Tag Archives: transilvania rally

Transilvania Rally – Lista de inscrieri

85 de echipaje s-au înscris oficial la startul Total Transilvania Rally 2020 Powered by Ford Performance. Acesta este, de departe, cel mai mare număr de echipaje înscrise într-o etapă de raliu din România în 2020. Iar configurația actuală a clasamentului general al Campionatului Național de Raliuri BETANO garantează spectacolul pe probele speciale. După abandonul spectaculos din etapa precedentă, Raliul Iașiului, echipajul  clujean Simone Tempestini/Sergiu Itu mai are doar un punct în clasamentul general, în fața lui Dan Gârtofan și Tudor Mârza. Totuși, Simone Tempestini iși poate adjudeca titlul de Campion Național Absolut în raliul de casă, în cazul în care câștigă raliul, iar Dan Gârtofan abandonează.

Simone Tempestini: “Pentru noi, la raliul de casă obiectivul este să îmi îmbunătățesc timpii și să mă apropii cât mai mult de limita mea și limita mașinii. Cu această configurație, este clar că va fi un raliu foarte rapid, ceea ce mie îmi place foarte mult. Proba mea preferată este Dângău. Am parcurs această probă de mai multe ori în diferite configurații, în fiecare an visez la ea. Îmi amintesc că senzațiile pe care le am de fiecare dată, nu le am pe nicio altă probă.”

 

La două roți motrice, Norbert Maior și Francesca Maior au un avans confortabil în clasament înaintea penultimei etape, putând să termine aceasta cursă în calitate de campioni ai sezonului 2020 la această clasă.

 

Norbert Maior: “Transilvania Rally urmează să fie un raliu foarte important pentru noi. Concentrarea va fi maximă deoarece ne dorim un raliu de casă reușit din toate punctele de vedere. Dacă reușim o noua victorie, putem deveni aici campioni la clasa 2 roți motrice ceea ce ar încununa un sezon foarte bun pentru noi. Sperăm de asemenea, la un rezultat bun atât la general, cât și cu echipa. Astfel, vom încerca să ne securizăm prima poziție la 2 roți, dar să avem și un ritm cât mai susținut.

 

La Total Transilvania Rally 2020 Powered by Ford Performance vor lua startul și cinci echipaje din străinătate.

 

Lista Inscrieri Transilvania Rally 2020

 

Pilotul oficial Hankook al Spaniei, Luis Vilariño, va concura pentru prima oară la Transilvania Rally . El se considera un pilot 100% de asfalt și crede că noul asfalt de pe probele de lângă Cluj va fi pentru el “asul din mânecă”. Obiectivul lui Vilariño, care de data aceasta îl are pe Alain Peña ca și copilot, și care va concura sub culorile Escudería La Coruña, este să obțină punctele necesare pentru a se califica în lupta directă pentru titlul TER: “Sunt mulți piloți foarte buni și lupta pentru puncte este crâncenă. Cred că acest raliu de la Cluj va fi decisiv. Dacă terminăm pe podium, vom merge la raliul Antibes cu toate șansele de a câștiga campionatul, anul acesta”.

 

Încă un nume străin pe lista celor ce s-au înscris deja la Total Transilvania Rally 2020 powered by Ford Performance este francezul Christian Janin, aflat  și el pentru prima dată la raliul internațional de la Cluj-Napoca. Janin îl va avea alături pe copilotul Xavier Panseri și va pilota un Volkswagen Polo GTI R5. Francezul se simte legat de România și abia așteaptă să testeze mașina și să cunoască și mai bine Clujul.

 “Este pentru prima dată când fac un raliu internațional și sunt foarte fericit că o fac în România pentru că sunt foarte atașat de această țară. În primul rând, sunt foarte încântat să iau startul la Transilvania Rally alături de copilotul meu Xavier Panseri. Am condus deja Polo R5 la “Rallye du Mont-Blanc” și este o mașina plină de viață și receptivă, la fel ca mine. Abia aștept să o testez și mai bine la Cluj. Nu am întrebat pe nimeni de raliu pentru a-mi crea propria impresie și pentru a lăsa raliul să mă surprindă. Nu îmi place să vorbesc nici de lupta pentru podium, nici de puncte, nu-mi place în general să mă pronunț în general despre viitor. Vom vedea ce se va întâmpla. Îmi place acest sport și, dacă trebuie să evolueze, sper să evoluez și eu împreună cu el. Anul acesta este cu adevărat intens! Dar, ca și pilot, îmi plac provocările, așa că hai să continuăm!” – a declarat Christian Janin.

