Spectacol de top pe arena Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross

25 de concurenți dornici de victorie. Un traseu dificil, extrem de tehnic. Public numeros. Spectatori care au devenit piloți pentru o zi. O Toyota Cellica pe care a făcut istorie Carlos Sainz, pe traseu. Parada spectaculoaselor și frumoaselor ARO IMS și foste glorii ale pilotajului românesc prezente lângă traseu. Acestea au fost ingredientele pentru două zile de spectacol extrem la Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross, organizată de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung. Competiția, cotată ca etapa a IV-a din Campionatul național de Rally Cross, a fost organizată sub egida Federației Române de Automobilism.

Sub privirile vicepreședintelui FRAS Cătălin Nicolaescu, piloții au dat tot ce au avut mai bun și au făcut proba îndemânării, talentului și determinării la cote foarte ridicate. Președintele Norris Măgeanu a fost prezent la Câmpulung înaintea competiției, asistând la eforturile organizatorilor de a asigura o pistă la un nivel superior în contextul în care cu o săptămână înainte de concurs arena era o adevărată mlaștină. Nu a lipsit parada IMS-urilor, mașini de colecție, fabricate din 1964 până în 1974, pe care pasionații automobilelor ARO le-au recondiționat.

 

Finalele au fost marcate de multe momente neprevăzute, de răsturnări de situație incredibile. Amfiteatrul de pe platoul din cartierul muscelean Grui a devenit o adevărată arenă în care gladiatorii cei mai tehnici și mai încrezători în șansele lor au câștigat în fața mulțimii care i-a ovaționat. 

 

Clasament RALLY CROSS CUPA CÂMPULUNG MUSCEL 2017

 

Proiectul Pilot pentru o zi: Primarul Câmpulungului, la start

Și spectatorii au putut gusta puțin din adrenalina pe care o simt concurenții. Șapte dintre ei au urcat la volanul bolizilor și au alergat pe traseu. Printre cei care au intrat în competiția timpilor s-a numărat și primarul municipiului Câmpulung, Liviu Țâroiu, care a arătat că este, la fel ca mulți musceleni, un iubitor al motorsportului. De la eveniment nu a lipsit nici  campionul Ion Balzac Mihăilă, unul dintre piloții fostei uzine ARO. De precizat că organizatorii au testat traseul și pe timp de noapte și nu este exclus ca pe viitor să asistăm la o reală surpriză pe arena din Grui. Mai multe fotografii și imagini filmate cu drona de la finale puteți accesa pe pagina de Facebook a evenimentului, la linkul https://www.facebook.com/cupacamulung/
 


Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș,  Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom! 

 

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2017

 

Brothers Motor Sport dorește să mulțumească pe această cale Primăriei Câmpulung, CJ Argeș, tuturor partenerilor tehnici și media pentru sprijinul acordat, spectatorilor pentru numărul mare în care au asistat la competiție și vă lansează de pe acum invitația pentru a participa, în perioada 23-24 septembrie, la Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă, cel mai mare eveniment automobilistic găzduit de județul Argeș în 2017, eveniment care va fi organizat, conform tradiției, pe traseul Lerești- Voina!