Tag Archives: trofeul campulung muscel

Trofeul Câmpulung Muscel a fost înlocuit cu Trofeul Rânca

Dupa anuntul facut de Clubului Sportiv Brothers Motor Sport organizatorul Trofeului Campulung Muscel prin acre anunta anularea etapei de la Campulung Muscel, Federația Romana de Automobilism Sportiv a anuntat ieri înlocuirea etapei a V-a din CNVCT, Trofeul Câmpulung Muscel cu Trofeul Rânca, care se va desfășura în aceeași dată, 19-20 septembrie. Deși este o perioadă extrem de scurtă până la eveniment, Federația va depune toate eforturile ca totul să fie pregătit corespunzător. Etapa va puncta și în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2. Etapa a VI-a, Poiana Brașov, se va desfășura în locația și la data stabilite anterior, fără modificări.

 

sursa FRAS.ro

Trofeul Câmpulung Muscel 2019, luptă decisivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă

Sfârșitul lunii septembrie readuce pe traseul Lerești-Voina este deja tradiționalul Trofeul Câmpulung la Viteză în Coastă, ajuns la cea de a opta ediție! În perioada 21-22 septembrie 2019, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș, organizează Trofeul Câmpulung Muscel 2019, contând ca etapa a VIII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop.

După evenimentul de la Rânca, Trofeul Câmpulung se va dovedi din nou decisiv în lupta pentru clasamentul general și la mai multe clase, în timp ce Mihai Leu, care este deja campion matematic la Categoria I, trebuie să își respecte statutul proaspăt obținut. Deja interesul stârnit în rândul echipelor este unul extrem de mare, iar organizatorii se așteaptă la un număr record de piloți înscriși la start. Asta cu atât mai mult cu cât publicul muscelean scrie istorie la capitolul prezență, ediție după ediție. 

Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Elita pilotajului românesc  își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din calendarul campionatului.

 

Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2019: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA, Pentarom, Kokett, Magic Safe Security!

Matematica lui Phoenix

Weekend-ul recent încheiat a consemnat obținerea unui nou titlul de Campion Național pentru Cătălin Ghigea și a sa Alfa Romeo Alfetta GTV, în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, categoria rezervată automobilelor istorice de competiție.

 

Pentru cei care urmăresc povestea lui Phoenix, superba Alfa Romeo Alfetta GTV din 1975, o victorie la etapele de viteză în coastă poate fi considerată, deja, normalitate. Asta pentru că de-a lungul a patru sezoane, doamna trecută bine de prima tinerețe automobilistică a reușit să-și treacă în palmares nu mai puțin de patru titluri naționale.

Penultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018 s-a consumat cu ocazia Trofeului Câmpulung Muscel, aflat la cea de-a șaptea ediție. Una dintre cele mai populare curse din calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv și-a respectat blazonul și de această dată, reușind să atragă pe marginea probei speciale de doar 3 kilometri, pe drumul dintre Lerești și Cabana Voina, câteva mii bune de iubitori ai motorsportului.

 

A fost locul ideal în care Phoenix să-și adauge o nouă crenguță de laur la coroana sa impresionantă. Prima zi, cea de sâmbătă, s-a desfășurat fără probleme, Cătălin Ghigea și inimoasa echipă care se ocupă de întreținerea exemplară a lui Phoenix – Văru Nicu Motorsport – profitând de moment pentru a face o serie de reglaje de finețe automobilului de concurs.

 

Și nu întâmplător, pentru că etapa de la Câmpulung Muscel a fost ultima înaintea primei ieșiri oficiale a lui Phoenix în competițiile internaționale – Masters-ul FIA Hill Climb, de la Gubbio (Italia), ce se va desfășura în perioada 12 – 14 octombrie 2018. În urma evoluțiilor încântătoare pe care le-a avut în tandem cu Alfetta GTV, Cătălin Ghigea a primit din partea ACR, instituția cu statut ASN (autoritate sportivă națională) în România, invitația de a face parte din echipa națională care va concura la Masters-ul organizat de FIA, care va avea și un clasament rezervat națiunilor.

