Tag Archives: Tess Rally

Restricţii de circulaţie în judeţele Braşov şi Prahova cu ocazia desfăşurării Tess Rally Brașov powered by Pro-X

În perioada 26 – 27 martie 2021 va avea loc Tess Rally Brașov powered by Pro-X, cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri. Cu ocazia acestui eveniment, mai multe segmente de drumuri naționale din județele Brașov și Prahova vor fi închise circulației publice în intervalele orare ce coincid cu desfășurarea probelor speciale ale raliului.

foto: RallyCow

Mai jos găsiţi restricţiile de circulaţie din perioada 25.03.2011 – 27.03.2011:

 

JOI, 25.03.2021

Drumul Comunal (DC) Dumbrăvița – Crizbav va fi închis circulației publice între orele 13:30 -18:30

 

VINERI, 26.03.2021

  • În Făgăraș (jud. Brașov), sectorul cuprins între intersecția străzii Tăbăcari cu strada Mihai Vitezu și intersecția cu DJ104D, va fi închis circulației publice în intervalul orar 08:00 – 22:00
  • În Făgăraș (jud. Brașov), sectorul cuprins între străzii Gheorghe Doja intersecția cu str. Cireșului și pe DJ104D până la intersectiacu DJ 105, va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:00 – 14:30, respectiv 15:00 – 17:30
  • Drumul Județean (DJ) 105A, sectorul cuprins între ieșirea din comuna Șoarș (jud. Brașov) – intersecția DJ 105A va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:15 – 14:45, respectiv 15:15 – 18:00
  • Drumul Național (DN) 1E, pe tronsonul Brașov – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în intervalul orar 17:45 – la ora 21:00

 

SÂMBĂTĂ, 27.03.2021

  • Drumul Național (DN) 1A, pe tronsonul Brădet (jud. Brașov) – Cheia (jud. Prahova) va fi închis circulației publice în intervalul orar 09:45 – 15:30
  • Drumul Național (DN) 1E, pe tronsonul Brașov – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în intervalul orar 15:30 – 19:00

 

Organizatorul Tess Rally Brașov powered by Pro-X mulţumeşte pentru înţelegere tuturor celor afectaţi de aceste restricţii de circulaţie.

 

Conform reglementărilor actuale, Tess Rally Brașov powered by Pro-X 2021 se va desfăşura fără spectatori.

 

Programul Tess Rally Brașov powered by Pro-X

Joi, 25 Martie 2021

14:00              Shakedown (Crizbav – Dumbrăvița)

19:30              Festivitatea de premiere a Campionatului Național de Raliuri 2020

19:30              Start festiv (Piața Sfatului Brașov)

 

Vineri, 26 Martie 2021

12:00             Start raliu (Coresi Shopping Resort)

13:18             PS 1 – Făgăraș 1

13:36             PS 2 – Șoarș 1

14:11             Regrupare și service îndepărtat (Cetatea Făgăraș)

16:04             PS 3 – Făgăraș 2

16:22             PS 4 – Șoarș 2

19:15             PS 5 – Brașov (Noapte)

21:20             Sosire ziua întâi (Piața Sfatului Brașov)

 

Sâmbătă, 27 Martie 2021

10:00              Start ziua a doua (Piața Sfatului Brașov)

11:08              PS 6 – Babarunca

11:48              Regrupare și service îndepărtat (Muntele Roșu)

13:41              PS 7 – Muntele Roșu

16:19              PS 8 – Poiana Brașov (Power Stage)

16:30              Sosire festivă (Livada Poștei Brașov)

20:00              Festivitatea de premiere (Piața Sfatului Brașov)

 

Tess Tess Rally Brașov powered by Pro-X este organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilsim Sportiv și se desfășoară cu sprijinul:

TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert și Pro –X în calitate de parteneri principali.

TELL Security Sistem, BOB Motorsport, Brintex, Zizin, Cylon Motorsport, Omniasig, Auto Chelu sunt parteneri oficiali.

Infinity Trophy, MEDECOM Brașov, Silnef Security, Comprest sunt parteneri ai evenimentului.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este găzduit de Coresi Shoppng Resort, Hotel Ambient, Universitatea Brașov – Aula Universității.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este susținut de Consiliul Judetean Brașov, Consiliul Local și Primăria Brașov, de Consiliul Local și Primăria Făgăraș, Consiliul Local și Primăria Măneciu, Primăria Dumbrăvița, Primăria Crizbav.

Desfășurarea Tess Rally Brașov powered by Pro-X va fi supravegheată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, de IJJ Prahova, IJ de Poliție Brașov și Prahova, ISU Prahova și ISU Brașov, Crucea Roșie Brașov.

Parteneri media: autorally.ro, raliulbrasovului.ro, Rock FM, Biz Brașov, autostiri.ro, newsbv.ro, RallyMax, Zile și Nopți, Radio Făgăraș.

Titi Aur despre a 50-a ediție a Raliului Brașovului

Raliul Brașovului își va desfășura în 26-27 martie 2021 cea de-a cincizecea ediție. Titi Aur, unul dintre cei mai prolifici piloți din istoria Campionatului Național de Raliuri, deține recordul de 6 victorii la Brașov, la egalitate cu Simone Tempestini. Titi Aur a stat de vorbă cu organizatorii Tess Rally Brașov powered by Pro-X despre cel care este unul dintre cele mai apreciate evenimente automobilistice românești.

Cum a fost prima ta victorie la Brașov?

În primul rând, vreau să menționez că Raliul Brașovului a fost prima etapă de campionat la care am participat. Asta se întâmplă în ’86. Prima victorie a venit în ’96, cu Toyota, după ce cu un an înainte participasem cu Audi dar am avut niște probleme la transmisie. Ca orice victorie, nu putea fi decât o mare bucurie, mai ales că Raliul Brașovului a însemnat și înseamnă pentru toată lumea automobilistică un eveniment foarte special. Mai mult, pentru mine reprezenta raliul în care debutasem cu zece ani în urmă.

Acesta era începutul unei serii de șase victorii consecutive la Brașov. Cum a fost ultima dată când ai câștigat Raliul Brașovului?

Fiecare victorie are întâmplările sale, peripețiile sale și, bineînțeles, bucuria de la final. Îmi aduc aminte că la una dintre ultimele victorii, în 2001 sau 2002, am fost la luptă destul de strânsă cu Bogdan Marisca. Bogdan a abandonat pe Valea Cetății iar eu am ajuns la sosirea ultimei probe speciale de la Râșnov cu pană pe față, cu janta spartă și cu aripa ruptă la Seatul Cordoba WRC. Nu avusesem un avans destul de mare ca să stau confortabil și am așteptat stresat să văd la cât timp ajunge Bogdan. El a sărit afară într-un viraj de pe coborâre, însă nu știam cât timp am pierdut față de ceilalți. Asta a fost una dintre ultimele victorii de la Brașov.

