Tag Archives: trofeul campulung muscel

Gabriel ENE isi pastreaza titlul de campion la clasa H3 si urca pe podiumul general in Trofeul Campulung Muscel 2016

Luna septembrie s-a dovedit a fi o luna perfecta, din punct de vedere sportiv, pentru Gabriel Laurentiu ENE, pilotul echipei Shark Racing. Inceputul primei luni de toamna ii aducea pilotului bucurestean cea de-a doua victorie la categoria rezervata automobilelor cu doua roti motrice in Campionatul National de Viteza in Coasta si, totodata, acesta reusea sa isi consolideze avantajul la clasa H3.

gabriel-ene

Dupa o pauza de trei saptamani, Gabriel ENE a reusit sa repete din nou performanta si sa isi treaca in cont cea de-a treia victorie la grupa 2Roti Motrice si sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului la clasa H3, ocazie cu care acesta a reusit sa castige pentru a doua oara consecutiv titlul de campion al clasei.

Cu toate acestea, cea mai frumoasa performanta o reprezinta insa locul al treilea obtinut in clasamentul general al Trofeului Campulung Muscel, cel mai bun rezultat al carierei sale in Campionatul National de Viteza in Coasta. In acelasi timp Gabriel ENE a urcat si pe locul al treilea al grupei H, o grupa rezervata automobilelor in care este permisa orice modificare de natura tehnica.

Realitatea bate visul! Cred ca sunt cele mai bune cuvinte pentru a descrie ce mi s-a intamplat weekendul trecut la Campulung Muscel. Nu m-am gandit absolut niciodata ca as putea sa urc pe podiumul general cu modelul Honda pe care concurez. A fost o etapa nebuna si foarte dificila in acelasi timp din punct de vedere meteorologic, in care conditiile meteo au variat foarte mult de la soare la ploaie torentiala. Mansa de recunoasteri suplimentara oferita de organizatori a fost perfecta pentru a-mi da seama ca pneurile pe care voiam sa le folosesc nu erau tocmai corespunzatoare conditiilor meteo si asa am ales pneurile potrivite in concurs unde totul a functionat perfect. Trebuie sa multumesc echipei conduse de Iulian Nita pentru setarea suspensiei si a geometriei inainte de mansele de concurs, precum si lui George Smarandache pentru setarea electronicii. Trofeul Campulung Muscel a devenit pentru mine cea mai frumoasa etapa a campionatului deoarece aici am reusit cele mai bune performante din cariera mea de pana acum, doua titluri de campion la clasa H3 si acum locul al treilea in clasamentul general al unei etape. In final ma inchin si aplaud spectatorii, care efectiv au fost udati pana la piele, pentru sustinerea si aplauzele oferite de pe marginea traseului de concurs. Cred ca ei sunt adevaratele castiguri pentru noi cei care concuram. Multumim!declara Gabriel Laurentiu ENE, campionul clasei H3 in sezonul 2016.     

Ultima etapa a Campionatului National de Viteza in Costa va avea loc in perioada 15-16 octombrie 2016 atunci cand concurentii vor parcurge din nou Drumul Poienii, de aceasta data in varianta cea mai scurta a binecunoscutului traseu spre Poiana Brasov.

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.    

Lyuben Kamenov a castigat Trofeul Campulung Muscel 2016

Aproximativ 3000 de spectatori au venit la regalul automobilistic de la Câmpulung, de pe traseul Lerești Voina. La final, au rămas câteva sute, împătimiți ai sportului cu motor, care au înfruntat reprizele de ploaie torențială.

dsc_3902

Prezent în premieră pe traseul de la Lerești – Voina, campionul Bulgariei Lyuben Kamenov a reușit, conducând inteligent, să câștige marele Trofeu, într-o cursă nebunească, asta după ce Lucian  Răduț, care a câștigat prima manșă, a fost nevoit să abandoneze în manșa secundă. Bulgarul, care a condus un Mitsubishi Lancer EVO VIII, a obținut per total un timp de 03.27.083.  “Este al doilea trofeu câștigat în țara dumneavoastră. Am venit în România pentru a ne promova mai bine, în Bulgaria am câștigat de trei ori consecutiv campionatul. Din păcate, la noi concurența este destul de scăzută din motive financiare. Astăzi, traseul și condițiile au fost dificile, dar asta nu ne-a împiedicat să ne atingem obiectivele. Recunosc că nu a fost un anume secret, pur și simplu am avut noroc pentru că în prima manșă am avut concurenți care au fost mai rapizi decât mine”, a declarat Lyuben Kamenov.

