Federaţia Română de Motociclism caracterizează expertiza realizată în incidentul de la Caransebeş drept aberantă

Parcurgând ştirile apărute astăzi, cu privire la evoluţia anchetei ce îl vizează pe învinuitul Cristian Ungur, care pe data de 8 august a pătruns cu autoturismul pe pista aeroportului din Caransebeş, pe care se desfăşura etapa II din Campionatul Naţional de Viteză pe Aeroport, lovind patru persoane dintre care două grav, am constatat cum faptele trăite pe viu de membrii Federaţiei Române de Motociclism pot fi contrazise de expertize realizate în birou, cu largul concurs al organelor statului, plătite special să apere drepturile cetăţenilor.

Federaţia Română de Motociclism este siderată de expertiza comandată de anchetatori şi de Cristian Ungur, potrivit căreia acesta ar fi avut la momentul impactului 41 de km/h, iar victimele ar fi putut evita accidentul. Astfel de expertize nu pot decât să demonstreze că organele abilitate să le realizeze sunt plătite inutil.

Un incident minor poate pentru procurori, dacă ar fi avut o valenţă locală, nu poate rămâne astfel, în momentul în care este afectată o federaţie sportivă naţională şi patru oameni au fost accidentaţi, dintre care doi grav. Circumstanţele acestui eveniment trebuie clarificate obiectiv, cu martori şi nu din birouri.. Deja, Cătălin Cazacu, un membru al Federaţiei Române de Motociclism a fost reţinut pe nedrept de poliţia de frontieră Caraş Severin. De asemenea, există indicii că se încearcă şi o campanie de demonizare a motocicliştilor din zona Banatului, aşa cum este articolul apărut în data de 25 august pe www.adevarul.ro, “Motocicliştii îşi bat joc de poliţiştii din Timişoara care îi admiră cum încalcă legea”, realizat de fapt pe baza unui obscur filmuleţ de pe You Tube.

Federaţia Română de Motociclism solicită în mod public sprijinul cunoscutei motocicliste avocat Paula Iacob, al avocatului col. ( r ) Ion Soricică, preşedinte de onoare al FRM şi al procurorului Marius Iacob, procuror şef al Sectiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului de pe langa inalta curte de casatie si justitie, pentru soluţionarea obiectivă a acestui caz şi pedepsirea vinovaţilor, Cristian Ungur şi Lucian Brânzei.

Ceea ce omit Procuratura Caraş Severin şi organele locale ale statului este faptul că inicidentul a avut loc pe o proprietate privată, închiriată de Federaţia Română de Motociclism, fapt care nu se specifică în expertiza realizată de procurori.

Menţionăm că toate fotografiile realizate la faţa locului sunt proprietatea jurnalistei fotograf Valentina Sarosi, care a permis utilizarea lor gratuită până la data de 1.09.2010. După această dată, utilizarea fotografiilor se va face doar cu acordul expres al Valentinei Sarosi.

Marc Sandu -PR Federatia Romana de Motociclism