău reusind în acest an să asfalteze o portiune de 6.30km pentru a pune în valoare Valea Uzului.” declara Adrian RĂSPOPA.

 

În timp ce Adrian RĂSPOPA continuă să fie ambasadorul proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13 și să promoveze proiectul Pădurea de Mâine, un nou partener se alatură acestui eveniment. Richter Haus furnizor PRO MASK va asigura necesarul de măști de protecție, astfel încât sa fie asigurate toate masurile de siguranță impuse de autorități pentru prevenirea raspândirii noului coronavirus COVID-19.

 

Nivelul organizatoric al competiției ne dorim sa fie la fel ca cel pentru etapele care contează în Campionatul Național de Viteză în Coastă 1. Aici ne referim la promovare pe care o vom începe chiar din aceasta saptamână prin comunicate de presă, afișe și bannere stradale. Totodată, tot ceea ce ține de securitatea traseului, arbitrii și comunicare între arbitrii va fi la nivelul solicitat în competițiile de la Coastă 1.” concluziona Adrian RĂSPOPA, organizatorul Trofeului Valea Uzului – Dărmănești.

 

Chiar daca este o etapa ce va conta Campionatul Național de Viteză în Coastă 2, o serie de nume consacrate în Campionatul Național de Viteză în Coastă 1 și-au anunțat deja prezenta. Printre aceștia se numară Emil GHINEA care concurează în acest an cu o Norma M20F, Gabriel STOIAN cu spectaculosul său BMW E30 M3 DTM, Gabriel ONOFREI la volanul Nissan-ului Silvia S15, Isvan SOOS, Matei STANCU, Vlad COSMA sau Marc BANCA.

 

Totodata, pentru a veni în sprijinul concurenților s-a luat decizia ca aceștia să nu platească nicio taxa de înscriere pentru această etapă.

 

De asemenea, toti concurentii vor beneficia de o taxa unica de 120 de lei/ noapte cu mic dejun inclus la trei pensiuni din zona orașului Dărmănești, indiferent de numarul de camere solicitat, tot ceea ce trebuie să facă fiind rezervarea din timp și menționarea faptului că sunt concurenți în cadrul Trofeul Valea Uzului – Dărmănești.

 

Cele trei pensiuni participante la această campanie sunt în ordine aleatorie:

Pensiunea Himalaya – persoana de contact Cojocaru Cornelia – Telefon 0722518198

Pensiunea Romanitza – Telefon 0744236654

Pensiunea Magic Garden – Telefon 0234356520 / 0741610817

 

Pentru seara de vineri, 7 august, organizatorii împreună cu Hotel Perla din Slanic Moldova au pregatit o expoziție de mașini exotice și retro în parcarea din fata hotelului, astfel încât fanii automobilelor să poată admira mașini ale unor constructori consacrați precum Ferrari, Lamborghini, Porsche, etc.    

 

Trofeul Valea Uzului – Dărmănești va avea loc în perioada 7-8 august 2020, în apropierea Lacului Valea Uzului, urmând ca șampania din cadrul festivității de premiere să fie asigurată de Jidvei.

 

Trofeul Valea Uzului – Dărmănești este un eveniment organizat de ACS Rally Spirit sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Orașului Dărmănești.

 

Parteneri oficiali: Primăria Orașului Dărmănești.

Parteneri principali: Richter Haus

Parteneri: Fundația Pădurea de Mâine, Hotel Perla, Jidvei.

Parteneri media: Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, MotorsportNews.ro.

 

Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL – Program si documente oficiale

“Niciodată nu este prea târziu“, “se putea și mai rău“… Așa s-ar putea defini perioada de construcție a calendarului competițional FRAS pentru sezonul 2020. O perioadă de mai bine de trei luni, presărată de amânări, reprogramări și anulări.

Acum însă, totul este definitivat și conform Ordinului comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății, competițiile sportive în aer liber pot începe și în România, începând cu 15 Iunie 2020.

 

Așadar “porniți motoarele“ este anunțul momentului pentru sportivii automobiliști din România. Campionatul Național de Viteză în Coastă programează prima etapă a sezonului pe traseul din incinta Complexului Turistic și Sportiv Cheile Grădiștei, din vecinătatea comunei Moieciu, Județul Brașov, în perioada 20 -21 Iunie 2020.

