Tag Archives: campionatul national de raliuri

Adrian RĂSPOPA a câștigat Raliul Moldovei Bacău


A XI-a ediție a Raliului Moldovei Bacău a fost una perfectă pentru Adrian RĂSPOPA care a dominat autoritar raliul reușind să câstige 10 din cele 12 probe speciale alături de copilotul său Cosmin DIACU. După ce anul trecut a ratat la mustață victoria, în acest an pilotul băcăuan a fortat încă de la începutul etapei, la finalul primei zile reușind să aibă un ecart de 1:06.0s față de principalul său urmăritor Dan GÎRTOFAN. Așa cum declara la jumatatea zilei întâi pilotajul său s-a axat pe conservarea ecartului obținut, cu mici creșteri de ritm, această strategie rezultând într-un ecart de aproape 2 minute la finalul competiției. 

Dan GÎRTOFAN a pornit în forță ediția din acest an a Raliului Moldovei Bacău și a preluat conducerea raliului după prima probă, însă o mică defecțiune tehnică la comunicația dintre el și copilotul său, Tudor MÂRZA, au dus la un ritm mai scazut pe probele Moinești și Vermești. Deși a încercat să intre în ritm și să micșoreze ecartul față de Adrian, Giri nu a reușit să mai recupereze din diferență și, în final, și-a consolidat poziția secundă.

Podiumul a fost completat de echipajul Adrian TESLOVAN/ Vajk Imre CSEH care reușesc un rezultat excelent la volanul unei mașini de categorie inferioară, respectiv RC2N, aceștia reușind totodată să își adjudece și victoria la grupă. În cadrul categoriei podiumul a fost ocupat in ordine de Andrei CAȘCAVAL care l-a avut în dreapta sa pe Dorin PULPEA si completat de Adrian GRIGORE alături de experimentatul navigator Sebastian ITU.

Locul al patrulea în clasamentul general i-a revenit lui Cristian DOLOFAN alături de navigatorul său Traian PAVEL aceștia reușind și locul al treilea la grupa RC2 în urma caștigătorului RĂSPOPA și ocupantul locului secund GÎRTOFAN.

Cu un parcurs excelent după ce în prima jumatate a zilei întâi a întampinat probleme tehnice la modelul Ford Fiesta R5, Catalin GRIGORIU a terminat raliul de casă pe locul cinci în clasamentul general reușind și locul trei în Power Stage.

Aflat pentru prima oară la o etapă de macadam, Bogdan CUZMA și-a îndeplinit obiectivul, acela de a termina cu bine raliul, urcând pe locul șase în clasamentul general împreună cu navigatorul său Florin DORCA.

În clasa 11, rezervată automobilelor cu omologare FIA expirată, podiumul a fost ocupat în ordine de Paul CIUBOTARIU, Răzvan NECHIFOR și Bogdan NĂSTASE.

În grupa rezervată automobilelor cu două roți motrice, Mihai MANOLE a reușit victoria, fiind urmat de Bogdan TALAȘMAN care și-a trecut în cont și victoria din cupa monomarca, Suzuki Cup, alături de Andrei MITRASCĂ. Pe locul al treilea în clasamentul automobilelor cu două roți motrice a urcat Paul POPA care este și ocupant al locului secund în Suzuki Cup. Podiumul Suzuki Cup a fost completat de Radu NECULA care a condus ostilitațile în aceasta cupă monomarcă, însă a avut parte de o ieșire în decor pe penultiuma probă a raliului.    

În cupa monomarcă autohtonă Cupa DACIA, ajunsă la cea de-a 15-a sa ediție, locul 1 i-a revenit echipajului Victor SUPURAN si Vlad COSMA, urmat de echipajul Roland CSATO si Sandor CSIKOS ambele echipaje pe modele Sandero.

In clasamentul juniorilor podiumul a fost format în ordine de Paul POPA, urmat de David TARȚA și completat de Victor SUPURAN.

Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile s-a desfașurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv și a reprezentat cea de-a șasea etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano.

Parteneri principali: DEDEMAN și DEDEMAN Automobile, Consiliul Județean Bacău, Primaria Moinesti

Parteneri: Evergent Investments, WILO, 4F, Helios, Hotel Dumbrava, SpeedPark, Primăria Zemeș, Primăria Bacău.

Parteneri media: Europa FM, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, desteptarea.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, Ziarul de Bacău, Jurnal de Bacău, sportextra.ro, MotorsportNews.ro.

80 de echipaje înscrise la Raliul Moldovei Bacău


80 de echipaje vor lua startul în cadrul celei de-a XI-a ediție a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile.

Având în vedere că întrecerea are statut de competiție internațională FIA, fiind singura etapă românească din campionatul European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy, nu mai puțin de 12 echipaje straine s-au înscris în competiția băcăuană.

Printre participanti se numara liderul momentului în campionatul Balkan ERT, echipajul turc format din Mustafa Çakal și Özgür Akdağ care vor evolua pe un model Hyundai i20 R5, campionul Balkan ERT din 2019, Miroslav Angelov, Adam Westlund tânara speranță a Suediei în competițiile de raliuri, prietenul consacrat al Raliului Moldovei Bacău, italianul Stefano Marrini, precum și 8 piloti francezi care se vor duela în Cupa Dacia.

Din Campionatul Național de Raliuri Betano vor fi prezenți piloți precum câștigatorul etapei de anul trecut Dan GÎRTOFAN, Cristian DOLOFAN, Adrian RĂSPOPA, Enis ARIF, Bogdan CUZMA sau Catalin GRIGORIU. 

