Publicitate

 

Cea de-a 44-a ediție a Salonului Rétromobile va avea loc la Porte de Versailles, Paris, în perioada 6-10 februarie 2019. Cei 120 000 de vizitatori așteptați vor putea admira în cele cinci zile Conceptul PEUGEOT e-LEGEND, un vehicul 100% electric, autonom și conectat al Mărcii. Vedeta ultimului Salon Auto de la Paris va fi expusă alături de modelul PEUGEOT VLV, primul vehicul electric al mărcii. Standul va găzdui și modelele PEUGEOT 201 Torpedo și PEUGEOT 304, care vor sărbători cea de-a 90-a, respectiv a 50-a aniversare. PEUGEOT 604 TI și PEUGEOT 204 Coupé care participă la Tour Auto 2019 vor completa colecția.

L’Aventure PEUGEOT prezintă în acest an la Salonul Rétromobile șase vehicule care vor ocupa Standul F029 din Pavilionul 1.

  • PEUGEOT VLV (“Véhicule Léger de Ville”,  sau Vehicul Ușor de Oraș) este primul model electric al mărcii, prezentat în mai 1941 sub forma unui mini-cabriolet. Acest vehicul propulsat de patru baterii de 12 volți oferea deja o autonomie de 70-80 km și o viteză maximă de 36 km/h. Modelul întruchipează un an în care PEUGEOT a abordat cu fermitate tranziția energetică, fiecare model nou dispunând de acum înainte de o versiune electrificată.
  • PEUGEOT 201 Torpédo, prezentat de organizația Amis du Lion, celebrează în acest an cea de-a 90-a aniversare. Primul vehicul din legendara serie “2” a fost expus la Salonul Auto de la Paris din 1929. Inaugurând sistemul de numerotare cu trei cifre și un zero în mijloc, modelul va fi produs în aproape 143 000 de unități.
  • PEUGEOT 304, prezentat de Club PEUGEOT 204 & 304, este cel mai vechi model cunoscut aflat încă în circulație. Versiunea expusă este identică cu modelul prezentat în același pavilion la Salonul Auto de la Paris din octombrie 1969.
  • PEUGEOT 604, prezentat de Club 604 International, a fost primul model PEUGEOT cu motor cu șase cilindri, prezentat în avanpremieră la Salonul Auto de la Geneva din martie 1975. Designul său, semnat Pininfarina, l-a făcut la acel moment un model eminamente de prestigiu.
  • PEUGEOT 204 Coupé din 1967 prezentat tot de Club PEUGEOT 204 & 304, aparține Muzeului Aventure PEUGEOT. Modelul participă la Tour Auto 2019 și prezintă la Rétromobile un nou design de caroserie conceput de echipele PEUGEOT Design.
  • Și pentru a completa tabloul, echipa din cadrul Aventure Automobile din Poissy va expune magnificul Talbot Tagora SX din 1983 propulsat de un motor V6 PRV de 2,664 cm3.

 

 

 Conceptul PEUGEOT e-LEGEND 100% electric, autonom și conectat însoțește predecesorii săi, oferind viziunea mărcii PEUGEOT asupra unui viitor optimist și ultra-dezirabil în industria auto.

Comentarii

comentarii

Publicitate

Sorry, the comment form is closed at this time.

Motorsportnews.ro