Tag Archives: shark racing

Record de timp pe Poiana pentru o masina de grupa F2

După ce Gabriel ENE reuşea să obtină titlul de campion național al grupei F2 încă de la penultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, pilotul bucurestean a pregătit o nouă grafică a maşinii Honda Civic EP3 pentru etapa finală, Trofeul Opel.

Pentru a doua oară în acest sezon, Drumul Poienii, celebrul traseu ce face legătura oraşului Braşov cu Poiana Braşov, a devenit gazda celor 90 de concurenți, în perioada 14-15 octombrie. 

 

Pilotul echipei Shark Racing a profitat de această ocazie pentru a mulțumi fanilor şi spectatorilor prezenți pe unul dintre cele mai apreciate trasee din motorsportul romanesc, prin prezentarea unei grafici speciale a maşinii de concurs, precum şi prin batalia cu miimile de secundă.

 

Încep prin a mulțumi tututor celor implicați în aceasta frumoasa lume a sportului cu motor, care an de an vin şi ne susțin şi incearcă să pastreze vechea tradiție a motorsportului din Romania. Traseul de la Poiana nu m-a iertat nici în acest an şi, din pacate, pe a doua urcare de concurs m-am rasucit datorită faptului ca am intarziat prea mult punctul de franare în acel viraj. Cu toate acestea pe prima urcare am reuşit să obțin cel mai bun timp pe Drumul Poienii de la grupa F2, rezervată automobilelor cu două roti motrice, 2min 30,564 secunde, fapt care mă bucură foarte mult. Modelul Honda Civic EP3 şi-a demonstrat potentialul, fiind cea mai rapidă maşină din grupa rezervată automobilelor cu două roți motrice în acest sezon. În ceea ce priveşte următorul sezon încă nu am luat o decizie cu privire la grupa la care voi alerga, însă vă pot spune cu siguranță ca ne vom vedea pe traseele de concurs.” declara Gabriel ENE, campion național al grupei F2 din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, in 2017.

 

Participarea şi titlul de campion al categoriei rezervat automobilelor cu două roți motrice nu ar fi putut fi realizate de pilotul echipei Shark Racing, fără susținerea acordată pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies. 

Gabriel ENE îşi adjudecă titlul de campion național al grupei F2 la Trofeul Câmpulung Muscel

Pilotul echipei Shark Racing, Gabriel Laurențiu ENE, reuşeşte pentru a treia oară consecutiv să îşi adjudece un titlu de campion național la volanul modelului de concurs Honda Civic EP3. Dacă in anii precedenti 2015, respectiv 2016, Gabriel reuşea să devină campion al clasei H3, în 2017 pilotul bucureştean îşi adjudecă titlul de campion național al grupei F2, cel mai important titlu al carierei sale sportive până în prezent.

Categoria rezervată automobilelor cu două roți motrice (F2) este a doua cea mai spectaculoasă şi disputată grupă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, după clasamentul Open. Nu mai puțin de cinci piloti porneau înaintea etapei de la Câmpulung Muscel, cu o şansă la caştigarea grupei rezervată automobilelor cu două roți motrice, fapt care facea lupta cu miimile de secunda extrem de interesantă pentru fanii şi spectatorii prezenti pe marginea traseului de concurs.  

 

Cu toate acestea oraşul Câmpulung Muscel se pare că îi poarta noroc pilotului bucureştean, Gabriel ENE reuşind să câştige aici atât cele două titluri de campion național al clasei H3, cât şi titlul de campion al grupei F2 în acest sezon.

 