 

“Pregătirile pentru amenajarea traseului de concurs conform cerințelor de securitate impuse de comisiile de coastă și de securitate FRAS, sunt în curs de desfășurare. Suntem optimiști ca împreună cu inimoasa echipă a gazdelor noastre condusă de domnul Ovidiu GÂRBACEA, Director general al Complexului Cheile Grădiștei, vom finaliza totul la timp.“ a declarat domnul Bela STOICA, Managerul evenimentului.

“La ora când lansăm documentația tehnică pentru Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL sunt, încă, în vigoare restricțiile privind prezența spectatorilor pe traseul de concurs. În acest sens încercăm să suplinim lipsa informațiilor de la fața locului prin transmisii online și live streaming în ambele zile ale concursului. Suntem încrezători că până la startul competiției noi “relaxări“ vor fi aprobate de conducerea medicală a țării. Relaxări care să permită, printre altele, și prezența spectatorilor la evenimente sportive. Indiferent de cum va fi, la ora startului vom fi pregătiți să impunem și să respectăm toate măsurile igienico-sanitare obligatorii privind prevenirea îmbolnăvirii și răspândirii noului coronavirus.“ a declarat Cristian ANDREI, Directorul organizatoric al evenimentului.

 

Program Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL

Sâmbătă, 20 Iunie 2020

09:30 – Recunoaștere 1

11:15 – Recunoaștere 2

13:00 – Recunoaștere 3

14:45 – Antrenament Cronometrat 1

16:45 – Antrenament Cronometrat 2

 

Duminică, 21 Iunie 2020

09:30 – Recunoaștere 4

11:15 – Recunoaștere 5

13:00 – Concurs 1

15:00 – Concurs 2

 

Documente Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL

 
 
 
 
 
 
 

 

Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL este susținută în calitate de PARTENER PRINCIPAL de TOTAL România.

Parteneri OFICIALI: OMNIASIG, TESS Brașov – dealer autorizat VW și AUDI, PRO-X.

Parteneri: KONVEKTA, TELL, CYCLON MOTORSPORT, ZIZIN, AUTO CHELU.

Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL este un eveniment susținut de Primăria Moieciu, Complex Cheile Grădiștei, Primăria Fundata.

Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL este organizată de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.

Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți Brașov, News Bv, autorally.ro, RallyMax, MotorsportNews.

Primele două etape din cadrul CNVC vor fi reprogramate

Având în vedere starea de urgență provocată de coronavirus și luând în considerare toate restricțiile impuse în întreaga țară, pentru protejarea populației împotriva maladiei COVID-19, Biroul Executiv al Federației Române de Automobilism Sportiv a hotărât în ședința de marți, 24 Martie 2020, amânarea tuturor competițiilor programate în luna aprilie.

Toate competițiile amânate în această perioadă vor fi reprogramate, în măsura posibilităților, în urma unor consultări deschise cu organizatorii, când situația legată de COVID-19 va permite începerea treptată a activităților. Decizia Biroului Executiv FRAS poate fi accesată aici.

 

Având în vedere decizia Biroului Executiv FRAS, etapele Trofeul TOTAL Râșnov și Cupa Cheile Grădiștei TOTAL vor fi reprogramate pentru o perioadă a anului 2020 care să permită desfășurarea lor fără să afecteze sănătatea participanților, a oficialilor sau a spectatorilor.

 

”Încă de la primele semne ale răspândirii virusului COVID-19 suntem în legătură atât cu comisiile de specialitate din cadrul FRAS cât și cu partenerii celor două evenimente. Cu toții au agreat găsirea celor mai sigure soluții în ceea ce privește sănătatea participanților.” a declarat managerul ambelor evenimente organizate de Clubul Sportiv Auto Blic, domnul Cristian Andrei, care a adăugat: ”legătura se va menține în continuare și pentru dezbaterile privind găsirea unor ferestre în calendarul 2020 pentru reprogramarea celor două etape”.

 

Trofeul TOTAL Râșnov și Cupa Cheile Grădiștei TOTAL vor avea loc datorită partenerului principal TOTAL România, a partenerilor Omniasig, Pro-X, Konvekta, Tell – Security Systems, Cyclon Motorsport, Complexului Turistic și Sportiv Cheile Grădiștei și al Primăriilor Râșnov, Moieciu și Fundata.