Lista Inscrieri_BC_2021-1

Programul Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile

 Vineri, 2 iulie 2021

14.00 Shakedown – Valea Budului 

20.30 Start Festiv – Piata Tricolorului (Bacău)

Sâmbată, 3 iulie 2021

9.30    Start raliu (Moinești)

9.58    PS1 – Zemeș 1

10.51   PS2 – Moinești 1

11.24   PS3 – Vermești 1

11.49   Regrupare si service

13.07   PS4 – Zemeș 2

14.00 PS5 – Moinești 2

14.33   PS6 – Vermești 2

14.58   Regrupare si service

16.16   PS7 – Zemeș 3

17.06   Sosire ziua 1

Duminică, 4 iulie 2021

9.00    Start ziua a doua (Bacău)

9.48    PS8 – Trebeș 1

10.26 PS9 – Hemeiuș 1

10.51   Regrupare si service

12.29   PS10 – Trebeș 2

13.07   PS11 – Hemeiuș 2

13.32   Regrupare si service

15.10   PS12 – Trebeș 3 (Power stage)

16.13   PS13 – Speed Park (Superspeciala)

16.33  Sosire festivă

19.00 Festivitatea de premiere (Piata Tricolorului Bacău)

Raliul Moldovei Bacău va beneficia de trei probe transmise în direct respectiv, cele două treceri pe proba Vermești din prima zi, urmând ca speciala de la circuitul de karting, care va încheia raliul, să fie transmisă și ea în direct pe canalul LOOKSPORT.   

 

ATENTIE pentru spectatori: Accesul în tribunele circuitului de kartind SpeedPark, unde va avea loc SuperSpeciala, se va putea face în conformitate cu prevederile legale în vigoare prevazute in HG nr. 636 din 9 iunie 2021. În momentul în care gradul de ocupare stabilit prin lege va fi atins accesul nu va mai fi posibil.

Anexa 3 Art. 1 alin. 3:  În spațiile deschise competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Parteneri principali: DEDEMAN și DEDEMAN Automobile, Consiliul Județean Bacău, Primaria Moinesti

Parteneri: Evergent Investments, WILO, 4F, Helios, Hotel Dumbrava, SpeedPark, Primăria Zemeș, Primăria Bacău.

Parteneri media: Europa FM, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, desteptarea.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, Ziarul de Bacău, Jurnal de Bacău, sportextra.ro, MotorsportNews.ro.

 

Raliul Perla Harghitei – Documente oficiale


Ajuns la ediția cu numărul 29, Raliul Perla Harghitei se va desfășura în perioada 7-8 mai 2021. Competiția contează ca etapă în Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național de Raliuri pe Asfalt Betano, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano, întreceri derulate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Pentru protagoniștii Campionatului Național de Raliuri Betano 2021, a sosit momentul unui nou dublu examen. Și aceasta pentru că, așa cum ne-a obișuit în ultimii cinci ani, Raliul Perla Harghitei se desfășoară pe asfalt, astfel că va conta și în întrecerea națională pe această suprafață de concurs. Un atu în plus pentru o competiție care s-a impus deja prin spectaculozitate și calitatea organizării, atribute care i-au permis să stabilească an de an recorduri legate de numărul participanților.

 

Pregătirile, în linie dreaptă

Dacă anul trecut participanții au avut parte de o premieră, reprezentată de o întrecere derulată în județele Brașov și Harghita, de această dată se revine la tradiție. Iar competiția se va derula exclusiv în zona din jurul Odorheiului Secuiesc.

 

Pregătirile pentru Raliul Perla Harghitei 2021 au intrat deja în linie dreaptă. Potrivit cutumelor, au fost publicate documentele oficiale ale competiției, incluzând Regulamentul Particular. ”După o pauză care, din pricina condițiilor speciale, a fost mai lungă decât prevedea calendarul inițial, lumea motorsportului așteaptă cu nerăbdare Raliul Perla Harghitei. Iar echipa de organizare este deja conectată 100% la tot ceea ce presupune pregătirea așa cum se cuvine a evenimentului. Ne dorim să oferim, ca de fiecare dată, un eveniment de referință”, a spus Csaba Ferencz, Președinte Club Maxx Racing, organizator al raliului.

 

Pentru a continua: ”Regulile induse de pandemie sunt extrem de stricte. Iar acestea presupun nu doar măsurile speciale de siguranță sanitară, a căror respectare de către toți cei implicați în competiție – oficiali, sportivi, reprezentanți ai echipelor – o vom supraveghea cu cea mai mare seriozitate și responsabilitate. Din păcate, fanii, care obișnuiau să fie rezenți în număr mare în spectaculoasele zone în care se desfășoară întrecerea, vor urmări disputa sportivă de la distanță. Este cu atât mai de aplaudat demersul FRAS de a transmite imagini live atât prin intermediul rețelelor sociale, cât și la televiziune”.

 

Pentru ediția 2021 s-a mers pe rețeta clasică, una care a asigurat succesul amintit la edițiile precedente. Shakedownul se va derula în aceeași locație, la Forțeni, în același sens de mers folosit și la ediția din 2019. În ceea ce privește traseul organizatorii au pregătit un traseu cu o lungime totală de 398, 55 km, din care 112, 60 km distanța de parcurs a probelor de clasament. Sunt în total 12 ”speciale”,  din care 6 distincte.

 

Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piața Marton Aron, joi 6 mai, începând cu ora 20:00. Vineri, după Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 15:00. Configurația raliului Perla Harghitei este una variată, având în componență atât probe de viteză, cât și probe extrem de tehnice. De această dată, în prima zi sunt programate trei probe speciale, Liban și Bucin I și II. De notat că se schimbă sensul de parcurgere, iar proba Bucin a fost împărțită în două segmente cronometrate.

 

Sîmbătă se vor parcurge de trei ori probele Lueta, Crăciunel și Mărtiniș. Cea din urmă, la trecerea de final, va reprezenta și Power Stage, speciala care le oferă primilor clasați puncte suplimentare. După o competiție intensă, cele mai bune echipaje vor fi premiate în cadrul festivității organizate pe scena din Piața Marton Aron.

