Category Archives: Poiana Brasov

Urcarea salvatoare de la Trofeul Total

Revenit pe traseul care ia adus prima victorie in categoria rezervata automobilelor cu doua roti motrice, Gabriel ENE a reusit sa urce pe locul secund in grupa doua roti motrice F2 si clasa H3, in cadrul celei de-a doua etape a Campionatului National de Viteza in Coasta.

Cu un obiectiv bine definit inca de la startul sezonului 2017, pilotul Shark Racing a reusit sa isi consolideze pozitia la varful clasamentului grupei doua roti motrice reusind sa obtina maximum de puncte posibile pe fondul unor probleme tehnice aparute la modelul Honda Civic EP3.

 

Prima zi a Trofeului Total nu a inceput deloc asa cum imi propusesem. Sambata in cadrul urcarilor de antrenament si a celor de calificari am avut probleme la cutia de viteze. Dupa o noapte alba a mecanicilor, in ziua secunda am reusit sa remediem problema de natura electronica la transmisie. Mai exact am descoperit o sensibilitate la senzorul shift cut al cutiei de viteze secventiale. Din aceasta cauza aveam mari probleme cu treapta a treia a cutiei. Am reusit sa rezolvam problema inainte de ultima urcare de concurs, care s-a concretizat in final cu locul secund in categoria masinilor cu doua roti motrice. Drumul Poienii este unul dintre traseele mele preferate, dar se pare ca ramane traseul unde problemele tehnice nu prea ma iarta. Le multumesc din nou celor prezenti pe margine care au fost alaturi de noi si ne-au incurajat si ii astept din nou alaturi de noi la urmatoarea etapa.“ concluziona Gabriel ENE la finalul Trofeului Total.       

 

Dupa cea de-a doua etapa a campionatului, Gabriel ENE se situeaza pe locul 1 la egalitate de puncte cu pilotul Claudiu Ciuca, cei doi obtinand cate o victorie si un loc secund in grupa doua roti motrice F2. 

 

Urmatoarea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta, CUPA GORJULUI – “ACASA LA BRANCUSI”, care se va desfasura pe sectorul de drum Novaci-Ranca, DN67C – “Transalpina”, intre Km 15-16, in perioada 10-11 iunie 2017.  

 

Pilotul echipei Shark Racing este sustinut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

 

Revenire cu victorie. Bogdan Cuzma a câştigat Trofeul Total

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop şi-a desfăşurat în 27 şi 28 mai, la Braşov, etapa secundă. La volanul unui Mitsubishi Lancer Evo IX, Bogdan Cuzma a obţinut cei mai buni timpi în ambele manşe de concurs ale Trofeului Total, adjudecandu-şi victoria. Lui Paul Andronic i-a revenit al doilea loc iar lui Lucian Răduţ cel de-al treilea. Cel mai rapid pilot al primei zile şi unul dintre favoriţii la victorie, Lyuben Kamenov, a fost nevoit să abandoneze înainte de a doua manşă de concurs din cauza problemelor tehnice ale maşinii sale.

 

 

Cel mai popular traseu al campionatului a atras şi în acest an un număr mare de concurenţi, 92 de maşini aliniindu-se la startul Trofeului Total. Dacă ziua de sâmbătă a avut parte de o vreme capricioasă, în care ploaia şi soarele îşi făceau concurenţă unul altuia, ziua de duminică a fost una perfectă. Parcul de service din Livada Poştei a fost luat cu asalt de spectatori, foarte mulţi fiind prezenţi şi pe marginea Drumului Poienii.

 

 

După o prima zi nefastă, în care maşina nu i-a funcţionat cum trebuia, Bogdan Cuzma a avut o evoluţie excelentă în manşele de concurs de duminică. Campionul en titre a parcurs cei 5 km ai traseului de pe Drumul Poienii în 2 minute şi 17.7 secunde în fiecare din cele două runde finale, diferenţa dintre proprii timpi fiind de doar 22 de sutimi. Deşi nu a participat în etapa de debut de la Râşnov, Cuzma a luat maximum de puncte la Braşov, unde anul trecut învingea pentru prima dată în clasamentul OPEN. “Mă bucur că am revenit cu victorie aici şi că mi-am demonstrat, în primul rând mie, că primul loc de anul trecut nu a fost o întâmplare, aşa cum credeam atunci.” a declarat la finalul întrecerii Bogdan Cuzma. “Îmi place foarte mult Poiana, este un traseu extraordinar! Cu siguranţă, o să revin aici de fiecare dată cu plăcere. Am lucrat mult la maşină, am schimbat-o aproape în totalitate iar lipsa testelor s-a văzut în prima zi. Poate din noroc, am reuşit să o reglăm bine chiar pentru concurs. Vreau să îi mulţumesc lui Paul Andronic care m-a ajutat foarte mult şi care a fost aproape de mine, a făcut un motor extraordinar, un setup namaipomenit, totul ieşind minunat.” a adăugat câştigătorul Trofeului Total.