 

Alfa Romeo Alfetta GTV va fi singurul automobil istoric înscris în competiția la care își vor da concursul peste 200 de piloți. Este o recunoaștere, așadar, atât a rezultatelor pe care le-a adunat Phoenix de-a lungul ultimilor ani, cât și a eforturilor pe care partenerii lui Cătălin Cedric Ghigea le-au făcut în ultimul timp pentru ca performanța sportivă să primeze. Totodată, este o recunoaștere și a muncii depuse de specialiștii Oldtimer Studio, cei care au recondiționat și convertit Alfetta GTV pentru a respecta omologările sportive ale anilor ’70.

 

Invitația oferită de către ACR va fi susținută în totalitate de Autoitalia, importatorul Alfa Romeo în România, care va avea plăcerea să prezinte chiar pe tărâm italian unul dintre cele mai performante modele de competiție construite vreodată de marca din Milano.

 

Revenind la Trofeul Câmpulung Muscel, după ce sâmbătă totul a mers perfect, ziua de duminică a debutat cu rafale de ploaie, iar lucrurile păreau să se complice pentru Ghigea. Fără a avea anvelope intermediare, părea că latura sportivă trebuia să fie sacrificată, numai că lucrurile s-au așezat înaintea celor două manșe de concurs. Cu o evoluție convingătoare, totodată precaută, pentru a nu o forța inutil pe Phoenix, Ghigea s-a impus la Câmpulung.

 

În sezonul 2018, Alfetta GTV are deja 3 victorii de etapă și va împărți frățește trofeul cu alte două automobile cu care Cătălin a concurat și a câștigat celelalte 3 etape – Fiat Abarth 124 CSA Rally și De Tomaso Pantera. Victoria de la Câmpulung a fost cea de-a 21 repurtată de Phoenix, în 25 de etape alergate în ultimii patru ani, în România.

 

Sunt deopotrivă fericit pentru un weekend fără probleme, care îmi dă speranțe pentru viitorul apropiat, dar și pentru un nou titlul de Campion Național. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în proiectul nostru sportiv și care ne-au susținut de-a lungul ultimilor ani, dovedindu-se parteneri de nădejde! De asemenea, vreau să le mulțumesc celor de la ACR pentru invitația pe care mi-au adresat-o, să fac parte împreună cu Phoenix din echipa care va reprezenta România la FIA Hill Climb Masters 2018 – Gubbio. Este o onoare și sper să avem o evoluție încântătoare, mai ales că Alfetta GTV va „alerga” chiar la ea acasă, în fața unor spectatori care sunt mari cunoscători ai fenomenului motorsport. Anul trecut eram convins că povestea mea cu Phoenix s-a încheiat, însă sezonul 2018 mi-a demonstrat că trebuie să fiu mai atent în cazul deciziilor importante. Acest model va rămâne mereu în sufletul meu, pentru toate momentele absolut fabuloase pe care mi le-a oferit și pentru că le-a demonstrat tuturor ce a însemnat marca Alfa Romeo în istoria automobilului”, a concluzionat Cătălin Ghigea după etapa de la Câmpulung Muscel.

 

Partenerii lui Cătălin Cedric Ghigea în sezonul 2018 sunt Autoitalia, importator Alfa Romeo, YACCO, Foerch, Văru Nicu Motorsport, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

Trofeul Câmpulung Muscel 2018 – Restrictii de circulatie

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, organizat în perioada 22-23 septembrie de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, al Primăriei Lerești și al Consiliului Județean Argeș, vine cu o serie de surprize anul acesta.

Trofeul Câmpulung Muscel 2018, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop va fi și o oportunitate pentru piloți și pentru spectatori să se implice social. Astfel, organizatorii competiției vor organiza și o acțiune caritabilă în scopul strângerii de fonduri pentru achiziționarea de echipament de bucătărie pentru Centrul de zi ”Bambi” din Câmpulung. Cei care vor să fie alături de copiii de la acest Centru pot face donații atât la secretariatul de la Primăria Câmpulung, cât și pe traseul competiției, în zona de start.

 

Cupa King of the Hill” in memoriam Valentin Banciu

De asemenea, Cupa ”King of the Hill”, oferită pilotului care va avea cea mai rapidă urcare din manșele de concurs va purta, anul acesta, simbolic, numele Valentin Banciu, în memoria marelui campion care a plecat recent dintre noi.

