Tag Archives: renault clio r3

Revenire cu victorie pentru Gabriel ENE în cadrul Trofeului Câmpulung Muscel

Pilotul echipei Shark Racing, Gabriel Laurențiu ENE, a reuşit victoria la clasa A2 la volanul modelului Renault Clio R3, maşină folosită de acesta în Campionatul Național de Raliuri.

Aflat la a doua apariție în acest sezon, Gabriel ENE a revenit în cadrul Campionatului Național de Viteză in Coastă, cu ocazia celei de-a şaptea etape din sezon, Trofeul Câmpulung Muscel. Etapa musceleană poartă o însemnătate deosebită pentru pilotul bucureştean, el reuşind aici atât cele două titluri de campion național al clasei H3, cât şi titlul de campion al grupei F2, în sezoanele precedente.

 

La Câmpulung Muscel mă simt ca acasă şi a fost o placere să concurez din nou pe minunatul traseu Lereşti – Voina. Am regăsit, ca de fiecare dată, aceeaşi atmosferă caldă cu oameni minunați, pasionați de motorsport, care creează o atmosferă excelentă pentru curse. Nu puteam absenta de la etapa la care am nişte amintiri foarte frumoase şi unele dintre cele mai bune rezultate. M-am bucurat să reîntalnesc colegii de concurs şi voi încerca să fiu prezent şi la ultima etapă a campionatului.” declara Gabriel ENE, la finalul etapei.

 

Urmatoarea etapă, cea care va încheia sezonul competițional 2018 al Campionatului Național de Viteză în Coastă şi care va stabili şi campionul național, va avea loc în perioada 13-14 octombrie la Brasov pe Drumul Poienii, celebrul traseu ce face legătura oraşului Braşov cu Poiana Braşov.     

 

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2018 de sgmarket.ro partener principal, Cotnari, Serus, Ideal Media Advertising şi Millers prin Motor-oil.ro

Experienta benefica pentru Gabriel ENE la Transilvania Rally

Echipajul Shark Racing alcatuit din Gabriel ENE si Petru PALER pleca spre a doua etapa a Campionatului National de Raliuri cu obiectivul de a acumula noi kilometri de proba speciala. O buna parte a obiectivului a fost indeplinit echipajul reusind sa parcurga 9 probe speciale din totalul celor 14.

Transilvania Rally, desfasurat in perioada 5-6 mai, a contat in acest an si in Campionatul European de Raliuri TER (Tour European Rally), pilotii romani avand in acest fel ocazia de a concura alturi de piloti straini consacrati precum Giandomenico Basso sau Luca Rossetti.  

 

Pentru Gabriel ENE problemele tehnice au pus punct prematur unui raliu mult asteptat de pilotul bucurestean.

 

Raliul nu a inceput asa cum ne doream datorita lipsei de aderenta pe primele doua probe in care nu am reusit sa imi gasesc un ritm bun. Dupa primele doua speciale am remediat insa problema si alaturi de Petru am inceput sa crestem treptat ritmul si sa ne bucuram de frumoasele probe din judetul Cluj-Napoca. Din pacate ultima proba a primei bucle de sambata a insemnat pentru noi si ultima proba a raliului datorita problemelor tehnice aparute la masina. Dupa ce am parcurs toata proba Floresti cu avariile pornite datorita fatului ca motorul intrerupea la 5000rpm, am reusit sa ajungem in parcul de service unde am descoperit probleme la clapeta de acceleratie. Mecanicii au reusit sa remedieze problema insa odata ajunsi la startul aceleasi probe Floresti, pentru a efectua a doua trecere, motorul a inceput sa intrerupa din nou. Am decis sa ne oprim si sa revenim in parcul de service unde mecanicii au descoperit probleme la una din bobinele motorului. Ma bucur ca am reusit totusi sa parcurgem kilometri importanti pentru noi ca si echipaj si pentru ca am reusit sa participam la un raliu foarte frumos si bine organizat, la care am absentat anul trecut.” concluziona Gabriel Laurentiu ENE. 

 

Urmatoarea participare a echipajului Shark Racing, cu modelul Renault Clio R3, va avea loc la Raliul Harghitei, care se va desfasura in perioada 14-16 iulie 2017. 