Este un vis devenit realitate pentru mine. Chiar dacă anul trecut m-am aflat la un moment dat în lupta pentru titlul categoriei rezervată automobilelor cu două roți motrice, deşi nu îmi propusesem acest lucru, în acest an mi-am setat ca obiectiv caştigarea acestui titlu. Rezultatul vine pe fondul unei lupte foarte frumoase cu ceilalți piloti din cadrul acestei categorii cărora vreau să le mulțumesc pentru sportivitate si fair-play. Mulțumesc Andrei ŞERBAN, Claudiu CIUCĂ, Aurelian ANDRONACHE şi Septimu MARGHITAŞ. Deşi pe parcursul sezonului am întampinat ceva probleme tehnice la maşina de concurs, echipa de mecanici condusă de Iulică NIȚĂ a reusit să îmi pună la dispozitie cea mai buna variantă a acesteia în ziua concursurilor. Lucien HORA şi-a adus aportul la stilul meu de pilotaj şi a reusit să mai gasească câteva secunde de dat jos în duelul cu ceilalți colegi. Oraşul Câmpulung Muscel cred că mă iubeşte pentru că toate cele cele 3 titluri de campion național ale mele au fost obținute la finalul acestei etape. Eu nu pot decât să le mulțumesc oamenilor de aici pentru găzduirea şi primirea calduroasă de care am parte în fiecare an şi să le promit că voi reveni cu placere ori de cate ori voi avea ocazia.” declara Gabriel Laurențiu ENE, proaspătul campion al grupei F2.

 

Ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă va avea loc în perioada 14-15 octombrie, la Braşov, pe “Drumul Poienii” unul dintre cele mai îndragite trasee din campionat, acolo unde Gabriel ENE va fi prezent pentru spectatorii de pe marginea traseului de concurs, punctajul acumulat fiindu-i suficient în economia campionatului pentru titlul deja obținut. 

 

Titlul de campion al categoriei rezervat automobilelor cu două roți motrice nu ar fi putut fi obținut de pilotul echipei Shark Racing fara susținerea acordată pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies. 

Un loc secund extrem de muncit la Trofeul Teliu pentru Gabriel ENE

Pauza estivală din cadrul Campionatului Național de Viteza în Coastă s-a încheiat odată cu cea de-a sasea etapă din sezon, Trofeul Teliu desfasurandu-se in weekendul 2-3 septembrie.

 

Gabriel ENE a reusit sa se claseze la finalul competitiei pe locul secund al grupei rezervate automobilelor cu doua roti motrice și pe acelasi secund in cadrul grupei H3.

Problemele tehnice nu au lipsit nici de această dată, însă timpul excelent obținut în prima urcare de concurs 01:47.803 a fost dovada faptului ca echipa de mecanici, condusă de Iulică NITA, a reușit sa remedieze cu brio toate problemele aparute la masina de concurs, Honda Civic EP3, în urma procesului de reconstrucție dupa accidentul de la Sinaia.

 

Se pare că în acest an nu avem parte de nicio etapă fara emotii. Weekendul a fost presarat cu toate tipurile de probleme: electrice, electronice și mecanice. Din fericire totul s-a încheiat cu bine și pot spune ca locul doi obținut duminica la Teliu reprezintă mai mult decât o victorie pentru echipa noastră. Sâmbată echipa de mecanici a trebuit să dea jos cutia de viteze pentru a schimba un pinion și am reușit să fac toate urcarile de antrenamente cronometrate. A fost o luptă permanentă cu secundele, atât pe traseul de concurs, cât și în parcul de service. Ploaia cazută înainte de a doua urcare de concurs m-a făcut să abordez un pic reținut traseul și avantajul obținut în prima mansă a fost pierdut. Vreau să mulțumesc mecanicilor care au făcut tot ce le-a stat in putintă pentru a-mi oferi o masină competitivă deoarece aveam mare nevoie de un rezultat bun după abandonul de la Sinaia.” declara Gabriel ENE, pilotul echipei Shark Racing.

 

Gabriel ENE ramâne liderul grupei rezervate automobilelor cu două roți motrice cu un avans de 8.5 puncte în fața ocupantului locului secund.

 

Urmatoarea etapă a Campionatului Național de Viteza în Coastă, Trofeul Câmpulung Muscel, va avea loc în perioada 23-24 septembrie. 

 

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței, Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies. 

Gabriel ENE va lua startul pentru a doua oara in cariera la Resita

Dupa o pauza de 3 ani traseul in lungime de 4.82km de pe Valea Domanului revine in Campionatul National de Viteza in Coasta sub denumirea Memorialul Werner Hirschvogel omagiind astfel pilotul resitean care a obtinut 8 titluri de campion national la viteza in coasta si 3 la viteza pe circuit, fiind totodata si cel care a descoperit traseul de concurs.