 

Restricții de circulație

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (22 şi 23 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

 

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Brașov spre Câmpulung trebuie să ia în calcul cel puțin o oră de întârziere, având în vedere lucrările de reabilitare a drumului din zona Bran. 

 

Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă este cea mai importantă competiție automobilistică sub egida FRAS organizată în județul Argeș. Elita pilotajului românesc  își va dovedi încă o dată abilitățile tehnice dar și curajul pe drumul județean Lerești-Voina, în mirifica zonă turistică de la barajul Râușor. Traseul de trei kilometri este considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă.

 

Partenerii Trofeului Câmpulung Muscel 2018: Primăria Municipiului Câmpulung, Consiliul Județean Argeș, SILDVB, Primaria Comunei Lerești, Direcția Pentru Tineret și Sport Argeș, Paeonia Distribution, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria, Nexus Auto, Materom, Pentarom, Kilicom, Magic Safe Security.  Partener tehnic al competiției: VOLVO!

Paul Andronic a devenit campion național la Viteză în Coastă la Trofeul Câmpulung Muscel 2017

Campionul național la viteză în coastă a fost decis, la fel ca și anul trecut, la Câmpulung! Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo V) a câștigat, oficial, cel de-al doilea titlu în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop. Ședința tehnică de astăzi a consfințit victoria obținută duminică de Paul Andronic la Trofeul Câmpulung Muscel și, matematic, pilotul bucureștean de la Autotehnica a devenit campion absolut grație evoluției constante pe care a avut-o de-a lungul întregului sezon.

Câștigătorul categoriei GT Costi Stratnic a devenit și el, la Câmpulung, campion.

 

Și pilotul echipei Shark Racing, Gabriel Ene a devenit, în urma etapei de la Câmpulung, campion din punct de vedere matematic, al mașinilor cu tracțiune pe două roți (F2), acesta fiind cel mai important titlu al carierei sale sportive până în prezent.

 

De asemenea, Cedric Cedric Ghigea (Autoclasic Sport&Club), la volanul celebrei Alfetta GT „Phoenix” a câștigat grupa istoricelor și a devenit pentru a treia oară consecutiv campion al acestei categorii.

 

Andrei Marian (First Club Cup), un alt câștigător al Trofeului Câmpulung Muscel 2017, și-a adjudecat titlul de campion  la debutanți.

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2017, contând pentru etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, a fost organizat în parteneriat cu Primăria Câmpulung, Primăria Lerești și Consiliul Județean Argeș. Brothers Motor Sport mulțumește tuturor partenerilor și sponsorilor implicați în desfășurarea Trofeului Câmpulung Muscel 2017, precum și instituțiilor media care au ajutat în promovarea evenimentului!

 

Parteneri ai evenimentului: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Comunei Lerești, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș,  SILDVB,  DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom, Perfektauto, Saldovin, Restaurant Piatra Craiului, Kilicom, Magic Safe Security!

Gabriel ENE îşi adjudecă titlul de campion național al grupei F2 la Trofeul Câmpulung Muscel

Pilotul echipei Shark Racing, Gabriel Laurențiu ENE, reuşeşte pentru a treia oară consecutiv să îşi adjudece un titlu de campion național la volanul modelului de concurs Honda Civic EP3. Dacă in anii precedenti 2015, respectiv 2016, Gabriel reuşea să devină campion al clasei H3, în 2017 pilotul bucureştean îşi adjudecă titlul de campion național al grupei F2, cel mai important titlu al carierei sale sportive până în prezent.

Categoria rezervată automobilelor cu două roți motrice (F2) este a doua cea mai spectaculoasă şi disputată grupă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, după clasamentul Open. Nu mai puțin de cinci piloti porneau înaintea etapei de la Câmpulung Muscel, cu o şansă la caştigarea grupei rezervată automobilelor cu două roți motrice, fapt care facea lupta cu miimile de secunda extrem de interesantă pentru fanii şi spectatorii prezenti pe marginea traseului de concurs.  

 

Cu toate acestea oraşul Câmpulung Muscel se pare că îi poarta noroc pilotului bucureştean, Gabriel ENE reuşind să câştige aici atât cele două titluri de campion național al clasei H3, cât şi titlul de campion al grupei F2 în acest sezon.