 

Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, Primăria Odorheiu Secuiesc, Primăria Lueta, Primăria Ocland, Primăria Mărtiniș. Sponsor Principal: Perla Harghitei, Parteneri: Amigo&Intercost , Septimia Hotels&Spa Resort, Magdolna Impex srl, Eurato SA, Color Metal, Tendixx.com, Mastertent, DJST Harghita, Visitharghita.com, Toyota prin Eurocar Trading,Viking srl, Brother, Kero Bike, Service Center. Nu în ultimul rând, competiția se derulează cu sprijinul Poliției Județului Harghita și al Municipiului Odorheiu Secuiesc, al Poliției Locale Odorheiu Secuiesc, al  I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanță Harghita și Jandarmeria Harghita.

 

Pentru mai multe informații legate de această competiție, accesați www.raliulharghitei.ro

 

Cerere_inscriere_echipa

Cerere_inscriere_echipaj

Chestionar_COVID-19

Declaratie_invitat_Shakedown

Itinerary

Formular_acreditare_media

Plan_orar

Regulament_Particular_HR_2021

Titi Aur despre a 50-a ediție a Raliului Brașovului


Raliul Brașovului își va desfășura în 26-27 martie 2021 cea de-a cincizecea ediție. Titi Aur, unul dintre cei mai prolifici piloți din istoria Campionatului Național de Raliuri, deține recordul de 6 victorii la Brașov, la egalitate cu Simone Tempestini. Titi Aur a stat de vorbă cu organizatorii Tess Rally Brașov powered by Pro-X despre cel care este unul dintre cele mai apreciate evenimente automobilistice românești.

Cum a fost prima ta victorie la Brașov?

În primul rând, vreau să menționez că Raliul Brașovului a fost prima etapă de campionat la care am participat. Asta se întâmplă în ’86. Prima victorie a venit în ’96, cu Toyota, după ce cu un an înainte participasem cu Audi dar am avut niște probleme la transmisie. Ca orice victorie, nu putea fi decât o mare bucurie, mai ales că Raliul Brașovului a însemnat și înseamnă pentru toată lumea automobilistică un eveniment foarte special. Mai mult, pentru mine reprezenta raliul în care debutasem cu zece ani în urmă.

Acesta era începutul unei serii de șase victorii consecutive la Brașov. Cum a fost ultima dată când ai câștigat Raliul Brașovului?

Fiecare victorie are întâmplările sale, peripețiile sale și, bineînțeles, bucuria de la final. Îmi aduc aminte că la una dintre ultimele victorii, în 2001 sau 2002, am fost la luptă destul de strânsă cu Bogdan Marisca. Bogdan a abandonat pe Valea Cetății iar eu am ajuns la sosirea ultimei probe speciale de la Râșnov cu pană pe față, cu janta spartă și cu aripa ruptă la Seatul Cordoba WRC. Nu avusesem un avans destul de mare ca să stau confortabil și am așteptat stresat să văd la cât timp ajunge Bogdan. El a sărit afară într-un viraj de pe coborâre, însă nu știam cât timp am pierdut față de ceilalți. Asta a fost una dintre ultimele victorii de la Brașov.

Raliul Brașovului este recunoscut pentru vremea capricioasă, impredictibilă, ce deseori joacă un rol important în desfășurare. Ți-au fost vreodată date peste cap planurile din acest motiv?

Au fost date peste cap pentru alții, care nu au înțeles un lucru: și dacă se va ține în iunie, Raliul Brașovului va rămâne tot “raliul zăpezii”. Iar dacă nu se organizează la timp, este posibil să dea agricultură peste cap, să ajungă să ningă prin iunie. Îmi aduc aminte că într-un an, în lunea din săptămâna raliului, eram încă la Bârlad și vorbeam la telefon cu Victor Băldescu, Dumnezeu să-l odihnească, care era la Brașov. El îmi spunea cât de cald este acolo, că folosește aerul condiționat în mașină, dar eu mi-am luat la mine, totuși, cauciucurile de zăpadă. Pe la mijlocul săptămânii a început “să ne strângă un pic”, în ziua următoare și mai tare, iar în noaptea raliului a venit zăpada. A doua zi, am pus cauciucurile de zăpadă și am urcat în Poiana Mică, de unde urma să luăm startul pe Valea Cetății la vale. Atunci, a venit la mine un grup destul de mare, din care făceau parte Victor, Mihai Leu, Dodo Toma, cerându-mi să semnez anularea probei la vale. Aveam avantajul cauciucurilor, deși nu eram singurul, dar le-am spus că nu pot semna ca la raliul zăpezii să se anuleze o proba din cauză că este zăpadă.

A mai fost un an în care a fost zăpadă mare, anulându-se din acest motiv o buclă pe Poiană și Râșnov. Eu și cu Silviu (nr. Moraru, copilotul lui Titi Aur din acea perioadă) eram cei mai vocali să nu se anuleze, deși aveam un avans confortabil și câștigăm direct dacă se anula. Dar eram supărați că ni se anulează plăcerea de a ne da pe zăpadă. Pentru mine, schimbarea vremii a fost întotdeauna o mare bucurie. Am prins odată o ploaie torențială pe Babarunca, cu Toyota, și m-am bucurat foarte mult. Tot cu Toyota, în ’96, a fost zăpadă foarte multă și iarăși mi-a plăcut foarte mult. De fiecare dată, alternanța zăpadă, gheață, ploaie, a însemnat pentru mine vreme bună de raliu. Cel mai rău a fost cu asfaltul bun și uscat.

Asta urmă să fie următoarea întrebare, dacă preferi asfalt uscat, ploaie sau zăpadă.

În niciun caz asfaltul ăsta nou, ca pista de circuit. Mi-a plăcut mai mult asfaltul ăla mai denivelat, mai peticit, cu intrat pe interioare, cu ploaie, cu mâzgă, cu orice dar nu cu aderența foarte bună.