 

Cu gândul la atingerea obiectivului, trecerea în ERC, Édgar Vigo și Fátima Ameneiro, campioni ai Spaniei la grupa N, vin la Transilvania Rally pentru a detrona un campion. Spaniolii și-au reconfigurat traseul  din acest an pentru a rămâne la conducerea clasamentului TER 2WD și își păstrează vie speranța de a face saltul în Campionatul European de Raliuri – ERC. “Toate punctele sunt importante și scopul nostru este să obținem o clasare cât mai buna pentru a merge mai departe în Antibes și să luptăm cu trofeul 2WD, pe masă. Principalul nostru adversar în campionat este Alexandru Filip. Lupta directă va fi interesantă deoarece el “aleargă” pe teren propriu” a declarat Édgar Vigo.

 

Total Transilvania Rally 2020 powered by Ford Performance mulțumește pentru susținere partenerilor oficiali: Total, Banca Transilvania, Ford BT Leasing, OMV Maxx Motion, DeLonghi, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Ministerul Tineretului si Sportului și Napoca Rally Academy. Nu am fi putut organiza acest raliu fără sprijunul: Consiliului Județan Cluj, Narativo, Societatea de Construcții Napoca, Europa FM, Autorally.ro, Casa de Vinuri Ziag, Monster Energy, Apuseana, Cert Transilvania, Pahumi și Caravana Veselie.              

O nouă ediție Transilvania Rally va avea loc în această săptămână

Mai sunt puține zile până la startul celui mai important eveniment de motorsport din această parte a țării, Total Transilvania Rally Power by Ford Performance. Este a cincea și penultima etapă a Campionatului Național de Raliuri BETANO 2020, dar contează și în două competiții europene: Tour European Rally și European Rally Trophy. De fapt, pentru cea din urmă, Transilvania Rally reprezintă prima etapă din acest sezon, toate celelalte runde ale ERT de până acum fiind anulate din cauza pandemiei cu SARS COV 2.

Contextul epidemiologic global  și-a pus amprenta și asupra Total Transilvania Rally Powered by Ford Performance, care propune anul acesta o configurație mai restrânsă, cu opt probe speciale, însumând 131 de kilometri, totalul raliului fiind de 489,5 kilometri.

 

Startul festiv va avea loc joi, 24 septembrie, de la ora 19,30, podiumul de start urmând să fie amplasat pe esplanada dintre Cluj Arena și BT Arena. Înaintea startului, de la ora 16,00 până la ora 19,00, copiii se vor putea bucura de un concurs exatlon, de woodland playground, de baloane uriașe de săpun sau de pictură pe figurine de ipsos, în cadrul Transilvania Rally Kids. Bineînțeles, cu respectarea regulilor de distanțare socială și a celorlalte reguli anti COVID-19.

 

Vineri, 25 septembrie, începând cu ora 9,00,  este programată o sesiune de teste cu circulația închisă (Shakedown) pe un segment al Probei Speciale Florești, iar după amiaza, la ora 16,03, va avea loc startul în prima probă specială a raliului, Tarnița 1, o probă de 22,7 kilometri, în coborâre de la Mărișel la Barajul Tarnița.  A doua trecere pe Tarnița este programată la ora 18,18, iar de la ora 21,06 se desfășoară Proba Specială Făget 1. Revine, deci, Făgetul pe noapte la Transilvania Rally, dar  anul acesta proba nu mai cuprinde segmentul de macadm ci, odată cu modernizarea drumului, proba are loc pe 8,3 kilometri de asfalt. De altfel, un procent însemnat din specialele din acest an ale Translvania Rally se desfășoară pe asfalt nou.

 

Sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 10,11, sunt programate două treceri pe Florești, proba-circuit de lângă Cluj-Napoca și alte două treceri pe Dângău, una dintre cele mai spectaculoase probe de asfalt din România, într-o configurație nouă care cuprinde și Valea Fericirii și care îi conferă acum o lungime de 25,1 kilometri. Ultima probă specială a raliului, Făget 2, cu startul la ora 17,07, este și power stage-ul Transilvania Rally.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 19,30, pe esplanada dintre Cluj Arena și BT Arena.

 

