Promo Rally TOTAL – Etapa a doua

44 de participanţi au trecut peste „ameninţarea” meteo referitoare la ziua de duminică, 19 noiembrie, când a fost programată cea de-a doua etapă a Promo Rally TOTAL, destinată piloților amatori. Astfel în „lipsa” zăpezii atât de înspăimântătoare cei 44 de amatori dar şi câţiva piloţi licenţiaţi, au luat startul în locaţia de acum cunoscută – aleile asfaltate din jurul fostului Stadion Municipal, în cea de-a doua etapă a Promo Rally TOTAL.

Întrecerile s-au desfăşurat pe un traseu redesenat de această dată de domnul Ionuţ Roman – directorul sportiv al campionatului şi a fost extrem de apreciat de către participanţi dar şi de către spectatori, care după o prezență ezitantă la prima etapă şi-au făcut apariţia în număr mare pe aleile din cartierul Bartolomeu.

 

În urma spectaculoaselor întreceri, desfăşurate fără precipitaţii dar pe un frig pătrunzător, podiumurile claselor de concurs au fost ocupate după cum urmează:

 

Victoria la Clasa 3, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată peste 2201 cmc, i-a apartinut lui Karoly Kovacs (Renault Megane RS), el fiind urmat pe locul doi, de George Cârstea (Audi TT) și de Alexandru Maxim (Skoda Octavia RS) – locul trei.

 

Victoria Clasei 2, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată între 1601 și 2200 cmc, i-a revenit lui Bogdan Seciu (Ford Fiesta), care a devansat-o pe Laura Dobre (Ford Fiesta) – locul doi. Ultima poziție a podiumului a fost ocupată de Rudolf Daniel Frohlich (Ford Focus ST).

 

Clasa 1, destinată propulsoarelor sub 1600 cmc, a fost câștigată de Andrei Teodor Hreninciuc, la volanul unui Ford Fiesta. Podiumul a fost completat de Paul Greavu (Suzuki Swift Sport) – locul doi și Adrian Manta (Citroen C2 VTS) – locul trei.

 

Pe prima treaptă a podiumului clasamentului automobilelor Diesel a urcat Horia Mălăcescu (Opel Astra), fiind urmat de Alexandru Olteanu (Opel Corsa) – locul doi și de Vlad Mihai Colceriu (Seat Ibiza) – locul trei.

 

Pentru etapa a doua a Promo Rally TOTAL s-au înscris și trei echipe, dintre care doar echipele Top Garage, în componența Bogdan Seciu, Laura Dobre, Alexandru Olteanu, Sebastian Costachesi RRT Juniorcu Erik Fazakas, Laurențiu Eduard Hanga, Zsolt Kopacz în componență au reușit să aducă puncte în clasamentul general. Nici un membru al echipei Frontex Service (Octavian Feșu, Marcel Ardelean, Mihai Georgescu) nu a reușit sa obțină puncte la clasă, implicit pentru echipă.

 

Chiar dacă în întrecerea piloților licențiați Mihai Alexandru Popa (Peugeot 106) a reușit cel mai rapid timp al zilei (2:00,1,în manșa a treia) acesta a trebuit sa se mulțumească doar cu locul doi. Florian Niturad (Peugeot 106)cu o evoluție constantă a câștigat categoria licențiaților,podiumul fiind completat de Mihai Alexandru Popa (Peugeot 106) – locul doi și de Szilard Kiss (Opel Astra) – locul trei.

 

Etapa următoare a Promo Rally TOTAL se va desfășura în data de 17Decembrie 2017, în aceeași locație, dar pe un traseu având un „desen” nou pentru toți cei care vor fi prezenți.

 

Clasamente complete:

• Clasament General (Etapa a II-a)

• Clasament Echipe (Etapa a II-a)

• Clasament Diesel (Etapa a II-a)

• Clasament Licentiati (Etapa a II-a)

• Clasament Clase (Etapa a II-a)

• Clasament dupa doua etape

 

Urmăriți www.autorally.ro sau Facebook(Promo Rally TOTAL) pentru informații.

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Județene de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Cupele sunt asigurate de INFINITY TROPHY.

 

Parteneri: Konvekta, Apel OneMed, Agenția Century, Time is Coffee.

 

Partener tradiţional al organizatorilor, compania OMNIASIG se alătură începând cu etapa a doua a campionatului Promo Rally TOTAL.

 

Parteneri media: www.autorally.ro, Brașov TV, Rock FM, Zile și Nopți.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier,PolițiaLocalăBrașov,  ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov.