Category Archives: Raliul Brasovului

Victorie pentru Radu Necula și Adrian Temeș în prima etapă Swift Cup

Cu opt etape programate în 2021, Swift Cup a debutat weekend-ul trecut cu Tess Rally Brașov – powered by ProX. În cadrul cupei monomarcă au pornit zece echipaje, un număr care egalează recordul anterior din 2018. Competiția a programat opt probe speciale dificile și imprevizibile, cu secțiuni complet noi sau schimbări de aderență, dar și cu o specială parcursă pe întuneric.

 

Numeroase echipaje valoroase și rapide s-au aliniat la startul Tess Rally, anunțând o luptă intensă pentru podium. De-a lungul celor două zile de concurs, mai multe echipaje s-au aflat în fruntea clasamentului provizoriu, ierarhia suferind schimbări după fiecare probă specială parcursă. Performanțele modelului Swift și viteza piloților și copiloților au fost remarcabile în Tess Rally, echipajele dominând categoriile în care au luat startul.

Bogdan Talașman și Andrei Mitrașcă se impun pe speciala de debut a raliului, ca mai apoi David Tarța și Andrei Brezoszki să preia conducerea clasamentului provizoriu după victoria de pe PS2. Schimbările de lider au continuat pe următoarea buclă, când Cristi Sugár și Aurelian Hanea obțin cel mai bun timp pe a treia probă a raliului, cu doar 0,1 secunde în fața echipajului Radu Necula & Adrian Temeș, care devine al treilea lider provizoriu al competiției.

 

Victoria de pe PS4 readuce echipajul Talașman/Mitrașcă la conducerea cursei, care se impune și pe singura probă de noapte a raliului și încheie prima zi de concurs cu un avans de 7,3 secunde în fața lui Radu Necula și a lui Adrian Temeș. Podiumul provizoriu a fost completat vineri seară de Cristi Sugár și Aurelian Hanea, la mai puțin de 17 secunde de lider.

 

Cu trei probe speciale în program, a doua zi de concurs debuta cu un ritm excelent pentru Necula și Temeș, care se impun pe cei 26 de kilometri ai probei „Babarunca” și reduc diferența față de lider la doar 0,7 secunde. Duelul se anunță spectaculos pe întoarcerea pe „Muntele Roșu”, unde Necula și Temeș profită de răsucirea lui Talașman și Mitrașcă și se instalează în fotoliul de lider cu un avans de 24 de secunde.

 

Ultima probă a Tess Rally 2021 a adus încă un scratch pentru Sugár și Hanea, însă adevărații învingători ai raliului au fost Radu Necula și Adrian Temeș. Echipajul se impune în prima etapă Swift Cup din 2021 cu un avans de 11,3 secunde în fața lui Bogdan Talașman și a lui Andrei Mitrașcă, care au arătat viteza necesară pentru a câștiga, dar au avut parte de o eroare.

 

La revenirea în raliuri după o lungă pauză, Cristi Cotan și noul său copilot, Dan Simota, au demonstrat că sunt rapizi și că se vor lupta pentru titlul Swift Cup. Cei doi au avut timpi în vârful ierarhiei și au încheiat Tess Rally Brașov pe locul al treilea, cu 10 secunde în fața echipajului Cristi Sugár și Aurelian Hanea. La debutul pe modelul Swift Sport, Cristi și Aurelian au fost cei mai rapizi pe două probe, dar ezitările din anumite momente i-au costat secunde prețioase în economia rezultatului final.

 

Constanți și rapizi, Paul Popa și Teodor Gabriel Găină au încheiat Tess Rally Brașov pe locul cinci în Swift Cup, urmați de echipajele Claudiu Albuț & Radu Ursu, Bogdan Gheorghiu & Andrei Gheorghiu, Artur Luca & Iulian Gheorghe și Sergiu Dinulescu & Dumitru Gheorghe. Din păcate, David Tarța și Andrei Brezoszki au fost nevoiți să abandoneze vineri, deși au condus ierarhia cupei monomarcă pentru scurt timp.

 

Modelele Swift Sport au dominat clasa RC5, unde topul 5 a fost ocupat exclusiv de echipaje care iau startul în Swift Cup, în timp ce clasamentul dedicat juniorilor a fost adjudecat de Sugár și Hanea, urmați pe locul secund de Popa și Găină.

 

„Suntem bucuroși că după 2 ani de pauză ne-am regăsit într-un ritm bun pe probe și că la final am terminat cu un loc 1 foarte strâns. Proba „Babarunca” ni s-a părut excepțională anul acesta, am avut noroc de vreme cu soare, dar suficient de rece încât să facă aderența dificil de judecat și cu schimbări bruște. Îi felicităm pe colegii noștri Bogdan și Andrei, cu care am fost într-un proces de „motivare reciprocă”, și îi urăm lui Yanaki Yanakiev o recuperare completă după accidentul de pe PS2.” a spus Radu Necula, pilotul învingător în cupa monomarcă la Tess Rally Brașov 2021.

„Raliul Brașovului a fost exact cum ne așteptam, cu probe rapide, uneori înșelătoare, cu schimbări de aderență, mereu cu un semn de întrebare asupra alegerii anvelopelor. Am avut un ritm bun, dar uneori am fost prea precauți. Din păcate, o răsucire la începutul probei “Muntele Roșu” ne-a scos din ritm și timpul pierdut ne-a privat de o luptă frumoasă pentru locul întâi pe Power-Stage cu Radu. Vreau să felicit toți adversarii pentru ritmul avut, semn că se anunță dueluri interesante anul acesta la Swift Cup. Ne vedem la Harghita!” a spus Bogdan Talașman, ocupantul locului secund.

 

“Felicitări tuturor! Mulțumim băieților pentru primirea călduroasă în familia Swift Cup. Pe plan sportiv, am avut 0 kilometri pe mașină și 0 kilometri cu Dan în dreapta. Un debut la care visam, dar nu îndrăzneam să o spunem cu voce tare.” a declarat Cristi Cotan, ocupantul locului trei în Swift Cup.

 

Swift Cup continuă în luna mai cu Raliul Perla Harghitei, o nouă etapă de asfalt care se va desfășura pe drumurile din județul Harghita.

 

În 2021, Swift Cup este susținută de partenerul principal Visma Software România, lider european în furnizarea de soluții software. Partenerii tehnici ai cupei sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum Suspension și Ferodo Racing prin Motorsport Europe. Partener media: RallyMax.ro.

Dragos Popa si Vlad Colceriu câștigă prima etapa a Cupei Dacia la Raliul Brașovului

Cupa Dacia 2021 , editia a 15-a inceput in weekend-ul 26-27 martie  la Brasov in cel mai longeviv raliu al României, aflat la a 50-a ediție. In acest fel pe probe de legendă, precum „Poiana” sau „Babarunca” au fost teren de duel pentru concurenții Cupei.

 

In prima zi a competiției organizatorii au pregătit 4 probe speciale la nord de Făgăraș: câte două treceri pe „Făgăraș” (9,9 kilometri) și „Șoarș” (12,35 kilometri), probe rapide vălurite, nou introduce în campionat. Primul lider al Cupei Dacia a devenit echipajul Horia Balea/ D Fazakas  care s-a adaptat foarte bine la traseu și s-a instalat in frunte. După urmatoarele treceri echipajul Dragos Popa / Vlad Colceriu și-a intrat în ritm și a preluat conducerea cursei.aratand ca isi doreste sa castige aceasta etapa.  

Ziua a II-a avea programate doua probe marathon de 26 km – Babarunca si Muntele Rosu, amandoua adevarate incercari pentru toti pilotii si avea sa inceapa cu o veritabila supriza. “New comerii” Roland Csato / S Csikos au castigat proba la “mustata” la 3 zecimi de secunda in fata echipajului V Supuran/ M Supuran. La 7 secunde a sosit si echipajul Dragos Popa/ V Colceriu, liderul Clasamentului Cupei.  Fostul mare campion de raliuri Stefan Vasile a explicat de ce Babarunca de regula poate determina castigatorul Raliului Brasovului.

 

Babarunca este hotărâtoare în economia raliului, atât datorită lungimii ei cât și pentru că este foarte tehnică. Are toate tipurile de viraje, de la viraje simple tip ac de păr, până la viraje de mare viteză, cu vârfuri de pantă, cu viraje ascunse inselatoare . De asemenea, aceasta specială include urcare, coborâre, traseu plat. Toate elementele pe care le poți întâlni într-un raliu se găsesc pe această probă. Este clar că mersul pe Babarunca este decisiv pentru locul pe podium” a spus fostul mare campion si pilot de uzina Dacia – Ștefan Vasile.

Stefan si Radu Vasile – Foto: Catalin Oprea

Cu o proba inainte de final, ultima speciala fiind “Poiana” pe coborare , echipajul Dragos Popa/ V. Colceriu conducea detasat in Clasamentul Cupei Dacia. La finalul etapei , Dragos Popa , castigatorul Cupei Dacia la raliul Brasovului s-a declarant foarte entuziasmat de evolutie si de modul in care s-a inteles cu masina: “Am mers bine de la inceput desi am avut ceva probleme cu frana, cred ca ne-am adaptat noi la probleme nu s-au rezolvat 100%, dar am mers bine, m-am simtit bine si am mers extraordinar pe coborarea de la Babarunca si cred ca aia a facut diferenta, e o proba care intotdeauna face diferenta. Celor care nu au incredere in Dacia Sandero ca si masina de raliu, ii invit o data la un shakedown, le promit ca ii dau pe toti si sa mai spuna dupa aia ca asta e masina slaba.”

 

De mentionat ca jumatate din echipajele prezente la startul Cupei Dacia nu au concurat anul trecut în competiția monomarcă.

 

Echipajul R Csato/ S Csikos a punctat și în clasamentul juniorilor, unde a obținut locul trei, în luptă directă cu mașini mult mai puternice.

CLASAMENTUL CUPEI DACIA LA RALIUL BRASOVULUI

 

Cupa DACIA 2021 are ca parteneri Dacia Finance – servicii de leasing, Viarom – construcții drumuri, Mival Class reparator Renault  și Happy Credit. Parteneri tehnici sunt GT2i – marcă de produse echipamente protecție sport auto. Pentru al patrulea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio România Actualități, care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească direct din studio experiențele din mașina de curse, în cadrul emisiunii “Între Prieteni”.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat Raliul Brașovului pe podium

Cu un program de șase etape în Campionatul Național de Raliuri, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu și-au început campania din 2021 cu o clasare pe pe poziția a treia în Raliul Brașovului și o victorie în Power Stage care le aduce puncte suplimentare în clasamentul general.