Marco Tempestini principalul organizator al Total Transilvania Rally Powered by Ford Performance regretă, în primul rând, că publicul nu va putea fi prezent în număr mare pe probele speciale, așa cum eram obișnuiți la edițiile trecute: “În fiecare an, când vine vorba de organizarea Transilvania Rally, la noi in echipă toată lumea vrea sa facem mai mult, vine cu idei noi sau propuneri ! Acest an a fost diferit. Toți membrii echipei se gândeau cu îngrijorare dacă vom putea sa ținem sau nu raliul nostru de suflet! Din fericire, chiar dacă am fost nevoiți să diminuăm multe lucruri într-un an atât de “diferit”,  partenerii noștri, autoritățile locale și toate instituțiile implicate în securitatea raliului, au răspuns prezent, în ciuda faptului că duminica de după raliu este ziua alegerilor locale. Încă o dată Clujul demonstrează că faima orașului nostru este alimentată și creată de oameni care lucrează pentru ca fiecare zi să fie altfel. Cu emoții mari, pe ultima sută de metri, am reușit sa pregătim un raliu spectaculos, compact și sigur, din toate punctele de vedere. Din păcate, publicul, principalul “motor” în motorsport, din cauza pandemiei și a regulilor care trebuie respectate, nu va a putea sa fie așa de aproape, cum ne-am obișnuit an de an, dar suntem siguri că vor înțelege și vor urmări transmisiile on line.  Și dacă vor fi pe probe, îi îndemnăm să respecte distanțarea socială! Intrăm in săptămâna raliului, suntem cu aproape toate gata, sperăm ca vremea să fie cu noi pentru că probele sunt superbe și sperăm să fie un spectacol sportiv pe cinste!”

 

Și Bogdan Marișca este convins că această ediție a raliului de la Cluj va fi una spectaculoasă: “Ne bucurăm că reușim să ținem Transilvania Rally și anul acesta, întro perioadă foarte complicată atât din cauza contextului epidemiologic, cât și a alegerilor locale, dar avem sprijinul autorităților locale și ne bucură acest lucru. Pe de altă parte, avem câțiva concurenți străini, ceea ce, în circumstanțele date este foarte important și suntem foarte bucuroși că vor fi prezenți la start în ciuda situației globale și a condițiilor speciale de tranzit a diferitelor țări din Europa. În plus, vor fi prezenți toți piloții angrenați în diferitele lupte din campionatul intern, ceea ce va spori spectacolul. Sperăm că vremea va ține cu noi și sperăm să avem o cursă plăcută. Probele sunt în coborâre, vor fi destul de dificil de gestionat, raliul va avea o viteză medie foarte ridicată, este o caracteristică a traseului,  probele se desfășoară pe drumuri județene, cu specificația aferentă ca și configurație a virajelor și sunt asfaltate,  n-am avut așa drumuri bune la Cluj niciodată, deci vom avea parte de un spectacol frumos pentru toată lumea. Îi invităm pe toți cei care ne susțin să ne urmărească  online pe site-ul www.transilvaniarally.ro și pe pagina de Facebook a raliului.”

 

Portrivit Ordinului comun MTS – MS privind reluarea activității sportive și organizarea de competiții în aer liber, aplicat de la 1 iunie 2020, toate competițiile outdoor se desfășoară fără spectatori. În cazul în care, pe lângă traseul raliului se vor afla oameni la picnic, îi rugăm să respecte legea aflată în rigoare, care prevede să nu se reunească în grupuri mai mari de 10 persoane și să respecte regulile de distantare socială.

 

Total Transilvania Rally 2020 powered by Ford Performance mulțumește pentru susținere partenerilor oficiali: Total, Banca Transilvania, Ford BT Leasing, OMV Maxx Motion, DeLonghi, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Ministerul Tineretului si Sportului și Napoca Rally Academy.

Nu am fi putut organiza acest raliu fără sprijunul: Consiliului Județan Cluj, Narativo, Europa FM, Autorally.ro, Casa de Vinuri Ziag, Monster Energy, Apuseana, Cert Transilvania, Pahumi și Caravana Veseliei.

Podium pentru Sebastian Barbu la Transilvania Rally

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au obținut încâ un podium în acest sezon cu modelul Skoda Fabia R5. Cu 139 de puncte, după șapte etape desfășurate în Campionatul Național de Raliuri, pilotul sibian își păstrează în continuare șansele la un loc în top trei la general.

Programată în perioada 26 – 28 septembrie, etapa de la Cluj a fost penultima etapă a sezonul din Campionatul Național de Raliuri. Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au luat startul la Transilvania Rally cu modelul Skoda Fabia R5 având ca obiectiv încă o clasare pe podium, totul pentru a rămâne în lupta pentru un loc în top 3 și în ierarhia generală.

 

Vineri, în prima zi a raliului, s-au desfășurat doar 3 din cele patru probe speciale, iar la final Sebastian Barbu era pe trei în clasament, diferența față de Simone Tempestini, liderul raliului, fiind de 19 secunde, iar față de Bogdan Marișca, pilotul de pe locul doi, de doar 2,2 secunde. “A fost o zi bună în care nu am făcut greșeli și în care am mers cam în același ritm cu favoriții locali. Mai este însă mult până la final și trebuie să rămânem concentrați”, a spus Sebastian Barbu, după prima zi a Transilvania Rally.