 

”Având în vedere situația extrem de delicată din punct de vedere medical în care se află România, Europa și întreaga lume, în numele Clubului Sportiv Auto Blic, urez multă sănătate tuturor iubitorilor acestui sport atât de frumos. De asemenea, vă rog să respectăm cu toții indicațiile venite din partea celor care conduc acest război cu un inamic invizibil. Doar împreună vom reuși să trecem linia de sosire sănătoși și de această dată”, Bela Stoica, Președinte Auto Blic Brașov.

Campionatul Național de Viteză în Coastă continuă la Cheile Grădiștei

Piloții licențiați în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop își continuă periplul pe ”coastele” transilvănene și vor poposi, după prima etapă de la Râșnov, la doar 25 de km de Valea Cetății, la Moeciu de Sus – stațiunea Cheile Grădiștei. Cea de-a doua etapă a CNVCD se va desfășura pe un traseu nou pentru cursele de viteză pe traseu montan din România și anume pe traseul turistic care face legătura între cele două resorturi ale stațiunii, respectiv între Moeciu și Fundata.

Cunoscută printre turiști sub denumirea de ”Mica Elveție” de la Fundata, stațiunea turistică – sportivă Cheile Grădiștei, situată între celebrii munți din curbura carpatică Bucegi și Piatra Craiului, este cunoscută în principal de sportivii practicanți de sporturi de iarnă.

 

Aici au loc, an de an, etape de campionat național de biatlon și etapă de cupă mondială de biatlon. În premieră pentru stațiune, pentru piloții Campionatului Național de Viteză în Coastă, dar și pentru fanii motorsportului, în perioada 17 – 19 Mai 2019, stațiunea Cheile Grădiștei își deschide porțile pentru cea de-a doua etapă a CNVCD – Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL.

 

”După ce de ani buni suntem gazde primitoare pentru sportivii practicați de sporturi de iarnă desfășurate sub egida Federației Internaționale și Române de Schi Biatlon, suntem onorați să punem și la dispoziția Federației Române de Automobilism Sportiv logistica bazei noastre sportive pentru o competiție sportivă auto din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. Dorim să-i asigurăm pe sportivii participanți că la prima ediție a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL vor beneficia de toate condițiile de confort și securitate pentru a se concentra doar la performanța sportivă. Pe spectatori îi așteptăm, de asemenea, să ia parte la o competiție sportivă de nivel național, în sectoare special amenajate unde, în deplină siguranță, își vor putea aplauda favoriții. Sperăm din toată inima ca sportivii și familiile lor, oficialii, reprezentanții media și spectatorii vor petrece un weekend minunat în complexul turistic Cheile Grădiștei. Vă așteptăm cu drag!” a declarat domnul Ovidiu GÂRBACEA, Director general al Complexului Turistic Cheile Grădiștei.

 

Având în vedere caracterul de ”traseu nou” pentru CNVCD, Comisiile de Securitate și de Coastă din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv s-au implicat alături de clubul organizator în vederea găsirii de soluții sportive și de securitate pentru desfășurarea în condiții optime a etapei. În acest sens, pentru securizarea traseului de concurs a fost elaborat un plan de acțiune care este pus în practică de echipe mixte gazde – organizator, astfel încât la startul etapei totul să fie conform Caietului de Sarcici al Organizatorilor.

 

În acest sens, domnul Președinte al Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, care este și Președinte Interimar al Comisiei de coastă a declarat: ”Mă bucur că apar competiții noi în campionatele FRAS. Acestea sunt dovada că ne dezvoltăm și vor aduce în viitor o creștere și mai mare a nivelului de organizare. Am rămas impresionat de modul în care s-a dezvoltat zona Cheile Grădiștei și sunt sigur că familia Vitezei în Coastă va avea un weekend frumos în cadrul etapei a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2019. Am fost în zonă și anul trecut să văd traseul, iar acum am fost la fața locului din nou, alături de colegii din conducerea FRAS și din Comisia de Securitate pentru a ne asigura că vor fi respectate toate normele de securitate.”

 

Organizatorii se așteaptă ca iubitorii de motorsport să fie prezenți și la Cheile Grădiștei cel puțin în număr la fel de mare ca și la etapa precedentă de la Râșnov. La fel ca la etapa precedentă, pentru spectatori vor fi amenajate zone speciale și sigure de vizionare, iar de acum, bine cunoscutul FAN-Bus va fi suplimentat cu încă un microbuz pentru transportul spectatorilor. Transmisii live, studio TV și radio cu rezultate live vor fi disponibile, de asemenea, în weekend-ul 18 – 19 Mai 2019.