 

Pe locul doi a urcat un favorit al publicului argeșean, Ovidiu Zaberca. Dacă anul trecut a fost scos din cursă din cauza unui accident, Zaberca a obținut argintul la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, cu un timp general de 03.27.135.

 

Pe locul trei a terminat Gabriel Laurențiu Ene, la volanul unei Honda Civic Type R, cu un timp de 03.30.400.

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2016, organizat de  Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a avut toate ingrendientele unui show total: un număr mare de piloți – 68, public numeros, soare și ploaie, accidente spectaculoase și răsturnări de situație în clasament pe ultima sută de metri.  

dsc_3067

De departe, cel mai spectaculos accident l-a suferit, culmea, un pilot câmpulungean, foarte bun cunoscător al traseului. Mihai Bulugea (Fly pentru fani) s-a răsturnat după postul 1, după ce a intrat foarte puternic într-un viraj, totul terminându-se cu o răsturnare spectaculoasă. Din fericire, nu au existat victime în rândul spectatorilor, măsurile de securitate, dar și cultura sportului cu motor a publicului muscelean spunându-și cuvintele. Nici pilotul nu a suferit răni, urcându-se singur în ambulanță. De altfel, Mihai Bulugea a și fost prezent la festivitatea de premiere.

 

De remarcat faptul că ediția de anul acesta a marcat și prezența campionului bulgar Lyuben Kamenov, dar și revenirea în marea scenă a doi dintre campionii naționali în anii anteriori: piteșteanul Valentin Porcișteanu și, după o pauză de trei ani, Daniel Onoriu.

 

Și personalitățile politice și administrative au venit pentru a se bucura de eveniment: deputatul PSD Gheorghe Marin care a și premiat câștigătorii la gala campionilor organizată pe traseu, primarul Câmpulungului – Liviu Țâroiu, fostul ministru Andrei Gerea, deputat ALDE, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu, viceprimarul Câmpulungului – Mărgărin Blidaru. Nu au lipsit nici președintele FRAS, Norris Măgeanu și vicepreședintele FRAS, Cătălin Nicolaescu, ambii câmpulungeni.

dsc_2123

Ca element de culoare, una din manșele de recunoașteri a fost deschisă de mai multe mașini de epocă ARO IMS.

 

Competiția auto a coincis și cu o acțiune caritabilă. Piloții și spectatorii au donat aproximativ 1500 de lei pentru achiziționarea unui robot special pentru gătit alimente, atât de necesar copiiilor Centrului de Zi “Bambi” din Câmpulung.  

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2016, contând pentru etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, a fost organizat în parteneriat cu Primăria Câmpulung, Primăria Lerești și Consiliul Județean Argeș.

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!

Lista participantilor la Trofeul Câmpulung Muscel 2016

În acest weekend, în perioada 24-25 septembrie, cea de a V-a ediție a Trofeului Câmpulung Muscel reunește, pe traseul de la Lerești- Voina, elita pilotajului sportiv românesc.  

 

 Lista-participanti-trofeul-campulung

 

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, având ca partener tradițional Consiliul Județean Argeș și cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, organizează Trofeul Câmpulung Muscel 2016, contând ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop.

 cow_4445

Elita pilotajului românesc, în cea mai puternică competiție auto din Argeș

Aducând la start principalele nume din pilotajul sportiv românesc și bineînțeles modele de excepție ale unor producători auto de renume, este practic cel mai important eveniment din lumea motorsportului organizat în Argeş. Materialul de concurs este și el unul reprezentativ: două modele Ferrari, monopostul Tatuus Formula Renault, dar și categoria mașinilor istorice (cinci mașini) vor face deliciul spectatorilor. 72 de concurenți s-au înscris la start, 69 dintre ei urmând să participe la concurs. Printre ei, campionul Bulgariei Lyuben Kamenov, Lucian Răduț, câștigătorul etapei de anul trecut, care vine după un rezultat remarcabil obținut la o etapă din Campionatul European, Ovidiu Zaberca, dar și doi campioni naționali care revin în competițiile oficiale: piteșteanul Vali Porcișteanu și, după o pauză de trei ani, Daniel Onoriu.

