Documentarul dedicat carierei și vieții multiplului campion mondial de Formula 1, Ayrton Senna da Silva va fi proiectat în cadrul celei de a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film DaKINO. Filmul în regia laureatului BAFTA, Asif Kapadia va rula la Cinema Scala din București astazi, 25 noiembrie, ora 17.00 – intrarea este liberă.
Pilotul brazilian Ayrton Senna a schimbat modul în care era privită Formula 1. Cel mai popular sport cu motor din lume a căpătat o altă dimensiune datorită campionului mondial din sezoanele 1988, 1990 și 1991. Ce a avut Senna atât de special și de ce a intrat în istoria sportului descoperiți vizionând SENNA, filmul votat de public cel mai bun Documentar Internaţional la Festivalul Internaţional de Film Sundance (2011). Documentarul prezintă atât cariera cât și viața lui Ayrton Senna și este o pagină de istorie datorită numeroaselor imagini de arhivă care nu au fost făcute publice până la apariția acestui film.
SENNA rulează în cadrul DaKINO la secțiunea BRILLIANT DOCS care își propune un focus pe trei figuri emblematice care au excelat sau exceleaza înca în domeniul lor de activitate: Ayrton Senna, Bobby Fischer ți Donald Trump prin titlurile:
SENNA, regia Asif Kapadia (Marea Britanie, 2010)
YOU’VE BEEN TRUMPED, regia Anthony Baxter (Marea Britanie, 2011)
BOBBY FISCHER AGAINST THE WORLD, regia Liz Garbus (SUA- Marea Britanie- Islanda, 2011).
Puteți vota cel mai bun documentar de la cea de a 21- ediție a Festivalului Internațional DaKINO pe website-ul dakinoiff.ro
SENNA
Marea Britanie, 106 min
Regia: Asif Kapadia