Tag Archives: stef raita

Două podiumuri pentru brașoveanul Ciprian Daniel Lupu

Două curse în Campionatul Național de Raliuri, doi navigatori, două podiumuri pentru pilotul brașovean Ciprian Daniel Lupu.

 

Transilvania Rally este o competiție cu probe lungi, dificile dar și tehnice. Concursul de la Cluj – Napoca are probe speciale cu segmente de drum înșelătoare, cu zone unde poți să greșești foarte ușor. Proba Beliș este poate cea mai tehnică probă din campionat. Este locul unde poți să câștigi sau poți să pierzi. Pe această probă Ciprian alături de navigatorul său Ștefan Raita, a reușit să-și îmbunătățească timpul cronometrat cu mai bine de un minut față de prima trecere. Proba Dângău este o specială în coborâre lungă  care  solicită sistemele de frânare, de suspensie și de direcție ale mașinii. Cu ajutorul mecanicilor Ciprian a reușit să găsească setările optime pentru suspensia mașinii sale fapt ce i-a adus mai multă stabilitate și siguranță pe timpul cursei.

„Exuberanța lui Ștef mi-a adus un plus de energie. A avut dictări foarte bune, fără ezitări, fără scăpări. În calitate de navigator a reușit să-și îndeplinească foarte bine sarcinile. Am reușit să ne sincronizăm și să parcurgem fiecare probă din ce în ce mai bine. Sunt bucuros și pentru faptul că am reușit să fac setări mult mai bune la suspensia mașinii. Obiectivul meu a fost să termin cursa și am reușit. Șansa…cât de bine se potrivește acest cuvânt cu locul ocupat de noi pe podium! Șansa noastră a fost să nu avem pene de cauciuc, defecțiuni tehnice, ieșiri în decor sau erori în conducere. Podiumul de la Transilvania Rally este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întîmplat în viață, în cel de-al doilea „raliul de casă”. Nu am experiența și nici echipamentul necesar să mă lupt de le egal la egal cu piloții de top. Am făcut o cursă în siguranță, fără erori și am reușit, cu noroc, să urc pentru a doua oară pe podium la un raliu. Nici nu mă gândeam să urc pe podium la Cluj – Napoca. Cine știe când se va mai întâmpla lucrul ăsta? Bucuria este imensă!

 

Mașina mea este mult mai adaptată pentru raliuri decât pentru viteza în coastă. Iar acest aspect mă determină să mă gândesc la un sezon complet în campionat. Mulți mi-au pus la îndoială capacitățile mele fizice de a parcurge proba specială Dângău. Am făcut acest lucru de două ori în aceiași zi alături de Ștef, care nu are o experiență foarte vastă în Campionatul Național de Raliuri și am reușit să ne menținem ecartul. Nu m-am simțit foarte confortabil pe proba de noapte, o altă premieră pentru mine. Proba în sine este foarte frumoasă și deși nu vezi sutele de spectatori parcă îi simți cum te împing cu privirea, cu sufletul, cu aplauze, cu fluier. Raliul de la Cluj a fost cea mai muncită competiție de până acum. Voi încheia sezonul competițional la etapa de viteză în coastă de pe Poiana Brașov, Mulțumesc tuturor celor care cred în mine, în eforturile pe care le fac! Mulțumesc partenerilor, spectatorilor și celor dragi!” ne-a mărturisit Ciprian Daniel Lupu.

 

Ciprian Daniel Lupu este susținut în sezonul competițional 2019 de: PRO X, WSA, Platinium Jobs și Fundația Motivation România. Napoca Rally Academy și H Motorsport îi oferă sprijin din punct de vedere tehnic (asistență tehnică) și sportiv. Partener media: Autostiri.ro.