Category Archives: Tess Rally Brasov

Tess Rally, distracție acasă pentru Giri și Tudor

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza vor încheia sezonul competițional 2019, vineri și sâmbătă, acasă, la Brașov, odată cu o nouă ediție a Tess Rally. Mulți ani cursă inagurală a sezonului, etapa brașoveană va încheia un an interesant pentru Giri și Tudor, în care au fost mereu pe podium, dar și care putea fi mai bun dacă nu era abandonul tehnic de la Cluj. Cei doi echipieri Škoda România Motorsport vor da totul pentru a-și asigura un loc pe podium în 2019, dar și pentru a-i bucura pe numeroșii lor fani. După o sesiune de recunoașteri pe probele de macadam de la Tess Rally 2019, Dan Gîrtofan a oferit câteva declarații la cald. „Am apucat să facem recunoașteri doar pe două probe: Glejărie și Holbav. Mi-au plăcut foarte mult ambele. Sunt probe tehnice, cu o suprafață de rulare care se prezintă în condiții bune, nu de viteză, care vor solicita la maximum îndemânarea concurenților. Proba Glejărie o cunosc bine pentru că este unul din traseele mele preferate de plimbat cu bicicleta. Mă voi bucura foarte mult să merg pe ea. Holbav este și ea o specială interesantă, cu treceri și prin zone populate, dar cu un traseu frumos. Bineînțeles că sunt și multe capcane, dar care vor face raliul și mai atractiv. Așteptăm cât mai multă lume pe probe pentru că vor avea cu siguranță un spectacol frumos”, a spus Dan Gîrtofan.

Giri a mai adăugat: „Totul este pregătit, mașina e ok, băieții din echipa tehnică sunt gata să rezolve orice problemă, iar eu și Tudor suntem concentrați să oferim fanilor o evoluție solidă, cu un rezultat bun la final, dar în același timp să ne și distrăm. Este raliul nostru de casă și trebuie să fim la înălțime”.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza contează în sezonul 2019 pe sprijinul următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov, Eximod Pneumatic Expert, Aerotravel.

Alex Filip este pregătit pentru cel de-al treilea sezon consecutiv în Campionatul European de Raliuri

Cu o serie de parteneri care au susținut echipajul pe termen lung, Alex Filip și Bogdan Iancu vor lua startul și în 2016 în Campionatul European de Raliuri. Echipajul român va concura în premieră cu modelul Renault Clio R3T. Pentru Alex Filip și Bogdan Iancu sezonul 2015 s-a terminat cu o clasare în top 10 în clasamentul general la categoria 2WD în Campionatul European de Raliuri, fiind pentru a doua oară consecutiv cel mai bine clasat echipaj român din ERC. Obiectivele sunt la fel de ambițioase și în 2016, mai ales că Alex Filip va pilota acum noul model Renault Clio R3T.

 

Am așteptat cu nerăbdare momentul în care vom putea aborda etapele din Campionatul European de Raliuri cu noul model al celor de la Renault și cred că vom putea să ne îmbunătățim performanțele de până acum”, a spus Alex Filip. În cel de-al treilea sezon din ERC, Alex Filip și Bogdan Iancu sunt susținuți de partenerii tradiționali care au decis să continue implicarea în lumea sporturilor cu motor. “Participarea noastră în Campionatul European este posbilă doar datorită partenerilor noștri care au avut încredere în noi și cu care am dezvoltat o colaborare pe termen lung. Sunt mândru că avem alături de noi companii multinaționale precum Orange, de 11 ani, Michelin, de 8 ani, Renault, de 5 ani, BCR de 5 ani, Mobil 1 prin Star Lubricants, de 5 ani, și Rombat, pentru al doilea an consecutiv deja. Le mulțumesc tutuor că au în continuare încredere în noi și abia aștept să luăm startul la primul raliu”, a continuat Alex Filip.

A Filip 003

Programul din acest sezon include o participare de minimum trei etape în Campionatul European de Raliuri, pe listă fiind evenimentele din Grecia, Polonia, Cehia sau Cipru, și pe plan local la evenimentul internațional Sibiu Rally Challenge. “Împreună cu Alex vom merge la unele dintre cele mai spectaculoase etape din ERC și îmi doresc să ne clasăm din nou în top 10 la categoria 2WD și să fim pentru al treilea an consecutiv cel mai bine clasat echipaj român din competiția europeană”, a spus și Bogdan Iancu, copilotul echipajului. Etapa din Grecia este programată în perioada 6 – 8 mai și este una în care Alex Filip și Bogdan Iancu au urcat pe podium.