 

Sâmbătă au fost programate restul de 6 probe (90,64 km) și cu excepția specialei a noua, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat fiecare probă în top 3, reușind să și câștige super speciala din jurul Cluj Arena. Din păcate, o problemă tehnică apărută înainte de Power Stage a scos definitiv echipajul sibian din lupta pentru locul secund cu Bogdan Marișca.

 

“Nu aveam șanse la victorie, dar poodiumul de la Cluj este la fel de important ca o victorie pentru mine. Totul a funcționat perfect până când, înainte de Power Stafe, un arculeț de la pedala de accelerație a cedat și am avut o întârziere de 4 minute în punctul de control orar și automat o penalizare de 40 de secunde. Echipa tehnică a găsit o soluție rapid și am putut termina pe 3 ceea ce este foarte important pentru noi. A fost un raliu superb și îi felicit pe organizatori. Mulțumesc familiei, prietenilor, partenerilor și suporterilor noștri care fac aceste lucruri posibile pentru noi”, a continuat Sebastian Barbu.

 

Cu 139 de puncte, după șapte etape desfășurate în Campionatul Național de Raliuri, pilotul sibian își păstrează în continuare șansele la un loc în top trei la general, iar lupta pentru pozițiile finale în clasament se va da în etapa de la Brașov programată pe 18 – 19 octombrie. “Clasamentul se face conform regulii N-2, iar eu am deja două etape fără puncte așa că vom lupta pentru fiecare punct la Brașov. Avem o șansă să terminăm primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5 pe podium la general și ne vom lupta pentru asta până pe ultima probă”, a mai spus Sebastian Barbu.

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Kron-Tour Lufthansa City Center și JIFA.

Două podiumuri pentru brașoveanul Ciprian Daniel Lupu

Două curse în Campionatul Național de Raliuri, doi navigatori, două podiumuri pentru pilotul brașovean Ciprian Daniel Lupu.

 

Transilvania Rally este o competiție cu probe lungi, dificile dar și tehnice. Concursul de la Cluj – Napoca are probe speciale cu segmente de drum înșelătoare, cu zone unde poți să greșești foarte ușor. Proba Beliș este poate cea mai tehnică probă din campionat. Este locul unde poți să câștigi sau poți să pierzi. Pe această probă Ciprian alături de navigatorul său Ștefan Raita, a reușit să-și îmbunătățească timpul cronometrat cu mai bine de un minut față de prima trecere. Proba Dângău este o specială în coborâre lungă  care  solicită sistemele de frânare, de suspensie și de direcție ale mașinii. Cu ajutorul mecanicilor Ciprian a reușit să găsească setările optime pentru suspensia mașinii sale fapt ce i-a adus mai multă stabilitate și siguranță pe timpul cursei.

„Exuberanța lui Ștef mi-a adus un plus de energie. A avut dictări foarte bune, fără ezitări, fără scăpări. În calitate de navigator a reușit să-și îndeplinească foarte bine sarcinile. Am reușit să ne sincronizăm și să parcurgem fiecare probă din ce în ce mai bine. Sunt bucuros și pentru faptul că am reușit să fac setări mult mai bune la suspensia mașinii. Obiectivul meu a fost să termin cursa și am reușit. Șansa…cât de bine se potrivește acest cuvânt cu locul ocupat de noi pe podium! Șansa noastră a fost să nu avem pene de cauciuc, defecțiuni tehnice, ieșiri în decor sau erori în conducere. Podiumul de la Transilvania Rally este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întîmplat în viață, în cel de-al doilea „raliul de casă”. Nu am experiența și nici echipamentul necesar să mă lupt de le egal la egal cu piloții de top. Am făcut o cursă în siguranță, fără erori și am reușit, cu noroc, să urc pentru a doua oară pe podium la un raliu. Nici nu mă gândeam să urc pe podium la Cluj – Napoca. Cine știe când se va mai întâmpla lucrul ăsta? Bucuria este imensă!

 

Mașina mea este mult mai adaptată pentru raliuri decât pentru viteza în coastă. Iar acest aspect mă determină să mă gândesc la un sezon complet în campionat. Mulți mi-au pus la îndoială capacitățile mele fizice de a parcurge proba specială Dângău. Am făcut acest lucru de două ori în aceiași zi alături de Ștef, care nu are o experiență foarte vastă în Campionatul Național de Raliuri și am reușit să ne menținem ecartul. Nu m-am simțit foarte confortabil pe proba de noapte, o altă premieră pentru mine. Proba în sine este foarte frumoasă și deși nu vezi sutele de spectatori parcă îi simți cum te împing cu privirea, cu sufletul, cu aplauze, cu fluier. Raliul de la Cluj a fost cea mai muncită competiție de până acum. Voi încheia sezonul competițional la etapa de viteză în coastă de pe Poiana Brașov, Mulțumesc tuturor celor care cred în mine, în eforturile pe care le fac! Mulțumesc partenerilor, spectatorilor și celor dragi!” ne-a mărturisit Ciprian Daniel Lupu.

