Titi Aur despre a 50-a ediție a Raliului Brașovului

Raliul Brașovului își va desfășura în 26-27 martie 2021 cea de-a cincizecea ediție. Titi Aur, unul dintre cei mai prolifici piloți din istoria Campionatului Național de Raliuri, deține recordul de 6 victorii la Brașov, la egalitate cu Simone Tempestini. Titi Aur a stat de vorbă cu organizatorii Tess Rally Brașov powered by Pro-X despre cel care este unul dintre cele mai apreciate evenimente automobilistice românești.

Cum a fost prima ta victorie la Brașov?

În primul rând, vreau să menționez că Raliul Brașovului a fost prima etapă de campionat la care am participat. Asta se întâmplă în ’86. Prima victorie a venit în ’96, cu Toyota, după ce cu un an înainte participasem cu Audi dar am avut niște probleme la transmisie. Ca orice victorie, nu putea fi decât o mare bucurie, mai ales că Raliul Brașovului a însemnat și înseamnă pentru toată lumea automobilistică un eveniment foarte special. Mai mult, pentru mine reprezenta raliul în care debutasem cu zece ani în urmă.

Acesta era începutul unei serii de șase victorii consecutive la Brașov. Cum a fost ultima dată când ai câștigat Raliul Brașovului?

Fiecare victorie are întâmplările sale, peripețiile sale și, bineînțeles, bucuria de la final. Îmi aduc aminte că la una dintre ultimele victorii, în 2001 sau 2002, am fost la luptă destul de strânsă cu Bogdan Marisca. Bogdan a abandonat pe Valea Cetății iar eu am ajuns la sosirea ultimei probe speciale de la Râșnov cu pană pe față, cu janta spartă și cu aripa ruptă la Seatul Cordoba WRC. Nu avusesem un avans destul de mare ca să stau confortabil și am așteptat stresat să văd la cât timp ajunge Bogdan. El a sărit afară într-un viraj de pe coborâre, însă nu știam cât timp am pierdut față de ceilalți. Asta a fost una dintre ultimele victorii de la Brașov.

Raliul Brașovului este recunoscut pentru vremea capricioasă, impredictibilă, ce deseori joacă un rol important în desfășurare. Ți-au fost vreodată date peste cap planurile din acest motiv?

Au fost date peste cap pentru alții, care nu au înțeles un lucru: și dacă se va ține în iunie, Raliul Brașovului va rămâne tot “raliul zăpezii”. Iar dacă nu se organizează la timp, este posibil să dea agricultură peste cap, să ajungă să ningă prin iunie. Îmi aduc aminte că într-un an, în lunea din săptămâna raliului, eram încă la Bârlad și vorbeam la telefon cu Victor Băldescu, Dumnezeu să-l odihnească, care era la Brașov. El îmi spunea cât de cald este acolo, că folosește aerul condiționat în mașină, dar eu mi-am luat la mine, totuși, cauciucurile de zăpadă. Pe la mijlocul săptămânii a început “să ne strângă un pic”, în ziua următoare și mai tare, iar în noaptea raliului a venit zăpada. A doua zi, am pus cauciucurile de zăpadă și am urcat în Poiana Mică, de unde urma să luăm startul pe Valea Cetății la vale. Atunci, a venit la mine un grup destul de mare, din care făceau parte Victor, Mihai Leu, Dodo Toma, cerându-mi să semnez anularea probei la vale. Aveam avantajul cauciucurilor, deși nu eram singurul, dar le-am spus că nu pot semna ca la raliul zăpezii să se anuleze o proba din cauză că este zăpadă.

A mai fost un an în care a fost zăpadă mare, anulându-se din acest motiv o buclă pe Poiană și Râșnov. Eu și cu Silviu (nr. Moraru, copilotul lui Titi Aur din acea perioadă) eram cei mai vocali să nu se anuleze, deși aveam un avans confortabil și câștigăm direct dacă se anula. Dar eram supărați că ni se anulează plăcerea de a ne da pe zăpadă. Pentru mine, schimbarea vremii a fost întotdeauna o mare bucurie. Am prins odată o ploaie torențială pe Babarunca, cu Toyota, și m-am bucurat foarte mult. Tot cu Toyota, în ’96, a fost zăpadă foarte multă și iarăși mi-a plăcut foarte mult. De fiecare dată, alternanța zăpadă, gheață, ploaie, a însemnat pentru mine vreme bună de raliu. Cel mai rău a fost cu asfaltul bun și uscat.

Asta urmă să fie următoarea întrebare, dacă preferi asfalt uscat, ploaie sau zăpadă.

În niciun caz asfaltul ăsta nou, ca pista de circuit. Mi-a plăcut mai mult asfaltul ăla mai denivelat, mai peticit, cu intrat pe interioare, cu ploaie, cu mâzgă, cu orice dar nu cu aderența foarte bună.

Care dintre victoriile tale la Brașov a fost cel mai greu de obținut?

