Apele încep să se limpezească în Campionatul Naţional de Enduro

În weekendul 21-22 august, s-a desfăşurat la Lăzarea, în judeţul Harghita, nu departe de municipiul Gheorgheni, cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Enduro. Rezultatele la clasa A au fost previzibile, evoluţia piloţilor confirmând ierarhia stabilită în această spectaculoasă disciplină moto: Marton Szilveszter (Perpetuum Mobile Satu Mare) a ieşit câştigător la clasa E1, campionul maghiar Peter Katai s-a impus la E2, urmat de Ervin Kovacs (Ivan Auto Moto Odorheiu Secuiesc) şi de sibianul Paul Frăţilă (AMC Bogdan Sibiu), iar la clasa E3, sătmăreanul Mani Gyenes (Vectra Racing) s-a impus fără probleme, fiind urmat de Tudorel Cristea (Adventure Ride Bucureşti).

Practic, campionii sezonului trecut reuşesc să îşi menţină dominaţia şi anul acesta, iar Mani Gyenes se îndreaptă spre cel de-al patrulea titlu de campion naţional la enduro. “Am concurat pe un traseu care mie mi-a plăcut foarte mult, care trecea prin peisaje superbe şi care nu a fost stricat de ploaie, aşa cum s-a întâmplat în prima etapă, la Zărneşti. Mă bucur pentru rezultat şi sper ca la sfârşitul sezonului să câştig un nou titlu de campion”, a declarat pilotul Vectra Racing.

După ce a participat la trei etape de campionat european, Sorina Sandu (Comexim R Lupeni) a decis să renunţe la a alerga la clasa Fete, înscriindu-se la clasa A Juniori, unde s-a clasat pe locul doi, după Cătălin Bocârnea. Sâmbătă, sibianul Bogdan Buţiu (AMC Bogdan), câştigătorul clasei B, a reuşit să-i uimească pe toţi cei prezenţi la competiţie, fiind cel mai rapid într-o probă cronometrată. Bogdan Buţiu conduce şi la clasa Open a Cupei Moto X Country, ceea ce-i poate aduce la finalul sezonului, după etapa de la Buşteni, un contract de pilot profesionist.