 

Raliul Brașovului, etapa a doua din Campionatul Național de Raliuri, a început joi seara,25 martie, cu startul festiv în Piața Sfatului din Brașov, iar vineri și sâmbătă au fost programate 8 probe speciale cu o lungime de aproape 120 de kilometri.

“Am venit la Brașov după aproape un an de pauză de la ultimul raliu pe asfalt. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să ajungem la sosire cu zâmbetul pe buze și să ne încărcăm cu energie pentru următoarele etape din calendar”, spunea Sebastian Barbu, înaintea startului.

 

Primele patru probe de vineri au fost unele complet noi, situate în apropiere de Făgăraș, iar cu două clasări în top 3 la cele două treceri pe speciala Soars și cu locul șase pe prima specială și al cincilea timp pe cea de-a treia, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au intrat în lupta pentru un loc pe podium cu echipajul Bogdan Marișca/Sebastian Itu. Pe speciala de noapte din Brașov echipajul sibian a terminat cu al patrulea timp și după prima zi a raliului se aflau la cinci secunde de un loc pe podium.

 

Ziua a doua a început cu al cincilea timp pe speciala Babarunca (26,05 km) și cu al patrulea timp pe speciala Muntele Roșu (26,05 km), cele mai lungi probele ale raliului. Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat Raliul Brașovului cu o victorie pe speciala Poiana Brașov, care a fost și Power Stage, ceea ce le-a asigurat clasarea pe ultima treaptă a podiumului în prima etapă la care au participat anul acesta.

 

“Chiar dacă nu a fost zăpadă și am avut parte de o vreme frumoasă, Raliul Brașovului rămâne una din cele mai dificile etape din calendarul intern. Alegerea pneurilor nu a fost una ușoară și cu toate că temperatura era de 9 grade Celsius pe probele lungi din ziua a doua am ales să mergem cu anvelope de ploaie. A fost un raliu intens în care am reușit să ne implicăm în lupta pentru un loc pe podium și mă bucur că am câștigat și Power Stage, o victorie de probă care ne încarcă de energie și ne motivează pentru etapele următoare din programul nostru. Mii de mulțumiri echipei de asistență tehnică pentru tot ce au făcut în acest weekend, partenerilor și prietenilor noștri”, a spus Sebastian Barbu.

 

Susținut de Pavel Group și de parteneri tradiționali deja – Gorgandin, Eglo, Geometrica Arhitecs, Jifa, Aerotravel și Alta Cosmetics, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu vor mai participa în aceest sezon și în Raliul Clujului (28-29 mai), Raliul Argeșului (11-12 iunie), Raliul Sibiului (30-31 iulie), Raliul Iașului (3-4 septembrie) și Raliul Maramureșului (15-16 octombrie).

 

 

Un rezultat excelent pentru Adrian RĂSPOPA în ediția aniversară a Raliului Brașovului

Ajuns la cea de-a 50-a sa ediție, Raliul Brașovului a oferit celor 82 de echipaje înscrise o serie de probe noi, dar și probe consacrate, inclusiv o probă de noapte.

După o absență de 4 ani din cadrul etapelor desfașurate pe asfalt, echipajul alcătuit din Adrian RĂSPOPA și Cosmin DIACU, a reușit un rezultat excelent, obținând locul al patrulea la finalul etapei secunde din Campionatul Național de Raliuri Betano 2021. Adrian RĂSPOPA a revenit la comenzile automobilului Skoda Fabia R5 Evo 2 pus la dispoziție de Botka Rally Team.

 

A fost un raliu destul de dificil pentru noi, deoarece absența de 4 ani de pe suprafața de asfalt și-a spus cuvântul. Ne-a luat ceva timp să ne acomodăm cu mașina, pentru că nu am avut parte de o sesiune de teste premergatoare raliului și cred că am fi putut fi evolua mult mai bine încă din startul raliului. Am reușit să fim destul de rapizi încă din prima zi, cu timpi la vârful clasamentului, iar în ziua secundă am avut pe toate cele 3 probe cel de-al treilea timp, fapt care ne-a adus inclusiv locul al treilea în Power Stage. Alegerea pneurilor s-a dovedit și în acest an foarte dificilă. Pe proba de noapte am ales greșit pneurile, pentru că am alunecat destul de mult, trebuia să optez pentru un pneu cu o compoziție mai moale. Pe consacrata probă Babarunca, însă, alegerea pneurilor de ploaie s-a dovedit a fi una corectă și am reușit să obținem un timp bun. Sper să reușim să găsim buget pentru cât mai multe etape, pentru că am demonstrat că încă suntem rapizi pe probe și putem obține un loc în top 3. Mă bucur că am avut o etapă fără incidente și un weekend fantastic per ansamblu.

În plan organizatoric ne vom concentra în continuare pe cele trei etape de ciclism pe care le vom organiza cu sprijinul Federației Române de Ciclism în județul Bacău, Raliul Moldovei Bacău rămâne în continuare principalul nostru eveniment, iar în acest an, în premieră, acest eveniment va fi comun cu o etapă din cadrul competițiilor de Rally – Raid. Nu în ultimul rând, vom organiza și a doua editie a etapei de viteză în coastă Valea Uzului, unde vom oferi un eveniment organizat la nivel ridicat, la fel ca și anul trecut cu sprijinul Primariei Dărmănești” declara Adrian RĂSPOPA, președintele ACS Rally Spirit.  