 

Avem amintiri frumoase din Grecia și vrem să urcăm din nou pe podium în acest raliu. Sezonul de raliuri începe în luna mai pentru noi și apoi ne vom face strategia pas cu pas”, a spus Alex Filip. Campionatul European de Raliuri nu reprezintă singura provocare pentru Alex Filip. În 2016 el va participa și la competiții de alergare, ciclism, duatlon și triatlon, iar pe 30 iulie va concura la primul său concurs internațional de triatlon – IronMan 70.3 Budapesta.

 

Va fi un sezon plin din toate punctele de vedere pe care-l voi savura la maximum indiferent că voi fi în masina de curse, pe bicicletă, în apă sau în alergare. La fiecare competiție voi face tot posibilul pentru a obține cel mai bun rezultat. Aștept cu nerăbdare prima mea participare la o competiție internationala de tip IronMan și sper să ajung zâmbind la sosire”, a mai adăugat Alex Filip, a cărui performanță fizică va fi monitorizată de Polar V800 și care începând din acest sezon va fi susținut pe partea de nutriție și suplimente alimentare necesare efortului fizic de partenerii Isostar și Gerble, prin nutrivita.ro.

Interviu cu Marco Tempestini inainte de Raliul Sibiului 2016

Marco Tempestini a acordat organizatorilor Raliului Sibiului 2016 un amplu interviu, după încheierea primei etape a Campionatului Național de Raliuri, desfășurate de la Brașov, între 25-27 Martie 2016, pe care îl regăsiți mai jos.

 

 

Ești mândru de Simone și victoria lui? Locul 1 la prima etapă din Campionatul Național de Raliuri.

–           Orice tată este mândru de copilul lui și dacă este cel mai bun și dacă nu e cel mai bun, dar da, sunt mândru de el. Victoria lui Simone în campionatul românesc, cu tot respectul față de toți ceilalți competitori, victoria nu este ceva ce ne face particulari fericiți, adică nu mi se pare ca este consecventă. Ritmul lui, antrenamentele lui, kilometrii pe care îi face sunt de altă ligă. Îi respect concurenții lui, dar trebuie să-l felicităm pe Giri pentru ritmul pe care l-a avut la raliul lui de acasă. Clar Simone a fost încurcat pe întoarcerea de la Cheia cu probleme la mașină și acolo a pierdut zeci de secunde bune, dar oricum, Giri tot a fost foarte rapid și cu antrenamentele și experiența pe care o are. Înseamnă că a mers foarte bine și noi suntem mândri și fericiți că a câștigat Simone. Cred că reflectoarele pentru această etapă ar trebui să meargă mai mult pe Giri decât pe Simone. Repet, cu respect față de ceilalți, să câștige Simone e cam normal. Giri să fie atât de aproape de Simone înseamnă că a avut o prestație foarte bună.

 

 

De ce nu ai fost prezent la start, de ce nu ai participat? Că alături de Simone ai fost oricum.

–           Anul acesta, Napoca Rally Academy a decis să se bazeze mai mult pe juniorii clubului, căci baza echipei sunt Simone, Florinel și Norbert. Eu și Bogdan vom face câteva etape selecționate, nu vom avea un program complet. Asta pentru că suntem siguri că echipa poate să îndeplinească obiectivele noastre și ale partenerilor noștri, să câștige campionatul și bazându-ne pe juniorii noștri. Asta este ce ne-am dorit demult, să aibe un viitor și să ne putem detașa înce-încet. Eu am o vârstă, îmi place să concurez și să fiu în mașina de curse, dar nu mai vreau să simt presiune, vreau să fie doar distracție. Acum asta se poate și mai mult. Eu trebuie să fiu lângă Simone. Anul ăsta și anul viitor sunt foarte importanți pentru cariera lui și implicit pentru Napoca Rally Academy și asta îmi consumă foarte mult timp. Am închis contractul să fie prezent în tot campionatul Italiei. Sunt 8 etape și dacă ajung acolo doar vineri tot sunt zile în care lipsesc de la birou, în care am multe chestii de făcut. Așa sigur nu pot să fiu la start cum poate mi-aș dori, dar am alte priorități în acest moment. Din acest motiv nu am participat la Brașov, însă și organizatorul a fost de acord să fiu for lighter. Nu voi fi la start nici la Sibiu, prima etapă pe care o voi bifa în campionatul românesc va fi Arad. Toată lumea știe că îmi place mai mult macadam și sigur voi fi prezent și la Iași. Rămâne de văzut la care alt raliu voi participa.

 

 

Să înțeleg că Arad este etapa ta preferată?

–           Arad nu este singura etapă preferată, dar sigur rămâne una din cele preferate. Pentru mine, Arad, Harghita și Iași sunt cele 3 etape care îmi plac mai mult, desigur, pe macadam. Dintre toate, la Arad m-am simțit cel mai bine iar din acest motiv voi participa acolo, pentru că așa cum am mai spus, anul acesta vreau, în primul rând, să mă simt bine, să mă distrez.

 

 

Ce amintiri te leagă de etapa de raliu de la Sibiu?

