Ionel Pascotă, campion naţional la Superbike

Penultima etapa a Campionatului Naţional de Viteză pe circuit s-a desfăşurat pe 3 şi 4 iulie pe circuitul Slovakiaring, în Slovacia, Ionel Pascotă, pilotul clubului Pascota Racing Team Giroc reuşind să îşi asigure deja titlul de campion naţional la clasa 1000 Superbike. Acest lucru se întâmplă după ce Ionel Pascotă nu a mai alergat de patru ani la această. Pilotul originar din Giroc, judeţul Timişoara a fost urmat de Ionuţ Mistode, pe locul trei clasându-se Bogdan Vrăjitoru.

Mircea Vrăjitoru, românul clasat în prezent pe locul 13 în Campionatul European Superstock 600 a câştigat la clasa 600 Supersport, urmat de Ionel Pascotă şi de către Pop Petre, aflat la primul podium al carierei.

‘‘Au existat câteva probleme tehnice în timpul cursei la clasa 600 Supersport, acestea nepermiţând motocicletei să funcţioneze la parametri optimi, dar într-un final am reuşit să mă clasez  pe poziţia a doua, fiind încă în cărţi pentru câştigarea titlului de campion naţional si la această clasă. Echipa noastră se pregăteşte şi pentru etapele din Campionatul Naţional de Viteză pe Aeroport, de la sfârşitul acestei luni, unde voi lupta pentru a aduce încă două titluri de campion naţional, la Supersport şi Superbike’’, a declarat Ionel Pascotă.

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Motociclism Viteza pe Circuit se va desfăşura la Most, în Cehia, în perioada 24-25 iulie 2010 iar etapa de Motociclism Viteză pe Aeroport se va desfăşura la Caransebes, în data de 01 iulie 2010.