Care dintre victoriile tale la Brașov a fost cel mai greu de obținut?

Cred că cel mai greu de obținut a fost victoria de la primul meu raliu cu Seatul Cordoba. Această mașină avea o ținută de drum impecabilă iar eu am mers într-o neștiință permanentă. Abia după raliu am reușit să mă mai acomodez cu mașina, deși niciodată nu am fost acomodat maxim cu Seatul. Așadar, în acea etapă am dus lupta cea mai strânsă cu Mihai Leu și cu Heinz Gollner, iar victoria a fost cam la noroc. Chiar dacă am câștigat multe probe speciale, toate au fost la limită. Aveam și frica de a nu strica o mașină de 480 de mii de mărci, din care eu plătisem până atunci doar 200 de mii.

Care este proba specială care ți-a plăcut cel mai mult la Brașov?

În niciun caz Poiana. Nu am fost niciodată un fan al Poienii, nici la deal și nici la vale. Mi-a plăcut Valea Cetății în ambele sensuri, mi-au plăcut și celelalte probe, și mi-a plăcut, de fiecare dată, Babarunca pe aderență scăzută.

Cine crezi că va câștiga a 50-a ediție a raliului?

Este ușor dar greu de dat un pronostic. Simone Tempestini este deocamdată de nebătut, atâta vreme cât Norbert Maior nu se urcă într-o mașină comparabilă, un R5. Când Norbert va face trecerea la o mașină “mare”, va fi o lupta strânsă. Va fi un Norbert foarte talentat versus un Simone talentat și experimentat. Însă Norbert ar veni cu nebunia dată de tinerețe și talent. Bineînțeles că în spate vor sta cei doi cotoi bătrâni, Giri și Bogdan Marisca. Vor fi foarte aproape, ambii fiind foarte rapizi, mai ales în locurile foarte cunoscute. Putem spune că amândoi sunt acasă, la Brașov. Giri vine cu motivația suplimentară că “sunt la mine acasă, va mănânc”. Așa gândește, așa se comportă și îi și reușește de multe ori. Dar cât timp Norbert nu va schimbă mașina, cred că Simone va domina. Eu personal, îi recomand lui Norbert să mai stea un an cu o mașina “mică”, să fie obligat să fie cu accelerația la fund, pentru viitorul lui, pe care eu îl prevăd glorios.

Programul Tess Rally Brașov powered by Pro-X

Joi, 25 Martie 2021

14:00              Shakedown (Crizbav – Dumbrăvița)

19:30              Festivitatea de premiere a Campionatului Național de Raliuri 2020

19:30              Start festiv (Piața Sfatului Brașov)

Vineri, 26 Martie 2021

12:00             Start raliu (Coresi Shopping Resort)

13:18             PS 1 – Făgăraș 1

13:36             PS 2 – Șoarș 1

14:11             Regrupare și service îndepărtat (Cetatea Făgăraș)

16:04             PS 3 – Făgăraș 2

16:22             PS 4 – Șoarș 2

19:15             PS 5 – Brașov (Noapte)

21:20             Sosire ziua întâi (Piața Sfatului Brașov)

Sâmbătă, 27 Martie 2021

10:00              Start ziua a doua (Piața Sfatului Brașov)

11:08              PS 6 – Babarunca

11:48              Regrupare și service îndepărtat (Muntele Roșu)

13:41              PS 7 – Muntele Roșu

16:19              PS 8 – Poiana Brașov (Power Stage)

16:30              Sosire festivă (Livada Poștei Brașov)

20:00              Festivitatea de premiere (Piața Sfatului Brașov)

Tess Tess Rally Brașov powered by Pro-X este organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilsim Sportiv și se desfășoară cu sprijinul:

TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert și Pro –X în calitate de parteneri principali.

TELL Security Sistem, BOB Motorsport, Brintex, Zizin, Cylon Motorsport, Omniasig, Auto Chelu sunt parteneri oficiali.

Infinity Trophy, MEDECOM Brașov, Silnef Security, Comprest sunt parteneri ai evenimentului.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este găzduit de Coresi Shoppng Resort, Hotel Ambient, Universitatea Brașov – Aula Universității.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este susținut de Consiliul Judetean Brașov, Consiliul Local și Primăria Brașov, de Consiliul Local și Primăria Făgăraș, Consiliul Local și Primăria Măneciu, Primăria Dumbrăvița, Primăria Crizbav.

Desfășurarea Tess Rally Brașov powered by Pro-X va fi supravegheată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, de IJJ Prahova, IJ de Poliție Brașov și Prahova, ISU Prahova și ISU Brașov, Crucea Roșie Brașov.

Parteneri media: autorally.ro, raliulbrasovului.ro, Rock FM, Biz Brașov, autostiri.ro, newsbv.ro, RallyMax, Zile și Nopți, Radio Făgăraș.

Primul podium la clasa 11 pentru Bogdan Moldovan


După debutul de sezon din județul Argeș, acolo unde Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan s-au luptat pentru un loc fruntaș în cadrul clasei 11, Campionatul Național de Raliuri Betano a continuat weekend-ul trecut cu Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total. Desfășurată în premieră pe probele speciale din Brașov și Harghita ca un eveniment comun, competiția a propus echipajelor peste 110 kilometri cronometrați de asfalt.

Deși Bogdan Moldovan concurează alături de Sergiu Rogozan întreg sezonul, în cea mai recentă cursă din Campionatul Național de Raliuri clujeanul a fost nevoit să „alerge” alături de Andrei Hicea, un bun prieten al pilotului. Familia Rogozan a devenit vineri mai numeroasă, prin venirea pe lume a primului copil, căruia Bogdan îi dedică rezultatul din weekend.

