Category Archives: Raliul Sibiului

Locul secund la clasa 11 pentru Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan în primul macadam al sezonului

Campionatul Național de Raliuri Betano a trecut zilele trecute de pe asfalt pe macadam, suprafața spectaculoasă pe care derapajele sunt la ordinea zilei. Cu o lungă istorie în motorsportul românesc, Raliul Sibiului a revenit în acest an pe drumurile de pământ pe care s-a consacrat, după șapte ani de pauză.

credit foto: Flavius Croitoriu/RallyArt.ro

Legendare pentru fanii raliurilor, probe ca „Șanta”, „Cheile Cibinului” sau circuitul de rallycross din Sibiu au fost incluse în programul competiției în perioada 14-15 august, reprezentând provocările pe care echipajele le-au avut de depășit. Cu peste 100 de kilometri cronometrați și 9 probe speciale pe durata a două zile de concurs, Raliul Sibiului a reprezentat cea mai dură cursă a sezonului și a fost un obstacol dificil pentru mașinile de concurs, dar și pentru echipaje.

 

Bogdan Moldovan a revenit la a treia etapă din 2020 alături de copilotul său obișnuit, Sergiu Rogozan, cursa reprezentând prima experiență pe macadam a celor doi la bordul Mitsubishi-ului Lancer EVO VII. Deoarece nu au mai parcurs niciun kilometru cu modelul cu tracțiune integrală pe această suprafață, abordarea echipajului a fost una de acumulare de experiență și creștere progresivă a ritmului pe probele speciale.

 

Patru probe speciale au fost programate vineri: două treceri pe „Cheile Cibinului”, o probă tehnică și dificilă, „Călugărul”, o specială cu suprafață mixtă asfalt-macadam, dar și „Șanta de noapte”, unica probă parcursă la lumina farurilor suplimentare în 2020. Echipajul Danny Ungur Racing a pornit cu un ritm bun în prima zi de concurs, parcurgând probele dure și complet noi cu timpi mulțumitori pentru cei doi. La finalul primei zile de concurs, profitând de incidentele din cursă, Bogdan și Sergiu se aflau pe locul trei în cadrul clasei 11.

 

Sâmbătă, cele două parcurgeri pe „Râu Sadului” și ”Șanta” au reprezentat provocări mari pentru echipaj: Moldovan și Rogozan au crescut ritmul de la o probă la alta, evitând problemele tehnice sau penele de cauciuc și au reușit să urce un loc în clasamentul categoriei. În finalul cursei, proba-spectacol din Sibiu, desfășurată pe un circuit unde două mașini concurează în paralel, a fost cireașa de pe tort și prilej de show, derapaje și spectacol.

 

La finalul Raliului Sibiului, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan au încheiat cursa pe locul secund în cadrul clasei 11. Progresul la bordul modelului Mitsubishi Lancer EVO VII este unul apreciat de către echipaj, după clasări tot mai bune de la o cursă la alta. În plus, cei doi trec în fruntea clasamentului provizoriu la mijlocul sezonului, cu trei etape rămase de desfășurat.

 

„Raliul Sibiului 2020 a însemnat revenirea acestui eveniment pe macadam, dar și a noastră, fiind în premieră pe această suprafață cu o mașină cu tracțiune integrală. A fost distractiv, am învățat multe, dar am și menajat mașina unde a fost cazul. În final, strategia a dat roade și am obținut un rezultat extraordinar. Mulțumim partenerilor Ferro România și Gebo Tools, Navarro Sport pentru asistența tehnică, JPR Engineering, RallyMax, RallyArt și echipei Danny Ungur Racing” a spus Bogdan Moldovan la finalul Raliului Sibiului.

 

Pentru echipaj, următoarea cursă din calendar este Raliul Iașului, desfășurat pe macadam în perioada 4-5 septembrie. Competiția programează șase probe speciale și aproximativ 115 kilometri cronometrați pe drumurile rapide din județul Iași.

 

În 2020, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan sunt susținuți de către partenerii Ferro România și Gebo Tools.

 

Vali Porcișteanu Racing #Team, program încărcat

Raliul Sibiului, runda care a pus capăt primei jumătăți a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020, a reprezentat momentul de start pentru un nou proiect. Vali Porcișteanu și Dan Dobre și-au spus că nu este cazul să rateze revenirea competiției pe macadam, după șapte ani. Și dacă tot au răspuns prezent pe probele speciale, au făcut-o, alături de prieteni. Într-o echipă, Vali Porcișteanu Racing #Team, care a marcat, cu acest prilej, debutul în campionat.