 

Prezența lui Adrian RĂSPOPA la Tess Rally Brașov a fost posibilă datorită partenerilor DEDEMAN – partener al echipajului cât și sponsor al compețiilor ciclistice organizate în Bacau, FIALD – constructor și dezvoltator imobiliar, Evergent Investments și GIRONAP.

 

Adrian RĂSPOPA va continua sa fie ambasador în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13. #sustinA13

A saptea victorie consecutiva pentru Simone Tempestini in cea de-a 50-a editie a Raliului Brasovului

Echipajul Simone Tempestini / Sergiu Itu a câștigat Tess Rally Brașov powered by Pro-X, cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2021. La volanul unei Skoda Fabia R5, Simone Tempestini a dus un foarte frumos duel cu Mads Østberg, campionul mondial WRC-2, până cu două probe înainte de final. Atunci, motorul Citroen-ului C3 Rally2 pilotat de norvegian a cedat, forțându-l să abandoneze. Bogdan Marișca a avut de muncit pentru locul secund, încheind la doar 7,2 secunde în fața ocupantului ultimei poziții pe podium, Sebastian Barbu.

foto_Mihnea Tatu_mihneatatu.ro

Cea de-a 50-a ediție a Raliului Brasovului a avut toate ingredientele unui eveniment automobilistic de succes: atât probe noi cât și unele clasice, o specială desfășurată pe timp de noapte, condiții meteo schimbătoare, suprafețe de rulare cu diverse grade de aderență și 82 de echipaje la start, printre care cvintuplul campion național Simone Tempestini și campionul modial WRC-2, Mads Østberg.

 

Pilot de uzină Citroen Racing, alături de care va participa și în acest sezon al campionatului mondial, Mads Østberg a concurat pentru prima dată în Romania. Acesta era văzut ca principal favorit la victoria de la Brașov, însă Simone Tempestini i-a făcut o concurență foarte puternică. După ce Tempestini a fost mai rapid cu o jumătate de secundă pe prima specială, Østberg le-a câștigat pe următoarele trei, având un avans de 7,8 secunde înainte de proba finală de vineri, Poiana în urcare, desfășurată la lumina farurilor. Multiplul campion național al României a reușit să îl învingă pe norvegian atât pe ultima probă de vineri cât și pe prima de sâmbăta, renumita Babarunca, apropiindu-se la doar 3,6 secunde de prima poziție.

 

Din păcate, duelul spectaculos al celor doi s-a încheiat prematur, Mads Østberg fiind nevoit să abandoneze din cauza cedării motorului mașinii de concurs cu doar două probe rămase de parcurs. Simone Tempestini a mers fară probleme până la final, reușind cea de-a șaptea victorie consecutivă în Raliul Brașovului, de data asta cu un avans de peste un minut și jumătate.

foto_Stefan Bejenaru_Rally Cow

A treia poziție a clasamentului a fost foarte disputată în prima zi de concurs, iar abandonul lui Østberg de sâmbăta a crescut și mai mult miza. Cu o mașină nouă, un Ford Fiesta Rally2, Bogdan Marișca a reușit să îi țină piept foarte determinatului Sebastian Barbu (Skoda Fabia R5). Fiecare dintre aceștia a reușit să își adjudece câte o victorie de specială sâmbăta, însă superioritatea lui Marișca pe proba dublă Babarunca / Muntele Roșu a inclinat balanța în favoarea acestuia. Așadar, Simone Tempestini a fost însoțit pe podium de colegul de echipă, Bogdan Marișca, și de Sebastian Barbu.

 

Revenit în campionat, Adrian Răspopa a încheiat Tess Rally Brașov powered by Pro-X pe a patra poziție, în fața lui Dan Gîrtofan. Acesta din urmă a început bine raliul însă a pierdut peste un minut pe a doua specială după ce levierul cutiei de viteze a cedat, cazând mult în clasament. În restul întrecerii, Giri a făcut o luptă de recuperare, încheind în final al cincelea. La volanul unui Mitsubishi Lancer Evo IX, Istvan Soos a fost cel mai bine clasat pilot al unei mașini ce nu face parte din categoria R5/Rally2. Pe lângă locul șase al clasamentului general, pilotul brașoveanul a obținut și victoria clasei 11, unde a fost urmat, pe o mașină similară, de Bogdan Năstase.

 

Bogdan Cuzma (Skoda Fabia R5) a terminat cu al șaptelea timp, în fața lui Andrei Gîrtofan (Subaru Impreza STi N15), învingătorul clasei RC2N. În urma lui Gîrtofan junior, în această categorie s-au clasat Adrian Teslovan (Mitsubishi Lancer Evo X) și Răzvan Trisnevschi (Mitsubishi Lancer Evo IX). Norbert Maior a avut un parcurs foarte bun cu noul Citroen DS3 R3T Max însă o defecțiune tehnică nu i-a permis să parcurgă ultima probă de vineri. Talentatul pilot a revenit sâmbătă, câștigând categoria destinată automobilelor cu două roți motrice. Radu Necula a câștigat Cupa Suzuki Swift iar Dragoș Popa a învins în Cupa Dacia.