 

Lucru absolut îmbucurător, la această ediție s-au înscris foarte mulți debutanți. Cei 19 piloți care vor concura la Câmpulung sunt o veste bună pentru revigorarea sportului cu motor românesc.

 

Invitați de onoare și eveniment caritabil      

Ediția din acest an se va bucura de prezența unor invitați de marcă. Artistul Ovidiu Lipan Țăndărică a confirmat prezența, la fel și tenismenul roman Horia Tecău și fotbalistul Florentin Petre ex-pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta.

74055_162577480431447_1232149_n

În plus, organizatorii au decis ca ediția de anul acesta să coincidă și cu o acțiune caritabilă. Piloții și spectatorii sunt invitați să doneze fonduri pentru strângerea unui robot special pentru gătit alimente, atât de necesar copiiilor Centrului de Zi “Bambi” din Câmpulung.

 

Bucuraţi-vă de spectacol în siguranţă!

Datorită faptului că motorsportul este extrem de spectaculos dar în același timp și foarte periculos, organizatorii fac apel la spectatori să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță!!!

 

Restricţii de trafic

Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sâmbătă şi duminică  (24 şi 25 septembrie ) între orele 7 şi 18. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide.

 

Acest eveniment este susținut și promovat de către Consiliul Judeţean Argeş și Primăria Municipiului Câmpulung.

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!

Gabriel ENE porneste spre “coasta” care i-a adus primul titlu de campion national

In urma cu un an Gabriel Laurentiu ENE reusea sa obtina primul sau titlu de campion national al clasei H3, in Campionatul National de Viteza in Coasta. Acest lucru se intampla cu ocazia Trofeului Campulung Muscel, o etapa apreciata deopotriva atat de piloti cat si de spectatori, numarul fanilor prezenti pe marginea traseului de concurs fiind impresionant.

 

Dupa victoriile obtinute in etapa precedenta din cadrul Trofeului Teliu la clasa H3, cat si la grupa rezervata automobilelor cu doua roti motrice, Gabriel ENE porneste spre traseul din zona barajului Rausor cu acelasi gand de a urca pe prima treapta a podiumului.

gabriel-ene

Trofeul Campulung Muscel cred ca este o etapa aparte si acest lucru se datoreaza in primul rand spectatorilor care efectiv iau cu asalt dealurile din zona localitatii Leresti. Nu mai este un secret ca muscelenii sunt niste fini cunoscatori ai motorsportului din Romania si multi piloti talentati provin din aceasta zona. Campulung Muscel are o insemnatate speciala pentru mine deoarece aici am reusit sa obtin titlul de vice-campion in 2014, si cel de campion in 2015, la clasa H3. Mereu m-am simtit bine la aceasta etapa imi place atat traseul, dar mai ales spectatorii care creaza o atmosfera extraordinara si te fac sa te simti de parca ai fi la o etapa de campionat mondial. Astept cu nerabdare startul etapei pe care o voi aborda in acelasi stil in care am abordat toate etapele din acest an cu un pilotaj curat, insa cu un ritm sustinut si totodata, voi incerca sa obtin maxium de puncte posibile in cadrul clasei. Chiar daca titlul la doua roti motrice ii apartine aproape lui Andrei SANU eu voi incerca sa ii mai smulg o victorie si sa oferim in acest fel un duel interesant publicului argesean. Va asteptam la Trofeul Campulung Muscel alaturi de noi.” declara Gabriel Laurentiu ENE.       

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2016 conteaza ca etapa a VII-a in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta si se va desfasura pe un traseu in lungime de trei kilometri, situat pe DJ 734, sector aflat intre Leresti si Cabana Voina, in perioada 24 – 25 septembrie.

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul Atifco Foods – Diablo Energy Drink, sgmarket.ro, House of Cookies, Serus, Ideal Media Advertising si RallyTube pe intreaga durata a sezonului competitional 2016.        

 

Trofeul Campulung Muscel 24-25 septembrie 2016

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul tradițional al Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel,  invită toți iubitorii de motorsport să participe la a cincea ediție a Trofeului Câmpulung Muscel ce se va desfășura în superba zonă a barajului Râușor.

gabriel-ene

Este onorant pentru noi să găzduim a VII-a etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă și suntem convinși că toți participanții la acest eveniment se vor bucura de un spectacol sportiv de mare calitate, dar și de peisajul mirific al zonei Muscel! Sper să avem, ca de obicei, un public numeros și din alte județe pentru că puține orașe se pot mândri cu tradiția automobilistică pe care o avem noi – Liviu Țâroiu, primarul  municipiului Câmpulung.

