Raliul Perla Harghitei – Documente oficiale


Ajuns la ediția cu numărul 29, Raliul Perla Harghitei se va desfășura în perioada 7-8 mai 2021. Competiția contează ca etapă în Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național de Raliuri pe Asfalt Betano, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano, întreceri derulate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Pentru protagoniștii Campionatului Național de Raliuri Betano 2021, a sosit momentul unui nou dublu examen. Și aceasta pentru că, așa cum ne-a obișuit în ultimii cinci ani, Raliul Perla Harghitei se desfășoară pe asfalt, astfel că va conta și în întrecerea națională pe această suprafață de concurs. Un atu în plus pentru o competiție care s-a impus deja prin spectaculozitate și calitatea organizării, atribute care i-au permis să stabilească an de an recorduri legate de numărul participanților.

 

Pregătirile, în linie dreaptă

Dacă anul trecut participanții au avut parte de o premieră, reprezentată de o întrecere derulată în județele Brașov și Harghita, de această dată se revine la tradiție. Iar competiția se va derula exclusiv în zona din jurul Odorheiului Secuiesc.

 

Pregătirile pentru Raliul Perla Harghitei 2021 au intrat deja în linie dreaptă. Potrivit cutumelor, au fost publicate documentele oficiale ale competiției, incluzând Regulamentul Particular. ”După o pauză care, din pricina condițiilor speciale, a fost mai lungă decât prevedea calendarul inițial, lumea motorsportului așteaptă cu nerăbdare Raliul Perla Harghitei. Iar echipa de organizare este deja conectată 100% la tot ceea ce presupune pregătirea așa cum se cuvine a evenimentului. Ne dorim să oferim, ca de fiecare dată, un eveniment de referință”, a spus Csaba Ferencz, Președinte Club Maxx Racing, organizator al raliului.

 

Pentru a continua: ”Regulile induse de pandemie sunt extrem de stricte. Iar acestea presupun nu doar măsurile speciale de siguranță sanitară, a căror respectare de către toți cei implicați în competiție – oficiali, sportivi, reprezentanți ai echipelor – o vom supraveghea cu cea mai mare seriozitate și responsabilitate. Din păcate, fanii, care obișnuiau să fie rezenți în număr mare în spectaculoasele zone în care se desfășoară întrecerea, vor urmări disputa sportivă de la distanță. Este cu atât mai de aplaudat demersul FRAS de a transmite imagini live atât prin intermediul rețelelor sociale, cât și la televiziune”.

 

Pentru ediția 2021 s-a mers pe rețeta clasică, una care a asigurat succesul amintit la edițiile precedente. Shakedownul se va derula în aceeași locație, la Forțeni, în același sens de mers folosit și la ediția din 2019. În ceea ce privește traseul organizatorii au pregătit un traseu cu o lungime totală de 398, 55 km, din care 112, 60 km distanța de parcurs a probelor de clasament. Sunt în total 12 ”speciale”,  din care 6 distincte.

 

Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piața Marton Aron, joi 6 mai, începând cu ora 20:00. Vineri, după Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 15:00. Configurația raliului Perla Harghitei este una variată, având în componență atât probe de viteză, cât și probe extrem de tehnice. De această dată, în prima zi sunt programate trei probe speciale, Liban și Bucin I și II. De notat că se schimbă sensul de parcurgere, iar proba Bucin a fost împărțită în două segmente cronometrate.

 

Sîmbătă se vor parcurge de trei ori probele Lueta, Crăciunel și Mărtiniș. Cea din urmă, la trecerea de final, va reprezenta și Power Stage, speciala care le oferă primilor clasați puncte suplimentare. După o competiție intensă, cele mai bune echipaje vor fi premiate în cadrul festivității organizate pe scena din Piața Marton Aron.

 

Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, Primăria Odorheiu Secuiesc, Primăria Lueta, Primăria Ocland, Primăria Mărtiniș. Sponsor Principal: Perla Harghitei, Parteneri: Amigo&Intercost , Septimia Hotels&Spa Resort, Magdolna Impex srl, Eurato SA, Color Metal, Tendixx.com, Mastertent, DJST Harghita, Visitharghita.com, Toyota prin Eurocar Trading,Viking srl, Brother, Kero Bike, Service Center. Nu în ultimul rând, competiția se derulează cu sprijinul Poliției Județului Harghita și al Municipiului Odorheiu Secuiesc, al Poliției Locale Odorheiu Secuiesc, al  I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanță Harghita și Jandarmeria Harghita.

 

Pentru mai multe informații legate de această competiție, accesați www.raliulharghitei.ro

 

Cerere_inscriere_echipa

Cerere_inscriere_echipaj

Chestionar_COVID-19

Declaratie_invitat_Shakedown

Itinerary

Formular_acreditare_media

Plan_orar

Regulament_Particular_HR_2021

Comentarii

comentarii