 

Evolutia echipajului Shark Racing este sustinuta pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

Gabriel ENE focusat pe Transilvania Rally

Doar o zi ne mai desparte de runda secunda a Campionatului National de Raliuri, Transilvania Rally, care a pregatit concurentilor aproximativ 160km, impartiti in 14 probe speciale si care va conta, totodata, in Campionatul European de Raliuri TER (Tour European Rally).

Raliul va debuta vineri, 5 mai, cu speciala Tarnita in lungime de 25.1km urmand ca primul concurent sa ia startul la ora 16.50. Prima zi a raliului mai programeaza inca 3 probe speciale  Beliș 1 (13.95 km), Rasca (21.74 km) si Floresti (7.16 km), ultima urmand a se desfasura la lumina proiectoarelor speciale incepand cu orele 21.38

 

Restul de zece probe speciale, inclusiv Superspeciala organizata pe un circuit stradal in jurul stadionului Cluj Arena si al Salii Polivalente, se vor desfasura sambata, 6 mai,  dupa cum urmeaza: Valea Fericirii 1 (circa 10km), Belis 2 (14 km), Manastireni 1 (9 km), Dangau 1 (12km), Floresti 2 (7.2km), Floresti 3 (7.2km), Valea Fericirii 2 (10km), Manastireni 2 (9km) si Dangau 2 – Power Stage (12km).

 

Gabriel ENE porneste, impreuna cu navigatorul sau Petru PALER, cu acelasi obiectiv declarat la startul sezonului si anume acela de a acumula cat mai multi kilometri de proba speciala.

 

Astept cu interes etapa de la Cluj mai ales ca anul trecut am absentat de la acest frumos raliu. Asa cum am mai spus si la finalul etapei precedente, imi doresc sa efectuez cati mai multi kilometri de proba speciala cu modelul Renault Clio R3 si alaturi de Petru sa crestem ritmul treptat. Etapa are si o insemnatate speciala pentru mine deoarece aici, in urma cu doi ani, luam startul pe o masina de clasa R2. Ca de fiecare data imi doresc ca publicul sa fie alaturi de noi sis a ne sustina de pe marginea probelor speciale in numar cat mai mare.” declara Gabriel ENE inainte de startul Transilvania Rally.          

 

Gabriel ENE si Patru PALER vor lua startul in Transilvania Rally in cadrul clasei 5, acolo unde au reusit sa urce pe podium in cadrul primei etape a sezonului, desfasurata in Brasov.

 

Evolutia echipajului Shark Racing este sustinuta pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

 

Gabriel ENE revine in 2017 la volanul modelului Renault Clio R3 Maxi Evo 2

2015 a marcat debutul in Campionatul National de Raliuri a pilotului Gabriel Laurentiu ENE pe un automobil Dacia Logan, la volanul caruia a si reusit sa isi adjudece titlul de campion in Cupa Dacia Debutanti. 

 

In 2016 Gabriel se alinia la startul campionatului la comenzile unui automobil Renault Clio R3 Maxi Evo, insa, datorita unor probleme tehnice aparute in a doua etapa, sezonul a fost compromis. Pilotul bucurestean a fost nevoit sa improvizeze pentru restul sezonului si sa se alinieze la startul a doua etape cu modelele Suzuki Swift Sport si Dacia Logan.

Intre timp motorul Renault era reconstruit de la zero de catre Patrice Riviere, responsabilul pentru motoarele de competitie a marcii franceze si care a fost implicat in echipa Renault de Formula 1 in perioada 2005-2008.

 

In 2017 Gabriel ENE revine la volanul modelului Renault Clio R3 upgradat la specificatiile Maxi Evo 2 si il va avea in dreapta sa pe navigatorul Petru PALER.

 

Sezonul competitional 2017 debuteaza si in acest an, in mod traditional, cu TESS Rally Brasov, prestigiosul raliu marcand in acest an cea de-a 46-a sa editie.