Tess Tess Rally Brașov powered by Pro-X a fost organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilsim Sportiv și se desfășoară cu sprijinul:

TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert și Pro –X în calitate de parteneri principali.

TELL Security Sistem, BOB Motorsport, Brintex, Zizin, Cylon Motorsport, Omniasig, Auto Chelu au fost parteneri oficiali.

Infinity Trophy, MEDECOM Brașov, Silnef Security, Comprest sunt parteneri ai evenimentului.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X a fost găzduit de Coresi Shoppng Resort, Hotel Ambient, Universitatea Brașov – Aula Universității.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X a fost susținut de Consiliul Judetean Brașov, Consiliul Local și Primăria Brașov, de Consiliul Local și Primăria Făgăraș, Consiliul Local și Primăria Măneciu, Primăria Dumbrăvița, Primăria Crizbav.

Desfășurarea Tess Rally Brașov powered by Pro-X a fost supravegheată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, de IJJ Prahova, IJ de Poliție Brașov și Prahova, ISU Prahova și ISU Brașov, Crucea Roșie Brașov.

Parteneri media: autorally.ro, raliulbrasovului.ro, Rock FM, Biz Brașov, autostiri.ro, newsbv.ro, RallyMax, Zile și Nopți, Radio Făgăraș.

Dan Gîrtofan: „Obiectivul nostru este să ne distrăm la cursa de suflet”

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia Rally2) revin „în acțiune” în Campionatul Național de Raliuri Betano la sfârșitul acestei săptămâni, odată cu Tess Rally Brașov, etapa a doua din 2021. Cursa de casă, ajunsă la o ediție aniversară (cea cu numărul 50), se anunță una foarte interesantă, cu mulți piloți care se vor lupta pentru primele locuri. Giri și Tudor speră însă să continuie seria evoluțiilor bune, să se distreze pe probele de acasă și să obțină un nou rezultat important, într-un raliu atât de drag. „Abia aștept să luăm startul acasă. O etapă care ne este dragă și la care principalul nostru obiectiv este să ne distrăm și să ne bucurăm de fiecare kilometru de probă specială. Am apucat să facem recunoașteri pe probele noi, din Țara Făgărașului, și ne plac la nebunie. Sunt foarte frumoase, de viteză, dar au și porțiuni care te pot pune în dificultate. Sunt probe bărbătești, adevărate, ca pentru un raliu la Brașov. Apoi am fost pe Poiană, unde am prins și ninsoare. Joi vom merge pe Babarunca, proba preferată, să vedem în ce condiții se prezintă. Sperăm să avem parte de o vreme mai bună, așa cum se anunță, dar nu se știe niciodată cum va fi. De aceea Raliul Brașovului este atât de special”, a declarat Dan Gîrtofan, prezent la startul a 21 din cele 50 de ediții ale etapei brașovene.

Echipajele ProRally Team Brașov, Dan Gîrtofan/Tudor Mârza și Andrei Gîrtofan/Doru Vraja sunt susținute în sezonul 2021 de Hygienium, Castrol Service, Ramplast, Delcar – dealer Škoda, Pro-X, Mipa, Presto, Vitanimix, AdGo și AutoChelu.

Interviu cu Mads Østberg înainte de Raliul Brașovului

La finalul acestei săptămâni (26-27 martie), se va desfășura cea de-a cincizecea ediție a Raliului Brașovului. Evenimentul va beneficia de prezența campionului mondial din WRC-2, Mads Østberg, cel care a decis să își înceapă sezonul 2021 in România. Organizatorii Tess Rally Brașov power by Pro-X au stat de vorbă cu experimentatul pilot norvegian.

foto Stefan Bejenaru – Rally Cow

Mads, bine ai venit la Brașov!

Mulțumesc, mă bucur să fiu aici!

 

Cum de te vedem concurând la Raliul Brașovului?

Am ajuns la Brașov datorită conjuncturii. Scopul nostru era să ne începem sezonul în acest weekend, în Ungaria. Din păcate, din cauza situației generate de Covid, raliul maghiar a fost amânat. Însă noi eram pregătiți să concurăm, așa că am început să ne interesam ce raliuri bune se desfășoară în zonă. Tamás Tagai (proprietarul echipei Tagai Racing Technology) știa din trecut Raliul Brasovului și ne-a recomandat să venim aici. Așa că am prezentat ideea celor de la Citroen Racing iar aceștia au sprijinit-o. Așa am ajuns să concurăm aici.

 

Ce știi despre Raliul Brașovului?

Nu știam absolut nimic. Dar când ne-am decis că vom veni aici, am început să ne documentăm. Am fost în contactat cu Simone Tempestini și cu copilotul său, Sergiu Itu, primind informații și filmări onboard ale altor piloți, având astfel posibilitatea să vedem probele. Am primit ajutor de la mulți români dar și de la echipa noastră, TRT. Suntem mulțumiți de ce am văzut și pot să spun că acest raliu seamănă un pic cu Monte Carlo.

 

Astăzi ați făcut niste teste langă Brașov. Cum a fost?

A fost bine. Condițiile au fost destul de bune, cu soare și asfalt uscat. Se pare că în weekend, vremea va fi un pic mai înșelătoare, mai ales joi, la shakedown. Probele par rapide, cursive, frumoase și sperăm să ne simțim cât mai bine pe ele.