–           Sibiu pentru mine, la fel probabil ca și pentru ceilalți concurenți din campionatul României, este tot legat de macadam, raliul cel mai dur și mai incredibil în care se întamplă de toate, și clar a fost un raliu care mi-a fost tot timpul drag. Versiunea de asfalt de anul trecut, în afară de mare tam-tam care s-a făcut pe Transfăgărășan, care este un drum interesant pe care e bine să mergi cu mașini de coastă, mașini extreme, proba de raliu, nu mi-a plăcut în mod deosebit, este cam ușoară, multe ace în urcare, dar și în coborâre. Mai frumos ar fi dacă s-ar fi folosit drumul de legatură, până la Transfăgărășan, până la cabine, acolo era un drum mult mai de raliu. Dar Sibiul are un farmec particular, cu piatră cubică în Piața Mare, Păltiniș noaptea. A fost foarte plăcut. Acum avem o nouă echipă de organizatori, o să vedem ce se va întâmpla și bineînțeles că parcul de service va fi tot în Piața Mare. Probabil că SuperSpeciala va fi tot pe bulevard, acolo unde sibienii sunt obișnuiți să vadă spectacolul Redbull cu motociclete, așa că noi nu vom construi ce construiesc ei pentru acest eveniment, dar va fi interesant. Păltiniș va fi noaptea și am înțeles că vor fi probe noi foarte interesante. Suntem curioși și vom vedea cum va fi Sibiu. Este un oraș interesant și cu multe așteptări pe motorsport. 

 

 

Sibiu este etapa comună cu Bulgaria, este o premieră pentru noi. Ce părere ai de acest lucru?

–           Faptul că vin bulgarii la noi, să alerge, este foarte interesant și un pas mare înainte. Mi-ar plăcea să fie un pas înainte mai puțin legat de relația strânsă dintre Federație cu Federația din Bulgaria, pentru că cea din Bulgaria este recunoscută la FIA la fel de mult cum este și ACR și sunt foarte interesat să înteleg cum au putut să facă etape comune când campionatul FRAS nu este recunoscut FIA. Probabil Sibiu este tot recunoscut ca raliu internațional pentru că dacă nu, nu ar fi așa, ar fi pentru România – Bulgaria. Pentru că vom fi împreună cu Bulgaria este foarte ok și ar fi super ca Norris, împreună cu toată conducerea, să reușească ce nu a reușit conducerea veche. Să treacă peste orgolii, să se pună la o masă cu ACR și, dacă ACR nu mai are raliuri are însă putere la FIA, să se găsească o soluție pentru ca CNR să intre, cu adevărat, în inima motorsportului din Europa, pentru că în acest moment nu este. Relația strânsă cu bulgarii nu ne aduce în FIA, dar trebuie să fie înțeles. Așa este foarte pozitiv că vin bulgarii aici, dar ar fi foarte foarte frumos să rezolvăm problema și să avem și noi putere sportivă din delegat și dacă bulgarii ne promit că ne vor băga la FIA, asta au promis și francezii cu Mazilu, acum fac bulgarii cu Măgeanu. Din păcate, dacă nu rezolvăm problema cu ACR, asta va fi, din păcate.

 Foto

Anul trecut ai fost la etapa de rally-raid. Te gândești, în viitorul apropiat, să te reorientezi în motorsport, să fie altceva decât CNR?

–           Rally-raidul rămâne una din pasiune mele. Cum am mai zis, mie îmi place macadamul iar rally-raidul este un raliu mare de macadam cu mașini mai înalte și mai lente, dar și cu un traseu un pic mai rupt. Așa sigur mă voi urca și în viitor în mașini de rally-raid, chiar trebuia să particip la Baja 500 București, dar nu sunt foarte sigur pe sponsori, însă rămâne de văzut. Mai mult încă am deschidere către Dakar, am participat de două ori, nu am ajuns la sosire, însă cu siguranță mă voi reîntoarce acolo. CNR este raliul de acasă, este în sufletul meu dar sigur, nici în rally-raid nu voi avea o participare completă pentru că am mai zis, deocamdată timpul îl dedic lui Simone. Însă rămâne de văzut ce va fi.

 

 

Ce-ți lipsește în momentul de față?

–           Cel mai mult îmi lipsesc câteva ore pe zi libere, asta mă deranjează cel mai mult. În rest, îmi lipsește liniștea, dar este tot legat de acele ore libere, însă în rest sunt fericit de tot ce am și de tot ce pot să realizez.

 

Pe cine consideră Simone adversar de luat în România? Mă refer, desigur, la campionatul din România.