 

Am inceput anul cu dreptul spun eu pentru am efectuat doua sesiuni de teste la Sugas Bai. Totul a functionat perfect la cel de-al doilea test efectuat sambata, 25 martie, si abia asteptam startul campionatului la Brasov. Vom lua startul in cadrul clasei 5 unde speram avem o evolutie buna si sa ne ridicam la nivelul colegilor nostri mult mai experimentati. Asteptam fanii alaturi de noi in numar cat mai mare pe marginea probelor speciale, precum si la cortul de asistenta al echipei noastre.declara Gabriel ENE la finalul testelor desfasurate sambata, 25 martie.

 

Sgmarket.ro ramane partenerul principal al echipei Shark Racing, caruia i se alatura pentru sezonul 2017 parteneri de renume, precum: Energizer, Serus, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Ideal Media Advertising si Artinmo. 

 

Tess Rally 2017 este alcatuit din 7 probe speciale care insumeaza 100.27 km si care se vor desfasura pe parcursul a doua zile. Vineri, 31 martie, se vor desfasura doua probe speciale, una dintre acestea fiind superspeciala din centrul orasului, Brasov Rally Show. Sambata, 1 aprilie, programeaza restul de cinci probe speciale ultima fiind “Drumul Poienii”, proba care va avea statutul de power stage.   

 

Dezastru tehnic pentru echipajul Shark Racing la Sibiu

Rezultatul bun obtinut anul trecut la etapa de la Sibiu nu a mai putut fi repetat in 2016 datorita unui nou incident tehnic aparut la modelul Renault Clio R3.

 

Gabriel ENE si Ciprian SOLOMON au trebuit sa se opreasca din nou pe marginea probelor speciale, materialul de concurs cedand chiar pe primii kilometri ai competitiei. Spre deosebire de prima etapa de la Brasov cand problemele tehnice aparute au fost unele minore, la etapa de la Sibiu incidentul intervenit a fost mult mai serios motorul masinii spargandu-se pe urcarea de pe proba Paltinis.

Gabriel ENE si Ciprian SOLOMON Sibiu 2016
Foto : Simcat.ro

Sunt extrem de dezamagit si suparat pentru ca nu am putut sa ducem la bun sfarsit nici acest raliu si dupa abandonul de la Brasov acest sezon nu pare deloc favorabil pentru noi. Din pacate problema de la Sibiu este mult mai grava decat cea aparuta la Brasov si pune sub semnul intrebarii prezenta noastra la urmatoarea sau urmatoarele etape. Motorul masinii pur si simplu a cedat, nu mai poate fi refacut si ca sa continuam trebuie sa achizitionam un motor nou. Nu am avut niciun semnal premergator sau care sa ne dea de inteles ca va interveni o problema atat de serioasa. La shakedown toate lucrurile au functionat perfect, insa, dupa startul pe prima proba dupa aproximativ 4-5km motorul a pierdut din putere si s-a oprit. Imi pare extrem de rau ca nu am putut termina nici aceasta etapa, dar acesta este motorsportul si mergem inainte.” declara Gabriel ENE.

 

Ciprian SOLOMON a completat: “Eram in urcare pe proba Paltinis pe un viraj de dreapta 4 si am simtit cum masina pierde putere, Gabi a retrogradat in treapta 3 si initial primul gand ne-a zburat la intreruperile motorului de la Brasov insa cand m-am uitat in oglinda retrovizoare si am vazut fumul lasat in spate mi-am dat seama ca problema este mult mai grava. Dupa ce am oprit si am deschis capota ne-am dat seama ca totul s-a incheiat pentru noi. Imi pare rau ca nu am putut sa terminam etapa si asa cum spunea si Gabi prezenta noastra in campionat se afla sub semnul intrebarii in acest moment.

 

Echipajul Shark beneficiaza de sprijinul SGMarket.ro RallyTube, Serus si Ideal Media Advertising pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.         

Soare si nori la Tess Rally Brasov pentru Shark Racing

Startul Campionatului National de Raliuri Dunlop a fost dat, in mod traditional, de Tess Rally 45 Pro-X Brasov, competitie ajunsa la cea de-a 45-a editie si care s-a desfasurat pe parcursul weekendului abia incheiat. Asa cum ne-a obisnuit etapa brasoveana nu s-a dezmintit nici in acest an oferind concurentilor conditii meteo imprevizibile cu ploi, ninsori si vreme insorita.  