Gabriel ENE, pilotul bucurestean care conduce clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice, revine la etapa din municipiul Resita dupa prima sa evolutie pe acest traseu din anul 2013.    

 

Revin cu drag pe traseul de la Resita mai ales ca nu am avut ocazia sa concurez aici decat o singura data, in anul meu de debut, in Campionatul National de Viteza in Coasta, 2013. Este un traseu foarte rapid si tehnic care solicita foarte mult calitatile pilotului. Obiectivul nostru este acelasi ca si pana acum, respectiv acela de a obtine cat mai mult puncte in clasamentul F2. Stiu ca va fi o lupta dificila cu Claudiu Ciuca si Andrei Sanu, insa va fi una frumoasa pentru spectatorii care vor fi alturi de noi pe marginea traseului de concurs.” declara Gabriel ENE, inainte de plecarea catre cea de-a patra etapa a campionatului.

 

Memorialul Werner Hirschvogel a pregatit concurentilor pentru ziua de sambata, 1 iulie 2017, trei manse de recunoasteri urmate de alte 3 manse pentru antrenamentele cronometrate in urma carora se va stabili si ordinea de start in concurs.

 

Ziua de duminica, 2 iulie, se va deschide cu doua manse de recunoasteri urmate de cele doua manse de concurs cu start de la orele 13.00, respectiv 16.00.

 

Pilotul echipei Shark Racing este sustinut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

Gabriel ENE revine cu drag pe Drumul Poienii

Cu siguranta “Drumul Poienii” este unul dintre cele mai indragite trasee din Campionatul National de Viteza in Coasta. Revenit in campionatul intern in anul 2013, traseul de 5km lungime, cuprins intre str. Șirul Livezii si Calea Poienii, aduna la start un numar record de participanti, dar si de spectatori.

Gabriel ENE se va alinia la startul Trofeului Total la volanul modelului Honda Civic Type-R, la volanul caruia a reusit sa isi adjudece victoria la clasa rezervata automobilelor cu doua roti motrice in prima etapa a sezonului 2017.

 

Pornesc spre Brasov cu sentimente mixte. Pe <<Drumul Poienii>> am reusit anul trecut prima mea victorie la clasa 2 roti motrice in Campionatul National de Viteza in Coasta, dar tot aici in 2014 si  2015 problemele tehnice m-au impiedicat sa termin competitia. Este un traseu extrem de frumos pentru piloti si apreciat deopotriva si de spectatori. Parcul de service amplasat in oras, in Livada Postei, ajuta foarte mult la acest lucru, fanii avand posibilitatea de a ajunge pe proba si alaturi de piloti intr-un timp foarte scurt. Sunt convins ca acestia vor fi in numar mare pe marginea traseului de concurs si speram ca vremea sa nu ingreuneze acest lucru.” declara Gabriel ENE inainte de plecarea spre Trofeul Total.  

 

Trofeul Total se desfasoara pe sectorul de drum DN1E cu start din zona Livada Postei pe o lungime de 5 kilometri, diferenta de nivel dintre start si sosire fiind de 235m. Ziua de sambata, 27 mai, a programat concurentilor doua manse de recunoasteri si trei manse de antrenamente cronometrate in urma carora se va stabili ordinea de start din concurs.

 

Duminica, 28 mai, pilotii vor avea la dispozitie doua runde de recunoasteri, urmand ca cele doua manse de concurs sa se desfasoare in a doua parte a zilei incepând cu orele 14:30, respectiv 17:00.

 

Traficul pe DN1E va fi deschis temporar circulatiei publice, dupa cum urmeaza: sambata intre orele 13:30 – 14:45, iar duminica intre orele 12:45 – 14:00. 

 

Pilotul echipei Shark Racing este sustinut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

 

Gabriel ENE focusat pe Transilvania Rally

Doar o zi ne mai desparte de runda secunda a Campionatului National de Raliuri, Transilvania Rally, care a pregatit concurentilor aproximativ 160km, impartiti in 14 probe speciale si care va conta, totodata, in Campionatul European de Raliuri TER (Tour European Rally).

