International Enduro Festival Transilvania 2010 – un adevarat succes

Aflat la a doua editie, Festivalul International Enduro din Transilvania ia amploare. In perioada 27 – 29 august, cu un numar dublu de inscrisi fata de anul precedent, editia 2010 a adunat participanti din toate colturile Romaniei, precum si din Ungaria, Austria sau Slovacia. Patrick Boissy, organizatorul festivalului, s-a alaturat echipei de piloti de la Patrick Moto si celorlati peste 150 de participanti la acest eveniment, pasionati enduro.

Desi se desfasoara sub denumirea de festival, evenimentul a fost organizat cu mai multe probe dramatice in peisaje salbatice pentru a demonstra inca odata ca acest sport este o reala proba de anduranta, o competitie atat cu natura cat si cu tine insuti.

In prima zi, au avut loc un enduro test, trasat pe dealul de langa partia de schi de la Ciumani; si o experienta „trial“ cu obstacole in spatele cabanei de la poalele dealului, pe care organizatorii au adus-o ca pe o noutate necesara in completarea probelor organizate la editia de anul trecut, unde enduristii s-au intrecut in urcari spectaculoase in pante la multe grade, precum si in cazaturi la fel de spectaculoase.

In ziua urmatoare, s-a dat startul unei ture pe munte, cu o lungime de cca 45-50 km, trasata pentru trei categorii de participanti: incepatori, intermediari si avansati. Daca pentru cativa dintre participanti, exercitiul a putut fi finalizat in cel mult 2 ore, pentru cei mai multi, aceasta tura a insemnat 4  – 5 ore de asidua cautare a aderentei pe radacini, bolovani si stanci inclinate.

Ultima zi a fost rezervată unei plimbari relaxate, insa ploaia si obosela acumulata a imputinat vizibil randurile celor dispusi sa participle la aceasta ultima “proba”; caracterul excursionist al acesteia potrivindu-se mai putin cu natura aventuroasa a unui sport extrem.

Rezultatul a fost un spectacol demn de aplauze, la care participantii si-au demonstrat curajul de a infrunta o natura colturoasa si abrupta si propriile lor limite, precum si curajul de a renunta cu fruntea sus atunci cand limitele le-au fost cu mult depasite. Au ramas cu totii, fara indoiala, cu amintirea unei experiente unde motoarele ambalate si muzica rock si-au gasit o aderenta perfecta la solitudinea muntelui. Toate acestea au fost completate cu bere din belsug, focuri de tabara si voie buna.

Pentru cei prezenti la IEFTA 2010 , fie ei participanti,fani,etc. am reusit sa facem un DVD foarte frumos ce contine peste 150 de fotografii la rezolutia originala . Cei interesati ne pot contacta la adresa de email : [email protected]  pentru a afla mai multe detalii .


Tiberiu Popescu – Motorsportnews Team

[nggallery id=50]