Cred că cel mai greu de obținut a fost victoria de la primul meu raliu cu Seatul Cordoba. Această mașină avea o ținută de drum impecabilă iar eu am mers într-o neștiință permanentă. Abia după raliu am reușit să mă mai acomodez cu mașina, deși niciodată nu am fost acomodat maxim cu Seatul. Așadar, în acea etapă am dus lupta cea mai strânsă cu Mihai Leu și cu Heinz Gollner, iar victoria a fost cam la noroc. Chiar dacă am câștigat multe probe speciale, toate au fost la limită. Aveam și frica de a nu strica o mașină de 480 de mii de mărci, din care eu plătisem până atunci doar 200 de mii.

Care este proba specială care ți-a plăcut cel mai mult la Brașov?

În niciun caz Poiana. Nu am fost niciodată un fan al Poienii, nici la deal și nici la vale. Mi-a plăcut Valea Cetății în ambele sensuri, mi-au plăcut și celelalte probe, și mi-a plăcut, de fiecare dată, Babarunca pe aderență scăzută.

Cine crezi că va câștiga a 50-a ediție a raliului?

Este ușor dar greu de dat un pronostic. Simone Tempestini este deocamdată de nebătut, atâta vreme cât Norbert Maior nu se urcă într-o mașină comparabilă, un R5. Când Norbert va face trecerea la o mașină “mare”, va fi o lupta strânsă. Va fi un Norbert foarte talentat versus un Simone talentat și experimentat. Însă Norbert ar veni cu nebunia dată de tinerețe și talent. Bineînțeles că în spate vor sta cei doi cotoi bătrâni, Giri și Bogdan Marisca. Vor fi foarte aproape, ambii fiind foarte rapizi, mai ales în locurile foarte cunoscute. Putem spune că amândoi sunt acasă, la Brașov. Giri vine cu motivația suplimentară că “sunt la mine acasă, va mănânc”. Așa gândește, așa se comportă și îi și reușește de multe ori. Dar cât timp Norbert nu va schimbă mașina, cred că Simone va domina. Eu personal, îi recomand lui Norbert să mai stea un an cu o mașina “mică”, să fie obligat să fie cu accelerația la fund, pentru viitorul lui, pe care eu îl prevăd glorios.

Programul Tess Rally Brașov powered by Pro-X

Joi, 25 Martie 2021

14:00              Shakedown (Crizbav – Dumbrăvița)

19:30              Festivitatea de premiere a Campionatului Național de Raliuri 2020

19:30              Start festiv (Piața Sfatului Brașov)

Vineri, 26 Martie 2021

12:00             Start raliu (Coresi Shopping Resort)

13:18             PS 1 – Făgăraș 1

13:36             PS 2 – Șoarș 1

14:11             Regrupare și service îndepărtat (Cetatea Făgăraș)

16:04             PS 3 – Făgăraș 2

16:22             PS 4 – Șoarș 2

19:15             PS 5 – Brașov (Noapte)

21:20             Sosire ziua întâi (Piața Sfatului Brașov)

Sâmbătă, 27 Martie 2021

10:00              Start ziua a doua (Piața Sfatului Brașov)

11:08              PS 6 – Babarunca

11:48              Regrupare și service îndepărtat (Muntele Roșu)

13:41              PS 7 – Muntele Roșu

16:19              PS 8 – Poiana Brașov (Power Stage)

16:30              Sosire festivă (Livada Poștei Brașov)

20:00              Festivitatea de premiere (Piața Sfatului Brașov)

Tess Tess Rally Brașov powered by Pro-X este organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilsim Sportiv și se desfășoară cu sprijinul:

TESS, distribuitor autorizat al mărcilor Volkswagen și Audi, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert și Pro –X în calitate de parteneri principali.

TELL Security Sistem, BOB Motorsport, Brintex, Zizin, Cylon Motorsport, Omniasig, Auto Chelu sunt parteneri oficiali.

Infinity Trophy, MEDECOM Brașov, Silnef Security, Comprest sunt parteneri ai evenimentului.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este găzduit de Coresi Shoppng Resort, Hotel Ambient, Universitatea Brașov – Aula Universității.

Tess Rally Brașov powered by Pro-X este susținut de Consiliul Judetean Brașov, Consiliul Local și Primăria Brașov, de Consiliul Local și Primăria Făgăraș, Consiliul Local și Primăria Măneciu, Primăria Dumbrăvița, Primăria Crizbav.

Desfășurarea Tess Rally Brașov powered by Pro-X va fi supravegheată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, de IJJ Prahova, IJ de Poliție Brașov și Prahova, ISU Prahova și ISU Brașov, Crucea Roșie Brașov.

Parteneri media: autorally.ro, raliulbrasovului.ro, Rock FM, Biz Brașov, autostiri.ro, newsbv.ro, RallyMax, Zile și Nopți, Radio Făgăraș.