 

Pentru echipajul Shark Racing format din Gabriel ENE si Ciprian SOLOMON, peripetiile nu au lipsit nici de la aceasta editie a Raliului Brasovului, dupa ce Gabriel abandona si anul trecut la aceasta etapa care reprezenta debutul sau in raliuri. Etapa s-a incheiat prematur pentru cei doi dupa ce modelul de concurs Renault Clio R3 a refuzat sa mai porneasca in parcul de service din debutul zilei secunde a raliului.

foto: Catalin Oprea
foto: Catalin Oprea

Din pacate acestea sunt raliurile si de aceasta data am cazut victime ale problemelor tehnice care pot aparea pentru fiecare dintre noi. In ciuda abandonului eu consider ca a fost un raliu bun pentru noi pentru ca am avut o zi destul de buna sambata cand acomodarea cu masina in regim de concurs a decurs fara probleme. Suntem multumiti de timpii realizati, mai ales ca ne bateam pentru locul al treilea pe podium la clasa noastra, insa probleme tehnice aparute spre finalul zilei ne-au frant toate sperantele.” declara Gabriel ENE.   

 

Masina a refuzat sa porneasca inainte de PS1-Paraul si astfel am intarziat in start 1 minut fiind penalizati cu 10 secunde. Acelasi lucru s-a intamplat si in debutul zilei secunde, insa de aceasta data masina a pornit mult mai greu dupa aproximativ 6 minute si deja penalizarea care am fi luat-o era mult prea mare de recuperat si de aceea am decis sa declaram forfait. Ne-a placut foarte mult superspciala din centrul orasului si dorim sa multumim fanilor care au fost prezenti in numar mare pe probe si ne-au incurajat. Ne vedem la Sibiu.” incheia Gabriel ENE.

foto: Catalin Oprea
foto: Catalin Oprea

Ciprian SOLOMON a completat: „Etapa a devenit in final un test pentru noi deoarece problemele tehnice aparute ne-au pus in imposibilitatea de a mai spera la vreun rezultat bun. Asa cum am mai spus este important sa ne obisnuim cu masina sa crestem ritmul treptat si rezultatele vor aparea. Este o masina noua pentru noi si pana ne obisnuim impreuna este inevitabil ca micile probleme sa nu apara. Deja ne gandim la urmatoarea etapa de la Sibiu si azi incepem sa analizam problemele aparute la masina.

 

Urmatoarea etapa, Raliul Sibiului, va avea loc in perioada 15-16 aprilie.

 

Echipajul Shark Racing beneficiaza de sprijinul SGMarket.ro RallyTube, Serus si Ideal Media Advertising pe intreaga durata a sezonului competitional 2016. 

 

George Grigorescu – 10 titluri de campion al României la Două Roți Motrice

La finalul unui sezon în care se părea că George Grigorescu nu va putea să parcurgă toate etapele din campionat, pilotul care a debutat în motorsport cu 25 de ani în urmă și-a trecut în palmares al 10-lea titlu de campion național.


Raliul Moldovei (Bacău) a fost punctul culminant, George adjudecându-și titlul pe ultimele două probe speciale ale raliului ce a pus punct campionatului. Cu o carieră începută în anii `80 și întreruptă în urmă cu cinci sezoane din pricina lipsei bugetului, GxG a dovedit în 2011 că are în continuare ultimul cuvânt când vine vorba despre lupta de la două roți motrice. Înainte de finalul oficial al sezonului 2011, Gala Campionilor, programat pe 10 decembrie, pilotul originar din Brașov a avut timp să reflecteze asupra anului care l-a readus în activitatea competițională.

 

 

Q&A: George Grigorescu

 

Cum privești sezonul 2011 după obținerea titlului la 2WD (Două Roți Motrice) și câștigarea clasei 5?