 

Ciprian Daniel Lupu este susținut în sezonul competițional 2019 de: PRO X, WSA, Platinium Jobs și Fundația Motivation România. Napoca Rally Academy și H Motorsport îi oferă sprijin din punct de vedere tehnic (asistență tehnică) și sportiv. Partener media: Autostiri.ro. 

Simone Tempestini a câştigat Total Transilvania Rally

S-a tras cortina peste Total Transilvania Rally powered by Ford 2019. A fost un sfârşit de săptămână plin de adrenalină şi distracţie pentru pasionaţii de motorsport din întreaga ţară şi nu numai. Un număr de 90 de echipaje din 6 ţări şi-au disputat supremaţia la ediţia din acest an a Transilvania Rally, etapa a VII-a din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop şi etapă din circuitul internaţional Tour European Rally. După două zile intense de consurs, echipajul clujean Simone Tempestini/Sergiu Itu s-a clasat prima poziţie a clasamentului cu timpul total de 01:01:23,9, fiind urmat pe podium de colegii de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca/Sebastian Itu, la o distanţă de un minut şi 9 secunde. Pe treapta a treia în clasamentul TER au venit belgienii Joachim Wagemans/Francois Geerlandt, în timp ce pe locul trei în ierarhia CNRD s-au clasat Alexandru Piţigoi şi Anton Avram. „Sunt foarte fericit după acest raliu şi mulţumit de rezultat. Din punctul meu de vedere a fost un raliu reuşit. Am trăit emoţii deosebite fiind vorba de etapa de casă şi, evident, îmi pare bine că am reuşit să obţin victoria în faţa publicului clujean. Mulţumesc celor care ne-au susţinut, celor care ne-au urmărit, echipei Napoca Rally Academy şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui raliu”, a declarat Simone Tempestini.

Ediţia din acest an a Transilvania Rally a coincis cu zilele Municipiului Cluj-Napoca. „Mă bucur că am ajuns cu bine la finalul ediţiei din acest an a Transilvania Rally. A fost un raliu cu plusuri şi minusuri. Cu siguranţă ploaia de joi, de la startul festiv, şi problema tehnică cu transmisiunea radio de pe prima probă de vineri au afectat serios raliul nostru. Ne pare şi mai rău că niciuna din aceste probleme nu a fost sub controlul nostru, aşa că eforturile pe care le-am depus în organizare în acest an au fost, parţial, în zadar. Partea plină a paharului a fost latura sportivă, probe foarte spectaculoase, de exemplu speciala Floreşti, pe noapte, cu aproximativ 5.000 de spectatori alături sau SuperSpeciala urmărită la faţa locului de peste 15.000 de oameni. Organizarea unui eveniment de asemenea amploare în Cluj-Napoca te obligă să fii permanent la cel mai înalt nivel. În acelaşi weekend au fost alte evenimente importante în oraş, unul chiar la Sala Polivalentă, trebuie să ne obişuim cu asta şi să reuşim să gestionăm mai bine problemele care, inevitabil, apar. În final vreau să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj, sponsorilor şi partenerilor noştri fără care nu am putea să organizăm un eveniment de o asemenea amploare”, a spus Marco Tempestini, coordonator Napoca Rally Academy, echipa de raliuri organizatoare a Transilvania Rally.      

 

Sponsorii Total Transilvania Rally powered by Ford 2019 au fost: Total, Ford, OMV, BT Leasing, DeLonghi.

Partenerii Total Transilvania Rally powered by Ford 2019 au fost: Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Europa FM, Radio Cluj, Coca-Cola, Bianco Milano, Ursus, Smart HR, CERT Transilvania, OST Cluj, Motivation România, Clujul Pedalează.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu sunt pregătiți să lupte pentru puncte la Transilvania Rally

După șase etape programate în acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu se află pe locul patru în clasamentul general. Echipajul sibian și-a propus să adune cât mai multe puncte pe asfaltul din Transilvania Rally în încercarea de a încheia primul sezon cu Skoda Fabia R5 pe podium la general.

Cu 105,4 puncte după primele șase etape din acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu se află pe locul patru în clasamentul general din Campionatul Național de Raliuri, iar în acest weekend echipajul sibian este pregătit să se lupte pentru un loc pe podium și în Transilvania Rally.

 

“Este un sezon în care am încercat să adunăm cât mai multă experiență cu un model R5, iar faptul că am și câștigat o etapă, Raliul Sibiului, ne motivează și mai mult să încercăm să terminăm sezonul pe podium la general. Am făcut și multe erori, oarecum normale în perioada de acomodare cu noua mașină, dar ultimele două etape sunt cele mai importante și vom încerca să obținem cât mai multe puncte”, a spus Sebastian Barbu.  