 

Documentele pentru Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL pot fi accesate aici:

• Regulament Particular

• Cerere de inscriere pilot

• Cerere inscriere echipa

• Harta generala

• Harta traseu concurs

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie autovehicule neinmatriculate

• Formular acreditare media

 

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu S.C. Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer VW și Audi, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL  este sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

 

Phoenix din nou pe traseele montane

A luat startul la douăzeci și patru de etape de viteză în coastă în ultimii patru ani și a câștigat douăzeci din ele. Atunci când motorul Panterei a cedat, a luat startul la patru etape de Viteză pe Circuit în 2018 și le-a câștigat pe toate. Tot în 2018, a luat startul la două etape de Super Rally și le-a câștigat pe amândouă. A fost invitată la FIA Masters 2018 și a fost desemnată unul dintre cele mai frumoase automobile din concurs.

Cătălin i-a anunțat pensionarea în repetate rânduri dar Phoenix se încăpățânează să rămână pe traseele competițiilor dedicate automobilelor istorice. Și bine face, pentru că toate rezultatele de mai sus au însemnat tot atâtea momente de bucurie. Nu pentru cupe ci pentru încă o lecție învățată, pentru o frânare mai târzie, pentru o trasă mai bună, pentru o viteză pe viraj mai mare.

 

La fel că în 2018, Phoenix ar fi trebuit să-i lase locul Babei Dochia, un alt GTV, cu altespecificații. Cătălin a hotărât să amâne, însă, momentul acesta până la Raliul Argeșului. În această perioadă, Babă Dochia va fi testată și re-testată până când totul va fi impecabil. Iar Phoenix va savura din nou Râșnovul, etapă de la care a lipsit din 2015.

Desi Phoenix are 4 victorii la multe etape de viteză în coastă în ultimii 4 ani, la Râșnov a fost doar în 2015. În fiecare an, după 2015, a apărut ceva care m-a împiedicat să particip la Trofeul Serus cu Phoenix. Poate și din acest motiv, universul a ales pentru 2019 că Phoenix să fie prezentă pe Valea Cetății. Înainte de fiecare cursă la care a participat în 2019 o mângâiam și îi ziceam să facem o ultimă cursă frumoasă împreună și niciuna nu a fost ultima. M-am învățat minte și nu îi mai spun că este ultima ci încă una. Sper să ne bucurăm de două zile frumoase de concurs în acest weekend și să avem parte de un public numeros la start, la Peștera, în primul ac de păr și la sosire.” a declarat Cătălin-Cedric Ghigea.

La fel că în 2018, partenerii lui Cătălin sunt AutoItalia – importator Alfa Romeo, Foerch, Oldtimer Studio și publicația Racing Wheels. Din 2019, însă, Cătălin și automobilele sale au un nou partener tehnic, și anume, MOTUL. “As vrea să mulțumesc companiei Yacco pentru frumosul parteneriat din ultimii ani. Din 2019, însă, automobilele mele vor fi lubrifiate și răcite de produse MOTUL. Sper că, alături de MOTUL, să avem curse la fel de frumoase și rezultate pe măsura istoriei acestei mărci.

Cei 4 muschetari iau startul la Trofeul Serus Rasnov

4 modele Peugeot 206 se vor alinia la startul primei etape a Campionatului National de Viteza in Coasta, Trofeul Serus –Rasnov. 

 

Calin LAZAR, Aurelian ALBU, Bogdan IVANUS si Emil DUMITRU sunt cei care se vor afla la volanul celor 4 modele Peugeot 206, Emil fiind cel mai nou component al echipei si cel care va pilota masina de culoare portocalie.

Intregul concept graviteaza in jurul ideii de prietenie si de a ne prezenta in fata publicului ca o echipa. Trei dintre masini vor aborda aceeasi grafica, doar culoarea de fundal va fi diferita, acest lucru intarind si mai mult ideea de echipa si cred ca este un lucru interesant si pentru spectatorii de pe marginea traseului de concurs. Calin va afisa si el o noua grafica incepand cu urmatoarea etapa din campionat, la fel ca cea folosita de mine, Bogdan si Emil, culoarea urmand sa ne diferentieze. Ne bucuram ca incepand cu aceasta prima etapa, prietenul nostru Emil a reusit sa fie gata cu pregatirile pentru a fi prezent alaturi de noi in acest sezon, el fiind la prima participare in CNVC. Obiectivul echipei este ca toate masinile sa ajunga la finalul etapelor fara probleme si sa cream o imagine placuta pentru spectatori.” declara Aurelian ALBU inainte de plecarea spre Trofeul Serus.   