Este o mare împlinire a unui program în care nici nu mai credeam. De cinci ani, încerc să îmi fac un program competițional și doar acum am reușit. Momentul-cheie a fost acceptarea programului de către Renault și Elf- marca Total. Plecând de aici m-am lansat în aventură și, chiar dacă bugetul nu a fost substanțial, a trebuit să duc sezonul la capăt. În completarea bugetului au venit Klar Profesional și SIS Finance, iar un sprijin important l-am primit din partea proprietarului mașinii: Environment Sport Development. Cea mai mare bucurie am avut-o la Sibiu când am câștigat și am dovedit că sunt competitiv. Satisfacția finală a venitt la Raliul Moldovei Comfert, etapă gen sprint, cu probe speciale scurte care se repetă de multe ori, unde rapiditatea și viteza pură contau mai mult decât experiența.

 

Care a fost cel mai dificil moment din acest sezon?


Am avut două momente grele anul acesta. Primul a fost Raliul Târgu Mureș, prima etapă la care am participat în sezon, având în vedere că am absentat de la Raliul Brașovului. Parcurgerea probelor de la acest raliu a fost un coșmar din pricina condițiilor meteo asociate cu lipsa anvelopelor adecvate pentru temperatura scăzută, asfaltul ud și lipsa totală a dezaburirii. La acel raliu, mi-am pus multe întrebări legate de performanță.


Al doilea moment dificil a fost Raliul Iașiului când veneam după contraperformanța de la Raliul Țara Bârsei (locul 1 pierdut pentru 1.2 sec) și trebuia să menținem ritmul la nivelul concurenței. Problemele avute cu ținuta de drum s-au terminat cu o pană și am ajuns în afara podiumului în Raliul Iașului.

 

 

De ce ai optat pentru Renault Clio R3?


Partenerii care au declanșat revenirea mea au fost Renault și Elf -marca Total, așa că era firesc să optăm pentru o mașină a constructorului francez.


Dorința a fost să venim în campionat cu un Megane RS, însă, din pricina dificultăților de buget, am fost nevoiți să amânăm. În plus, pentru Megane RS nu s-a mai dezvoltat kit-ul pentru macadam. Acestea fiind condițiile, am găsit soluția cu un Renault Clio R3 închiriat. Cât privește această mașină, ea mi-a oferit adevărate satisfacții când vine vorba de pilotaj și s-a dovedit a fi de o fiabilitate exemplară. La această fiabilitate a contat mult efortul dedicat al întregii echipe de asistență tehnică de la MACH1 SPORT care au trăit alături de mine momentele și mai grele și mai frumoase ale sezonului 2011.

 

 

Echipajul de pe mașina #59 a avut în componență patru copiloți, cum te-ai descurcat cu atât de multe schimbări?


Doi dintre cei patru mai merseseră cu mine. Este vorba despre Radu Dumitriu și Mihai Hanganu. Revenirea lui Radu Dumitriu, copilotul istoric, alături de mine și obținerea primei victorii din sezon (Raliul Sibiului) l-au determinat pe un fan să facă suma vârstelor noastre și să ne trimită mesajul: Well done Jurassic Rally Team.


Debutul de sezon l-am făcut alături de Mihai Hanganu care mi-a fost copilot la două raliuri în 2004 și întregul sezon 2005. 
Noutățile au fost Petru Paler, care mai copilotase, și experimentata Mihaela Beldie. Mihaela, medic specialist în medicină sportivă și-a asumat și sarcina de pregătirere fizică și morală în a doua parte a sezonului.


Deci, nu am avut mari probleme de acomodare. În 2003, am avut, la fiecare etapă, copiloți diverse VIP-uri din media, așa că sunt obișnuit să schimb copiloții. Toți cei patru copiloți alături de care am mers în acest sezon au pus suflet alături de mine și-au adus un aport eficient și le mulțumesc pentru sprijin.

 

 

Care dintre cele 10 titluri este cel mai prețios? Îți mai aduci aminte cum a fost când ai devenit pentru prima dată campion la 2WD?