Raliul va debuta vineri, 5 mai, cu speciala Tarnita in lungime de 25.1km urmand ca primul concurent sa ia startul la ora 16.50. Prima zi a raliului mai programeaza inca 3 probe speciale  Beliș 1 (13.95 km), Rasca (21.74 km) si Floresti (7.16 km), ultima urmand a se desfasura la lumina proiectoarelor speciale incepand cu orele 21.38

 

Restul de zece probe speciale, inclusiv Superspeciala organizata pe un circuit stradal in jurul stadionului Cluj Arena si al Salii Polivalente, se vor desfasura sambata, 6 mai,  dupa cum urmeaza: Valea Fericirii 1 (circa 10km), Belis 2 (14 km), Manastireni 1 (9 km), Dangau 1 (12km), Floresti 2 (7.2km), Floresti 3 (7.2km), Valea Fericirii 2 (10km), Manastireni 2 (9km) si Dangau 2 – Power Stage (12km).

 

Gabriel ENE porneste, impreuna cu navigatorul sau Petru PALER, cu acelasi obiectiv declarat la startul sezonului si anume acela de a acumula cat mai multi kilometri de proba speciala.

 

Astept cu interes etapa de la Cluj mai ales ca anul trecut am absentat de la acest frumos raliu. Asa cum am mai spus si la finalul etapei precedente, imi doresc sa efectuez cati mai multi kilometri de proba speciala cu modelul Renault Clio R3 si alaturi de Petru sa crestem ritmul treptat. Etapa are si o insemnatate speciala pentru mine deoarece aici, in urma cu doi ani, luam startul pe o masina de clasa R2. Ca de fiecare data imi doresc ca publicul sa fie alaturi de noi sis a ne sustina de pe marginea probelor speciale in numar cat mai mare.” declara Gabriel ENE inainte de startul Transilvania Rally.          

 

Gabriel ENE si Patru PALER vor lua startul in Transilvania Rally in cadrul clasei 5, acolo unde au reusit sa urce pe podium in cadrul primei etape a sezonului, desfasurata in Brasov.

 

Evolutia echipajului Shark Racing este sustinuta pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

 

Gabriel ENE prezinta la Trofeul Opel o parte din grafica masinii pentru sezonul 2017

Cu al doilea titlu consecutiv de campion al clasei H3, deja obtinut, Gabriel ENE se va alinia la startul Trofeului Opel la volanul modelului Honda Civic Type-R, acolo unde va dezvalui si o parte din noua grafica pentru sezonul 2017.

gabriel-ene

Ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta se va desfasura la sfarsitul acestei saptamani, in perioada 15-16 octombrie 2016, pe Drumul Poienii, unul dintre cele mai apreciate trasee din motorsportul romanesc.

 

Imi face o placere deosebita sa alerg pe drumul spre Poiana, cred ca este unul dintre cele mai frumoase trasee din tara noastra si faptul ca pleaca practic din Brasov il face foarte placut si pentru spectatori. Vin fara nicio presiune la Brasov pentru ca obiectivul de a obtine titlul de campion la clasa H3 l-am indeplinit la etapa precedenta de la Campulung Muscel. Voi incerca, insa, alaturi de colegii mei, sa ofer cateva dueluri spectaculoase la sutimi de secunda pentru spectatorii care vor fi alaturi de noi in acest weekend. Totodata, am ales aceasta ultima etapa drept ocazie pentru a prezenta un pic din noua grafica a masinii pentru urmatorul sezon. Partea frontala a modelului Honda Civic Type-R va beneficia de noile culori Shark Racing pentru 2017. Deja am inceput pregatirile pentru noul sezon in care voi pilota acelasi model Honda la aceasi clasa H3. Revenind la Trofeul Opel ma bucura faptul ca vom avea parte si de participarea unor piloti din afara tarii, acest lucru crescand, cred eu, nivelul campionatului nostru si interesul spectatorilor pentru etape.” declara Gabriel Laurentiu ENE campion al clasei H3 in sezonul 2015 si 2016.

 

Trofeul Opel are o lungime de 5 kilometri si o diferenta de nivel intre start si finish de 235 metri. Parcul de service va fi amplasat ca de fiecare data in Livada Postei. Spre deosebire de alte etape datorita numarului mare de concurenti inscrisi, respectiv 82, sambata sunt programate doua manse de recunoasteri si doua de antrenamente cronometrate, iar duminica doar una de recunoasteri si doua manse de concurs.