 

„Am plecat la acest raliu foarte încrezător, deoarece la Brașov câștigasem prima mea cursă la clasă la Viteză în Coastă, iar la Harghita am câștigat primul raliu în Rally2, iar probele sunt pe gustul meu. Dar socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna, iar problemele la cutia de viteze apărute înaintea raliului ne-au făcut să luăm startul dezamăgiți că nu vom avea decât 4 trepte de viteză și că vom avea un mare handicap în timpul cursei.” a descris Bogdan începutul Raliului Perla Harghitei Tess.

 

Competiția a început cu probleme tehnice pentru echipajul #67, cutia de viteze refuzând să utilizeze treapta a patra de viteze a Mitsubishi-ului Lancer EVO VII. În ciuda acesui impediment, Bogdan și Andrei au pornit în cursă cu determinare și cu  speranța unui rezultat bun. Cu patru probe speciale programate în jurul Brașovului în prima zi de concurs, Bogdan și Andrei au avut un parcurs bun, cu timpi în top-ul clasamentului clasei 11: înaintea plecării către Odorheiul Secuiesc, echipajul se clasa pe locul patru în cadrul categoriei.

 

„În prima zi am pornit foarte timorați datorită problemelor la mașină, care au escaladat pe PS2, când ambreiajul a început să patineze. Am luat hotărârea să nu mai riscăm nimic și să mergem doar pentru a termina, menajând la maxim mașina. Se pare că această abordare a avut succes, și până pe ultima probă specială a zilei întâi am reușit să ascult și copilotul, pe Andrei, să mă obișnuiesc cu mașina în această “configurație” semi defectă și să avem un ritm fluid, fără greșeli” a spus Bogdan Moldovan la finalul primei zile de concurs, când probele speciale au avut loc pe drumurile de lângă Brașov.

 

Sâmbătă, șapte probe speciale au fost parcurse de către echipajul clujean, vremea schimbătoare și ploile fiind adevărate provocări pentru toți concurenții. Programul competiției a presupus parcurgerea în sens invers a specialelor harghitene, inclusiv a probei „Lueta”, cunoscută pentru dificultatea sa. Cu o victorie în cadrul clasei 11 pe cea mai tehnică probă și cu timpi multipli în top-ul trei al categoriei, Bogdan Moldovan și Andrei Hicea au reușit să urce pe podiumul clasei 11 în a doua zi de concurs.

 

„A doua zi de concurs s-a desfășurat pe probe superbe, inclusiv pe regina Lueta, care ne-a surprins și prin vremea ploioasă și schimbările de aderență. Deși am avut aceeași abordare și aceleași probleme la masina ca la sfârșitul primei zile, folosind sfaturile bune ale lui Andrei și dictarea sa ireproșabilă, am reușit un loc 1 și un loc 2 pe proba Lueta în condiții de ud, totul culminând cu un loc 3 în clasamentul final al clasei Național 11. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât la această etapă am împlinit 50 de starturi în competițiile FRAS și am aniversat cu prima victorie de probă specială și primul podium la clasa din CNRB.” a povestit Bogdan experiența din ziua secundă de concurs.

 

Astfel, la finalul Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total, Bogdan Moldovan și Andrei Hicea reușesc locul trei în cadrul clasei 11 și primul podium în Campionatul Național de Raliuri Betano la revenirea pilotului pe principala scena automobilistică din România. Rezultatul de pe probele de asfalt brașovene și harghitene propulsează echipajul pe locul secund în clasamentul general provizoriu al categoriei după două etape din cele șase programate în sezonul 2020.

 

„Țin să mulțumesc copilotului Andrei Hicea, care a fost exemplar și m-a ajutat enorm, partenerilor Ferro România, Gebo Tools, RallyMax, Perla Harghitei, colegilor de la Danny Ungur Racing, Navarro Sport pentru ajutorul cu asistența la acest raliu, RallyArt.ro pentru fotografii și tuturor care au fost alături de noi!” a încheiat Bogdan.

 

În calendarul de raliuri din 2020, următoarea etapă este programată în luna august pe drumurile de pământ din centrul țării. Raliul Sibiului revine, în perioada 14-15 august, pe macadam, probele speciale dure și dificile din munții Cindrel fiind următoarea provocare pentru Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan, copilotul obișnuit al echipajului urmând a reveni în dreapta Mitsubishiului Lancer EVO VII.

 

În 2020, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan sunt susținuți de către partenerii Ferro România și Gebo Tools.

 

 

59 de echipaje la startul TESS Rally 48


La finalul acestei săptămâni, se va desfășura la Brașov ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2019. Lista de înscrieri TESS Rally 48 include 59 de echipaje, pregătite să dea tot ce au mai bun pentru a încheia cât mai sus în clasamentele finale ale acestui sezon. Deși este cel mai longeviv raliu românesc, ediția din acest an a întrecerii brașovene a fost pusă sub semnul întrebării cu doar câteva săptămâni înainte de start.

Finala se joacă!” este afirmația președintelui clubului organizator Auto Blic, Bela Stoica, care a adugat: “Am crezut că le-am trăit pe toate dar, din păcate, m-am înșelat. Cu o naivitate de adolescent, am crezut că mă pot baza pe vorbe, nu pe fapte (document scris), și am ajuns în situația de neimaginat acum o luna, două, chiar trei, să pierd. O pierdere pe care mi-o asum înaintea tuturor membrilor echipei de organizare, o pierdere extrem de greu de reparat, atât la propriu cât și la figurat“.

 

Dar pentru că, se pare, în continuare binele învinge, cu sprijinul comisiei de raliuri și a conducerii executive FRAS, dar și cu ajutorul și sprijinul necondiționat al câtorva prieteni adevărați, am reușit să refacem harta raliului și restul de documente tehnice necesare. Cerându-mi încă o dată scuze celor cărora le-am creat un eventual disconfort, închei cu aceleași cuvinte, finala se joacă!” a adăugat domnul Bela Stoica.