Raliul Brașovului este recunoscut pentru vremea capricioasă, impredictibilă, ce deseori joacă un rol important în desfășurare. Ți-au fost vreodată date peste cap planurile din acest motiv?

Au fost date peste cap pentru alții, care nu au înțeles un lucru: și dacă se va ține în iunie, Raliul Brașovului va rămâne tot “raliul zăpezii”. Iar dacă nu se organizează la timp, este posibil să dea agricultură peste cap, să ajungă să ningă prin iunie. Îmi aduc aminte că într-un an, în lunea din săptămâna raliului, eram încă la Bârlad și vorbeam la telefon cu Victor Băldescu, Dumnezeu să-l odihnească, care era la Brașov. El îmi spunea cât de cald este acolo, că folosește aerul condiționat în mașină, dar eu mi-am luat la mine, totuși, cauciucurile de zăpadă. Pe la mijlocul săptămânii a început “să ne strângă un pic”, în ziua următoare și mai tare, iar în noaptea raliului a venit zăpada. A doua zi, am pus cauciucurile de zăpadă și am urcat în Poiana Mică, de unde urma să luăm startul pe Valea Cetății la vale. Atunci, a venit la mine un grup destul de mare, din care făceau parte Victor, Mihai Leu, Dodo Toma, cerându-mi să semnez anularea probei la vale. Aveam avantajul cauciucurilor, deși nu eram singurul, dar le-am spus că nu pot semna ca la raliul zăpezii să se anuleze o proba din cauză că este zăpadă.

A mai fost un an în care a fost zăpadă mare, anulându-se din acest motiv o buclă pe Poiană și Râșnov. Eu și cu Silviu (nr. Moraru, copilotul lui Titi Aur din acea perioadă) eram cei mai vocali să nu se anuleze, deși aveam un avans confortabil și câștigăm direct dacă se anula. Dar eram supărați că ni se anulează plăcerea de a ne da pe zăpadă. Pentru mine, schimbarea vremii a fost întotdeauna o mare bucurie. Am prins odată o ploaie torențială pe Babarunca, cu Toyota, și m-am bucurat foarte mult. Tot cu Toyota, în ’96, a fost zăpadă foarte multă și iarăși mi-a plăcut foarte mult. De fiecare dată, alternanța zăpadă, gheață, ploaie, a însemnat pentru mine vreme bună de raliu. Cel mai rău a fost cu asfaltul bun și uscat.

Asta urmă să fie următoarea întrebare, dacă preferi asfalt uscat, ploaie sau zăpadă.

În niciun caz asfaltul ăsta nou, ca pista de circuit. Mi-a plăcut mai mult asfaltul ăla mai denivelat, mai peticit, cu intrat pe interioare, cu ploaie, cu mâzgă, cu orice dar nu cu aderența foarte bună.

Care dintre victoriile tale la Brașov a fost cel mai greu de obținut?

Cred că cel mai greu de obținut a fost victoria de la primul meu raliu cu Seatul Cordoba. Această mașină avea o ținută de drum impecabilă iar eu am mers într-o neștiință permanentă. Abia după raliu am reușit să mă mai acomodez cu mașina, deși niciodată nu am fost acomodat maxim cu Seatul. Așadar, în acea etapă am dus lupta cea mai strânsă cu Mihai Leu și cu Heinz Gollner, iar victoria a fost cam la noroc. Chiar dacă am câștigat multe probe speciale, toate au fost la limită. Aveam și frica de a nu strica o mașină de 480 de mii de mărci, din care eu plătisem până atunci doar 200 de mii.

Care este proba specială care ți-a plăcut cel mai mult la Brașov?

În niciun caz Poiana. Nu am fost niciodată un fan al Poienii, nici la deal și nici la vale. Mi-a plăcut Valea Cetății în ambele sensuri, mi-au plăcut și celelalte probe, și mi-a plăcut, de fiecare dată, Babarunca pe aderență scăzută.

Cine crezi că va câștiga a 50-a ediție a raliului?

Este ușor dar greu de dat un pronostic. Simone Tempestini este deocamdată de nebătut, atâta vreme cât Norbert Maior nu se urcă într-o mașină comparabilă, un R5. Când Norbert va face trecerea la o mașină “mare”, va fi o lupta strânsă. Va fi un Norbert foarte talentat versus un Simone talentat și experimentat. Însă Norbert ar veni cu nebunia dată de tinerețe și talent. Bineînțeles că în spate vor sta cei doi cotoi bătrâni, Giri și Bogdan Marisca. Vor fi foarte aproape, ambii fiind foarte rapizi, mai ales în locurile foarte cunoscute. Putem spune că amândoi sunt acasă, la Brașov. Giri vine cu motivația suplimentară că “sunt la mine acasă, va mănânc”. Așa gândește, așa se comportă și îi și reușește de multe ori. Dar cât timp Norbert nu va schimbă mașina, cred că Simone va domina. Eu personal, îi recomand lui Norbert să mai stea un an cu o mașina “mică”, să fie obligat să fie cu accelerația la fund, pentru viitorul lui, pe care eu îl prevăd glorios.

Programul Tess Rally Brașov powered by Pro-X

Joi, 25 Martie 2021

14:00              Shakedown (Crizbav – Dumbrăvița)

19:30              Festivitatea de premiere a Campionatului Național de Raliuri 2020

19:30              Start festiv (Piața Sfatului Brașov)

Vineri, 26 Martie 2021

12:00             Start raliu (Coresi Shopping Resort)

13:18             PS 1 – Făgăraș 1

13:36             PS 2 – Șoarș 1

14:11             Regrupare și service îndepărtat (Cetatea Făgăraș)

16:04             PS 3 – Făgăraș 2

16:22             PS 4 – Șoarș 2

19:15             PS 5 – Brașov (Noapte)

21:20             Sosire ziua întâi (Piața Sfatului Brașov)

Sâmbătă, 27 Martie 2021

10:00              Start ziua a doua (Piața Sfatului Brașov)

11:08              PS 6 – Babarunca

11:48              Regrupare și service îndepărtat (Muntele Roșu)

13:41              PS 7 – Muntele Roșu

16:19              PS 8 – Poiana Brașov (Power Stage)

16:30              Sosire festivă (Livada Poștei Brașov)

20:00              Festivitatea de premiere (Piața Sfatului Brașov)

Tess Tess Rally Brașov powered by Pro-X este organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilsim Sportiv și se desfășoară cu sprijinul:

TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert și Pro –X în calitate de parteneri principali.

TELL Security Sistem, BOB Motorsport, Brintex, Zizin, Cylon Motorsport, Omniasig, Auto Chelu sunt parteneri oficiali.