Primul titlu la două roți l-am obținut în 1995 și nu a fost ceva deosebit, pentru că nu aveam concurență notabilă, eram concentrat pe clasamentul general. Cele mai muncite au fost cele din 2003 și din 2011. În 2003, ca și anul acesta am început sezonul târziu, am mers alături de mai mulți copiloți și a trebuit să mă lupt până în ultima etapă. Sezonul acesta lupta pentru podium a fost foarte grea atât Vlad Cosma, Alex Filip, cât și Norbert Bereski fiind deosebit de performanți.

 

 

Întreaga ta carieră în motorsport numără aproximativ același număr de ani cât este și vârsta principalului tău adversar din CNRD. Ce opinie ai despre Vlad Cosma?


Pe Vlad Cosma îl consider și este un produs al Cupei Dacia, de aceea nu pot decât să mă mândresc cu performanțele lui. Punând în balanță performanța cu vârsta, Vlad este cel mai valoros câștigător al Cupei Dacia (sezonul 2009) câștigătorii din ultimii ani nemaifiind la prima tinerețe. Vlad Cosma are tot ce trebuie pentru a deveni un mare campion, însă până atunci mă voi strădui să ridic ștacheta cât mai sus.

 

 

Obiectivele pentru sezonul următor?


Să continuăm…

Cinci din Cinci. Full cu 125 de puncte!

Edwin Keleti şi Victor Ponta câştigă pentru a cincea oară consecutiv confruntarea maşinilor de grupa A în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. Cu 125 de puncte câştigate în acest sezon, echipajul rămâne liderul clasamentului şi după prima etapă de macadam din 2010. Edwin şi Victor reuşesc astfel să spargă ghinionul care i-a urmărit doi ani la rând când nu au ajuns în parcul închis de final ]n Raliul Sibiului.

Edwin Keleti: Aşa cum mă aşteptam a fost un raliu extrem de greu chiar dacă în acest an nu au mai fost în program probele Crinţ şi Cheile Cibinului. Proba Şanta era foarte rea în prima treime şi asta s-a văzut în numărul echipajelor care au reuşit să ajungă la final. Şanta Max e o probă genială cu foarte multe complexităţi şi  extraordinar de parcurs. Noi am tras destul de tare şi uite că am reuşit să spargem ghinionul care ne-a urmărit două ediţii la rând! Victor a dictat impecabil, totul a mers perfect! Ne doream extraordinar de mult să terminăm acest raliu în zona podiumului  şi am reuşit chiar să câştigăm la grupă. Mai bine de atât nu se poate! Mai avem trei etape în acest an şi le vom aborda cu foarte multă seriozitate chiar dacă cele 125 de puncte   lasă impresia că ne-am putea relaxa.

Victor Ponta: E aşa de bine să ajungi la final la Sibiu! Pentru noi este prima dată când reuşim acest lucru şi nu oricum, ci ca învingători la grupă! E adevărat că e a cincea victorie din acest sezon, dar e prima pe macadam. Aveam nevoie de acest rezultat  pentru a nu se zice că doar pe asfalt suntem rapizi. Edi a fost neaşteptat de ascultător…a evitat toate capcanele pe care le aveam trecute în dictare, dovadă că nu am avut nici o pană, ceea ce este extrem de rar în Raliul Sibiului. În continuare trebuie să mergem cu cap, să ne păstrăm avantajul  pe care îl avem.

Edwin Keleti și Victor Ponta mulţumesc ehipei tehnice , susţinătorilor şi partenerilor din acest sezon: Jack Daniel’s, Renault România, Pirelli România, Colgate-Palmolive (România) prin Mennen Speed Stick, Rin Grand Hotels, Ixell şi Autovit.ro.

p.r 4media.ro Bogdan Roşca

credit foto rallyphoto.ro

Interviu cu Alexandru Pitigoi

O veste buna este revenirea pe probe a lui Alexandru Pitigoi alaturi de bunul sau prieten si copilot Vlad Terzi . Aceasta nu este singura surpriza, masina pe care vor concura fiind un Renault Clio R3 , aceasta fiind inchiriata de la pilotul galatean Marius Herascu , lupta in cadrul Grupei A devenind din ce in ce mai interesanta .

