Regal european pe circuitul de motocross din Zărneşti

Circuitul de motocross din Zărneşti a găzduit pe 5 iunie cea de a patra etapă a sezonului 2010 din Campionatul European de Motocross. Cursa clasei 65 cmc a fost câştigată de Brian Hsu – Germania, la 85 cmc s-a impus Tim Gaiser – Slovenia, iar pe primul loc la Open s-a clasat Nenad Sipek din Croaţia.

La start au fost prezenţi 79 de piloţi din 20 de ţări,  11 din aceştia fiind riderii români care s-au bucurat că au avut şansa să îşi măsoare forţele cu piloţii care fac sezoane complete în campionatul european.

Din păcate, însă nu toţi cei 11 români au şi concurat în cele două manşe ale cursei de la Zărneşti. Julian Răduţă înscris la clasa Open şi privit ca favorit la top 15 s-a accidentat la glezna stângă în calificări şi a fost nevoit să privească cursele de pe margine. Chiar în ziua în care a împlinit 16 ani, David Husarciuc nu s-a putut bucura de această etapă de campionat european, din cauza unor probleme tehnice fiind nevoit să se retragă după jumătatea primei manşe.

Eroul etapei a fost Geroge Cabăl. La mai puţin de trei luni după o accidentare foarte gravă survenită în timpul etapei de campionat est-european din Grecia în urma căreia şi-a fisurat ficatul, George a ţinut neapărat să concureze în cursa de la Zărneşti. Deşi, medicii i-au recomandat să stea departe de motocicletă timp de şase luni, pilotul în vârstă de 17 ani a evoluat în cele două manşe ale cursei clasei Open clasându-se în final pe locul 18.

Cel mai bun pilot român la clasa Open a fost Adrian Răduţă, campion est European în sezonul 2009, şi ocupantul locului 13 în etapa de la Zărneşti.

Petter Goris – membru al Comisiei Europene de Motocross:

Circuitul de motocross de la Zărneşti este unul foarte frumos, iar evenimentul de astăzi a fost unul foarte bun. Organizatorii s-au achitat de toate sarcinile, iar din punctul meu de vedere ca şi reprezentant al Uniunii Europene de Motocross pot spune că aceasta a fost una din cele mai bune etape de campionat pentru clasele 65 cmc, 85 cmc şi Open. Din punctul nostru de vedere etapa de la Zărenşti va fi inclusă şi în calendarul sezonului 2011.

Clasament final clasa 65 cmc

  1. Brian Hsu – Germania
  2. Tamur Talviku – Estonia
  3. Noud Van Kraaij – Olanda

………………………………………..

13. Robert Tompa – România

…………………………………….

19. Alin Grădinaru – România

………………………………………..

Clasament final clasa 85 cmc

  1. Tim Gaiser – Slovenia
  2. Micha Boy De Wall – Olanda
  3. Jorge Zaragoza Beltran – Spania

…………………………………….

28. Ionuţ Corbea – România

Clasament final clasa Open

1.      Nenad Sipek – Croaţia

2.      Dimitry Parshin – Rusia

3.      Lukasz Lonka – Polonia

………………………………………

13. Adrian Răduţă – România

………………………………………..

16. Istvan Balazs – România

17. Mihai Stoichescu – România

18. George Cabăl – România

………………………………………..

20. Cristian Pătrăşcoiu – România

21. Ionuţ Cojanu – România

22. David Husarciuc – România

Clasament complet :

emx65-overall

emxopen-overall

credit foto: Simcat

Renatta Stepanov

PR Officer Vectra Racing