Infinity Trophy, MEDECOM Brașov, Silnef Security, Comprest sunt parteneri ai evenimentului.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este găzduit de Coresi Shoppng Resort, Hotel Ambient, Universitatea Brașov – Aula Universității.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este susținut de Consiliul Judetean Brașov, Consiliul Local și Primăria Brașov, de Consiliul Local și Primăria Făgăraș, Consiliul Local și Primăria Măneciu, Primăria Dumbrăvița, Primăria Crizbav.

Desfășurarea Tess Rally Brașov powered by Pro-X va fi supravegheată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, de IJJ Prahova, IJ de Poliție Brașov și Prahova, ISU Prahova și ISU Brașov, Crucea Roșie Brașov.

Parteneri media: autorally.ro, raliulbrasovului.ro, Rock FM, Biz Brașov, autostiri.ro, newsbv.ro, RallyMax, Zile și Nopți, Radio Făgăraș.

Raliul Prieteniei gata de start – Program si documente oficiale

În premieră pentru istoria raliurilor din România, cea de-a doua etapă a CNR Betano se va desfășura în două orașe, două regiuni diferite. Raliul va debuta la Brașov și va avea în program bine cunoscutele probe speciale “Poiana Brașov“, “Valea Cetății“ și “Pârâul Rece“ și va continua la Odorheiu Secuiesc pe, la fel de cunoscutele, speciale “Lueta“, “Crăciunel“ și “Mărtiniș“.

Shakedown-ul și startul festiv vor avea loc tot în Brașov, iar sosirea festivă și festivitatea de premiere vor fi organizate la Odorheiu Secuiesc.

 

Pregătim un raliu total nou pentru noi în ceea ce privește distanța dintre localitățile de reședință a celor două zile de întreceri. Având în vedere faptul că lucrăm în parteneriat cu prietenii noștri cu istorie aș putea spune, de la clubul Auto Blic Brașov, că nu ne îndoim deloc ca munca noastră nu va fi un succes gustat de, sperăm, numeroșii sportivi care vor participa la acest eveniment. Suntem optimiști în ceea ce privește viitorul acestui raliu al prieteniei, cum l-am numit noi, și ne gândim încă de acum la un eveniment internațional pentru anii următori. Luând cele mai bune speciale din două regiuni, recunoscute prin spectaculozitatea lor nu putem să ne gândim decât la viitor.” A declarat domnul Csaba FERENCZ, președintele Maxx Racing, coorganizatorul etapei.

 

Având în vedere faptul că de ani buni lucrăm împreună la etapele noastre de raliu cu echipa lui Csabi (n.r. Csaba Ferencz), noi, cei de la Auto Blic ne simțim atât la Brașov cât și la Odorheiu Secuiesc acasă, ca între prieteni. De aici și denumirea neoficială dată muncii noastre. Nu trebuie să uităm totuși că noi, cei de la Auto Blic, suntem în joc, cum se spune, beneficiind de mâna întinsă de Csabi într-un moment în care raliul Brașovului nu mai era în calendarul sportiv de raliuri al sezonului 2020. Pentru gestul prietenului nostru nu putem decât să fim recunoscători și totodată responsabili pentru a nu știrbi cu nimic succesul unui parteneriat ce ține de ani buni.” A declarat domnul Bela STOICA, președintele Auto Blic Brașov.

 

Așa cum organizatorii s-au unit pentru o etapă comună, așa și partenerii două cluburi și-au dat mâna pentru a susține etapa comună. Astfel oficial a doua etapă a CNR Betano se va numi: Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total.

Astfel tradiționalul partener susținător al raliului din Harghita am numit compania Perla Harghitei și susținătorul brașovean Tess își vor da mâna pentru a susține raliul împreună cu noul partener al raliului din Brașov, compania Total România.

 

“Susținerea la un nivel tot mai înalt al motorsportului românesc este unul din targeturile companiei TOTAL România de mai bine de un deceniu. Pas cu pas, după inițierea în etapele de viteză în coastă, inițiere în urma căreia am devenit, în 2020, parteneri ai Federației Române de Automobilism Sportiv pentru campionatul amintit, a venit și vremea raliurilor. O ramură sportivă unde, pe lângă susținerea campionului național de raliuri la juniori, Norbert Maior, compania noastră a devenit partener al etapelor de la Cluj (Transilvania Rally) și Pitești (Raliul Argeșului) în anul 2019. În premieră pentru campionatul național de raliuri, în 2020 se mai adaugă un raliu în portofoliul Total România. Este vorba despre raliul din Brașov – Tess Rally, raliu care în 2021 își va sărbători 50 de ani de existență. Suntem alături în calitate de parteneri oficiali, de tradiționalul nostru partener organizator, clubul Auto Blic din Brașov și suntem convinși că și pe ramura raliurilor vom avea un parteneriat la fel de fructuos și la fel de lung ca și la viteză în coastă și Promo Rally.” A declarat domnul Marius AMIRBusiness Developer Total România, care a mai adăugat. “Compania Total România susține întrutotul restricțiile impuse de autoritățile avizate privind combaterea răspândirii virusului COVID-19. Impunem tuturor partenerilor noștri să militeze pentru distanțarea socială și responsabilitate în toate domeniile de activitate, profesională, sportivă și de familie.”

 

“Fiind un partener tradițional al Raliului Harghitei, de-a lungul multor ani de colaborare, împreună cu echipa organizatoare, cu Dl. Csaba Ferencz, am trecut prin numeroase scenarii în care s-a desfășurat raliul. La început a fost ultimul din calendar, organizat toamna, pe macadam, apoi am schimbat pe asfalt, mai apoi s-a mutat vara. Anul acesta urma să fie primul, pe 1 mai. Toate aceste schimbări erau interesante, fiecare a adus câte ceva pozitiv din punctul nostru de vedere, al sponsorului. În situația actuală nu putem să fim decât bucuroși că până la urmă evenimentul se poate ține, pentru că din păcate, anul acesta am pierdut multe alte parteneriate, care nu se pot organiza. Bazându-ne pe experiența și profesionalismul echipelor organizatorice, suntem convinși că și în această situație inedită “Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total“ va fi un succes.” A declarat domnul István PUSKÁS, Marketing Manager Perla Harghitei SA.

 

În conformitate cu restricțiile enumerate în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății Nr. 601 / 971 / 2020 privind organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, prezența spectatorilor la acest eveniment este restricționata.

