Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au obținut încâ un podium în acest sezon cu modelul Skoda Fabia R5. Cu 139 de puncte, după șapte etape desfășurate în Campionatul Național de Raliuri, pilotul sibian își păstrează în continuare șansele la un loc în top trei la general.
Programată în perioada 26 – 28 septembrie, etapa de la Cluj a fost penultima etapă a sezonul din Campionatul Național de Raliuri. Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au luat startul la Transilvania Rally cu modelul Skoda Fabia R5 având ca obiectiv încă o clasare pe podium, totul pentru a rămâne în lupta pentru un loc în top 3 și în ierarhia generală.
Vineri, în prima zi a raliului, s-au desfășurat doar 3 din cele patru probe speciale, iar la final Sebastian Barbu era pe trei în clasament, diferența față de Simone Tempestini, liderul raliului, fiind de 19 secunde, iar față de Bogdan Marișca, pilotul de pe locul doi, de doar 2,2 secunde. “A fost o zi bună în care nu am făcut greșeli și în care am mers cam în același ritm cu favoriții locali. Mai este însă mult până la final și trebuie să rămânem concentrați”, a spus Sebastian Barbu, după prima zi a Transilvania Rally.
Sâmbătă au fost programate restul de 6 probe (90,64 km) și cu excepția specialei a noua, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat fiecare probă în top 3, reușind să și câștige super speciala din jurul Cluj Arena. Din păcate, o problemă tehnică apărută înainte de Power Stage a scos definitiv echipajul sibian din lupta pentru locul secund cu Bogdan Marișca.
“Nu aveam șanse la victorie, dar poodiumul de la Cluj este la fel de important ca o victorie pentru mine. Totul a funcționat perfect până când, înainte de Power Stafe, un arculeț de la pedala de accelerație a cedat și am avut o întârziere de 4 minute în punctul de control orar și automat o penalizare de 40 de secunde. Echipa tehnică a găsit o soluție rapid și am putut termina pe 3 ceea ce este foarte important pentru noi. A fost un raliu superb și îi felicit pe organizatori. Mulțumesc familiei, prietenilor, partenerilor și suporterilor noștri care fac aceste lucruri posibile pentru noi”, a continuat Sebastian Barbu.
Cu 139 de puncte, după șapte etape desfășurate în Campionatul Național de Raliuri, pilotul sibian își păstrează în continuare șansele la un loc în top trei la general, iar lupta pentru pozițiile finale în clasament se va da în etapa de la Brașov programată pe 18 – 19 octombrie. “Clasamentul se face conform regulii N-2, iar eu am deja două etape fără puncte așa că vom lupta pentru fiecare punct la Brașov. Avem o șansă să terminăm primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5 pe podium la general și ne vom lupta pentru asta până pe ultima probă”, a mai spus Sebastian Barbu.
Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Kron-Tour Lufthansa City Center și JIFA.