Alexandru Pitigoi a lipsit de la start intreg sezonul 2009 iar in 2008 a fost vicecampion national al Grupei H , facand senzatie pe probe cu al sau Ford Focus WRC si reusind sa se impuna la clasa sa in trei raliuri. Despre planurile sale pentru 2010 cat si ale echipei de asistente de la Colina va lasam sa descoperiti in interviul pe care l-am realizat:

Motorsportnews.ro : Felicitari pentru revenire . Intr-un alt interviu ati declarat ca veti participa numai la Raliul Brasovului . Nu sunt sanse deloc sa va vedem pe probe intreg campionatul ? De ce?

Alexandru Pitigoi : Voi participa intr-adevar la Raliul Brasovului saptamana viitoare si am in plan inca una sau doua etape anul acesta, cel mai probabil pe macadam. Nici timpul si nici resursele nu imi permit sa particip la toate raliurile. Mi-am dorit sa particip macar cateva etape si se pare ca voi reusi.

Motorsportnews.ro : Renault Clio R3 in loc de Mitsubishi Lancer Evo . Care ar fi motivul pentru aceasta schimbare ?

Alexandru Pitigoi : Schimbarea este de fapt de la Ford Focus la Renault Clio, dat fiind faptul ca ultimile curse le-am alergat cu Focus. Initial m-am gandit sa particip cu o masina de grupa N, cum ar fi un Mitsubishi Lancer sau Subaru Impreza, fiind mai accesibila decat masina mea, dar nu am gasit o varianta atractiva asa ca m-am orientat catre acest Renault Clio R3 inchiriat de la Marius Herascu. Sunt multumit de varianta gasita pana la urma si cred ca imi va face placere sa merg cu ea pe asfaltul de la Brasov, desi ar fi prima data cand merg cu o masina F2 din 2003 cand am pilotat un Hyundai Coupe Kit Car.

Motorsportnews.ro : Ati reusit sa faceti teste cu masina ? Cum vi se pare ?

Alexandru Pitigoi : Inca nu am mers deloc si nu cunosc acest model decat in calitate de spectator, dar voi face un test scurt inainte de raliu.

Motorsportnews.ro: Ce parere aveti despre recent publicatul Rgulament al Campionatului National de Raliuri ? Ce modificari vi se par benefice si ce ar mai trebui schimbat ?

Alexandru Pitigoi : Nu am studiat inca regulamentul si nu as vrea sa comentez.

Motorsportnews.ro: Ce obiectiv va propuneti la Raliul Brasovului ? dar pentru intreg sezonul – in cazul in care totusi veti mai lua si alte starturi ?

Alexandru Pitigoi : Obiectivele pentru Brasov ar fi sa avem o evolutie corecta, fara greseli si sa terminam cursa fara probleme. In conditiile date, cu o masina noua, dupa o pauza de un an si jumatate si cu o concurenta valoroasa si motivata nu cred ca ar fi posibil un rezultat deosebit. Ca urmare stabilirea unui obiectiv nerealist nu ne-ar aduce decat frustrare. Pentru restul sezonului mai intai trebuie sa decid cu ce masina si la ce etape particip, iar apoi vedem ce se poate face. Imi doresc sa pilotez cu placere, iar partenerii care ne sustin sa fie multumiti.

Motorsportnews.ro : in incheire va rugam sa ne spuneti cateva detalii despre activitatea de asistenta la raliuri pe care o va desfasura in 2010 echipa Colina Motors.

Alexandru Pitigoi : Despre echipa Colina Motors in sezonul 2010, foarte pe scurt: vom continua cu aceeasi piloti de anul trecut :Vali Porcisteanu, Alex Filip, Victor Baldescu, Catalin Berari; in afara de ei vom colabora cu Lucian Preda si Sebastian Stanciu pentru Campionatul de Raliuri si Campionatul de Viteza in Coasta, cu Florentin Petre pentru diverse competitii de circuit din Bulgaria, dar si pentru cateva curse interne. Bineinteles ca mai avem destule planuri si discutii care sper sa se concretizeze. Pilotii enumerati pana acum sunt numai cei cu care avem colaborari constante si sigure, pe langa masinile cu care participa acestia noi desfasurand si multe alte lucrari punctuale si servicii pentru diversi clienti.