Anul trecut la Teliu am concurat pentru prima data impotriva lui. Nu i-a mers masina. De abia o cumparase si avea o gramada de probleme. Cu toate astea, m-a batut. A fost tot weekendul mai rapid decat mine cu cateva secunde.

Dupa aceea a venit Resita. Acolo am reusit sa-l intrec pentru prima oara si pentru ultima oara in scurta noastra batalie pentru podiumul final ce a durat doar un sezon. L-am intrecut pentru ca sufletul lui era in alta parte. Acolo unde venea pe lume cel mai bun copilot al tuturor probelor din viata lui.

 

Toata lumea imi spunea de el. Ca stie, ca imi va fi aproape imposibil sa-l intrec. Si au avut dreptate. In mod constant imi dadea secunde bune chiar daca practic concuram cu acelasi material de concurs. Mai mult decat atat, m-a ajutat cu cauciucuri ca sa pot sa fac timpi mai buni. M-a luat la el acasa, mi-a verificat masina si mi-a setat-o mai bine decat a fost vreodata in mainile mele. Se mai si pricepe sa pregateasca orice masina in asa fel incat sa crezi ca tocmai a iesit din showroom.

 

Cu toate ca a lipsit de la primele doua etape si a abandonat la alta din cauza cutiei de viteze, inainte cu doua etape de sfarsitul sezonului nu mai putea pierde locurile pe podiumul final in defavoarea mea.  Daca eu am reusit doar doua podiumuri la 2 Roti Motrice de-a lungul sezonului, el a fost un abonat constant acolo. Cand ne-am dat amandoi cu masina mea, m-a batut si atunci. Am fost aproape dar el a pilotat mai bine. Si cu o jena ca nu e masina lui.

 

Stiu ca e o cursa mult mai palpitanta cea de parinte dar i-am simtit lipsa la Campulung. Pentru ca e un pilot excelent. Si stiu ca si el ar fi vrut sa concureze. Ieri a fost ziua lui de nastere. Ziua lui Cox. Adica a lui Sorin Ghisoi. Un pilot cum nu sunt multi la noi. La Multi Ani, Cox!