 

Programul Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total

Vineri, 17 Iulie – Județul Brașov

09:00 – 12:30            Shakedown (Hărman – Bod)

14:30                          Start festiv cumulat cu startul în raliu (Sala Sporturilor Dumitru Colibași)

14:53                          PS 1 – Poiana Brașov

15:31                          PS 2 – Pârâul Rece

18:04                          PS 3 – Râșnov

18:27                          PS 4 – Pârâul Rece

 

Sâmbătă, 18 Iulie – Județul Harghita

10:53                          PS 5 – Lueta

11:41                          PS 6 – Crăciunel

12:04                          PS 7 – Mărtiniș

14:22                          PS 8 – Lueta

15:10                          PS 9 – Crăciunel

15:33                          PS 10 – Mărtiniș

17:51                          PS 11 – Lueta (Power Stage)

18:30                          Sosire festivă (Str. Rákóczi Ferenc, Odorheiu Secuiesc)

21:00                          Festivitatea de premiere (Piața Marton Aron, Odorheiu Secuiesc)

 

Documentele Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total

• Regulament particular

• CNRB, CNRVIB – Plan orar

• CNR2B – Plan orar

• Cerere inscriere echipaj

• Cerere inscriere echipa

• Harta (Z1) – Brasov

• Harta (Z2) – Harghita

• Chestionar COVID-19

• Declaratie invitat Shakedown

• Formular acreditare media

• Briefing echipaje

• Briefing securitate

 

Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total este un eveniment organizat de Maxx Racing și Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Brașov, Primăria Odorheiu Secuiesc, Consiliul Local Brașov, Consiliul Local Harghita.

 

Parteneri oficiali: Perla Harghitei, Total România.

Parteneri principali: Pro-X, Tess Brașov, Amigo & Intercost, Color Metal, Magdolna Impex.

Parteneri: Konvekta, Tell Security Systems, Cyclon Motorsport, AutoChelu, TehnoSting, Viking, Kero Bike, Toyota by Eurocar Trading, General Trans, Brother, Mastertent, Visit Harghita, Dancea & Asociații.

Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți, Székelyhon, Erdélyi Sport, Radio România Brașov, Hargitanépe, Uh.ro, News Bv, RTT, RallyMax.ro, MotorsportNews, Autorally.ro.

Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total este un eveniment sprijinit de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita, Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.

DTO Rally Team duce ultima luptă a sezonului la Tess Rally 2019

Tess Rally Brașov este ultima cursă a calendarului, având în program 119 kilometri cronometrați de macadam pe probe complet noi pentru toate echipajele sau care au fost parcurse în urmă cu mulți ani. Cu 8 speciale de-a lungul a două zile de concurs, competiția debutează astăzi cu startul festiv, amplasat în superba Piață a Sfatului din Brașov, acolo unde fanii vor face cunoștină cu echipajele. Vineri dimineață sunt programate testele oficiale în apropiere de localitatea Crizbav, ca mai apoi trei speciale să fie parcurse de concurenți vineri: ”Săcele”, cea mai lungă a raliului, ”Glejărie”, între localitățile Râșnov și Bran, dar și superspeciala din zona Colina din Brașov. Sâmbătă, echipajele vor ”alerga” de două ori pe ”Săcele” și ”Glejărie”, cât și o singură dată pe ”Paltin”, o probă scurtă, dar la fel de dificilă ca celelalte.

Vali Porcișteanu și Dan Dobre, cel mai rapid echipaj DTO Rally Team, vor porni în Tess Rally 2019 cu încredere și dorința unei noi lupte cu secundele. Lideri în clasamentul general fără a lua în considerare scăderea celor mai slabe două rezultate de la finalul sezonului, Vali și Dan își vor juca șansa la titlul de campion național absolut, urmând a se duela cu secundele la bordul Citroen-ului C3 R5 care a fost un partener de încredere în acest sezon lung. ”Mă simt bine înainte de fosta mea “etapă de casă” și-mi doresc un parcurs ferit de probleme tehnice, pentru a ne putea concentra maxim pe viteza pură. Atunci când ai o șansă, trebuie să o joci până la capăt. Venim la Brașov cu gânduri bune, cu amintiri plăcute, cu încredere și cu o stare de spirit pozitivă. Abia aștept să parcurgem noile probe de macadam în regim de cursă și sunt sigur că le voi îndrăgi la fel de tare ca pe cele ”clasice” din vechiul Raliu Țara Bârsei” a spus Vali înaintea startului în Tess Rally 2019.  

 

Cu raliul trecut de pe asfalt pe macadam, suprafața preferată a lui Vali, Porcișteanu și Dobre privesc cu entuziasm ultima cursă a sezonului 2019 din Campionatul Național de Raliuri: ”Prima victorie din carieră a fost la Brașov, aici am avut cele mai multe victorii într-un raliu și pornim cu încredere. Privind în urmă, 2019 a fost un sezon cu de toate, iar dacă trecem cu bine linia de sosire la Brașov, vom bifa al doilea sezon din carieră fără niciun abandon, demonstrând că suntem constanți și că reușim să gestionam bine mai toate situațiile cu care ne confruntăm etapă de etapă.” a încheiat Porcișteanu înaintea întâlnirii cu fanii din Piața Sfatului.

 

Cristi Dolofan și al său Peugeot 208 R5 vor concura pe probele speciale de macadam de lângă Brașov pentru a aduce puncte valoroase echipei DTO Rally Team, cât și pentru spectatorii care se vor afla pe marginea traseului de concurs. Unul dintre obiectivele lui Cristi este spectacolul pentru fani, dar și acumularea de experiență într-un raliu nou, pe ale cărui probe speciale nu a mai concurat niciodată și care, cu siguranță, vor reprezenta una dintre provocările majore ale sezonului.

 

Campioni încă de la etapele anterioare, Bogdan și Delia Năstase se vor afla la startul Tess Rally 2019 la bordul Mitsubishi-ului Lancer de clasa 11 cu care au avut un parcurs foarte bun în acest sezon. Echipajul va porni în cursa de lângă Brașov fără presiune și obiectiv, având ca scop încheierea sezonului cu zâmbetul pe buze, savurarea probelor speciale frumoase și reprezentarea DTO Rally Team cu succes în fața brașovenilor.

 

Cu incidente în ultimele două curse, Eugen Cărăgui și Robert Fus se aliniază la startul ultimei etape din 2019 cu Peugeot-ul 208 R2 cu care au reușit rezultate excelente de-a lungul celor șapte etape desfășurate. Luând în considerare că se simt mult mai bine pe macadam, suprafața preferată a lui Eugen, cei doi vor lupta cu secundele pe cele 8 speciale brașovene și vor încerca să treacă peste momentele dificile de la Iași și Cluj, arătând viteză și constanță de la start până la finish.

 

Luând startul pe un model Sandero, Cristi Șugar și Vlad Colceriu au prima șansă în adjudecarea titlului Cupei Dacia la Tess Rally, o evoluție constantă și rapidă fiind suficientă celor mai tineri membri ai echipei. Cei doi juniori reprezintă DTO Rally Team în cadrul cupei monomarcă și vor avea de dus o luptă strânsă pe macadam, suprafața preferată a pilotului, pe care acesta este cel mai rapid.

 

În sezonul 2019, DTO Rally Team are alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, Imbold, Catena, Oscar Downstream, Tellur, Hidro Gaz Pipe și Total Lubricants Romania.

