Tag Archives: catalin nicolaescu

Trofeul Câmpulung Muscel 2015 – Ordinea de start sambata

Au intrat pe ultima sută de metri pregătirile pentru Trofeul Câmpulung Muscel 2015, organizat de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi cu sprijinul tradiţional al Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, în perioada 19-20 septembrie, pe traseul Lereşti-Voina, în zona barajului Râuşor.

 

Ne bucurăm că putem organiza din nou această competiție și cred că putem readuce din nou Câmpulungul pe locul pe care îl merită, având în vedere bogatul istoric auto. Suntem parteneri ai evenimentului și suntem pregătiți să ajutăm cu orice este nevoie pentru ca acest eveniment să fie unul reușit. Avem norocul să fie un timp foarte frumos, sunt convins că vom avea o prezență a spectatorilor foarte bună. Prezența atâtor delegații și spectatori în orașul nostru este o mare mândrie. Suntem fericiți că avem mulți musceleni în conducerea FRAS”, a declarat Liviu Țâroiu, primarul interimar al Municipiului Câmpulung.

Trofeul Campulung Muscel

Etapa care s-a desfășurat anul trecut a fost o adevărată sărbătoare a Câmpulungului, motiv pentru care FRAS a încredințat din nou această etapă clubului Brothers Motor Sport. Cu sprijinul Primăriei Câmpulung, a CJ Argeș și a tuturor partenerilor, sunt convins că vom avea succes și în acest weekend. FRAS a adus și o serie de noutăți la Trofeul Câmpulung Muscel. Vom avea oficiali din Bulgaria cu echipamente ultra-sofisticate de afișare a timpului online. Federația a delegat forțe importante în privința oficialilor și a arbitrilor pentru această cursă. Îmi doresc să fie un spectacol total și ca toți cei care vor participa, concurenți și spectatori, să plece cu un sentiment de prietenie și să revină și la anul la Câmpulung”, a afirmat și Cătălin Nicolaescu, vicepreședinte FRAS.

 

Ordinea de start sambata

Cătălin Nicolaescu își anuntă suportul și alinierea la programul lui Norris Mageanu

Tot mai mulți membri ai federației i se alătură lui Norris Măgeanu în demersul său de a înnoi Federația Română de Automobilism Sportiv. La doar două zile după anunțul public făcut de Sandor Benedek, Cătălin Nicolaescu, un alt jucător important în cursa pentru conducerea FRAS își anuntă suportul și alinierea la programul lui Norris. Cătălin Nicolaescu este, alături de fratele său Iulian, reprezentantul unei familii cu vechime în motorsportul românesc, mereu conectați la mișcarea automobilistă și ultimii reprezentanți și posesori ai brand-ului ARO.

 Catalin Nicolaescu

După o analiză atentă și responsabilă a situatiei actuale din motorsportul românesc am decis că este mai important să dau o șansă unui viitor sănătos decât să risc să rămânem în letargia actuală. Din acest motiv, am luat o decizie extrem de importantă pentru mine și, în această dimineață, am renunțat la candidatura pentru funcția de președinte al Federației Române de Automobilism Sportiv. Voi candida în continuare pentru pozitia de vicepreședinte și îl voi vota și sustine public pentru candidatura de președinte pe Norris Măgeanu. Am avut deja câteva întâlniri în care ne-am repoziționat programele în concordanță cu aceste decizii. Alături de mine, aceeași decizie de susținere vine și de la prietenii mei, candidați pentru funcția de membru al Consiliului Federal, domnii Marius Luca, Iustinian Pleșa și Benedek Sandor”,  a declarat Cătălin Nicolaescu.

 

Pe de altă parte, Norris Măgeanu a declarat: ”Am avut numeroase discuții cu Cătălin și sunt extrem de încântat că am găsit modalități comune de a colabora în interesul sportului. De-a lungul timpului nu am fost apropiați mereu, uneori am avut divergențe. Alteori l-am secondat cu plăcere pe Cătălin din postura de copilot în ARO-ul său de competiții. Indiferent cum ne-a găsit viața, am știut să ne spunem onest și fără ocolișuri punctul de vedere. Acum, îl voi susține pentru câștigarea postului de vicepreședinte și am certitudinea că în orice moment onestitatea sa și competentele sale în materie de securitate, regulamente și relatii cu sportivii vor aduce valoare federației noastre.

 Norris Mageanu

Referindu-se la cursa pentru câștigarea președinției, Norris a adăugat: ”Suntem din ce în ce mai puternici, ne pregătim cu încredere și deschidere pentru ședința Adunării Generale din 21 februarie și, cu mult respect, le atrag atenția votanților și contracandidaților mei că o federație aleasă și câștigată strâmb, va fi o federație care va funcționa strâmb. O federatie câștigată cu ”telefoniadă”, presiuni și amenintări, va fi o federatie a ”telefoniadei”, presiunilor și amenintărilor. Așadar, alegeți cu atenție, prieteni!