A doua trecere pe Șanta, care reprezenta și Power Stage, i-a găsit pe cei care au concurat în această rundă (Dragoș Dinu/ Sorin Vlașcu fiind absenți motivați) pentru această echipă în poziții fruntașe. Vali și Dan Dobre erau pe locul 3 la general. Enis Arif și Carmen Poenaru, pe 10, și pe 6 la RC2. Cristi Șugar, al doilea în ierarhia Juniorilor, ca și  în Cupa Dacia, și pe 5 la RC5.

 

Traseul dur, dar și ”vârsta” mașinii Mitsubishi Lancer Evo a lui Vali Porcișteanu și Dan Dobre, și-a spus însă cuvântul. A cedat o prindere a brațului de caroserie. Timp prețios pierdut și, mai mult, abandon.

 

Nu sunt supărat. Nu avem de ce. Am avut ceva probleme la motor, pe primele două probe, dar chiar și așa, am reușit, ulterior, un ritm care ne-a permis timpi buni, foarte apropiați de cei realizați de cei cu mașini R5 din față. Și înainte de a lua startul pe Power Stage eram pe un loc de podium. Ne pare rău doar pentru că puteam obține, ca și la Pitești, locul 3”, spune Vali. Pentru a continua: ”Văd însă partea plină a paharului. A fost un raliu excelent. Fără stress. Cu armonie și zâmbete în cadrul echipei. O atmosferă frumoasă. La fel cum a fost cea de pe probe. Unde am avut parte iar de senzațiile speciale pe care ți le dă Șanta pe noapte. Important este că  ne-am simțit bine și ne-am bucurat de fiecare kilometru de specială. Păcat doar că nu am reușit să ajung și la ultima probă, pe un traseu pe care, ținând cont de timpul petrecut alături de elevii școlii de pilotaj, îl cunosc foarte bine. Și unde doream să fac spectacol”.

 

La final de întrecere au ajuns celelalte echipaje. Cu Cristi Șugar și Vlad Colceriu în puncte la general. Și pe podium (locul 2) la Juniori și în Cupa Dacia. Respectiv pe 5 la RC5 și pe 8 la două roți motrice față. Enis Arif și Carmen Poenaru au încheiat pe 6 la RC2, în timp ce echipajele care au alergat în CNR2 au fost și ei pe podiumul Clasei 1.

 

Program plin pentru Vali Porcișteanu Racing #Team

Firește, acum gândurile se îndreaptă către următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, de la Iași. Acolo unde echipa, în formula completă, vrea să facă din nou spectacol cu zâmbetul pe buze. ”Anul trecut am câștigat la Iași, dar acum, ținând cont de materialul de concurs, eu și Dan ne propunem un ritm care să ne permită să ajungem din nou în zona podiumului. Și, alături de colegii de echipă, să oferim fanilor un plus la capitolul spectacol”, declară Vali.

 

Până la Iași însă, reprezentanții echipei nu stau cu mâinile-n sân. De altfel, Vali a profitat de faptul că problema tehnică de la Sibiu a fost minoră. ”Am reparat-o rapid și duminică am dat curs unei invitații primite de la organizatorii unei competiții de circuit pentru amatori desfășurată la Prejmer. Am făcut o demonstrație, am oferit cadou, un curs de pilotaj, unuia dintre câștigători. Și această prezență nu este o excepție”, declară el. 

 

De altfel, sâmbătă urmează să fie prezent la etapa de Super Rally de la Deva, prima a campionatului național de profil. Pentru ca a doua zi să fie prezent la Babana, la debutul acestei locații în rally cross, cu ocazia celei de-a doua runde a competiției naționale. Acolo unde va reprezenta, alături de Cristi Sugar, școala de pilotaj.

Peripeții, emoții, dar și distracție pentru Giri și Tudor la Raliul Sibiului

Locul 2 la Raliul Sibiului după o cursă interesantă, cu emoții pe final. Cam așa s-ar putea caracteriza weekend-ul celor doi echipieri ProRally Team Brașov, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza. La întoarcerea pe macadamul sibian după mai mulți ani, Giri și Tudor au avut o evoluție constantă, cu un ritm bun încă de la început. Pe niște probe frumoase, dar care prezentau multe capcane, cei doi brașoveni au încercat și reușit să își atingă obiectivul, acela de a termina fără probleme prea mari și de a obține un rezultat important. „Totul a fost foarte bine până la Power Stage. Acolo am avut un moment în care am mers poate mai tare decât ar fi trebuit, astfel că am întârziat o frânare, ceea ce ne-a făcut, pe mine și pe Tudor, să lovim cu partea stânga spate a mașinii un mal de pământ.  Deși ne temeam că am făcut pană, am îndoit doar un braț, astfel că am putut să ajungem la final și cu un timp care să ne permită să ne clasăm pe locul 2. Ne bucurăm că nu a fost ceva mai rău și că totul s-a terminat cu bine”, a declarat Dan Gîrtofan.