 

La finalul perioadei de înscrieri, lista participanților conține 59 de echipaje, din care 45 vor concura în Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNRD), 13 în “liga secundă”, Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2 (CNRD2), iar un echipaj în Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Dunlop. La start vor fi aliniate 7 mașini de top, R5, trei dintre acestea urmând să fie folosite de cei care luptă pentru titlul absolut: Simone Tempestini / Sergiu Itu (Hyundai i20 R5), Valentin Porcișteanu / Dan Dobre (Citroen C3 R5) și Dan Gîrtofan / Tudor Mârza (Skoda Fabia R5).

 

O noutate absolută pentru o etapă a campionatului de raliuri autohton o reprezintă prezența la start a unei “divizii” de automobile istorice având la bord echipaje din țări Benelux. Cele 13 echipaje, au avut parte încă de marți de un prolog pe una dintre noile speciale ale raliului, Glejăria, ele urmând să revină vineri în zonă, în prima zi de concurs a TESS Rally 48, după ce vor fi parcurs deja aproximativ 400 km de probe în Covasna și Harghita.

 

Spectatorii TESS Rally 48 vor putea lua un prim conctact cu echipajele participante joi, 17 octombrie, de la ora 18:00, în Piața Sfatului din Brașov, acolo unde va avea loc startul festiv. Urmează o primă zi competitivă (vineri, 18 octombrie) cu trei probe speciale, cea de-a treia fiind Colina Rally Show, o superspeciala inedită desfășurată pe serpentinele Coliniei Universtitatii. Ziua finală a raliului și a campionatului (sâmbătă, 19 octombrie) programează 5 speciale, proba finală de la Râșnov (PS8 Glejeria 3) având rol de Power Stage.

 

Pentru festivitate de premiere, concurenții se vor întoarce în Piața Sfatului, acolo unde vor fi anunțate și clasamentele finale ale acestui an competițional. O vreme frumoasă de toamnă, numărul și calitatea echipajelor aflate la start, dar și rolul acestei etape în economia campionatului, oferă premisa unui eveniment spectaculos, cu mulți fani pe marginea probelor speciale.

 

Tess Rally 48 este organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv de Auto Blic este susținut de Primăria și Consiliul Local Braşov, Agenția de Dezvoltare Durabilă Brașov și se desfășoară cu sprijinul autoritatiilor locale – Primăria și Consiliul Local Râșnov, Săcele, Bran, Holbav, și Crizbav.

 

Parteneri oficiali ai evenimentului sunt TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, TESS service autorizat Skoda și Volvo în Brașov, alături de Pro X și de Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România.

Coresi Shopping Resort, Porsche Finance Group, finanțator și asigurator oficial al mărcilor Volkswagen și Audi, Net Bet şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai raliului.

Parteneri: Zizin, Konvekta Brașov, Auto Chelu, Tell Security System Brașov, SDS, Comprest Braşov, Cramă Girboiu, Silnef Security, Cyclon Motorsport Braşov.

 

TESS Rally Braşov 48 nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciului de Poliţie Rutieră Braşov, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov.

 

Eveniment găzduit de Coresi Shopping Resort.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu sunt pregătiți să lupte pentru puncte la Transilvania Rally


După șase etape programate în acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu se află pe locul patru în clasamentul general. Echipajul sibian și-a propus să adune cât mai multe puncte pe asfaltul din Transilvania Rally în încercarea de a încheia primul sezon cu Skoda Fabia R5 pe podium la general.

Cu 105,4 puncte după primele șase etape din acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu se află pe locul patru în clasamentul general din Campionatul Național de Raliuri, iar în acest weekend echipajul sibian este pregătit să se lupte pentru un loc pe podium și în Transilvania Rally.

 

“Este un sezon în care am încercat să adunăm cât mai multă experiență cu un model R5, iar faptul că am și câștigat o etapă, Raliul Sibiului, ne motivează și mai mult să încercăm să terminăm sezonul pe podium la general. Am făcut și multe erori, oarecum normale în perioada de acomodare cu noua mașină, dar ultimele două etape sunt cele mai importante și vom încerca să obținem cât mai multe puncte”, a spus Sebastian Barbu.  

 

Transilvania Rally se va desfășura între 26 și 28 septembrie pe specialele de asfalt din jurul orașului Cluj.  În total sunt programate 10 probe speciale cu o lungime de aproape 150 de kilometri. Vineri, în prima zi, sunt programate 4 speciale (57 km în total) cu începere de la ora 16:00, iar sâmbătă restul de 6 probe (90,64 km) cu start de la ora 09:25.

 

“Îmi doresc să avem un parcurs cât mai bun și un ritm care să ne aducă rezultatul pe care ni-l dorim. Sper să fie vreme frumoasă și cât mai mulți spectatori pe marginea probelor speciale. Am intrat pe ultima sută de metri și trebuie să recunosc că a fost un sezon super interesant și vreau să rămână la fel până în ultimul parc de service de anul acesta. Mulțumesc familiei, prietenilor, partenerilor și suporterilor noștri care fac aceste lucruri posibile pentru noi”, a mai adăugat Sebastian Barbu.

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Kron-Tour Lufthansa City Center și JIFA.

Sebastian Barbu a terminat pe locul 4 in Raliul Aradului


Raliul Aradului, etapaa doua din Campionatul Național de Raliuri, a fost primul raliu pe macadam pentru Sebastian Barbu și Bogdan Iancu, copilotul său, cu modelul Skoda Fabia R5. După 9 probe speciale, cu o lungime de 134,5 km, echipajul sibian s-a clasat pe locul 4 în clasamentul general.

După debutul pe asfalt, la Raliul Argeșului, cu modelul Skoda Fabia R5, Raliul Aradului a fost prima etapă pe macadam cu noua mașină cu care Sebastian Barbu concurează în acest sezon din Campionatul Național de Raliuri.