–           Simone îi consideră pe toți adversarii de luat în seamă, și nu doar în România, nu subevaleuază pe nimeni. Pentru el, cel mai important program de anul asta este Junior WRC și acolo lupta se va da între el, slovacul Martin Koci, care anul trecut a fost la Arad, și Ole Christian Veiby, care anul trecut a terminat pe doi. Cei trei vor fi protagoniști în wrc și va fi o luptă foarte strânsă între ei. Ei sunt adversarii cei mai importanți din acest sezon, dar Simone a considerat întodeauna, toți adversarii lui cei mai importanți și nu consideră niciodată că pleacă de la o poziție în care el va câștiga. De multe ori această abordare a lui îl determină să câștige aproape toate superspecialele, pentru că el vrea să fie sigur și să-și demonstreze lui ce poate să facă.

 

 

Ce lipsește Campionatului Național din România?

–           Cea mai mare lipsă în CNR este afiliera la FIA, adică să fim recunoscuți la FIA, să poată să vină orice pilot străin, fără nicio problemă, pentru că în acest moment este clar, vin piloți, dar nu este pe față, nu este corect, ar fi un mare pas înainte. Ar trebui investiți mai multi bani în CNR, niște sponsori puternici, însă asta este o problema în toată Europa, nu doar în România, mai mult decât atât, piloții din România sunt limitați financiar. Dar în acest moment noi, televiziunile și în presa din România promovează acest sport mai mult decât orice altă țară, deci suntem superiori, suntem mult peste tot ce e în lume. CNR este cea mai înaltă expresie de motorsport din România fiindcă doar acum au început să apară circuit. În altă țară sunt sute de circuite. Ar fi frumos să avem și Rally 2, cu mașini monomarcă, cu mașini ieftine, să fie ușor ca în Italia, Franța, unde sunt 150 mașini la start, unde sunt foarte mulți pasionați cu mașini mai mici. Acesta este viitorul.

Podium complet pentru Hankook la Tess Rally 2016

La fel ca in fiecare an, Tess Rally Pro-X 2016 a reprezentat o provocare pentru echipajele care au luat startul pe probele speciale din jurul Brasovului, vremea schimbatoare facand ca decizia alegerii anvelopelor de concurs sa fie una dificila si la startul acestui sezon competitional. Supranumit “Monte-Carlo de Romania”, Raliul Brasovului a programat un total de opt probe special cronometrate, impartite in doua zile de concurs.

 

Daca la recunoasteri a predominat ninsoarea, pe parcursul celor doua zile de concurs vremea a fost extrem de schimbatoare, motiv pentru care pilotii au fost mereu supusi unei presiuni din prisma alegerii anvelopelor potrivite. Cu o prima zi in care suprafata a variat de la ud la umed si la uscat, ziua secunda de concurs a adus din nou ninsoarea pe probele speciale, astfel incat anvelopele de iarna au devenit o optiune, facand decizia alegerii una dificila pentru echipaje.

 

In acest sens, Bucur Tuning, importatorul si distribuitorul autorizat al anvelopelor Hankook Competition in Romania, a pus la dispozitia concurentilor o gama variata de anvelope, conforme cu noile reglementari ale Campionatului National de Raliuri 2016.

 

La startul competitiei brasovene s-au numarat 17 echipaje care au folosit anvelope Hankook, printre acestia numarandu-se si cele clasate pe primele trei locuri in clasamentul general: Simone Tempestini – Marc Banca, Dan Girtofan – Tudor Marza si Bogdan Marisca – Carmen Poenaru, dar si ocupantii pozitiei secunde la clasa 3, Rares Tomita – Levente Csegzy, echipajul format de Sorin Badea si Botond Csomortani (locul 5 in clasamentul general) si echipajele clasate pe locul 1, respectiv 3 la clasa 9/Cupa Suzuki: Csongor Szabo – Robert Maior si Radu Necula – Adrian Temes. Astfel, anvelopele Hankook si-au dovedit adaptabilitatea in conditii dificile si variate, oferind echipajelor un plus de aderenta si competivitate pe uscat, ud sau chiar si in conditii de iarna.  

 

Calin Bucur, managerul Bucur Tuning Sibiu, s-a declarat multumit de feedback-ul primit din partea concurentilor ce utilizeaza anvelope Hankook: “Am fost placut impresionat de parerile venite din partea pilotilor care utilizeaza anvelope Hankook Competition, stiind conditiile meteo de la Brasov care dau mari batai de cap concurentilor cu privire la alegerea cauciucurilor”.

 

Dan Girtofan, ocupantul pozitiei secunde in clasamentul general declara: “Anvelopele Hankook au functionat bine, sunt constante atat pe suprafetele uscate cat si pe cele umede. In cele doua zile de concurs am folosit numai soft-uri, duminica le-am taiat un pic iesirile pe exterior”.