 

Transilvania Rally se va desfășura între 26 și 28 septembrie pe specialele de asfalt din jurul orașului Cluj.  În total sunt programate 10 probe speciale cu o lungime de aproape 150 de kilometri. Vineri, în prima zi, sunt programate 4 speciale (57 km în total) cu începere de la ora 16:00, iar sâmbătă restul de 6 probe (90,64 km) cu start de la ora 09:25.

 

“Îmi doresc să avem un parcurs cât mai bun și un ritm care să ne aducă rezultatul pe care ni-l dorim. Sper să fie vreme frumoasă și cât mai mulți spectatori pe marginea probelor speciale. Am intrat pe ultima sută de metri și trebuie să recunosc că a fost un sezon super interesant și vreau să rămână la fel până în ultimul parc de service de anul acesta. Mulțumesc familiei, prietenilor, partenerilor și suporterilor noștri care fac aceste lucruri posibile pentru noi”, a mai adăugat Sebastian Barbu.

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Kron-Tour Lufthansa City Center și JIFA.

Transilvania Rally, o cursă cu miză pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se află în fața unei noi provocări în 2019: Transilvania Rally, penultima etapă a CNRD 2019, ce va avea loc în zilele următoare la Cluj. O rundă de tradiție, pe care Giri și Tudor o cunosc foarte bine și unde au avut tot timpul rezultate interesante.

 

Ediția din 2019 va fi una cu o importanță și mai mare, mai ales în perspectiva duelului foarte strâns pentru titlul de campioni naționali. O scurtă trecere pe câteva din probele speciale ale competiției a fost suficientă pentru Dan pentru a oferi câteva detalii despre traseu și pentru a prefața raliul: „Din ce am văzut până acum, cred că este cel mai dificil raliu de anul acesta pentru mine și Tudor. Am găsit, ca de obicei, probe frumoase, de viteză, unele lungi, cu asfalt perfect, care te îmbie să-ți asumi riscuri. De asemenea, o organizare super până acum. Sunt sigur că fanii vor avea parte de o cursă foarte interesantă, în care lupta va fi foarte strânsă, mai ales că miza este una importantă. Și eu și Tudor suntem pregătiți 100% pentru acest raliu și sperăm să facem ca lupta decisivă pentru titlul național să se dea acasa, la Brașov”.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza contează în sezonul 2019 pe sprijinul următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov, Eximod Pneumatic Expert, Aerotravel.

Transilvania Rally, o nouă provocare pentru Ciprian Daniel Lupu

Ciprian Daniel Lupu, primul pilot în scaun rulant din țară, este pregătit pentru o nouă provocare: Transilvania Rally, etapa a VII-a din Campionatul Național de Raliuri dar și etapă internaţională în TER Tour European Rally 2019.

După debutul din Raliul Sibiului unde Ciprian Daniel Lupu alături de Radu Gurămultă  s-au clasat pe locul III la Clasa Național 12, pilotul brașovean își continuă evoluția în raliuri.

 

„Aștept cu multă bucurie și emoție startul la Transilvania Rally, care pentru mine este „raliul de casă”. Am spus acest lucru pentru că sunt foarte legat afectiv dar și logistic de Napoca Rally Academy, cei cărora le datorez pregătirea mea de pilot profesionist dar și susținerea acestora în competiții. Îmi doream foarte mult să particip la raliul de la Brașov, însă competiția se ține pe macadam, iar pentru moment nu sunt pregătit să fac acest pas. Am reușit în acest sezon competițional să-mi fac debutul în raliuri la Sibiu unde am acumulat o bună experiență. La Raliul Sibiului am parcurs o probă foarte îngustă, oarecum similară la nivel de tehnică și dificultate cu cele de la Cluj. Am urmărit multe clipuri video, am vorbit cu mulți piloți și știu că voi participa la un raliu cu probe foarte înguste, foarte tehnice dar și dificil. După cele două etape de viteză în coastă de la Rânca și Cîmpulung mă simt în formă. Cea mai frumoasă și interesantă probă va fi cea de noapte, o specială aparte și foarte frumoasă. Îmi doresc să termin cu bine acest raliu. Vă aștept pe probe și vă mulțumesc pentru susținere, a declarat pilotul brașovean Ciprian Daniel Lupu.

 

De data aceasta Ciprian îl va avea navigator pe brașoveanul Ștefan Raita, un tânăr a cărui experiență în motorsport este mai mult decât bună. Foarte sigur, mulți dintre pasionații acestui sport îi vor simți lipsa lui Ștef de la transmisiile live care se vor realiza pe timpul concursului, însă au ocazia să susțină efortul acestui echipaj aparte.