 

Avându-l în dreapta pe copilotul Bogdan Iancu, pilotul sibian a abordat etapa a doua din Campionatul Național de Raliuri pas cu pas și a încercat să se acomodeze cu noua mașină pe macadam și să adune cât mai multe informații pentru etapele viitoare din campionat.

 

Programat în acest weekend, Raliul Aradului a avut 9 probe speciale cu o lungime totală de 134,5 km. După shakedown, unde a obținut cel de-al treilea timp, Sebastian Barbu a început etapa de la Arad într-o formă excelentă și după primele patru probe speciale se afla pe poziția a treia în clasamentul general.

“Totul a decurs perfect la teste și la shakedown, iar prima zi nu a fost atât de dificilă cum am crezut. Pe primele probe am fost destul de aproape de timpii adversarilor noștri și totul părea să funcționeze bine. Pentru super specială am avut un set-up pefect, am ales bine pneurile și acest lucru s-a văzut în timpul obținut, unul mai slab cu doar opt zecimi decât cel al lui Simone Tempestini, liderul raliului”, a spus Sebastian Barbu, după prima zi din Raliul Aradului.

 

Ziua a doua nu a fost la fel de bună pentru Sebastian Barbu și Bogdan Iancu, dar, cu toate problemele apărute, echipajul a terminat restul de cinci probe speciale de fiecare dată în top 5.

 

“Am ales greșit anvelopele în prima parte a zilei, după care am avut o problemă tehnică la mașină, defecțiune care făcea mașina să derapeze foarte tare. Practic, în loc să atac, am mers din ce în ce mai încet. Puteam să negociez altfel cursa, însă regulile sunt reguli pentru toată lumea. Eu am decis să nu folosesc cauciucuri de noroi pentru că aveau omologarea expirată, cu toate că, pe parcursul zilei de sâmbătă, au fost alte echipaje care au mers doar cu cauciucuri cu omologare expirată pe mașina de concurs. Din păcate, oficiali nu au “observat” această problemă și nu s-a luat nicio măsură. Nu sunt adeptul contestațiilor, dar mi-ar plăcea ca toată lumea să respecte regulamentul. Este clar că acum s-au bătut cap în cap două regulamente și este posibil ca pentru oficiali să fie prea complicat să gestioneze o astfel de etapă, cu o competiție națională și una internațională. Îmi asum acest rezultat”, a continuat Sebastian Barbu.

 

Cu cele 26,4 puncte obținute pentru locul 4 de la Arad, Sebastian Barbu se află pe locul patru și în clasamentul general din Campionatul Național de Raliuri.

 

“Sunt mulțumit cu evoluția noastră pe macadam și sunt încrezător că putem să ne atingem obiectivul stabilit pentru sezonul acesta. Le mulțumesc partenerilor, echipei tehnice și tuturor celor care sunt alături de noi. Ne vedem la următoarea etapă”, a mai spus Sebastian Barbu.

 

După etapa de la Arad, sezonul va continua cu Raliul Moldovei, etapă programată în perioada 21 – 22 iunie. Cea de-a două etapă pe macadam din 2019 are 13 probe speciale cu o lungime de aproximativ 106 km. 

 

“Sper ca informațiile acumulate în această etapă să ne ajute pe probele din Raliul Moldovei. Rezultatele obținute în primele două raliuri cu noul model Skoda Fabia R5 ne motivează și sunt sigur că vom avea un ritm și mai bun după tot ce am învățat despre mașină în etapa de la Arad”, a spus și Bogdan Iancu, copilotul echipajului.

 

Echipajul Sebastian Barbu/ Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning și Kron-Tour Lufthansa City Center.

Cristiana Oprea/Diana Hațegan – Povestea primului podium


Primul podium este un moment de neuitat pentru sportivi, iar dacă acesta se întâmplă chiar la raliul de casă emoțiile sunt infinit mai mari. Însă locul 2 în clasamentul general Cupa DACIA obținut de Cristiana Oprea și Diana Hațegan la Raliul Argeșului înseamnă mult mai mult decât o victorie extrem de muncită a unui echipaj ambițios. Ele au scris o nouă pagină în istoria Cupei DACIA, devenind primul echipaj feminin care a urcat pe podiumul general în cele 13 ediții ale competiției monomarcă.

“De când am ratat podiumul la 4 secunde la prima etapă de anul trecut, Raliul Brașovului, am muncit enorm pentru acest moment. Am visat de multe ori podiumul, însă nu mi-am închipuit că vom urca direct pe locul 2 – nu ne puteam dori un început de sezon mai bun! Sunt cea mai fericită când sunt la volanul mașinii mele de curse și mă depășesc pe mine însămi, dar și când reușim să îi inspirăm pe cei din jurul nostru să își urmeze visul. Îi sunt recunoscătoare Dianei pentru tot ce m-a învățat și pentru felul în care m-a ajutat să cresc și să prind încredere în mine. Acest rezultat i se datorează în mod egal și abia aștept să acceptăm noi provocări împreună, naționale și europene.” a declarat fericită pilotul de raliuri Cristiana Oprea, care este și fondatorul Femei în Motorsport, o platformă menită să încurajeze creșterea numărului de prezențe feminine implicate în automobilism.

 

După o abordare precaută a primei probe a Raliului Argeșului și o evoluție frumoasă pe superspeciala din Pitești, unde fetele au fost urmărite de peste 12.000 de spectatori la fața locului și alți câțiva zeci de mii din spatele micilor ecrane, Cristiana și Diana au cucerit Transfăgărășanul la volanul unui Sandero 0.9 TCe special pregătit de raliu, cu care au reușit cel mai bun rezultat de până acum.