 

Al doilea timp al primei manşe de concurs i-a revenit lui Lyuben Kamenov însă pilotul bulgar nu a mai efectuat urcarea finală din cauza probelemlor apărute la maşină sa. Pe a doua poziţie, la peste 4 secunde în urma lui Cuzma în clasamentul cumulat al celor două manşe de concurs, s-a clasat Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO V). “A fost o cursa grea dar frumoasă. O cursa care mi-a adus bucurii pe mai multe planuri, atât sportiv cât şi profesional. Maşina câştigătoare este construită tot de către mine, aşa că nu pot fi supărat pe acest rezultat. Din contră, chiar mă bucură rezultatul lui Bogdan şi sper ca de acum încolo să ne batem împreună pentru primul loc.” a spus Paul Andronic la finalul concursului.

 

 

Lucian Răduţ a ocupat doar a treia treaptă a podiumului însă şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului general după primele două etape. “A fost superb aici. Mă aşteptăm la o clasare în primii 4; sperăm la mai mult, dar cred că am obţinut maximum posibil. Am învăţat din anii trecuţi că fiecare punct adunat contează. În ultimele două sezoane am avut parte de mai multe abandonuri care s-au văzut în clasamentul final, aşa că este foarte important că am strâns puncte.” a declarat Lucian Răduţ.

 

 

Lui Armando Battocchi (Ferrari 458 Challenge) i-a revenit a patra poziţie a clasamentului OPEN şi prima în cel al maşinilor GT. Pe a cincea poziţie “la general” s-a clasat Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX), urmat de Costi Stratnic (Dacia Logan STCC), Alexandru Mirea (Audi A4 quattro) şi Alexandru Piţigoi (Porsche 911 GT3). Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) a câştigat grupa N, fiind mai rapid pe ambele urcări decât deja clasicul sau rival Călin Manitiu (Subaru Impreza). Deşi a fost performant în prima zi, Andrei Caşcaval a fost nevoit să abandoneze la startul primei manşe de concurs. Istvan Soos (Subaru Impreza) a ieşit câştigător al grupei A. Pilotul braşovean a fost urmat în clasamentul grupei de Adi Iliescu (Mitsubishi Lancer Evo VII) şi Octavian Ciovică (Mitsubishi Lancer Evo X).

 

Claudiu Ciucă (Renault Megane) a fost cel mai rapid pilot al unei maşini cu tracţiune pe două roţi (F2). Pe următoarele poziţii în această categorie au încheiat Gabriel Ene (Honda Civic EP3) şi Riccardo Tarabelli (Renault Clio). La volanul frumoasei Alfa Romeo Alfetta GTV, Cătălin Cedric Ghigea nu a avut rival în campionatul autovehiculelor istorice. El a fost mai rapid cu aproape 17 secunde decât ocupantul locului secund, Costin Ganescu (Fiat X1/9). Ultima treaptă a podiumului i-a revenit tot unei Alfa Romeo, modelului GTAm pilotat de Dan Spuderka. Cu 75 de puncte, WOT Racing a câştigat etapa braşoveană în clasamentul destinat echipelor. Pe a doua poziţie s-a clasat echipa WOT Racing 2 iar pe cea de-a treia, Yacco Racing Team.

 

 

Total România a fost partener oficial al evenimentului iar Serus – dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, a fost partener principal. Trofeului Total a fost susţinut şi de Pro-X, Dunlop, Zizin – Ape Minerale Naturale, Omniasig, Comprest şi Hotel Aro Palace. Partener tehnic: Cyclon Motorsport. Trofeul Total a fost organizat de Auto Blic împreună cu Primăria şi Consiliul Local Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov.

Gabriel ENE revine cu drag pe Drumul Poienii

Cu siguranta “Drumul Poienii” este unul dintre cele mai indragite trasee din Campionatul National de Viteza in Coasta. Revenit in campionatul intern in anul 2013, traseul de 5km lungime, cuprins intre str. Șirul Livezii si Calea Poienii, aduna la start un numar record de participanti, dar si de spectatori.

Gabriel ENE se va alinia la startul Trofeului Total la volanul modelului Honda Civic Type-R, la volanul caruia a reusit sa isi adjudece victoria la clasa rezervata automobilelor cu doua roti motrice in prima etapa a sezonului 2017.

 

Pornesc spre Brasov cu sentimente mixte. Pe <<Drumul Poienii>> am reusit anul trecut prima mea victorie la clasa 2 roti motrice in Campionatul National de Viteza in Coasta, dar tot aici in 2014 si  2015 problemele tehnice m-au impiedicat sa termin competitia. Este un traseu extrem de frumos pentru piloti si apreciat deopotriva si de spectatori. Parcul de service amplasat in oras, in Livada Postei, ajuta foarte mult la acest lucru, fanii avand posibilitatea de a ajunge pe proba si alaturi de piloti intr-un timp foarte scurt. Sunt convins ca acestia vor fi in numar mare pe marginea traseului de concurs si speram ca vremea sa nu ingreuneze acest lucru.” declara Gabriel ENE inainte de plecarea spre Trofeul Total.  