 

Dacă sunteți în Cluj-Napoca în 26, 27 sau 28 septembrie, sunteți așteptați cu surprize și noutăți la standul Fundației Motivation România de la eveniment. Aici este prezentată campania #PeBune?, o campanie de conștientizare privind eliberarea locurilor de parcare pentru persoanelor cu dizabilități.

 

„Este un eveniment conex raliului unde așteptăm să participe cât mai multă lume. Noi nu ne dorim astfel de locuri însă avem nevoie de ele!a mai precizat Ciprian.

 

Ciprian Daniel Lupu este susținut în sezonul competițional 2019 de: PRO X, WSA, Platinium Jobs și Fundația Motivation România. Napoca Rally Academy și H Motorsport îi oferă sprijin din punct de vedere tehnic (asistență tehnică) și sportiv. Partener media: Autostiri.ro

Transilvania Rally pune încă o dată Clujul pe harta internaţională a motorsportului

Se anunţă spectacol TOTAL la Transilvania Rally 2019. Cea mai importantă competiţie de motorsport din România, etapă internaţională Tour European Rally şi în acest an, aduce la Cluj-Napoca, în perioada 26-28 septembrie, protagonişti ai motorsportului european. Organizatorii au pregătit 10 probe speciale, cu o lungime totală de aproape 150 de km, o „Super Specială” în inima oraşului, dar şi o mulţime de surprize pentru spectatori.   

Total Transilvania Rally powered by Ford începe joi, 26 septembrie, la ora 19:30, cu o întâlnire cu piloţii şi o sesiune de autografe pe esplanada din faţa stadionului Cluj Arena, ca mai apoi, în aceeaşi locaţie, de la ora 20:30, să aibă loc startul festiv. Cu shakedown-ul programat vineri pe drumul de lângă Floreşti, între orele 9:00 şi 13:30, raliul propriu-zis va debuta pe 27 septembrie, la ora 15:00, când prima maşină de concurs va părăsi parcul de service de la Sala Sporturilor „Horia Demian”. Prima specială, „Căpuşu Mare”, lungă de 25 de km, se va desfăşura pe urcarea de pe fosta probă Dângău, urmată de speciala „Beliş” şi o probă reintrodusă după aproape 10 ani, „Mărişel”, care are loc pe o distanţă de peste 11 km, între localităţile Beliş şi Mărişel. După o oprire în parcul de service, prima zi de concurs se încheie cu deja clasica şi mult aşteptata probă „Floreşti”, cu farmecul ei aparte, pe timp de noapte, sub lumina reflectoarelor, care aduce de fiecare dată mii de fani aproape de campionii lor.

 

A doua zi de concurs va purta maşinile pe 6 probe speciale: o trecere pe „Beliş”, urmată imediat de „Dângău”, care va fi o adevărată provocare pentru sportivi prin prisma celor peste 30 de km cronomeraţi, ca mai apoi prima buclă să se încheie cu o nouă parcurgere a probei „Floreşti”. A doua buclă a zilei programează o nouă trecere pe „Dângău”, care va fi si Power Stage-ul raliului, şi ultima trecere pe proba „Floreşti”, ca mai apoi spectacolul să fie garantat la „Super Speciala” din jurul stadionului Cluj Arena şi a Sălii Polivalente, care debutează sâmbătă, puţin după ora 15:00, cu Rally 2, şi continuă, de la ora 16:18, cu Rally 1, în direct la PRO X. Festivitatea de premiere a Total Transilvania Rally powered by Ford este programată sâmbătă, 28 septembrie, la ora 19:30, la Cluj Arena.

 

Pe toată durata raliului, publicul spectator se poate delecta cu o serie de evenimente conexe motorsportului pe esplanada dintre Cluj Arena şi Sala Polivalentă, inclusiv vor putea trăi experienţe culinare unice în cadrul Food Truck Rally, de joi şi până duminică.

 

În cursul zilei de joi, copiii vor avea parte de jocuri distractive, demonstraţii sportive, concursuri cu premii, toate în cadrul Transilvania Rally Kids, în intervalul orar 16:00 – 19:00. Tot joi, începând cu ora 20:00, vă invităm să vedeţi cum piloţii îşi vor etala abilităţile de bucătari sub îndrumarea lui Chef Adi Hădean în cadrul Cooking Show by De Longhi, iar sâmbătă, de la ora 14:00, doamnele şi domnişoarele pot participa la ineditul şi distractivul “Cros Pe Tocuri” organizat în colaborare cu Clubul Sportiv Atletic Cluj.