Tess Rally 2016 - Hankook 001

Ocupantul locului secund la finalul raliului, Rares Tomita utilizeaza anvelope Hankook de 3 sezoane, experimentand multiple combinatii de anvelope in conditiile variate de la Brasov: “Folosesc anvelopele Hankook de 3 ani si am fost intotdeauna multumit de cum se comporta. Noua configuratie pentru anvelopele de asfalt mi-a placut si mai mult ca cea veche si abia astept etapa de la Sibiu sa ma bucur din nou de pilotajul pe aceste anvelope. Sambata am ales 4 slickuri soft si acestea s-au comportat mai bine decat ma asteptam. Duminica am facut o alegere ciudata, am pus doua slickuri soft si doua anvelope Monte Carlo in X. Cu toate ca a fost putin ciudat la inceput, mi-a facut placere sa pilotez in aceste conditii.”

 

Csongor Szabo, castigatorul clasei 9 si al Cupei Suzuki: “Hankook-urile au fost superbe la Brasov si ne-au ajutat sa ne indeplinim obiectivul, acela de a castiga clasa 9 si Swift Sport Cup. Sunt incantat de anvelope si am simtit constant controlul pe orice suprafata la Tess Rally”.  

 

Urmatoarea etapa programata in Campionatul National de Raliuri “Dunlop” este Raliul Sibiului, competitie ce se va desfasura pe asfalt pe drumurile din judetul Sibiu si judetul Alba, inclusiv pe o sectiune din Transalpina.

Raliul Brasovului s-a terminat; de-acum vine, cu adevarat, primavara!

Prima etapa a Campionatului National de Raliuri, organizata la finalul saptamanii trecute, la Brasov, s-a incheiat, asa cum de altfel a si inceput, intr-o nota de implinire si nedisimulata bucurie.

premiere

Pro-X multumeste organizatorilor, in special d-lui Bela Stoica, celorlalti parteneri principali: Tess Brasov, Mobil 1 si Coresi Shopping Resort, sportivilor si echipelor care i-au sustinut si, nu in ultimul rand, spectatorilor care, prin prezenta si atitudinea lor au facut din acest eveniment o adevarata sarbatoare a motorsportului romanesc.

 

Dan Daniliuc, Manager General Pro-X: Acest moment a marcat pentru noi o premiera: a fost prima competitie majora, la care Pro-X a participat, in mod activ, ca partener oficial. O facem din pasiune pentru sport, pentru performanta, pentru cei ce iubesc acest sport (si nu sunt putini). Ne-am straduit sa ne ridicam la nivelul impus de un astfel de eveniment si sunt convins ca am reusit.

 

Tess Rally 45 Pro-X a inceput la putine grade, s-a desfasurat in conditii bune, insa, evident nu se va incheia curand. Povestile si imaginile cu si despre acest raliu vor exista multi ani, de-acum incolo.  

Victorie la clasa 3 si alte doua clasari pe podium pentru echipajele BCR Rally Team

Raliul Brasovului a fost o cursa dificila pentru membri BCR Rally Team, atat din cauza vremii capricioase cat si din cauza problemelor tehnice aparute pe parcurs. Toate cele cinci echipaje au luat startul cu sanse reale la victoria clasei insa doar cativa dintre echipieri au fost feriti de ghinion. Echipajul vicecampion din 2015, Gergo Szabo/ Karoly Borbely a concurat pentru prima oara la volanul noului Citroen DS3 R5 dar au fost nevoiti sa se opreasca inainte de final. “O neconcordanta intre programul standard pentru benzina si combustibilul de la pompa ne-a obligat sa ne oprim. A fost un test util, o acomodare cu DS3 R5-ul dar din pacate nu am adus puncte pentru echipa. Ii felicitam pe colegi si le multumim sponsorilor BCR, BCR Leasing, OMNIASIG Vienna Insurance Group, Telekom, Energobit si Mol. Ne vedem la Sibiu unde speram sa ducem lupta pana la final” a declarat Karoly Borbely.

    kelt

 

Pentru Edwin Keleti, cursa de la Brasov a fost mult mai satisfacatoare. “Prima etapa a CNRD a decurs perfect pentru echipajul nostru! Readaptatea la dictatea lui Toni s-a facut usor asa ca nu am avut dificultati. Am avut parte de traseu uscat, pe urma ud iar la un moment dat a si nins astfel incat alegerea anvelopelor a fost ca de obicei un factor determinant. La final am obtinut victoria la clasa 3 si locul patru in clasamentul general! Anvelopele de competitie Pirelli au avut un cuvant esential in atingerea obiectivului! Suntem foarte multumiti de rezultat dar doresc in mod special sa multumesc echipei tehnice pentru pregatirea masinii si partenerilor, mai ales BCR, BCR Leasing, Omniasig Vienna Insurance Group, Borsec, Star Lubricants, pentru sustinere!