 

Trofeul Serus se va desfasura pe sectorul de drum cu o lungime de 4 kilometri, care face parte din DN1E Brasov Rasnov, avand o diferenta de altitudine intre start si sosire de 240m si o panta medie de 6%. Sambata, 06 aprilie, sunt programate 3 runde de recunoasteri si doua manse de antrenamente cronometrate, in urma carora se va stabili ordinea de start in concursul de a doua zi. Dimineata zilei de duminica, 07 aprilie, include inca doua runde de recunoasteri, urmate de doua manse de concurs programate sa inceapa la ora 13:00, respectiv ora 15:30.

 

206 Racing Team este sustinuta in Campionatul National de Viteza in Coasta de Mobexpert Office si Motorsportnews.ro in calitate de partener media.

Peste 80 de piloți vor lua startul la Trofeul Câmpulung Muscel 2018

Peste 80 de piloți vor lua startul, sâmbătă și duminică, la Trofeul Câmpulung Muscel 2018, organizat în perioada 22-23 septembrie de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș.

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va aduce la Câmpulung elita pilotajului românesc. Deja, aproape 80 de piloți și-au anunțat participarea, iar numărul acestora va crește în zilele următoare. Ediția din acest an ar putea decide campionul la general, în lupta acerbă dintre Andrei Dumitrescu și Lucian Răduț, dar și campionii la mai multe clase.

 

Printre cei care vor concura anul acesta se va număra și campionul național Valentin Porcișteanu, cu  Skoda Fabia R5, mașină cu care concurează în Campionatul Național de Raliuri. 

 

Lista participantilor

 

De altfel, echipamentul de concurs este unul la cele mai înalte standarde, printre modelele care vor putea fi admirate de public numărându-se și Ferrari 430 Challenge, Ferrari 458 Challenge, Mitsubishi Lancer EVO 9, Radical SR 8, Tatuus, Formula Renault sau Osella. 

 

Vă reamintim că la ediția de anul acesta Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi. De asemenea, piloții și spectatorii sunt invitați să participe la o acțiune caritabilă dedicată Centrului de zi „Bambi” din Câmpulung. 

Restricții de circulație

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

 

Important de știut

 

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Brașov spre Câmpulung trebuie să ia în calcul cel puțin o oră de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare a drumului din zona Bran.

 

De asemenea, informăm piloții și echipele care vor veni în parcul tehnic din Câmpulung că, având în vedere lucrările de reabilitare din centrul municipiului, accesul se face dinspre partea sudică, pe traseul DN 73  (centura Câmpulungului) – podul cu barieră- Primărie.

Vremea se anunță numai bună pentru un spectacol la cele mai înalte cote, iar organizatorii roagă publicul care va fi prezent pe traseul de la Lerești-Voina să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacol în condiții de maximă siguranță!!!

 

Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș. Elita pilotajului românesc  își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă.

 

Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2018: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, SILDVB, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, Paeonia Distribution, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Nexus Auto, Materom, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security.  Partener tehnic al competiției: VOLVO!

Trofeul Câmpulung Muscel 2018 – Restrictii de circulatie

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, organizat în perioada 22-23 septembrie de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș, vine cu o serie de surprize anul acesta.

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va fi și o oportunitate pentru piloți și pentru spectatori să se implice social. Astfel, organizatorii competiției vor organiza și o acțiune caritabilă în scopul strângerii de fonduri pentru achiziționarea de echipament de bucătărie pentru Centrul de zi ”Bambi” din Câmpulung. Cei care vor să fie alături de copiii de la acest Centru pot face donații atât la secretariatul de la Primăria Câmpulung, cât și pe traseul competiției, în zona de start.

 

Cupa King of the Hill” in memoriam Valentin Banciu

De asemenea, Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, anul acesta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi.

 

Restricții de circulație

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

 

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Brașov spre Câmpulung trebuie să ia în calcul cel puțin o oră de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare a drumului din zona Bran. 

 

Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș. Elita pilotajului românesc  își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă.

 

Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2018: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, SILDVB, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, Paeonia Distribution, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Nexus Auto, Materom, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security.  Partener tehnic al competiției: VOLVO!