 

Știi că Raliul Brașovului este cunoscut pentru condițiile meteo schimbătoare?

Nu știam asta dar suntem pregătiți pentru orice fel de condiții. Urmărim prognozele meteo și știm că vom avea parte de condiții provocatoare. Pare să fie destul de cald pe timpul zilei și rece noaptea. Încercăm să ne documentam cât mai bine pentru a reuși să facem alegerea corectă în ceea ce privește cauciucurile. Încă o data, cred că poți da de situații similare cu cele de la Monte Carlo. Te poți aștepta să fie vreme însorită dar să te trezești cu zăpadă.

 

Ești campionul mondial WRC-2 dar nu ai luat startul în primele două etape din acest an. Ce planuri ai pentru 2021 și ce obiective ți-ai propus?

Pentru noi a fost mai important să punem la punct un plan bun împreună cu Citroen. Lucrurile nu erau clare de la începutul anului dar am vrut să așteptam să fie gata noua mașină (Citroen C3 Rally 2). Era important pentru mine să am un program bun pe lângă WRC-2, având în vedere că voi avea parte de o competiție foarte puternică în 2021 în campionatul mondial. Așa că trebuie să fim bine pregătiți. Am discutat cu Tamás acum câteva luni și am decis să concurăm în campionatul maghiar, pe lângă WRC-2. Așadar, era important să avem stabilit un program complet, cu toate cursele clare, cu un buget disponibil și cu tot sprijinul Citroen Racing. La final, am ajuns la o înțelegere, dar asta a luat un pic mai mult timp. Acum știm care ne este programul, mașina este pregătită și abia așteptăm să începem.

 

Cât de mult ai testat noua mașină până acum?

Am ajutat la dezvoltarea ei, decizând ce componente să folosim, ce îmbunătățiri să îi aducem iar acesta va fi primul raliu în care vom folosi mașina cu toate noile ajustări.

 

Aminteai de competiția puternica pe care o vei avea anul acesta în WRC-2. Cum previzionezi că va fi acest sezon?

Da, concurența este foarte puternică. Vom concura împotrivă lui Andreas Mikkelsen, Oliver Solberg, posibil Esapekka Lappi, Adrien Fourmaux, Nikolay Gryazin. Va fi dificil să fim din nou primii, de asta ziceam că este important să avem un program bine pus la punct, cu pilotaj continuu și implicarea oficială a celor de la Citroen. Iar ăsta este lucrul cel mai important pentru mine, să știm că avem în spate echipa de uzină, eu rămânând în continuare responsabil de dezvoltarea mașinii.

 

Ziceai mai devreme că ai vorbit cu Simone Tempestini. Vă cunoașteți bine? Aștepți să concurezi aici împotriva lui?

Nu ne cunoaștem foarte bine dar ne știm de la raliurile la care am participat împreună. Ne-am întâlnit la multe etape de campionat mondial, când am reușit să îl înving, însă când vii acasă la cineva nu este la fel de ușor. Stiu că a dominat campionatul romanesc în ultimii ani și că a câștigat de multe ori la Brașov. Merg cu mult respect la fiecare etapă de campionat național la care particip, la fel fiind cazul și aici. Nu mă aștept să fie ușor, dar scopul principal din acest weekend este să acumulăm experiență cu noua mașină. Raliul Brașovului este încălzirea noastră pentru campionatul maghiar iar etapele din Ungaria reprezintă încălzirea pentru campionatul mondial. Deci Tess Rally Brașov power by Pro-X este prima din cele trei treapte pe care le avem de parcurs în următoarea lună și jumătate. Dar chiar dacă vrem să ne învățăm cu noua mașină cât mai repede, în același timp sunt incantat să concurez contra lui Simone.

 

Vestea că vei concura la Brașov a fost întâmpinată cu mult entuziasm de catre toți pasionații sporturilor cu motor din Romania, social media “explodând” când a fost făcut anunțul. Ce mesaj ai pentru fanii romani, pe care, din păcate, nu îi putem încurajă să vina să vadă raliul?

Este mare păcat de situația generata de covid. Așa este, a fost foarte multa activitate pe social media, m-a incantat să văd asta. Majoritatea postărilor erau în româna și nu le-am înțeles dar multă lume mi-a trimis mesaje de încurajare și apreciez mult asta. Deja am simțit sprijin din partea multor români iar asta îmi face mare plăcere. Sper să putem reveni la Brașov ca să concuram și în condiții în care putem avea spectatori pe marginea probelor pentru că entuziasmul celor de aici este foarte mare.

 

Cum este să concurați în condițiile pandemiei?

Am ajuns să ne obișnuim. Suntem de un an în starea asta și este deja diferit față de începuturi. Era foarte ciudat la finalul verii trecute, când s-a reluat campionatul. Bineînțeles, este dezamăgitor de fiecare data când nu poți să te întâlnești cu fanii și să le simți energia, dar în același timp suntem foarte norocoși că putem să concurăm în continuare. Iar pentru acest lucru trebuie să fim mulțumiți.

 

Conform reglementărilor actuale, Tess Rally Brașov powered by Pro-X 2021 se va desfăşura fără spectatori.