kelt2

Adi Teslovan si Imre Cseh au concurat in premiera intr-un raliu cu un automobil de clasa 5, un Citroen DS3 R3. “Tess Rally Brasov 2016, o prima etapa inceputa cu mari emotii datorate in primul rand automobilului nou, debutului de sezon 2016 si nu in ultimul rand vremii capricioase care caracterizeaza acest raliu. Pana la urma a fost un weekend perfect si un rezultat cat se poate de bun pentru noi. Locul doi in clasamentul masinilor cu doua roti motrice si locul doi la clasa 5, rezultate peste asteptari. Doresc sa ii felicit pe Edi si Toni pentru victoria clara de la clasa 3 si imi pare rau pentru problemele tehnice intampinate de restul colegilor. Suntem foarte bucurosi ca am terminat o prima etapa cu un rezultat foarte bun si dorim sa le multumim partenerilor echipei pentru increderea acordata si pentru acest sezon. BCR, BCR Leasing, Borsec, OMNIASIG Vienna Insurance Goup, Defi, Star Lubricants, Set Pro-Com, Pigna, Prodia, Pirelli au facut acest rezultat posibil. Multumim echipei tehnice pentru suportul acordat.

Adit

Tomi Abraham si Rares Silasi, cei care au adus un model cu totul exceptional in campionat, nu au putut oferi fanilor un spectacol la nivelul talentului lor. Chiar si asa, dupa ce au remediat problemele la alimentarea Mitsubishi-ului Lancer break, au reusit un nesperat loc trei la clasa 11. “Am venit sa facem spectacol, sa le oferim fanilor un alt fel de a face curse dar masina a avut alte ganduri. Ne-a obligat sa tragem pe dreapta in a doua proba dar am revenit in cursa si am terminat pe podium. Suntem multumiti ca am contribuit si noi cu puncte la echipa si vom merge la Sibiu cu gandul sa terminam cu bine raliul” a declarat Tomi Abraham.

 

Dupa ce anul trecut a castigat etapa brasoveana in cadrul Cupei Dacia, Bogdan Talasman pornea cu gandul sa aduca cel putin un podium pentru noua sa echipa. “Am pregatit masina minutios in intersezon dar se pare ca ghinionul vine exact atunci cand crezi ca ai facut totul ca sa il previi.  As fi vrut sa incep mai bine sezonul 2016 dar sunt multe etape pana la final si ne vom lua revansa la etapele urmatoare. Ma simt foarte bine in BCR Rally Team si vreau sa cotribuim cu cat mai mult la performantele echipei

 

BCR Rally Team are pentru al cincilea an suportul tehnic al Colina Motorsport si este sustinuta de BCR, BCR Leasing, OMNIASIG Vienna Insurance Group, Borsec, Mobil1 prin Star Lubricants si Pirelli. Urmatoarea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2016 este programata la Sibiu in perioada 15-16 aprilie.     

Szabo Csongor s-a impus în primul duel din Cupa Suzuki

Echipajul Szabo Csongor/ Robert Maior a început sezonul 2016 cu o victorie în Cupa Suzuki, dar și la clasa 9, la Tess Rally, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Podiumul Cupei Suzuki a fost completat de Radu Necula și Peter Kelemen.

ssBAP_0003

Sezonul 2016 din Cupa Suzuki, competiția monomarcă dedicată modelului Swift Sport, a început o dată cu Tess Rally, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Cu cinci echipaje la start, lupta din Cupa Suzuki a fost extrem de disputată pe clasicele probe de la Brașov.

 

Echipajul Szabo Csongor/ Robert Maior a avut un început perfect și a câștigat toate cele opt probe speciale ale raliului, fiind cei mai rapizi și la clasa 9. “A fost un weekend perfect pentru noi. Am ales de fiecare dată cele mai bune gume și ritmul nostru a fost unul foarte bun de la început până la sfârșit. Sunt bucuros că am început sezonul cu o victorie în Cupa Suzuki și la clasa 9 și sper să continuăm în același fel și la Sibiu, în etapa următoare”, a spus Szabo Csongor.

 

După etapa de la Brașov, Szabo Csongor este lider în Cupa Suzuki cu un total de 35 puncte, urmat de Radu Necula (28 puncte), Peter Kelemen (25 puncte), Alex Ardelean (22 puncte) și Cristi Rus (10 puncte). Următoarea etapă din Cupa Suzuki este programată la Sibiu, în perioada 15 – 16 aprilie, în cadrul celei de-a doua etape din Campionatul Național de Raliuri Dunlop.

Soare si nori la Tess Rally Brasov pentru Shark Racing

Startul Campionatului National de Raliuri Dunlop a fost dat, in mod traditional, de Tess Rally 45 Pro-X Brasov, competitie ajunsa la cea de-a 45-a editie si care s-a desfasurat pe parcursul weekendului abia incheiat. Asa cum ne-a obisnuit etapa brasoveana nu s-a dezmintit nici in acest an oferind concurentilor conditii meteo imprevizibile cu ploi, ninsori si vreme insorita.  