Tess Rally, distracție acasă pentru Giri și Tudor

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza vor încheia sezonul competițional 2019, vineri și sâmbătă, acasă, la Brașov, odată cu o nouă ediție a Tess Rally. Mulți ani cursă inagurală a sezonului, etapa brașoveană va încheia un an interesant pentru Giri și Tudor, în care au fost mereu pe podium, dar și care putea fi mai bun dacă nu era abandonul tehnic de la Cluj. Cei doi echipieri Škoda România Motorsport vor da totul pentru a-și asigura un loc pe podium în 2019, dar și pentru a-i bucura pe numeroșii lor fani. După o sesiune de recunoașteri pe probele de macadam de la Tess Rally 2019, Dan Gîrtofan a oferit câteva declarații la cald. „Am apucat să facem recunoașteri doar pe două probe: Glejărie și Holbav. Mi-au plăcut foarte mult ambele. Sunt probe tehnice, cu o suprafață de rulare care se prezintă în condiții bune, nu de viteză, care vor solicita la maximum îndemânarea concurenților. Proba Glejărie o cunosc bine pentru că este unul din traseele mele preferate de plimbat cu bicicleta. Mă voi bucura foarte mult să merg pe ea. Holbav este și ea o specială interesantă, cu treceri și prin zone populate, dar cu un traseu frumos. Bineînțeles că sunt și multe capcane, dar care vor face raliul și mai atractiv. Așteptăm cât mai multă lume pe probe pentru că vor avea cu siguranță un spectacol frumos”, a spus Dan Gîrtofan.

Giri a mai adăugat: „Totul este pregătit, mașina e ok, băieții din echipa tehnică sunt gata să rezolve orice problemă, iar eu și Tudor suntem concentrați să oferim fanilor o evoluție solidă, cu un rezultat bun la final, dar în același timp să ne și distrăm. Este raliul nostru de casă și trebuie să fim la înălțime”.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza contează în sezonul 2019 pe sprijinul următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov, Eximod Pneumatic Expert, Aerotravel.

59 de echipaje la startul TESS Rally 48

La finalul acestei săptămâni, se va desfășura la Brașov ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2019. Lista de înscrieri TESS Rally 48 include 59 de echipaje, pregătite să dea tot ce au mai bun pentru a încheia cât mai sus în clasamentele finale ale acestui sezon. Deși este cel mai longeviv raliu românesc, ediția din acest an a întrecerii brașovene a fost pusă sub semnul întrebării cu doar câteva săptămâni înainte de start.

Finala se joacă!” este afirmația președintelui clubului organizator Auto Blic, Bela Stoica, care a adugat: “Am crezut că le-am trăit pe toate dar, din păcate, m-am înșelat. Cu o naivitate de adolescent, am crezut că mă pot baza pe vorbe, nu pe fapte (document scris), și am ajuns în situația de neimaginat acum o luna, două, chiar trei, să pierd. O pierdere pe care mi-o asum înaintea tuturor membrilor echipei de organizare, o pierdere extrem de greu de reparat, atât la propriu cât și la figurat“.

 

Dar pentru că, se pare, în continuare binele învinge, cu sprijinul comisiei de raliuri și a conducerii executive FRAS, dar și cu ajutorul și sprijinul necondiționat al câtorva prieteni adevărați, am reușit să refacem harta raliului și restul de documente tehnice necesare. Cerându-mi încă o dată scuze celor cărora le-am creat un eventual disconfort, închei cu aceleași cuvinte, finala se joacă!” a adăugat domnul Bela Stoica.

 

La finalul perioadei de înscrieri, lista participanților conține 59 de echipaje, din care 45 vor concura în Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNRD), 13 în “liga secundă”, Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2 (CNRD2), iar un echipaj în Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Dunlop. La start vor fi aliniate 7 mașini de top, R5, trei dintre acestea urmând să fie folosite de cei care luptă pentru titlul absolut: Simone Tempestini / Sergiu Itu (Hyundai i20 R5), Valentin Porcișteanu / Dan Dobre (Citroen C3 R5) și Dan Gîrtofan / Tudor Mârza (Skoda Fabia R5).

 

O noutate absolută pentru o etapă a campionatului de raliuri autohton o reprezintă prezența la start a unei “divizii” de automobile istorice având la bord echipaje din țări Benelux. Cele 13 echipaje, au avut parte încă de marți de un prolog pe una dintre noile speciale ale raliului, Glejăria, ele urmând să revină vineri în zonă, în prima zi de concurs a TESS Rally 48, după ce vor fi parcurs deja aproximativ 400 km de probe în Covasna și Harghita.

 

Spectatorii TESS Rally 48 vor putea lua un prim conctact cu echipajele participante joi, 17 octombrie, de la ora 18:00, în Piața Sfatului din Brașov, acolo unde va avea loc startul festiv. Urmează o primă zi competitivă (vineri, 18 octombrie) cu trei probe speciale, cea de-a treia fiind Colina Rally Show, o superspeciala inedită desfășurată pe serpentinele Coliniei Universtitatii. Ziua finală a raliului și a campionatului (sâmbătă, 19 octombrie) programează 5 speciale, proba finală de la Râșnov (PS8 Glejeria 3) având rol de Power Stage.

 

Pentru festivitate de premiere, concurenții se vor întoarce în Piața Sfatului, acolo unde vor fi anunțate și clasamentele finale ale acestui an competițional. O vreme frumoasă de toamnă, numărul și calitatea echipajelor aflate la start, dar și rolul acestei etape în economia campionatului, oferă premisa unui eveniment spectaculos, cu mulți fani pe marginea probelor speciale.

 

Tess Rally 48 este organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv de Auto Blic este susținut de Primăria și Consiliul Local Braşov, Agenția de Dezvoltare Durabilă Brașov și se desfășoară cu sprijinul autoritatiilor locale – Primăria și Consiliul Local Râșnov, Săcele, Bran, Holbav, și Crizbav.

 

Parteneri oficiali ai evenimentului sunt TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, TESS service autorizat Skoda și Volvo în Brașov, alături de Pro X și de Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

Coresi Shopping Resort, Porsche Finance Group, finanțator și asigurator oficial al mărcilor Volkswagen și Audi, Net Bet şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului.

Parteneri: Zizin, Konvekta Brașov, Auto Chelu, Tell Security System Brașov, SDS, Comprest Braşov, Cramă Girboiu, Silnef Security, Cyclon Motorsport Braşov.

 

TESS Rally Braşov 48 nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov.

 

Eveniment găzduit de Coresi Shopping Resort.

Monoposturile BlueStreamline “aleargă acasă” în cadrul TESS Rally 48

2019, pregătește mai multe surprize pentru spectatori și participanți. În deschiderea superspecialei Colina Rally Show, echipa de curse a Universității Transilvania din Brașov va rula monoposturile dezvoltate pentru competiția internațională Formula Student. Proba-spectacol va avea loc în 18 octombrie, pe drumul care urcă spre Colina Universității, locul de origine al frumosului proiect BlueStreamline.