 

Este un vis devenit realitate pentru mine. Chiar dacă anul trecut m-am aflat la un moment dat în lupta pentru titlul categoriei rezervată automobilelor cu două roți motrice, deşi nu îmi propusesem acest lucru, în acest an mi-am setat ca obiectiv caştigarea acestui titlu. Rezultatul vine pe fondul unei lupte foarte frumoase cu ceilalți piloti din cadrul acestei categorii cărora vreau să le mulțumesc pentru sportivitate si fair-play. Mulțumesc Andrei ŞERBAN, Claudiu CIUCĂ, Aurelian ANDRONACHE şi Septimu MARGHITAŞ. Deşi pe parcursul sezonului am întampinat ceva probleme tehnice la maşina de concurs, echipa de mecanici condusă de Iulică NIȚĂ a reusit să îmi pună la dispozitie cea mai buna variantă a acesteia în ziua concursurilor. Lucien HORA şi-a adus aportul la stilul meu de pilotaj şi a reusit să mai gasească câteva secunde de dat jos în duelul cu ceilalți colegi. Oraşul Câmpulung Muscel cred că mă iubeşte pentru că toate cele cele 3 titluri de campion național ale mele au fost obținute la finalul acestei etape. Eu nu pot decât să le mulțumesc oamenilor de aici pentru găzduirea şi primirea calduroasă de care am parte în fiecare an şi să le promit că voi reveni cu placere ori de cate ori voi avea ocazia.” declara Gabriel Laurențiu ENE, proaspătul campion al grupei F2.

 

Ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă va avea loc în perioada 14-15 octombrie, la Braşov, pe “Drumul Poienii” unul dintre cele mai îndragite trasee din campionat, acolo unde Gabriel ENE va fi prezent pentru spectatorii de pe marginea traseului de concurs, punctajul acumulat fiindu-i suficient în economia campionatului pentru titlul deja obținut. 

 

Titlul de campion al categoriei rezervat automobilelor cu două roți motrice nu ar fi putut fi obținut de pilotul echipei Shark Racing fara susținerea acordată pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies. 

80 de piloți la Trofeul Câmpulung Muscel 2017

În acest weekend, în perioada 23-24 septembrie, cea de a VI-a ediție a Trofeului Câmpulung Muscel reunește, pe traseul de la Lerești- Voina, elita pilotajului sportiv românesc.  

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel și al Consiliului Județean Argeș, organizează Trofeul Câmpulung Muscel 2017, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Vineri, 22 septembrie, la ora 12, în sala mare a Primăriei Municipiului Câmpulung va fi organizată conferința de presă dedicată evenimentului. 

 

Aducând la start principalele nume din pilotajul sportiv românesc și bineînțeles modele de excepție ale unor producători auto de renume, Trofeul Câmpulung este practic cel mai important eveniment din lumea motorsportului organizat în Argeş.

 

Cum lupta pentru titlul de campion la mai multe grupe se va da până la ultima etapă, principalii pretendenți vor fi nevoiți să dea tot ce este mai bun pe traseul de trei kilometri considerat a fi unul dintre cele mai tehnice din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Nu vor lipsi nici cei care asigură spectacolul la vârful clasamentului general – Paul Andronic, Bogdan Cuzma, Andrei Dumitrescu, Costi Stratnic sau campionul bulgar Lyuben Kamenov, acesta din urmă dorind să reediteze performanța de anul trecut când a cucerit etapa de la Câmpulung.  În competiție s-a înscris și cunoscutul Dani Oțil.

 

Valentin Porcișteanu, deja campion la clasa 3 în Campionatul Național de Raliuri, va alerga și el, din postura de deschizător, împreună cu Dorin Banciu, Andrei Coreanu și Lucian Vișan.

 

 

Lista participanti 

 

Datorită faptului că motorsportul este extrem de spectaculos dar în același timp și foarte periculos, organizatorii fac apel la spectatori să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță! 

 

Restricţii de trafic

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (23 şi 24 septembrie ) între orele 8 și 19. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

 

Spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Pitești- București, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere, iar cei care vin dinspre Brașov trebuie să ia în calcul o oră de întârziere având în vedere lucrările de reabilitare a drumului. 

 

Parteneri ai evenimentului: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Comunei Lerești, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș,  SILDVB,  DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom, Perfektauto, Saldovin, Restaurant Piatra Craiului, Kilicom, Magic Safe Security!