 

Pentru echipajul Shark Racing format din Gabriel ENE si Ciprian SOLOMON, peripetiile nu au lipsit nici de la aceasta editie a Raliului Brasovului, dupa ce Gabriel abandona si anul trecut la aceasta etapa care reprezenta debutul sau in raliuri. Etapa s-a incheiat prematur pentru cei doi dupa ce modelul de concurs Renault Clio R3 a refuzat sa mai porneasca in parcul de service din debutul zilei secunde a raliului.

foto: Catalin Oprea
foto: Catalin Oprea

Din pacate acestea sunt raliurile si de aceasta data am cazut victime ale problemelor tehnice care pot aparea pentru fiecare dintre noi. In ciuda abandonului eu consider ca a fost un raliu bun pentru noi pentru ca am avut o zi destul de buna sambata cand acomodarea cu masina in regim de concurs a decurs fara probleme. Suntem multumiti de timpii realizati, mai ales ca ne bateam pentru locul al treilea pe podium la clasa noastra, insa probleme tehnice aparute spre finalul zilei ne-au frant toate sperantele.” declara Gabriel ENE.   

 

Masina a refuzat sa porneasca inainte de PS1-Paraul si astfel am intarziat in start 1 minut fiind penalizati cu 10 secunde. Acelasi lucru s-a intamplat si in debutul zilei secunde, insa de aceasta data masina a pornit mult mai greu dupa aproximativ 6 minute si deja penalizarea care am fi luat-o era mult prea mare de recuperat si de aceea am decis sa declaram forfait. Ne-a placut foarte mult superspciala din centrul orasului si dorim sa multumim fanilor care au fost prezenti in numar mare pe probe si ne-au incurajat. Ne vedem la Sibiu.” incheia Gabriel ENE.

foto: Catalin Oprea
foto: Catalin Oprea

Ciprian SOLOMON a completat: „Etapa a devenit in final un test pentru noi deoarece problemele tehnice aparute ne-au pus in imposibilitatea de a mai spera la vreun rezultat bun. Asa cum am mai spus este important sa ne obisnuim cu masina sa crestem ritmul treptat si rezultatele vor aparea. Este o masina noua pentru noi si pana ne obisnuim impreuna este inevitabil ca micile probleme sa nu apara. Deja ne gandim la urmatoarea etapa de la Sibiu si azi incepem sa analizam problemele aparute la masina.

 

Urmatoarea etapa, Raliul Sibiului, va avea loc in perioada 15-16 aprilie.

 

Echipajul Shark Racing beneficiaza de sprijinul SGMarket.ro RallyTube, Serus si Ideal Media Advertising pe intreaga durata a sezonului competitional 2016. 

 

Dan Gîrtofan, la doar un pas de victorie la Tess Rally 45 Pro-X

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) au fost la doar un pas de a începe noul sezon al Campionatului Național de Raliuri Dunlop cu o victorie. Giri și Tudor au încheiat pe locul 2 Tess Rally 45 Pro-X 2016, la capătul unei lupte electrizante contra campionului în exercițiu, Simone Tempestini. Aflați la primul contact cu Fabia R5 pe asfalt, cei doi echipieri Škoda Romania Motorsport au avut o evoluție foarte bună în prima zi a raliului, câștigând trei din cele șase probe speciale și aflându-se la doar o secundă și un pic de Simone. Din păcate, în ziua a doua, un mers mai prudent pe Pârâul Rece și o răsucire pe startul Poienii la vale, au făcut ca Giri și Tudor să se mulțumească doar cu locul al doilea.

 

Ne-am fi dorit să-i fi pus probleme și mai mari lui Simone, mai ales în ultima parte a raliului. Ziua de sâmbătă a fost una în care am avut un ritm progresiv, am câștigat și câteva speciale, astfel că la final diferența dintre noi și Simone era una foarte mică. În a doua zi, din păcate, am fost un pic precauți pe prima probă, n-am vrut să ne asumăm riscuri mari, astfel că am pierdut ceva timp. Am avut și două momente mai «fierbinți», iar totul a culminat cu Power Stage, Poiana la vale, unde, după câteva viraje de la start, am avut o răsucire, care ne-a costat secunde prețioase, dar și locul 1”, a povestit Dan Gîrtofan.

RBV16_1569

Brașoveanul își dorea foarte mult victoria în fața propriilor suporteri, dar este mulțumit și cu locul 2, după lupta foarte frumoasă împotriva campionului de anul trecut: „Așa cum am afirmat înainte de start, am dat totul pentru a câștiga acest raliu. Am demonstrat prin evoluția noastră că am țintit primul loc, dar, din păcate, nu ne-a ieșit. Este însă un rezultat bun, care, cumulat și cu punctul bonus de pe Power Stage, ne dă speranțe frumoase pentru următoarele etape”.