În weekendul 18-19 octombrie 2019, este programat la Brașov ultimul raliu al campionatului autohton, cei mai titrați piloți români concurând pentru câștigarea celui mai longeviv raliu al țării și pentru un loc cât mai bun în ierarhia finală a sezonului. Chiar dacă TESS Rally 48 trece în acest an la macadam, păstrează o proba pe asfalt, în mijlocul orașului. Colina Rally Show reprezintă cea de-a treia proba a raliului și va da ocazia spectatorilor să vadă în acțiune echipajele și mașinile lor de concurs în urcare spre Colina Universității. Drumul concurenților va fi deschis de mai multe monoposturi ale proiectului BlueStreamline.

 

Fondată în anul 2008, echipa de curse a Universității Transilvania din Brașov este prima echipă din România care a participat la competiția mondială Formula Student. Acest concurs studențesc de inginerie și design se desfășoară în 14 țări de pe 5 continente, reunind sub umbrela sa aproximativ 700 de echipe de la universități din întreaga lume. Scopul competiției este încurajarea tinerilor studenți de a dezvoltă și testa monoposturi cu care să concureze în cadrul unor evenimente reglementate FIA și organizate de SAE (Society of Automotive Engineers).

 

BlueStreamline este o echipă eterogenă, care reunește anual o medie de 30 de studenți proveniți de la o multitudine de facultăți ale Universității, precum Facultatea de Design de Produs și Mediu, Facultatea de Inginerie Mecanică, Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatorului, Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor și altele. Cu cele 11 monoposturi dezvoltate până acum, echipa românească a concurat pe circuite celebre, cum ar fi Silverstone, Circuit de Catalunya sau Varano de Melegari. Coordonată de Conf. dr. ing. Mihai Comșiț de la Facultatea Design de Produs și Mediu, BlueStreamline iși continuă parcursul și în sezonul 2019-2020, în care își propune să atace cel puțin două etape internaționale.

 

Așadar, înainte că piloții campionatului de raliuri să dea totul pentru a încânta mulțimea de spectatori așteptată pe marginea PS3 Colina Rally Show, cei 2.5 km ai probei vor fi parcurși de monoposturile BlueStreamline, avându-i la volane pe cei care le-au pilotat și în competițiile Formula Student: Horia Andronic, Raul Ardeleanu, Cătalin Buțiu, Ștefan Poienaru, Alexandru Ghișa, Dragoș Dragomir, Matei Ambăruș și Mihai Comșiț. Spactacolul va fi întregit de faptul că superspeciala se va desfășura după apusul soarelui, prima mașină de concurs urmând să ia startul la 18:44.

 

Tess Rally 48 este organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv de Auto Blic este susținut de Primăria și Consiliul Local Braşov, Agenția de Dezvoltare Durabilă Brașov și se desfășoară cu sprijinul autoritatiilor locale – Primăria și Consiliul Local Râșnov, Săcele, Bran, Holbav, și Crizbav.

 

Parteneri oficiali ai evenimentului sunt TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, TESS service autorizat Skoda și Volvo în Brașov, alături de Pro X și de Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

 

Coresi Shopping Resort, Porsche Finance Group, finanțator și asigurător oficial al mărcilor Volkswagen și Audi, Net Bet şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului.

Parteneri: Zizin, Konvekta Brașov, Auto Chelu, Tell Security System Brașov, SDS, Comprest Braşov, Cramă Girboiu, Silnef Security, Cyclon Motorsport Braşov.

 

TESS Rally Braşov 48 nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov.

 

Eveniment găzduit de Coresi Shopping Resort.

TESS Rally editia 48 – Finala se joacă la Brașov

După ce mai bine de două decenii, TESS Rally a dat startul în Campionatul Național de Raliuri, celei de-a 48-a ediții a raliului brașovean ii revine onoarea de a organiza finala celui mai spectaculos și mai complex campionat de motorsport din România.

După un sezon cu rezultate bune sau mai puțin bune, cei mai titrați piloți români de raliuri se vor întrece pe specialele TESS Rally 48 pentru încununarea cu titlul de campion național absolut al sezonului 2019. Acestora li se vor adăuga mulți alți concurenți care vor lupta pentru poziții cât mai bune în clasamentele anuale finale ale diferitelor categorii. Pentru a nivela rapoartele dintre aceștia și pentru a oferi șanse cât mai apropiate, TESS Rally 48 vine cu o suprafață de rulare nouă și, implicit, cu trasee de concurs noi. Așadar, raliul brașovean revine la macadam, suprafața ce l-a făcut cunoscut la nivel național acum 48 de ani.

 

Organizatorii celui mai longeviv raliu național au pregătit pentru finala sezonului probe complet noi. “Suntem convinși că echipajele prezente la TESS Rally 48 vor aprecia calitatea suprafeței de rulare a probelor speciale propuse pentru cele două zile de concurs. Nu putem decât să le mulțumim autorităților locale din Râșnov, Bran, Șinca, Holbav și Crizbav pentru deschiderea de care au dat dovadă când le-am prezentat proiectul nostru. Pentru ca totul să fie nou în etapa de anul acesta, am schimbat și locația superspecialei, revenind la un traseu foarte apreciat de către participanții la raliurile Țara Bârsei. Și aici mă refer la serpentinele ce duc spre campusul universitar din Brașov.” a adăugat Cristian Andrei.

 

TESS Rally 48 va debuta joi, 17 octombrie, cu prezentarea echipajelor și startul festiv, ce vor avea loc în Piața Sfatului din Brașov. Vineri dimineață (18 octombrie) este programată sesiunea de shakedown. Aceste teste premergătoare se vor desfășura începând cu ora 08:00, pe un drum forestier pus la dispoziție de Primăria Crizbav. În a doua parte a zilei vor avea loc primele două speciale, Holbav – Șinca Nouă și Râșnov – Bran, iar seara spectatorii vor împânzi proba spectacol Brașov Rally Show. Sâmbătă (19 octombrie) resprezintă ultima zi de concurs a Campionatului Național de Raliuri 2019 și cuprinde parcurgerea de câte două ori a trei probe, Holbav – Șinca Nouă, Râșnov – Glejerie și Strâmbă. Festivitatea de premiere a câștigătorilor TESS Rally 48, dar și nominalizarea campionilor naționali ai sezonul 2019, vor încheia ziua de sâmbătă în aceeași locație plină de istorie, Piața Sfatului din Brașov.

 

TESS Rally 48 este organizat de Auto Blic, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este susținut de Primăria și Consiliul Local Braşov, Agenția de Dezvoltare Durabilă Brașov și se desfășoară cu sprijinul autoritatiilor locale – Primăria și Consiliul Local Râșnov, Bran, Holbav, Șinca Nouă, Șinca Veche și Crizbav.

Parteneri oficiali ai evenimentului sunt TESS Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, alături de Pro X și de Lubexpert – importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

Coresi Shopping Resort, Porsche Finance Group şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului.

