Mani Gyenes va lua startul in Raliul Dakar 2015


Pilotul sătmărean Emanuel “Mani” Gyenes va concura în ediția 2015 a Raliului Dakar, cea mai dificilă competiție din sportul cu motor. Sub culorile Autonet Motorcycle Team, Mani va lua startul în cel de al cincelea său Dakar și speră ca la finalul celor peste 9.000 de km să se claseze între primii 20 de rideri, la fel cum a făcut la edițiile din 2011 și 2012.

 Mani Gyenes si motocicleta din Dakar 2015

A șaptea ediție sud-americană a celui mai dificil raliu din lume va debuta pe 4 ianuarie în Buenos Aires și include 13 probe speciale cu o lungime totală de 4.752 km, la categoria moto. După incursiunea în Bolivia și Chile, riderii rămași în competiție vor reveni în capitala Argentinei pe 17 ianuarie, după ce vor parcurge în total 9.295 de km. Organizatorii raliului au pregătit speciale care îi vor pune la grea încercare pe rideri: de la porțiunile rapide și înguste din Patagonia, la speciale care ajung la 4.000 de metri altitudine în Anzi, de la dunele din deșertul Atacama, la Salar de Uyuni cel mai plat loc de pe Terra. În această ediție motocicliștii vor avea și patru etape maraton, adică nu vor beneficia de ajutorul echipelor de asistență tehnică, iar cea mai lungă zi va fi cea de pe 16 ianuarie, când au de stat în șa pe o distanță de 1.024 de km.

 

Numărul de concurs al lui Mani este 49, va rula pe un KTM 450 Rally și va concura, la fel ca în 2011, la categoria Maraton – riderii de la această categorie nu au voie să schimbe, de-a lungul celor două săptămâni, o serie de componente ale motocicletei printre acestea aflându-se și motorul. Tot ca în 2011 mecanicul său va fi Romeo Duicu, primul român care a terminat Raliul Dakar în America de Sud.

 

Mani Gyenes #49: Pentru mine Raliul Dakar este un mod de viață. Din păcate, nu am găsit bugetul pentru a concura în 2013 și în 2014, iar acum revenirea în Dakar este incredibilă. Ultima dată când am concurat am reușit să termin pe 17 în clasamentulgeneral și sper ca în acest an să mă clasez tot în top 20. În 2011 am fost cel mai rapid la clasă Maraton și în acest an voiîncerca să revin pe podium. Va fi foarte dificil în Bolivia pentru că vom rula la altitudini foarte mari, dar raliul Dakar nu este ocursă ușoară.Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă revenire mea în Raliul Dakar și celor care m-au sprijinitpână acum.

 

Palmares Internațional

2014 – medalie de aur Red Bull Sea to Sky;

2013 – locul 2 Expert Single Red Bull Romaniacs;

2012 – locul 17 clasamentul general al raliului Dakar;

2011 – locul 1 clasa Maraton raliul Dakar, locul 18 în clasamentul general al raliului, locul 4 în trofeul Amatorilor (aici sunt incluși toți piloții care nu reprezintă în mod oficial un constructor);

2010 – locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, locul 4 clasa Super Producție +450 cmc în Raliul Tunisiei (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general;

2009 – locul 2 clasa Expert Single Red Bull Romaniacs;

locul 1 clasa Producție a Raliului Marocului (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general;

2008 – locul 2 clasa 450 cmc Dakar Series Central Europe Rally, locul 14 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, victorie de specială în Raliul Faraonilor (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 6 în clasamentul general;

2007 – locul 9 la debutanți, locul 46 la general și 18 la clasa Producție în Raliul Dakar, Medalie de argint la International Six Days Enduro – Chile, locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs;

2006 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Expert Team, coechipier Laszlo Olah;

2005 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Exprt Team, coechipier Laszlo Olah.

 

Revenirea în Raliul Dakar a lui Mani Gyenes se datorează: Autonet Motorcycle Team, Consiliului Județean Satu Mare,Consiliului Local Satu Mare,Vectra Racing, Cheile Grădiștei, Schaeffler, Motul, Delphi, TRW, Goldentyre,TuiTravel, Kenny.

Comentarii

comentarii