Proba-maraton Vidraru de 27,68 km a fost ocazia perfectă să demonstreze că le pot ține piept cu brio celor 12 rivali înscriși în Cupa DACIA, rampa de lansare a tinerelor talente în Campionatul Național de Raliuri. Cu trase curate și cu experiența celor 2 sezoane complete 2017-2018, echipajul cu numărul 28 a reușit al treilea timp la Cupă pe această probă, apropiindu-se la mai puțin de o secundă pe kilometru de juniorii din fruntea clasamentului. O ieșire în decor a unui alt echipaj le-a propulsat pe locul 2, iar fetele au știu să gestioneze corect și elegant cursa și să aducă mașina în parcul închis, acolo unde se termină cu adevărat raliul și se validează rezultatul construit pe probele speciale.

 

Copilotul Diana Hațegan este și ea încântată de rezultat: “Chiar dacă inițial Raliul Argeșului nu a fost în calendarul nostru, nu am putut lipsi de la startul campionatului și foarte bine am făcut! A fost o cursă pe care am abordat-o cu riscuri minime, am încercat să ne dozăm efortul pentru a face față probei lungi și să menținem un ritm cât mai constant. Mă bucur foarte mult de rezultat și de faptul căîmpreună am reușit să dăm culoare acestui sport. Este un vis implinit pentru Cristiana, pe care o felicit pentru ambiție și curaj, și sunt sigură că acest podium este o motivație foarte bună pentru îndeplinirea următoarelor proiecte.”

 

Totuși, Raliul Argeșului are și o altă poveste pentru Cristiana, cu o mai mare încărcătură emoțională – ea a copilărit în casa bunicilor de lângă Mioveni, locul în care își aduce aminte cu drag de momentele în care mama ei o ținea în brațe la volanul mașinii parcate în curte, în timp ce micul pilot de atunci de abia se obișnuia cu perspectiva din scaunul șoferului.

 

“Reușita de la Raliul Argeșului este specială pentru mine deoarece am multe amintiri din această zonă a țării. Când eram mică veneam cu bunica mea la Simfonia Lalelelor, pe aceeași pietonală unde a venit acum să mă vadă la startul festiv. Am încercat să nu mă gândesc la toate astea – la miză, la poveste, la presiunea pe care o punea un posibil podium. Le mulțumim tuturor fanilor de pe probe pentru încurajări, ei ne inspiră să mergem mai departe în ciuda provocărilor. Eu și Diana sperăm să găsim o cale pentru a putea continua acest parcurs sportiv, din păcate însă restul sezonului este incert din cauza lipsei bugetului.”

În căutare de parteneri și cu o dorință enormă pentru performanță și progres, Cristiana și Diana sunt dovada vie a faptului că toți cei care își urmează visul dau dovadă de curaj. Următorul proiect pe care îl construiesc împreună este participarea la etapa de ERC Rally di Roma Capitale, unde vor să devină primul echipaj feminin românesc care iau startul în Campionatul European de Raliuri, vara aceasta pe 17-21 iulie – însă totul depinde de cum vor reuși să își completeze bugetul necesar cu sprijinul partenerilor și sponsorilor, aceștia fiind esențiali în finalizarea acestui demers.

 

Mulțumirile Cristianei și Dianei se îndreaptă către Automobile Bavaria Militari – cei care le-au pus la dispoziție modelul BMW X2 ca mașină de recunoașteri, către DJI România– parteneri pentru imagini spectaculoase și Walero Motorsport– parteneri tehnici, furnizori de echipamente motorsport.

Sebastian Barbu va pilota o Skoda Fabia R5 în CNR 2019


După titlul câștigat anul trecut la clasa 11, cu un Mitsubishi Lancer EVO VII și Marc Banca în postura de copilot, Sebastian Barbu este pregătit să atace noul sezon competițional cu un model Skoda Fabia R5.

 

“Sezonul 2018 a fost unul dintre cele mai frumoase din cariera mea și îmi doream mult să fac pot concura cu o mașină de top. Visul meu a devenit realitate și începând cu Raliul Argeșului voi concura cu un model Skoda Fabia R5 la etapele din Campionatul Național. Mașina va fi pregătită de echipa Delta Rally în Italia, iar de partea tehnică și cea logistică se vor ocupa Alex Barbu, fratele meu, și Stefano Ravanelli”,a spus Sebastian Barbu.

Sebastian Barbu va concura în acest an împreună cu Bogdan Iancu fiind acum un echipaj 100% sibian. “Este un copilot cu o experiență foarte mare și cu care am mai participat la diferite raliuri în trecut. Ne înțelegem foarte bine în mașină și sunt sigur că împreună ne vom acomoda rapid cu această mașină și apoi să încercăm să obținem rezultate cât mai bune. Îi mulțumesc că a pornit împreună cu mine în această aventură”,a continuat Sebastian Barbu.

 

Sezonul 2019 va începe pe 3 -4 mai cu Raliul Argeșului și va continua apoi cu Raliul Aradului (24 – 25 mai), Raliul Moldovei (21 – 22 iunie), Raliul Harghitei (12 – 13 iulie), Raliul Sibiului (26 – 27 iulie), Raliul Iașului (6 – 7 septembrie), Transilvania Rally (28 – 29 septembrie) și Raliul Brașovului (18 – 19 octombrie).

 

“Obiectivul meu este să particip la toate aceste etape. Ne pregătim intens pentru Raliul Argeșului și este important să ne acomodăm cu noua mașină. Aștept cu nerăbdare să urc la volan și vreau să începem cu un rezultat bun. În același timp sunt realist și știu că trecerea pe o mașină din grupa R5 necesită o perioadă de acomodare. După ce vom vedea primii timpi pe problele din Raliul Argeșului vom ști cum stăm și ce trebuie să mai îmbunătățim. De asemenea, trebuie să le mulțumesc tuturor celor care fac posibilă participarea noastră în acest sezon de la părinții mei, la prieteni, la fani și nu în ultimul rând partenerilor noștri de anul acesta: vinurile Gorgandin, Yippi Lifestyle Energy Drink, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Indsoft, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad și Geometrica Architects”,a mai adăugat Sebastian Barbu.