Restricţii de circulaţie în judeţele Braşov şi Prahova cu ocazia desfăşurării Tess Rally Brașov powered by Pro-X

În perioada 26 – 27 martie 2021 va avea loc Tess Rally Brașov powered by Pro-X, cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri. Cu ocazia acestui eveniment, mai multe segmente de drumuri naționale din județele Brașov și Prahova vor fi închise circulației publice în intervalele orare ce coincid cu desfășurarea probelor speciale ale raliului.

foto: RallyCow

Mai jos găsiţi restricţiile de circulaţie din perioada 25.03.2011 – 27.03.2011:

 

JOI, 25.03.2021

Drumul Comunal (DC) Dumbrăvița – Crizbav va fi închis circulației publice între orele 13:30 -18:30

 

VINERI, 26.03.2021

  • În Făgăraș (jud. Brașov), sectorul cuprins între intersecția străzii Tăbăcari cu strada Mihai Vitezu și intersecția cu DJ104D, va fi închis circulației publice în intervalul orar 08:00 – 22:00
  • În Făgăraș (jud. Brașov), sectorul cuprins între străzii Gheorghe Doja intersecția cu str. Cireșului și pe DJ104D până la intersectiacu DJ 105, va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:00 – 14:30, respectiv 15:00 – 17:30
  • Drumul Județean (DJ) 105A, sectorul cuprins între ieșirea din comuna Șoarș (jud. Brașov) – intersecția DJ 105A va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:15 – 14:45, respectiv 15:15 – 18:00
  • Drumul Național (DN) 1E, pe tronsonul Brașov – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în intervalul orar 17:45 – la ora 21:00

 

SÂMBĂTĂ, 27.03.2021

  • Drumul Național (DN) 1A, pe tronsonul Brădet (jud. Brașov) – Cheia (jud. Prahova) va fi închis circulației publice în intervalul orar 09:45 – 15:30
  • Drumul Național (DN) 1E, pe tronsonul Brașov – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în intervalul orar 15:30 – 19:00

 

Organizatorul Tess Rally Brașov powered by Pro-X mulţumeşte pentru înţelegere tuturor celor afectaţi de aceste restricţii de circulaţie.

 

Conform reglementărilor actuale, Tess Rally Brașov powered by Pro-X 2021 se va desfăşura fără spectatori.

 

Programul Tess Rally Brașov powered by Pro-X

Joi, 25 Martie 2021

14:00              Shakedown (Crizbav – Dumbrăvița)

19:30              Festivitatea de premiere a Campionatului Național de Raliuri 2020

19:30              Start festiv (Piața Sfatului Brașov)

 

Vineri, 26 Martie 2021

12:00             Start raliu (Coresi Shopping Resort)

13:18             PS 1 – Făgăraș 1

13:36             PS 2 – Șoarș 1

14:11             Regrupare și service îndepărtat (Cetatea Făgăraș)

16:04             PS 3 – Făgăraș 2

16:22             PS 4 – Șoarș 2

19:15             PS 5 – Brașov (Noapte)

21:20             Sosire ziua întâi (Piața Sfatului Brașov)

 

Sâmbătă, 27 Martie 2021

10:00              Start ziua a doua (Piața Sfatului Brașov)

11:08              PS 6 – Babarunca

11:48              Regrupare și service îndepărtat (Muntele Roșu)

13:41              PS 7 – Muntele Roșu

16:19              PS 8 – Poiana Brașov (Power Stage)

16:30              Sosire festivă (Livada Poștei Brașov)

20:00              Festivitatea de premiere (Piața Sfatului Brașov)

 

Tess Tess Rally Brașov powered by Pro-X este organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilsim Sportiv și se desfășoară cu sprijinul:

TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert și Pro –X în calitate de parteneri principali.

TELL Security Sistem, BOB Motorsport, Brintex, Zizin, Cylon Motorsport, Omniasig, Auto Chelu sunt parteneri oficiali.

Infinity Trophy, MEDECOM Brașov, Silnef Security, Comprest sunt parteneri ai evenimentului.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este găzduit de Coresi Shoppng Resort, Hotel Ambient, Universitatea Brașov – Aula Universității.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este susținut de Consiliul Judetean Brașov, Consiliul Local și Primăria Brașov, de Consiliul Local și Primăria Făgăraș, Consiliul Local și Primăria Măneciu, Primăria Dumbrăvița, Primăria Crizbav.

Desfășurarea Tess Rally Brașov powered by Pro-X va fi supravegheată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, de IJJ Prahova, IJ de Poliție Brașov și Prahova, ISU Prahova și ISU Brașov, Crucea Roșie Brașov.

Parteneri media: autorally.ro, raliulbrasovului.ro, Rock FM, Biz Brașov, autostiri.ro, newsbv.ro, RallyMax, Zile și Nopți, Radio Făgăraș.

Sebastian Barbu începe un nou sezon cu Skoda Fabia R5

După ce anul trecut a luat startul doar la Raliul Sibiului, Sebastian Barbu va concura la șase etape din Campionatul Național de Raliuri în 2021. Pilotul sibian va participa împreună cu Bogdan Iancu pe un model Skoda Fabia R5.

Susținut de Pavel Group și de parteneri tradiționali deja – Gorgandin, Eglo, Geometrica Arhitecs, Jifa, Aerotravel și Alta Cosmetics, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu vor începe în acest weekend, la Brașov, un nou sezon în Campionatul Național de Raliuri.