 

Parteneri: Zizin, Konvekta Brașov, Auto Chelu, Tell Security System Brașov, SDS, Comprest Braşov, Crama Gîrboiu, Silnef Security, Cyclon Motorsport Braşov.

TESS Rally Braşov 48 nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov.

Găzduit de Coresi Shopping Resort. Parteneri media: Rock FM, Zile şi Nopţi, AutoRally.ro, NewsBV.ro

 

Program TESS Rally 48:

Vineri, 18 Octombrie 2019

  • 14:43 – PS1 HOLBAV 1 (16,65 km)
  • 16:01 – PS2 GLEJĂRIE 1 (13,15 km)
  • 18:44 – PS3 SS Colina Rally Show (2,50 km)

Sâmbătă, 19 Octombrie 2019

  • 09:13 – PS4 HOLBAV 2 (16,65 km)
  • 09:46 – PS5 STRÂMBA 1 (8,80 km)
  • 10:49 – PS6 GLEJĂRIE 2 (13,15 km)
  • 13:42 – PS7 HOLBAV 3 (16,65 km)
  • 14:15 – PS8 STRÂMBA 2 (8,80 km)
  • 15:18 – PS9 GLEJĂRIE 3 – Power Stage (13,15 km)

Simone Tempestini a câștigat Tess Rally 47 Brașov

În perioada 23-25 martie, s-a desfășurat la Brașov prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2018. Ediția 47 a Tess Rally a adunat la start un număr record de 90 de echipaje, marcând câteva reveniri importante. Simone Tempestini și-a adjudecat victoria raliului brașovean după o luptă strânsă în prima zi cu Dan Gîrtofan și un parcurs fără presiune în ziua secundă. A doua poziție a clasamentului i-a revenit campionului en titre Bogdan Marișca, Vali Porcișteanu urcând pe ultima treaptă a podiumului.

70 din totalul echipajelor participante au concurat în cadrul CNRD (Campionatul Național de Raliuri Dunlop), 16 echipaje au constituit lista de înscrieri a Campionatul Național Rally 2 iar 4 echipaje au venit la start cu mașini istorice înscrise în Campionatul Național de Raliuri pentru Autovehicule Istorice și de Competiție. Lista de înscrieri Tess Rally 47 s-a remarcat nu doar din punct de vedere cantitativ, ci și calitativ, la întrecerea de la Brașov venind șase campioni naționali absoluți de raliuri, dintre care cinci cu mașini R5. De altfel, în concurs s-au aflat opt astfel de mașini de top. Recunoscut pentru condiții meteo capricioase oferite an de an, raliul brașovean nu s-a dezmințit nici de această dată. Vremea frumoasă care era la Brașov cu o săptămână înainte s-a transformat în preajma zilelor de concurs, aducând zăpada abundentă. Totuși, nu au fost precipitații în cele două zile în care s-au desfășurat probele speciale, ningând doar în timpul testului oficial (shakedown) de vineri.

 

După ce vineri seara echipajele au participat la startul festiv din Piața Sfatului, sâmbătă s-au parcurs primii kilometri de concurs din noua ediție a campionatului. Itinerariul zilei a constat în trecerea de două ori pe specialele Brașov (urcarea spre Poiana Brașov din centrul orașului) și Pârâul Rece la care s-a adăugat proba spectacol Brașov Rally Show, desfășurată la luminile proiectoarelor. La volanul Skodei Fabia R5 și avându-l în dreapta pe copilotul Tudor Mârza, Dan Gîrtofan a început în forță, câștigând primele trei probe. De fiecare dată, timpii lui Simone Tempestini (Citroen DS3 R5) au fost foarte apropiați, Giri nereușind să se desprindă. Făcând din nou echipă cu navigatorul Sergiu Itu, Simone Tempestini a obținut prima victorie de probă pe PS4, reușind să recupereze o jumătate de secundă. Înainte de superspecială, Dan Gîrtofan conducea raliul cu un avans de doar 2.6 secunde. Pe o temperatură redusă și o suprafață alunecoasă, Tempestini a fost mai rapid cu 4 secunde decât Gîrtofan pe Brașov Rally Show și a reușit să treacă în fruntea întrecerii, având la finalul primei zile 1.6 secunde în fața pilotului brașovean. 

 

Bogdan Marișca (Ford Fiesta R5) este singurul care a arătat că poate să țină pasul cu primii doi, însă problemele de electronică au forțat oprirea mașinii sale de concurs în două rânduri pe PS4 Pârâul Rece 2, forțându-l să piardă 26 de secunde și a treia poziție a clasamentului general. Pentru Vali Porcișteanu, prima zi din Tess Rally 47 a marcat primii kilometri de concurs cu Skoda Fabia R5, poziția a treia după primele 5 speciale fiind una mulțumitoare..

Ziua de duminică debuta cu parcurgerea în ambele sensuri a uneia dintre cele mai tehnice probe ale campionatului. Era de așteptat ca proba dubla Babarunca / Cheia să cântărească mult în economia raliului, mai ales că startul programat foarte devreme aducea temperaturi mult sub zero grade și condiții de aderență foarte scăzută. Simone Tempestini a reușit cel mai bun timp al specialei Babarunca, fiind mai rapid cu 5 secunde decât colegul său de echipă, Bogdan Marișca. Din păcate, Dan Gîrtofan a pierdut controlul mașinii de concurs, ieșind de pe traseu și rămânând blocat în zăpada de pe margine pentru mai mult de 40 de minute. Handicapul de timp prea mare l-a forțat pe pilotul brașovean să abandoneze. Cu Sebastian Itu în dreapta sa, Bogdan Marișca a fost cu aproape un minut mai rapid decât Vali Porcișteanu pe PS6, și a reușit să urce până pe a doua poziție a clasamentului general. Porcișteanu a parcurs mare parte din revenirea de la Cheia pe pană, căzând încă o poziție în clasamentul general. Pe a treia poziție urcase Manu Mihalache, care a avut până în acest moment o clasare constantă în primele cinci poziții, deși a pilotat un Mitsubishi Lancer EVO IX de clasă 3, o mașină inferioară celor R5. Și Norbert Maior a oferit un parcurs impresionant pe speciala dublă, reușind să încheie pe a patra poziție în clasamentul general atât pe Babarunca cât și pe Cheia, pilotând un Peugeot 106 cu tracțiune fața. Tânărul pilot a avut probleme la cutia de viteze a mașinii pe ultimele trei probe, pierzând tot ce acumulase până atunci.