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.    

 

Gabriel ENE isi pastreaza titlul de campion la clasa H3 si urca pe podiumul general in Trofeul Campulung Muscel 2016

Luna septembrie s-a dovedit a fi o luna perfecta, din punct de vedere sportiv, pentru Gabriel Laurentiu ENE, pilotul echipei Shark Racing. Inceputul primei luni de toamna ii aducea pilotului bucurestean cea de-a doua victorie la categoria rezervata automobilelor cu doua roti motrice in Campionatul National de Viteza in Coasta si, totodata, acesta reusea sa isi consolideze avantajul la clasa H3.

gabriel-ene

Dupa o pauza de trei saptamani, Gabriel ENE a reusit sa repete din nou performanta si sa isi treaca in cont cea de-a treia victorie la grupa 2Roti Motrice si sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului la clasa H3, ocazie cu care acesta a reusit sa castige pentru a doua oara consecutiv titlul de campion al clasei.

Cu toate acestea, cea mai frumoasa performanta o reprezinta insa locul al treilea obtinut in clasamentul general al Trofeului Campulung Muscel, cel mai bun rezultat al carierei sale in Campionatul National de Viteza in Coasta. In acelasi timp Gabriel ENE a urcat si pe locul al treilea al grupei H, o grupa rezervata automobilelor in care este permisa orice modificare de natura tehnica.

Realitatea bate visul! Cred ca sunt cele mai bune cuvinte pentru a descrie ce mi s-a intamplat weekendul trecut la Campulung Muscel. Nu m-am gandit absolut niciodata ca as putea sa urc pe podiumul general cu modelul Honda pe care concurez. A fost o etapa nebuna si foarte dificila in acelasi timp din punct de vedere meteorologic, in care conditiile meteo au variat foarte mult de la soare la ploaie torentiala. Mansa de recunoasteri suplimentara oferita de organizatori a fost perfecta pentru a-mi da seama ca pneurile pe care voiam sa le folosesc nu erau tocmai corespunzatoare conditiilor meteo si asa am ales pneurile potrivite in concurs unde totul a functionat perfect. Trebuie sa multumesc echipei conduse de Iulian Nita pentru setarea suspensiei si a geometriei inainte de mansele de concurs, precum si lui George Smarandache pentru setarea electronicii. Trofeul Campulung Muscel a devenit pentru mine cea mai frumoasa etapa a campionatului deoarece aici am reusit cele mai bune performante din cariera mea de pana acum, doua titluri de campion la clasa H3 si acum locul al treilea in clasamentul general al unei etape. In final ma inchin si aplaud spectatorii, care efectiv au fost udati pana la piele, pentru sustinerea si aplauzele oferite de pe marginea traseului de concurs. Cred ca ei sunt adevaratele castiguri pentru noi cei care concuram. Multumim!declara Gabriel Laurentiu ENE, campionul clasei H3 in sezonul 2016.     

Ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Costa va avea loc in perioada 15-16 octombrie 2016 atunci cand concurentii vor parcurge din nou Drumul Poienii, de aceasta data in varianta cea mai scurta a binecunoscutului traseu spre Poiana Brasov.

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.    

Gabriel ENE va lua startul in Cotnari Rally Iasi

Gabriel ENE revine in Campionatul National de Raliuri la volanul unui automobil Dacia Logan, avandu-l in dreapta sa pe navigatorul Petru PALER. Pilotul bucurestean se va alina la startul Cotnari Rally Iasi la volanul automobilului care i-a adus titlul de campion in Cupa Dacia Debutanti in 2015.