 

Trofeul Total se desfasoara pe sectorul de drum DN1E cu start din zona Livada Postei pe o lungime de 5 kilometri, diferenta de nivel dintre start si sosire fiind de 235m. Ziua de sambata, 27 mai, a programat concurentilor doua manse de recunoasteri si trei manse de antrenamente cronometrate in urma carora se va stabili ordinea de start din concurs.

 

Duminica, 28 mai, pilotii vor avea la dispozitie doua runde de recunoasteri, urmand ca cele doua manse de concurs sa se desfasoare in a doua parte a zilei incepând cu orele 14:30, respectiv 17:00.

 

Traficul pe DN1E va fi deschis temporar circulatiei publice, dupa cum urmeaza: sambata intre orele 13:30 – 14:45, iar duminica intre orele 12:45 – 14:00. 

 

Pilotul echipei Shark Racing este sustinut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro – partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

 

Trofeul Total – Spectacolul automobilistic revine pe Drumul Poienii

Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop îşi va desfăşura cea dea doua etapă a sezonului pe unul dintre cele mai îndrăgite trasee automobilistice din România, celebrul “Drumul Poienii”. Trofeul Total se va desfăşura în ultimul weekend al lunii mai, fiind aşteptat la Braşov un număr mare de concurenţi şi de spectatori.

Drumul ce leagă Braşovul de staţiunea montană Poiana Braşov este locul unde, în 27 şi 28 mai, cei mai buni piloţi ai campionatului de viteză în coastă îşi vor disputa Trofeul Total. Traseul etapei dispune de o lungime de 5 kilometri iar diferenţa de nivel între start şi sosire este de 235 metri. Maşinile de concurs vor putea fi admirate în Livada Poştei din Braşov, acolo unde va fi amplasat parcul de service, începând cu vineri seara (26 mai). Concurenţii vor efectua primele urcări în dimineaţa zilei de sâmbătă (27 mai), când sunt programate recunoaşteri. În a doua parte a zilei, vor avea loc manşele de antrenamente cronometrate în urma cărora se va stabili ordinea de start din concursul de a doua zi. Duminică dimineaţa (28 mai), piloţii îşi vor face ultimele reglaje la maşini în cadrul unei alte runde de recunoaşteri, urmând ca manşele de concurs să se desfăşoare duminică după-amiaza începând cu orele 14:00, respectiv 17:00. În fiecare din cele două zile ale Trofeului Total, traficul va fi deschis temporar circulaţiei publice, după cum urmează: sâmbătă între 13:30 – 14:45 iar duminică între 12:45 – 14:00.

 

Pentru cel de-al treilea an consecutiv, Total România alături de Serus şi Auto Blic se implică în organizarea etapei de la Poiana Braşov, Trofeul Total, etapă cu mare impact în rândul participanţilor şi pasionaţilor de motorsport din România. Ne face o deosebită onoare să continuăm în această formulă parteneriatul devenit deja tradiţional şi aşteptăm toţi doritorii să ne viziteze în parcul de service unde vor avea parte de multe surprize.” a declarat Marius Amir, Director Regional Vânzări al Total România.

 

După debutul de la Râşnov, Trofeul Total va însemna a două etapă şi pentru noul campionat dedicat autovehiculelor istorice. Înscrierile concurenţilor din ambele campionate au început în urmă cu o săptămâna şi se vor face până marţi, 23 mai 2017.

 

Total România este partener oficial al evenimentului iar Serus – dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, este partener principal. Trofeului Total este susţinut şi de Pro-X, Dunlop, Zizin – Ape Minerale Naturale, Omniasig, Comprest şi Hotel Aro Palace. Partener tehnic: Cyclon Motorsport

 

Trofeul Total este organizat de Auto Blic împreună cu Primăria şi Consiliul Local Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov.

 

Parteneri media: Autorally.ro, Rock FM, Zile şi Nopţi, News.ro

 

Program Trofeul Total

Sâmbătă, 27 mai 2017

09:00 Recunoaşteri

11:00 Antrenamente cronometrate – manşa I

13:30 – 14:45 Deschiderea temporară a circulaţiei

15:00 Antrenamente cronometrate – manşa a II-a

17:00 Antrenamente cronometrate – manşa a III-a

 

Duminică, 28 mai 2017

09:00 Recunoaşteri

12:45 – 14:00 Deschiderea temporară a circulaţiei

14:30 Manşa I de concurs

17:00 Manşa a II-a de concurs*

*Orele se pot modifica în funcţie de desfăşurarea evenimentelor