 

Trofeul Câmpulung Muscel 2016 contează ca etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop și se va desfăşura pe un traseu în lungime de trei kilometri, situat pe DJ 734 , modernizat prin fonduri europene, sector aflat între Lerești și Cabana Voina, în perioada 24 și 25 septembrie.

 

Evenimentul este susținut și promovat de către Consiliul Judeţean Argeş.

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!

Gabriel ENE a devenit campion national al clasei H3 la Campulung Muscel

Desprins parca dintr-o etapa de campionat mondial, Trofeul Campulung Muscel desfasurat in weekendul 19-20 septembrie, i-a adus pilotului Gabriel Laurentiu ENE primul titlu de campion national din cariera sa.

Gabriel ENE Trofeul Campulung Muscel 2015

Povestea inceputa timid in anul 2013 cu ocazia Trofeului Sinaia desfasurat pe strazile orasului montan, acolo unde Gabriel lua startul pentru prima data in Campionatul National de Viteza in Coasta la volanul unui automobil Dacia Logan, s-a transformat in doi ani de zile intr-un adevarat serial de succes. 2014 a reprezentat pentru Gabriel primul sau sezon complet intr-un campionat national, la finalul caruia avea sa obtina titlul de vice-campion la clasa rezervata pilotilor debutanti.

 

Inceputul sezonului competitional 2015 il regasea pe Gabriel ENE la volanul modelului Honda Civic Type-R pe care il alinia la startul campionatului sub culorile propriei sale echipe Shark Racing, din care face parte si talentatul pilot Alex MIREA, tot la volanul unui automobil Honda Civic Type-R.

 

Victoria obtinuta la clasa H3 in cadrul Trofeul Campulung Muscel la finalul weekend-ului abia incheiat, i-au adus lui Gabriel Laurentiu ENE titlul de campion national al clasei. “Acest titlu ma bucura si ma onoreaza foarte mult. In primul rand trebuie sa ii multumesc prietenului si colegului de echipa, Alex MIREA care mi-a insuflat acest frumos microb al curselor si m-a ajutat in acesti doi ani cu sfaturi foarte pretioase. Echipa de mecanici formata din Mario LASLO si Razvan CHELARU este fantastica. Dupa ce sambata am avut mari emotii pentru ca motorul masinii s-a oprit pe traseu in momentul in care eram in viteza a cincea, ei au reusit sa imi ofere duminica, in ziua cursei, o masina perfecta din punct de vedere tehnic. Multumesc familiei mele care este alaturi de mine in aceasta frumoasa aventura si deja fiul meu cel mare, Andrei, imi calca pe urme debutand in acest an in competitiile de karting unde face o figura frumoasa. Le multumesc de asemenea lui Catalin TUTUIANU si Ciprian SOLOMON care m-au ajutat cu sfaturi in tehnica pilotajului, dar si lui DRAGOS pentru faptul ca ne-a gazduit in minunatul sau garaj VBCS timp de jumatate de sezon competitional. In final nu pot sa inchei fara a multumi oamenilor extraordinari care au fost prezenti la Campulung Muscel pe marginea traseului de concurs si ne-au facut sa ne simtim exact ca la o competitie internationala de cel mai inalt nivel. Ne vedem la Brasov unde pregatim surprize deosebite tuturor fanilor.

Gabriel ENE Podium H3 Trofeul Campulung Muscel 2015

Alex MIREA nu s-a dezmintit nici de aceasta data reusind sa obtina o noua clasare in top 10 in clasamentul Open si locul second la clasa H2. “In primul rand trebuie sa il felicit pe prietenul si colegul meu Gabriel pentru titlul de campion obtinut. Stiu cat de mult a muncit pentru acest titlu si este de apreciat dedicatia cu care s-a aplecat catre curse. In ceea ce priveste evolutia mea si la Campulung Muscel, am abordat acelasi ritm cu care am abordat si cursele anterioare, am mers la limita si un pic peste. Rezultatul este tot ceea ce puteam obtine in conditiile date si sper ca evolutia mea s-a ridicat la nivelul asteptarilor fanilor, prezenti intr-un numar absolut impresionant! Ei ne-au adus aminte cum arata o etapa plina de spectatori si ne-au facut mandri ca facem parte din aceasta familie a motorsportului. MULTUMIM Campulung si oamenilor deosebiti de acolo!” 