 

Giri a avut parte de emoții duble la Tess Rally 45 Pro-X, fiul său Andrei, făcându-și debutul în CNRD. „Sunt fericit și bucuros pentru fiul meu, care a terminat pe primul loc la debutanți și pe locul trei la Cupa Dacia. Pentru primul lui raliu, unul deosebit de dificil, chiar și pentru noi, cei veterani, a obținut un rezultat extraordinar. Eu sunt foarte foarte mândru de el și poate că amărăciunea pierderii locului 1 la mine se compensează cu bucuria rezultatelor lui Andrei”, a conchis dublul campion național.

Adrian Raspopa obtine a treia victorie consecutiva la Tess Rally Brasov

Desfasurat de-a lungul acestui weekend, Tess Rally 45 Pro-X Brasov, prima etapa din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, a reprezentat din nou o adevarata provocare pentru echipajele concurente, dupa ce la recunoasteri au avut parte de ploaie, in prima zi de concurs de soare iar in a doua de ninsoare. Adrian Raspopa si Cosmin Diacu au avut un parcurs perfect si s-au impus in clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice, pentru al treilea an la rand, dupa ce au castigat toate probele speciale.

 

Asa cum spuneam inainte de inceperea recunoasterilor, confirmarea prezentei noastre la startul acestui sezon din Campionatul National de Raliuri a venit doar cu cateva zile inainte de Tess Rally Brasov. Acest lucru ne-a motivat intr-un mod aparte si ne-am dorit sa obtinem un rezultat cat mai bun.” spunea Adi Raspopa la incheierea acestui raliu la care a luat startul cu sprijinul companiei Turbo Car Serv Brasov.

Adi Raspopa@Tess Rally Bv 20116
foto: Catalin Oprea

Ne asteptam ca de fiecare data ca vremea sa ne incurce sau sa ne ajute, in functie de alegerile de pneuri pe care le facem. Din nou s-a dovedit ca aceasta alegere nu este o loterie, iar noi am facut cele mai bune alegeri pe toate probele speciale de la Brasov, inclusiv in ziua de duminica, atunci cand am plecat pe pneuri de iarna si ne-am clasat pe pozitia a 5-a la general pe ambele probe, dupa ce anul trecut am ocupat locul al doilea si al treilea pe cele doua parcurgeri ale probei regina, Cheia.” explica Adi Raspopa eterna poveste a „loteriei pneurilor” de la Brasov.

 

Sunt foarte bucuros ca ne-am indeplinit obiectivele la acest raliu, un loc in primii zece la general si pozitia de lideri la 2 Roti Motrice. La jumatatea primei zile de concurs deja ne-am stabilit ca target unele echipaje precum cele conduse de Rares Tomita (Mitsubishi Lancer Evo 10), Manuel Mihalache (Mitsubishi Lancer Evo 9), Sorin Badea (Ford Fiesta R5) sau Zoltan Juhos (Ford Fiesta R5), pe care am reusit chiar sa-i si intrecem pe unele speciale. Sunt multumit de tempo-ul pe care l-am avut, pentru ca a fost ridicat si nu am fortat deloc, neavand nici macar un moment tensionat” a mai spus Adi Raspopa care, alaturi de Cosmin Diacu, s-a impus in clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice si s-a clasat pe pozitia a 8-a in clasamentul general al Tess Rally 45 Pro-X Brasov.

 

Configuratia intrecerii din acest an, cu probe desfasurate sambata si duminica, nu a fost pe placul meu dar, in calitate de organizator, il inteleg perfect pe dl. Bela Stoica, argumentele si motivatia sa fiind solide. Sper ca pe viitor sa revina totusi la formatul consacrat. Din pacate noi nu ne vom putea bucura prea mult de sampania de la Brasov intrucat se apropie Raliul Sibiului iar rezultatul de la prima etapa ne obliga sa gasim bugetul necesar si pentru restul campionatului. Sper ca aceasta victorie sa ma incurajeze in discutiile cu potentialii parteneri.a mai adaugat Adi Raspopa, fara insa a omite rezultatul fostului sau copilot, Catalin Grigoriu.Vreau sa-l felicit pe Catalin pentru prestatia sa de la acest prim raliu pe asfalt, unul deloc usor, unde s-a clasat pe locul secund in clasamentul debutantilor! Sunt mandru de evolutia sa, mai ales de rezultatul de pe superspeciala din centrul Brasovului! Sper sa o tina la fel in continuare!

foto: Dan Stefan
foto: Dan Stefan

Adrian Raspopa si Cosmin Diacu au fost sustinuti la startul in Tess Rally 45 Pro-X Brasov de partenerii prinicipali Comfert/Origin Enterprise, Turbo Car Serv Brasov, cat si de partenerii tehnici GoPro prin xtremvideo.ro si rca ieftin/pint.ro