Dementor KTM Track Days – Serres

În weekendul 23-24 octombrie peste 20 de împătimiți ai asfaltului s-au convins, pe circuitul de la Serres, de performanțele gamei KTM. Pentru a fi testate de piloții români în condiții de circuit (nivel începător), Dementor a dus în Grecia atât modele din gama SuperBike cât și din gama Naked și Supermoto, vedeta sesiunii de teste fiind KTM RC8 Red Bull Replica.

KTM RC8, KTM 990 SuperDuke, KTM 990 SuperDuke R, KTM 690 Duke, KTM 690 Duke R, KTM 950 SMR, KTM 690 SMC, KTM 690 SMR, KTM 450 SMR și KTM 530 EXC cu kit pentru Supermoto sunt modelele care au completat lista motocicletelor aduse pe circuitul de la Serres pentru a fi testate. Dementor KTM Track Days a fost un bun prilej pentru ca românii, care concurează în ROSBK și clienți KTM care sunt fideli gamei de off-road să se familiarizeze cu gama on-road a constructorului austriac. Printre cei care au urcat în șaua lui KTM RC8 Red Bull Replica, un Superbike creat după filozofia ”Ready to Race”, s-au numărat Ionel Pascotă (câștigător al titlului Alpe Adria, multiplu campion balcanic de SuperBike și SuperSport, câștigător al ROSBK clasa SuperSport) și Ionuț Mistode (câștigător al ROSBK clasa SuperBike și primul pilot român care va concura în Campionatul Mondial de Anduranță).

Ionuț Mistode:Am rămas surprins în mod plăcut de cât de manevrabil și stabil este KTM RC8 Red Bull Replica în viraje. Este o motocicletă care te ajută mult pe un astfel de circuit și faptul că am putut să mergem cu ea exact pe același traseu pe care concurăm în ROSBK a contat foarte mult, sper să am ocazia să o pilotez și pe alte circuite”.

Dan Tatoiu (Dementor KTM):Ne-am implicat într-un astfel de eveniment din dorința de a aduce cât mai aproape de potențialii noștri clienți motocicletele din gama on-road. KTM RC8 Red Bull Replica este o motocicletă care stă bine pe viraje și m-a surprins încă din primul tur cu manevrabilitatea sa, cea mai bună soluție pentru un test cu o astfel de motocicletă fiind câteva tururi de pistă.Vom continua să susținem evenimente din ROSBK și sezonul viitor, când pe piața din România va fi disponibil și noul naked KTM, 125 Duke”.