Campionul brașovean a mai adăugat: „A fost un  raliu de supraviețuire. Duritatea traseului s-a văzut în numărul mare de abandonuri și de probleme tehnice. Chiar dacă organizatorii au făcut eforturi foarte mari pentru ca probele să se prezinte în cel mai bune condiții, au fost destule «capcane». Cu toate acestea a fost un raliu foarte frumos. Proba nouă, Râu Sadului, este una care mi-a plăcut la nebunie. O «specială» tehnică, dar și de viteză, cu de toate. Iar Șanta pe noapte a fost ceva extraordinar. A fost cu adevărat o probă de raliu, cu suporteri pe măsură și cu o atmosferă senzațională. Mașina a fost ok, colaborarea cu Tudor foarte bună ca de obicei, iar băieții din echipa tehnică s-au ridicat din nou la înălțime. Ne bucurăm foarte mult pentru rezultat și abia așteptăm să ne revedem pe probe la Raliul Iașului”.

 

Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de parteneriilor Delcar Škoda, Glanz Facility Management, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Mipa și Presto.

Victorie pentru Simone Tempestini pe macadamul de la Sibiu

Simone Tempestini si Sergiu Itu au castigat Raliul Sibiului, dupa ce au dominat clar in cele 2 zile ale raliului, castigand 9 din cele 9 probe speciale. Norbert Maior si Francesca Maior au facut un raliu foarte bun si au terminat pe locul 1 la 2 roti motrice si pe locul 4 in clasamentul general.

Simone Tempestini: “Mi-a placut foarte mult Raliul Sibiului pe macadam! Am avut un ritm foarte bun pe tot parcursul raliului si desi conditiile au fost diferite de la o zi la alta, ne-am acomodat si totul a iesit foarte bine pentru noi. Desi mi-ar fi placut sa ajung la etapa europeana din Latvia, victoria de la Sibiu a indulcit aceasta dezamagire. A fost minunat sa vad spectatori pe probe, sa simt atmosfera de pe celebra Santa si sa ma bucur de fiecare kilometru de probe. Va multumesc tuturor pentru sustinere!

Norbert Maior: “Mi s-a indeplinit marea dorinta de a merge pe macadam la Sibiu si mai ales, am avut un rezultat foarte bun. Cu locul 1 la 2 roti motrice, 4 la general si cu un loc 3 la power stage, putem spune ca suntem extrem de fericiti. Au fost doua zile foarte grele, intense si le multumim tuturor partenerilor si sustinatorilor nostri pentru sprijin.

Urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri se va desfasura la Iasi pe 4 si 5 septembrie.

Vali Porcisteanu Racing #Team ia nastere odata cu revenirea raliului Sibiului pe macadam

Raliul Sibiului revine pe macadam. Cu suprafața și probele care i-au dat întrecerii un statut aparte în întrecerile de la noi. Și cu care, punând la socoteală și un public special, fierbinte, a ajuns și la inima competitiorilor și fanilor europeni ai raliurilor. Cu ale sale prezențe în IRC și ERC.

Sigur, condițiile speciale induse de COVID-19, îi răpesc puțin din strălucire. ”Va fi trist fără atmosfera unică pe care o oferea Șanta pe noapte. Dar trebuie să vedem partea plină a paharului. Să ne bucurăm că avem parte de curse. Să căutăm, fiecare dintre noi, ca aceasta perioadă să se termine cât mai curând. Și să-i regăsim apoi, pe fani, acolo pe probe”, spune Vali Porcișteanu. Cel care, recunoaște, din momentul în care a auzit de revenirea întrecerii de la Sibiu pe macadam, a eliminat, rând pe rând, toate piedicile din calea unei prezențe pe lista de start. Un demers deloc facil în actualele condiții.

Nu-i de mirare. Vali și Raliul Sibiului, în acest format, pe macadam, au o legătură specială. Începută în 2004, la momentul primelor prezențe în campionat. Și cimentată ulterior. An de an. ”Deși traseul era foarte dur și casant, mereu mi-a plăcut și m-am simțit bine”, spune el. Pentru ca, la ultima prezență a întrecerii pe această suprafață, în 2013, să își treacă în palmares Colin McRae Flat Out Trophy. După ce a impresonat  juriul cu viteza și determinarea sa. ”De când cursa s-a “mutat” pe asfalt, am fost un pic dezamăgit. Sigur, pe asfalt este Transfăgărășanul, pe versantul cu Bâlea. Însă eu am sperat mereu într-o revenire. Și, iată, a devenit realitate. O decizie pentru care organizatorii trebuie încurajați. Și, sper să rămână lucrurile în această manieră cât mai mult”, a precizat Porcișteanu.