 

Simone Tempestini a mai câștigat încă două din cele trei speciale rămase de parcurs, ducând numărul total de victorii de probă la 5. Este pentru al patrulea an consecutiv când tânărul pilot Napoca Rally Academy câștigă Tess Rally, începând așadar cu dreptul sezonul intern. Deși problemele tehnice l-au împiedicat să se lupte la locul I, Bogdan Marișca a arătat că este foarte rapid și că poate să își apere titlul de campion. Pilotul clujean a câștigat și ultima specială,  Poiana Brașov (în coborâre), care a avut rol de power stage și care a adus puncte suplimentare primilor trei clasați. Cu mașina în condiții optime după trecerea prin parcul de service, Vali Porcișteanu a recuperat ecartul pe care îl avea în urma lui Manu Mihalache și a revenit pe podium. Oricum, al patrulea loc al clasamentului general este un rezultat excelent pentru Mihalache, terminând în fața a patru mașini R5. Bineînțeles, brașoveanul a câștigat clasa 3.

 

După șapte ani de inactivitate competițională, Titi Aur a revenit în raliuri, luând startul în Tess Rally cu o Skoda Fabia R5. El a încheiat pe a cincea poziție, în fața a două Forduri Fiesta R5 pilotate de Sorin Badea, respectiv Mihai Manole. Adrian Teslovan (Citroen DS3 R3T Max) a fost cel mai rapid pilot al unei mașini cu tracțiune pe două roți, câștigând clasa 5 și încheind pe 8 în clasamentul general, în fața lui Florin Tincescu (Fiat Abarth 124). Al zecelea loc la general i-a revenit lui Cătălin Grigoriu (Ford Fiesta R5). 

 

O altă revenire așteptată a fost cea a lui Raul Badiu, care a câștigat clasa 9 și Cupa Suzuki, în timp ce Cupa Dacia a fost câștigată de Dragoș Popa. Csongor Szabo (Ford Fiesta R2) a fost cel mai rapid pilot al clasei 7, Adi Iliescu (Mitsubishi Lancer EVO) a câștigat clasa 11 iar Remus Cotuț a câștigat clasa 12. Vlad Teodor (BMW E36 320i) a învins în prima etapă a campionatului Rally 2 iar Gunther Graef (BMW 1602) în cea a vehiculelor istorice. După prima etapă, în clasamentul echipelor conduce Napoca Rally Academy, urmată de DTO Tellur Rally Team și de Omega Rally Team. Următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop se va desfășura la începutul lunii mai, la Cluj.

 

Tess Rally 47 Braşov a fost organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și a fost susținut de Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local Braşov. Partenerii oficiali ai evenimentului au fost Tess Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, și Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

 

Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Porsche Finance Bank, Coresi Shopping Resort, Pro-X şi Hotel Aro Palace au fost parteneri principali ai Tess Rally 47 Brașov.

Parteneri: Konvekta Brașov, Grupul de firme Safir, Selgros, ZIZIN, Tell Security System Brașov, Comprest Braşov, Angel Silnef Security.

Partener logistic a fost Cyclon Motorsport Braşov.

Tess Rally 47 Braşov  nu s-ar fi putut desfăşura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Braşov şi Prahova, R.A.T. Braşov, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobilă Braşov şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Restricţii de circulaţie în judeţul Braşov cu ocazia desfăşurării Tess Rally Brașov 2018

Cu ocazia desfăşurării Tess Rally Brașov, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2018, mai multe segmente de drumuri naţionale din judeţul Braşov vor fi închise traficului rutier în intervalele orare ce coincid cu desfăşurarea probelor speciale.

Mai jos găsiţi restricţiile de circulaţie din zilele de vineri (23 martie 2018), sâmbătă (24 martie 2018) și duminica (25 martie 2018):

 

VINERI 23.03.2018

  • Drumul Național (DN) 1E, tronsonul Râșnov (Cabana Aviatorilor) – Poiana Brașov (Motel Acapulco), va fi închis circulației publice între orele 12:30 – 18:30

 

SÂMBĂTĂ 24.03.2018

  • Drumul Național (DN) 1E, tronsonul Brașov (Biblioteca Județeană Gheorghe Barițiu) – Poiana Brașov (Hotel Drachenhaus), va fi închis circulației publice în intervalul orar 11:00 – 16:30
  • Drumul Național (DN) 73A, tronsonul Râșnov – Predeal (Pârâul Rece) va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:00 – 17:00
  • În municipiul Brașov, B-dul Eroilor, sectorul cuprins între „sens giratoriu Aro Palace” – Teatrul Șică Alexandrescu, precum și breteaua de legătură dintre Modarom și Magazinul Star și breteaua de legătură dintre ING Bank (clădirea „CINA”) – SIF Transilvania – Oficiul Poștal nr.1 – Primăria Brașov – B-dul Eroilor, circulația va fi restricționată în intervalul orar 18.00 – 23.00

 

DUMINICĂ 25.03.2018

  • Drumul Național (DN) 1A, tronsonul Săcele – Cheia, va fi închis circulației publice între orele 06:15 – 12:30
  • Drumul Național (DN) 1E, tronsonul Poiana Brașov – Râșnov, va fi închis circulației publice în intervalul orar 11:30 – 15:00
  • Drumul Național (DN) 73A, tronsonul Râșnov – Predeal (Pârâul Rece), va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:00 – 15:30
  • Drumul Național (DN) 1E, tronsonul Brașov (Biblioteca Județeană Gheorghe Barițiu) – Poiana Brașov (Hotel Drachenhaus), va fi închis circulației publice în intervalul orar 15:00 – 18:30

 

Organizatorul Tess Rally Brașov mulţumeşte pentru înţelegere tuturor celor afectaţi de aceste restricţii de circulaţie.

 

Tess Rally 47 Braşov este organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local Braşov. Partenerii oficiali ai evenimentului sunt Tess Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, și Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Porsche Finance Bank, Coresi Shopping Resort, Pro-X şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai Tess Rally 47 Brașov.

 

Parteneri: Konvekta Brașov, Grupul de firme Safir, Selgros, ZIZIN, Tell Security System Brașov, Comprest Braşov, Angel Silnef Security.

Partener logistic este Cyclon Motorsport Braşov.

Tess Rally 47 Braşov  nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Braşov şi Prahova, R.A.T. Braşov, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobilă Braşov şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Parteneri media: Kiss FM, Zile şi Nopţi,News Brașov, Autorally.ro

 

 

Program Tess Rally 47 Braşov:

Vineri 23.03.2018

Shakedown Râşnov

13:00 – 18:00 – Valea Cetății

Start festiv – prezentarea participanțiilor

20:00 – Brașov – Piața Sfatului

 

Sâmbătă 24.03.2018

12:28 – PS1 Brașov – Poiana Braşov

13:06 – PS2 Râşnov – Pârâul Rece

14:34 – PS3 Brașov – Poiana Braşov

15:12 – PS4 Râşnov – Pârâul Rece

19:20 – PS5 Brașov Rally Show

 

Duminică 25.03.2018

07:48 – PS6 Babarunca

10:31 – PS7 Cheia

12:59 – PS8 Poiana Braşov – Râşnov

13:22 – PS9 Râşnov – Pârâul Rece

16:10 – PS10 Poiana Braşov – Power Stage