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul sgmarket.ro si Vip Best Cars Service pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.      

Trofeul Campulung Muscel – Clasamente finale

 Trofeul Campulung Muscel 2015 1

Lucian Radut a castigat Trofeul Campulung Muscel la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VIII. Locul secund a fost ocupat de Paul Andronic cu un Mitsubishi Lancer Evo 9, iar podiumul clasamentului Open a fost incheiat de Andrei Dumitrescu revenit la volanul monopostului Tattus dupa aproape un an de absenta din campionat. 

 

 FinalOpen Final2RM Final2RM3000 FinalA FinalA1 FinalA2 FinalA4 FinalD FinalDeb FinalDiesel

 FinalEchipe FinalH FinalH1 FinalH2 FinalH3 FinalH4 FinalI1 FinalI1A1 FinalI1A2 FinalI1A3 FinalI2

FinalJr FinalN FinalN1 FinalN4

Trofeul Câmpulung Muscel 2015 – Ordinea de start sambata

Au intrat pe ultima sută de metri pregătirile pentru Trofeul Câmpulung Muscel 2015, organizat de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi cu sprijinul tradiţional al Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, în perioada 19-20 septembrie, pe traseul Lereşti-Voina, în zona barajului Râuşor.

 

Ne bucurăm că putem organiza din nou această competiție și cred că putem readuce din nou Câmpulungul pe locul pe care îl merită, având în vedere bogatul istoric auto. Suntem parteneri ai evenimentului și suntem pregătiți să ajutăm cu orice este nevoie pentru ca acest eveniment să fie unul reușit. Avem norocul să fie un timp foarte frumos, sunt convins că vom avea o prezență a spectatorilor foarte bună. Prezența atâtor delegații și spectatori în orașul nostru este o mare mândrie. Suntem fericiți că avem mulți musceleni în conducerea FRAS”, a declarat Liviu Țâroiu, primarul interimar al Municipiului Câmpulung.

Trofeul Campulung Muscel

Etapa care s-a desfășurat anul trecut a fost o adevărată sărbătoare a Câmpulungului, motiv pentru care FRAS a încredințat din nou această etapă clubului Brothers Motor Sport. Cu sprijinul Primăriei Câmpulung, a CJ Argeș și a tuturor partenerilor, sunt convins că vom avea succes și în acest weekend. FRAS a adus și o serie de noutăți la Trofeul Câmpulung Muscel. Vom avea oficiali din Bulgaria cu echipamente ultra-sofisticate de afișare a timpului online. Federația a delegat forțe importante în privința oficialilor și a arbitrilor pentru această cursă. Îmi doresc să fie un spectacol total și ca toți cei care vor participa, concurenți și spectatori, să plece cu un sentiment de prietenie și să revină și la anul la Câmpulung”, a afirmat și Cătălin Nicolaescu, vicepreședinte FRAS.

 

Ordinea de start sambata

Pilotii Shark Racing sunt gata de start in Trofeul Campulung Muscel

Weekendul acesta, in perioada 19-20 septembrie, pe traseul din zona barajului Rausor, care face legatura intre Leresti si Cabana Voina, se va desfasura cea de-a sasea etapa din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta, Trofeul Campulung Muscel. Ajuns la cea de-a patra editie, trofeul este unanim apreciat atat de piloti, dar mai ales de iubitorii de motorsport din zona, care iau efectiv cu asalt traseul in cele doua zile de concurs. Pilotii Shark Racing, Gabriel ENE si Alex MIREA vor lua startul la Trofeul Campulung Muscel cu acelasi obiectiv, obtinerea unui rezultat cat mai bun la clasele la care participa, respectiv H3 si H2.