 

La Sibiu, cu gândul la spectacol

Pentru Vali Porcișteanu această rundă reprezintă al doilea start în actuala stagiune. După cel de-acasă, din Raliul Argeșului. Când, pe ultima sută de metri, după ce a fost informat de către fosta echipă că nu mai există susținere financiară, a găsit o soluție în timp record. O mașină de categoria RC2N, cu care, în pofida handicapului de ordin tehnic, și-a trecut în cont locul 3 la general.

Și la Sibiu va merge cu același Mitsubishi Lancer Evo. Alături de copilotul și bunul său prieten Dan Dobre. Cu dorința de a face spectacol. ”Contează ca mașina să fie pregătită corect. Și să abordăm întrecerea ținând cont de atributele unei curse pe macadam. Ne dorim să nu avem pene, să ne ocolească problemele tehnice. Pentru că, în aceste condiții, cu un parcurs curat, putem contabiliza o nouă victorie la Clasa RC2N. Și să rămânem acolo, în zona podiumului, pentru că, din pricina ecartului tehnic, este greu să luptăm cu șanse reale pentru prima poziție”, ne desconspiră Dan, sub privirile aprobatoare ale lui Vali, obiectivul pentru acest raliu.

 

Cursă cu…”gașca”

Aminteam de prietenie. Un concept care, la runda precedentă a campionatului national, s-a regăsit și în proiectul organizatorilor. Ei bine, Vali vine și cu un alt demers la Sibiu. În care este vorba tot despre prietenie și despre, să-i spunem așa, mersul la curse în gașcă. O ”gașcă” dusă la un alt nivel. Profesionist. Însă nu lipsită de atmosfera caldă, amicală, tipică unui grup de prieteni.

Prezența la curse înseamnă lupta cu cronometrul, cu ceilalți competitori. Însă, credem noi, nu trebuie să lipsească armonia și plăcerea conferită de a-ți împlini pasiunea alături de prieteni. Este premisa de la care am pornit atunci când am alcătuit acest grup. Care își dorește să anime lupta din tot mai competitiva dispută a echipelor cu zâmbetul pe buze”, spune Vali.

 

Alături de Vali și Dan, în Vali Porcișteanu Racing #Team îi vom vedea și pe Dragoș Dinu / Sorin Vlașcu. Însă începând cu rundele următoare. Pentru că, din păcate, Dragoș, unul dintre responsabilii cu voia bună, și coechipierul său,  Sorin, au fost nevoiți, în ultima clipă, să renunțe la prezența în această rundă. În schimb vor lua startul Enis Arif și Carmen Poenaru, cu Skoda Fabia R5, la Clasa RC2, și Cristi Șugar/ Vlad Colceriu, cu Dacia Sandero, la RC5 și Cupa Dacia, competiție pe care au câștigat-o la ediția trecută.

Adrian RĂSPOPA absentează motivat de la Raliul Sibiului

Adrian RĂSPOPA nu va participa la editia din acest an a Raliului Sibiului, cea de-a treia etapa a Campionatul Național de Raliuri Betano.

Am luat hotararea să nu participăm la Raliul Sibiului datorită programului meu extrem de încarcat din această lună. Îmi pare foarte rau mai ales ca Raliul Sibiului este din nou etapă de macadam în acest an fiind totodată și suprafata de concurs pe care ma simt cel mai bine. După etapa de viteză în coastă 2, Trofeul Valea Uzului, abia încheiat în weekendul care a trecut, am început pregătirile pentru Turul Colinelor, etapa de șosea care face parte din calendarul Federației Române de Ciclism și care va avea loc în perioada 29-30 august în județul Bacău. Voi încerca însă să fiu prezent la Raliul Iașului, alături de Cosmin DIACU, unde este posibil să alergăm la volanul unei Skoda Fabia R5 și unde îmi doresc să obținem un rezultat bun.” declara Adrian RĂSPOPA.     

 

Cătălin GRIGORIU este cel care va lua startul cu modelul Ford Fiesta R5 la Raliul Sibiului pusa la dispozitie de OMEGA Motorsport principalul susținător al celor două echipaje.

 

Raliul Sibiului se va desfășura în perioada 14-15 august și va avea o lungime de 101,90km împarțiți in 9 probe speciale.

 

 

Adrian RĂSPOPA, este în acest an ambasadorul în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13 și are un parteneriat încheiat cu Fundația Pădurea de Mâine.