 

Raliul Brașovului este etapa a doua din acest sezon și este programat în perioada 25 – 27 martie pe probele speciale din județ. Cu o serie de speciale noi, etapa de la Brașov se anunța una extrem de disputată, iar Sebastian Barbu este pregătit să înceapă sezonul 2021 cu un rezultat bun.

 

„Suntem conștienți că va fi o luptă intensă pe fiecare kilometru de probă specială, iar condițiile meteo vor face această luptă și mai interesantă. Este important să luăm cele mai bune decizii, în funcție de ceea ce se întâmplă pe fiecare probă, și sper ca la final să obținem un rezultat cât mai bun”, a spus Sebastian Barbu, înaintea startului în etapa de la Brașov.

 

În urma parteneriatului sportiv cu Pavel Group, Sebastian Barbu va lua startul pe o Skoda Fabia R5, iar programul din acest sezon include, după etapa de la Brașov, startul în Raliul Clujului (28-29 mai), Raliul Argeșului (11-12 iunie), Raliul Sibiului (30-31 iulie), Raliul Iașului (3-4 septembrie) și Raliul Maramureșului (15-16 octombrie).

 

„Va fi un sezon într-un campionat competitiv și sunt sigur că putem să-i oferim lui Sebastian Barbu o mașină rapidă cu care să-și atingă obiectivele stabilite”, a spus și Stefano Rafanelli, managerul tehnic al echipei.

 

Raliul Brașovului are în total 8 probe speciale, 5 programate vineri și 3 sâmbătă, cu o lungime de aproape 120 de kilometri. Joi, 25 martie, este programat shakedown-ul și startul festiv, de la ora 19:30 în Piața Sfatului din Brașov.

 

„Le mulțumesc fratelui meu Alex și lui Stefano pentru eforturile depuse ca eu să pot începe acest sezon. Le mulțumesc partenerilor și sper ca împreună să ne atingem toate obiectivele stabilite. Și le mulțumesc celor care ne susțin de acasă sau de pe marginea probelor speciale, fanilor care sunt cei mai importanți în acest sport. Această susținere mă motivează și sper să o răsplătesc cu cât mai multe puncte”, a mai spus Sebastian Barbu.

Adrian RĂSPOPA va lua startul în ediția aniversară a Raliului Brașovului

Raliul Brașovului va sărbatori în acest cea de-a 50-a sa ediție, fiind una dintre cele mai legendare etape de raliu din țara noastră.

Adrian RĂSPOPA nu putea să rateze acest eveniment și cu ajutorul celor de la Botka Rally Team, acesta va lua startul în Campionatul Național de Raliuri Betano 2021.

 

Încep prin a mulțumi celor de la Botka Rally Team pentru sprijinul oferit astfel încât alaturi de Cozo să pot lua startul în acest sezon. Voi lua startul pe modelul Skoda Fabia R5 Evo 2021, o mașină revizuită complet cu ultimele specificații.

În acest an vom continua proiectele ACS Rally Sprit cu o serie de evenimente importante atat în domeniul automobilistic, dar și în cel al ciclismului. Pandemia de anul trecut ne-a determinat să ne implicăm și în organizarea unei etape de ciclism din cadrul Road Grand Tour, iar în acest an împreună cu Alex CIOCAN, președintele Federației Române de Ciclism vom organiza trei curse în județul Bacau. Desigur că Raliul Moldovei Bacău ramane principalul nostru eveniment, iar în acest an, în premieră, acest eveniment va fi comun cu o etapă din cadrul competițiilor de Rally – Raid. În același weekend cele două etape, de raliu și rally – raid, vor împărți parcul de service, startul și festivitatea de premiere, dorind în acest fel să oferim publicului băcăuan un festival de motorsport.   

Nu în ultimul rând, vom organiza și etapa de viteză în coastă de la Dărmănești, și chiar dacă nu am reușit să intrăm în prima ligă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, vom oferi un eveniment organizat la nivel ridicat la fel ca și anul trecut.” declara Adrian RĂSPOPA, președintele ACS Rally Spirit.  

Supranumit și Monte-Carlo de România, cu aluzie la celebra etapă monegască, Raliul Brașovului a oferit suprize în numeroase rânduri, alegerea pneurilor jucând un rol crucial în gestiunea rezultatului final. În acest fel Adrian RĂSPOPA, reușea în 2015 o supriză de proporții pe proba Babarunca, el obținând cel de-al doilea timp al probei cu o mașină de categorie 2 roți motrice, în fața mașinilor de categorie R5, tocmai datorită unei alegeri excelente a pneurilor de concurs.    

 

Adrian RĂSPOPA va lua startul alături de navigatorul său, Cosmin DIACU la Tess Rally Brașov powered by Pro-X care se va desfășura în perioada 26-27 martie 2021, cu un model Skoda Fabia R5 EVO, pus la dispoziție de Botka Rally Team.

Adrian RĂSPOPA este susținut de catre DEDEMAN – partener al echipajului cat și sponsor al compețiilor ciclistice organizate în Bacau, FIALD – constructor și dezvoltator imobiliar si GIRONAP.

Adrian RĂSPOPA va continua sa fie ambasador în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13. #sustinA13