Gabriel Ene

Abia revenit de la Raliul Iasului, Gabriel ENE a demarat imediat pregatirile pentru penultima etapa din Campionatul National de Viteza in Coasta. „2015 este un sezon destul de aglomerat pentru mine, etapele de raliu si cele de viteza in coasta succedandu-se uneori de la un sfarsit de saptamana la altul. Sunt foarte bucuros ca reusesc sa iau startul la fiecare dintre ele pentru ca acest lucru ma ajuta sa capat experienta ca pilot pe toate tipurile de suprafata de concurs si la volanul unor masini diferite. Trofeul Campulung Muscel are un parfum aparte pentru mine si revin cu placere la aceasta etapa, intrucat anul trecut aici mi-am trecut in cont pozitia de vicecampion la clasa.” spunea Gabriel ENE inainte de startul in Trofeul Campulung Muscel.

 

 

Publicul din Arges, si mai ales cel muscelean, este un fin cunoscator al motorsportului romanesc, din aceasta zona a tarii provenind cativa dintre pilotii importanti ai Romaniei si este  o zona unde mereu se desfasoara etape de raliu si viteza in coasta. Sper ca fanii sa fie prezenti din nou pe marginea traseului intr-un numar cat mai mare pentru ca ne-am propus sa le oferim niste evolutii impresionante la limita aderentei.” a mai adaugat Gabriel ENE.

Alex Mirea

Dupa o evolutie impresionanta la etapa precedenta, Trofeul Teliu, in care a urcat pe locul sase in clasamentul general,  Alex MIREA declara: “Ma bucur ca in acest an voi reusi sa iau startul la Trofeul Campulung Muscel deoarece fanii de aici sunt extraordinari. Exista foarte multi oameni care iubesc masinile si motorsportul in aceasta zona si faptul ca aici exista o competitie la cel mai inalt nivel din Romania nu poate decat sa ma bucure. Voi incerca din nou sa dau tot ce pot din punct de vedere al pilotajului, sa merg la limita si poate un pic peste. Obiectivul meu ramane acelasi, de a merge tare si a urca tot mai sus in clasamentul general. De asemenea, la fel ca si organizatorii vreau si eu pe aceasta cale sa ii rog pe toti fanii, care vor fi alaturi de noi, sa asculte indicatiile oficialilor de a sta in zone permise cu grad scazut de risc pentru a ne putea bucura impreuna de un spectacol fara incidente si in acest fel noi, concurentii, sa putem pilota la limita. Va multumesc anticipat si ne vedem in weekend la Campulung Muscel.

 

Shark Racing beneficiaza de sprijinul sgmarket.ro si Vip Best Cars Service pe intreaga durata a sezonului competitional 2015 din Campionatul National de Viteza in Coasta.     

61 de concurenți la Trofeul Câmpulung Muscel 2015

Se anunță o confruntare directă și extrem de pasionantă între favoriții la titlul din acest an la Trofeul Câmpulung Muscel 2015, organizat de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi cu sprijinul tradiţional al Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, în perioada 19-20 septembrie, pe traseul Lereşti-Voina, în zona barajului Râuşor.

camila trofeul campulung muscel 2015

61 de concurenți și trei mașini de forlighter s-au înscris în competiție. De remarcat că principalii favoriți la câștigarea titlului național – Paul Andronic, Ovidiu Zaberca și Lucian Răduț – își vor disputa punctele într-o confruntare acerbă. Și la grupe lupta va fi la fel de strânsă. 

 

Lista concurenti 

 

Bucuraţi-vă de spectacol în siguranţă!

Datorită faptului că motorsportul este extrem de spectaculos dar în același timp și foarte periculos, organizatorii fac apel la spectatori să respecte indicaţiile forțelor de ordine prezente pe traseul de concurs și să nu se poziționeze în zone interzise prin marcajele specifice amplasate în acest sens, pentru a se bucura de spectacolul cailor putere în condiții de maximă siguranță!

 

 Anunţăm participanţii la trafic că drumul judeţean 734 Lereşti- Voina va fi închis circulaţiei sambătă şi duminică  (19 şi 20 septembrie) între orele 7 şi 19, de la borna kilometrică 8. În cazuri de urgenţă, circulaţia se poate redeschide. De asemenea, vă informăm că este util ca cei care vin la Câmpulung dinspre Pitești să ia în calcul o întârziere de o jumătate de oră, datorată lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DN 73 Piteşti- Câmpulung- Braşov.

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil-Audi, Pasteur Caroseria, M- Carbon Parts, Pentarom, DJTS Argeş, Kilicom, Magic Safe Security!