Gabriel ENE Dacia Logan

Datorita faptului ca motorul masinii cu care planuiam sa fac tot sezonul 2016 a cedat din a doua etapa a campionatului, am fost nevoit sa improvizez pe parcursul acestui sezon si sa caut alternative pentru a nu absenta de la toate etapele ramase pana la finalul anului. Asa am avut ocazia sa experimentez si modelul Suzuki Swift in Danube Delta Rally, insa acum ma reintorc la prima mea masina de raliuri, Dacia Logan. Ma simt foarte bine cu Dacia Logan, lupta dintre participantii cu acest model este una frumoasa si disputata si cred ca este spectaculoasa si pentru spectatori. Initial am sperat sa iau startul cu masina mea din acest an, Renault Clio, insa reparatiile la motor au durat ceva mai mult decat am prevazut si am hotarat sa nu grabesc lucrurile si sa ne concentram a fi gata de start pentru Raliul Harghitei. Mergem la Iasi pentru ca imi place acest raliu are niste probe speciale foarte bune, poate cele mai bune probe de macadam din campionatul nostru, si de ce sa nu recunosc mi-a fost dor de raliuri.” declara Gabriel ENE, cel care in urma cu cateva zile reusea o noua victorie in Campionatul National de Viteza in Coasta la grupa rezervata automobilelor cu doua roti motrice.

 

Cotnari Rally Iasi va debuta joi, 8 septembrie, cu proba super speciala Rapa Galbena incepand cu orele 19.50. Desfasurata in mijlocul orasului Iasi, super speciala cuprinde zone precum Amfiteatrul istoric, Pasajul Mihai Eminescu si Bulevardul Independentei, asigurand in acest fel un traseu spectaculos pentru spectatori.

 

Raliul va continua vineri si sambata cu cate patru probe speciale, concurentii avand de parcurs 77.70km in regim de concurs vineri, 9 septembrie, respectiv 38.30km sambata, in ultima zi a raliului.   

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.        

Gabriel ENE reuseste a doua victorie din sezon la clasa doua roti motrice

Cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, Trofeul Teliu, si-a desemnat castigatorii duminica, 4 septembrie, la capatul celor doua manse de concurs desfasurate pe proba speciala in lungime de 3.55km.

Gabriel ENE

Gabriel Laurentiu ENE a reusit, cu aceasta ocazie, sa repete rezultatul execelent obtinut anul trecut pe acest traseu si sa urce din nou pe cea mai inalta treapta a clasei H3, la volanul unei Honda Civic Type R. Totodata, pilotul Shark Racing a reusit pentru a doua oara in acest sezon sa se impuna in competitia rezervata automobilelor cu doua roti motrice la capatul unui spectaculos duel cu Andrei Serban, care a facut deliciul spectatorilor.

 

In primul rand trebuie sa ii multumesc prietenului si rivalului meu Andrei Serban pentru faptul ca ma face sa ma autodepasesc si sa pilotez la forma mea maxima. Pentru mine duelul cu Sanu este foarte motivant mai ales ca vine din partea unui pilot care dadea ora exacta la acesta categorie 2RM pentru ca nu degeba i se mai spune si domnul doua roti motrice. Ma bucur foarte mult pentru rezultat, masina a functionat perfect duminica, dupa ce sambata am avut ceva probleme tehnice si asa am putut sa ma concentrez 101% asupra pilotajului. Este a doua mea victorie la doua roti motrice, dupa cea de la Poiana Brasov si consider ca rezultatul ma obliga sa pastram acelasi ritm si pentru urmatoarea etapa. Sper ca duelul dus la zecimi de secunda impreuna cu Sanu a fost pe placul fanilor si imi doresc sa il repetam la fiecare etapa. Traseul de la Teliu este unul care imi place foarte mult si de fiecare data ma simt bine la aceasta etapa din toate punctele de vedere organizare, fani si atmosfera. In afara de victoria obtinuta la clasa doua roti motrice ma bucur si pentru locul 1 obtinut la clasa H3 unde pot sa imi consolidez avantajul pentru ca abandonul de la Sinaia imi punea in pericol apararea titlului la clasa. Astept cu nerabdare urmatoarea etapa de la Campulung Muscel, unde fanii sunt principalul atuu al etapei.” declara Gabriel ENE la finalul Trofeului Teliu.

 

Urmatoarea etapa a Campioantului National de Viteza in Coasta, Trofeul Campulung Muscel, va avea loc in perioada 23-25 septembrie, pe traseul din zona barajului Rausor care face legatura intre Leresti si Cabana Voina. 

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.