 

Sponsorii Total Transilvania Rally powered by Ford 2019 sunt: Total, Ford, BT Leasing, DeLonghi, OMV.

Partenerii Total Transilvania Rally powered by Ford 2019 sunt: Europa FM, Coca-Cola, Bianco Milano, Ursus, Smart HR, CERT Transilvania, OST Cluj, Motivation România, Clujul Pedalează.

Final cu abandon tehnic pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean în Transilvania Rally

A doua etapă a Campionatului Național de Raliuri ”Dunlop” s-a desfășurat la Cluj-Napoca în weekend-ul care a trecut. Transilvania Rally a programat 14 probe speciale rapide, frumoase, cu multe provocări pentru echipaje, care s-au duelat de la egal la egal pentru victorie. Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, raliul era unul așteptat, fiind unul din preferatele echipajului din calendarul 2018.

După ce joi seara au luat parte la prezentarea echipajelor și startul festiv sub privirile a mii de oameni prezenți pentru a vedea mașinile de concurs de aproape, echipajul a participat vineri dimineață la testele oficiale ale raliului, unde lucrurile au decurs foarte bine, ”încălzirea” fiind făcută pentru un raliu dificil.

 

Startul s-a dat vineri, pe una din cele mai lungi probe ale raliului, unde Csongor și Rareș au început progresiv, crescând ritmul și obținând al patrulea timp în clasamentul mașinilor cu tracțiune față. Cu ezitări pe a doua specială din cauza aderenței scăzute, echipajul a decis să forțeze pe ”Tarnița”, o probă lungă, de viteză, care e pe placul celor doi. Cu al doilea timp în clasamentul masinilor cu 2 Roți Motrice și mărindu-și avantajul în clasamentul clasei 7, echipajul pornea pe speciala de noapte cu încredere. Cu un nou timp bun, echipajul încheie prima zi de concurs pe locul 3 în clasamentul 2RM și în fruntea clasei 7: ”Chiar daca am avut ezitări mari pe ”Beliș”, am avut parte de o primă zi bună, cu o evoluție asa cum ne dorim pe ”Tarnița”, acolo unde ne-am simțit excelent. Suntem mulțumiți de clasarea noastră de până acum și de atmosfera din mașina de concurs, iar mâine o să încercăm să fim mai competitivi și să urcăm minim o treaptă în clasamentul mașinilor cu 2 Roți Motrice” a spus Csongor după prima zi de concurs.

 

Sâmbătă dimineața, prima specială a zilei aduce locul secund în clasamentul 2RM pentru echipaj, care ridică ritmul și se simte tot mai bine pe probele rapide de la Cluj. Cu evoluții din ce în ce mai bune, Csongor și Rareș obțin 2 victorii de probă în același clasament și se impun pe fiecare specială în cadrul clasei 7, reușind să iși consolideze locurile din clasament. Din păcate, pe drumul de legătura dintre două probe speciale, clapeta de accelerație a Ford-ului Fiesta R2 cedează și echipajul este nevoit sa abandoneze: ”Este dezamăgitor că am încheiat Transilvania Rally așa. Totul mergea perfect, eram foarte mulțumiți de ritm și de rezultat, dar am fost nevoiți să ne oprim. Un contact din clapeta de accelerație a cedat și astfel nu am mai putut accelera deloc mașina.” a spus Csongor, la finalul raliului.

Privind partea bună a lucrurilor, suntem fericiți că progresăm și că suntem din ce în ce mai rapizi cu Fiesta, mai ales în condițiile dificile de la Cluj, unde probele sunt înșelătoare și rapide, unde orice greșeală te costă. Plecăm de la Transilvania Rally fericiți pe de-o parte, datorită ritmului bun pe care l-am avut, dar triști pe de altă parte, din cauza unui rezultat bun pe care am fost aproape să-l obținem” a încheiat Csongor.

 

Dacă ar fi să completez ceea ce a spus Csongor, aș adăuga că îmi pare rău că nu am mai parcurs ultimele probe ale Transilvania Rally, speciale superbe, pe care ne-am simțit excelent. A fost o plăcere să evoluam aici și suntem motivați să continuăm progresul și la următoarele raliuri. Suntem pe drumul cel bun” a spus Rareș la finalul raliului de la Cluj.

 

După Transilvania Rally, echipajul Sonic Motorsport va lua startul în Raliul Aradului, prima etapă de macadam a sezonului, o suprafață pe care Csongor și Rareș nu au concurat cu Ford-ul Fiesta R2 încă. În perioada următoare, mașina de concurs va fi revizuită, iar o serie de teste vor avea loc pentru a găsi un ritm bun pe macadam la bordul mașinii de concurs.

 

In 2018, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Gother Service si partenerii media RallyMax, We Radio si Observatorul de Covasna.