Trofeul Câmpulung Muscel şi dorința unui nou rezultat bun

Anul trecut Gabriel ENE reuşea cel mai bun rezultat al carierei sale din Campionatul Național de Viteză în Coastă, în cadrul Trofeului Câmpulung Muscel. Locul al treilea în clasamentul general, obținut în cadrul frumoasei etape argeşene, a fost rezultatul a trei ani de participari la etapele de viteză in coastă din România.

În acest an Trofeul Câmpulung Muscel va reprezenta penultima etapă a sezonului competițional 2017 al Campionatului Național de Viteză în Coastă şi va avea loc în perioada 23-24 septembrie 2017.

 

Pilotul echipei Shark Racing porneşte spre cea de-a şaptea etapă a sezonului cu aceleaşi obiectiv declarat de la startul sezonului şi anume acela de a obține cel mai bun loc în clasamentul rezervat automobilelor cu două roți motrice.  

 

Frumoasa etapă de la Câmpulung Muscel are o însemnatate deosebită pentru mine în primul rând pentru faptul că aici am obținut cel mai bun rezultat din cadrul curselor de coastă, dar şi datorită faptului că publicul din Câmpulung Muscel este extraordinar şi îți dă de fiecare dată o energie pozitivă. Ma bucură faptul că organizatorii s-au mobilizat şi au reparat suprafața de concurs acolo unde a fost necesar şi sperăm să avem parte de cele mai bune condiții pentru a oferi spectatorilor, care vor fi prezenți pe margine, o cursă la zecimi de secunda. Lupta din cadrul grupei rezervată automobilelor cu două roti motrice a devenit foarte disputată şi oricare din cei patru piloți de la vârful ierarhiei poate deveni campion, fapt care creşte spectaculozitatea pentru fani. Voi incerca din nou să obțin un rezultat bun şi să încânt publicul care va fi prezent pe marginea traseului de concurs, cu o evoluție bună.” declara Gabriel ENE, liderul la zi al grupei automobilelor cu două roți motrice.  

 

Prima zi a competiției, 23 septembrie, va fi alcatuită din trei manşe de recunoasteri cu începere de la orele 8.30, urmate de trei manşe de antrenamente cronometrate cu începere de la orele 13.30. Ziua de duminică, 24 septembrie, va debuta cu cele două manşe de recunoaşteri, urmate de cele două urcări de concurs cu începere de la orele 12:00, respectiv 13:30. 

 

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies. 

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru Trofeul Câmpulung Muscel 2017

În acest sfârșit de săptămână, în perioada 23-24 septembrie, Trofeul Câmpulung Muscel 2017, care contează pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, va reuni pe traseul Lerești-Voina principalele nume din pilotajul sportiv românesc.

Organizatorii, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local al Municipiului Câmpulung și al Consiliului Județean Argeș au intrat în linie dreaptă cu pregătirile. Și, cum la Câmpulung se anunță o competiție acerbă, având în vedere că bătălia pentru majoritatea claselor și grupelor se va da cu fiecare etapă, au fost luate măsuri ca traseul de concurs să se ridice la cele mai înalte standarde. Cu sprijinul Regiei de Drumuri Județene din cadrul CJ Argeș, toate porțiunile de drum de pe traseul Lerești-Voina au fost reabilitate pentru ca doar îndemânarea piloților de a conduce bolizii să facă diferența în competiție.

Așadar, la Câmpulung se anunță o nouă confruntare de zile mari marca Brothers Motor Sport, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Organizatorii roagă spectatorii care vor fi prezenți la cel mai important eveniment auto al anului în Argeș să urmeze indicațiile pentru asigurarea securității lor fizice. De asemenea, spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Pitești- București, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere, iar cei care vin dinspre Brașov trebuie să ia în calcul o oră de întârziere având în vedere lucrările de reabilitare a drumului. De asemenea, în zilele de 23 și 24 septembrie, DJ 734 Lerești-Voina va fi închis circulației publice între orele 08.00 și 19.00.

 

Parteneri ai evenimentului: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Comunei Lerești, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș,  SILDVB,  DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom, Perfektauto, Saldovin, Restaurant Piatra Craiului, Kilicom, Magic Safe Security!