Victorie istorică a unui MINI la Dakar

Marca Mini şi-a câştigat celebritatea în anii ‘60, cu trei victorii spectaculoase în prestigiosul Raliu Monte Carlo. Acum MINI se impune în cea mai dificilă cursă de anduranţă din lume – Raliul Dakar.  Stéphane Peterhansel şi X-raid Team au câştigat ediţia 2012 a Raliului Dakar cu modelul MINI ALL4 Racing. Pilotul francez are în palmares 10 victorii, dintre care 6 cu motocicletă şi 4 cu un automobil.

 

Stéphane Peterhansel cunoaşte Raliul Dakar. El ştie că învingătorul nu este declarat până când ultima etapă nu se încheie. Traseul este prea plin de capcane şi competitorii sunt prea buni pentru a putea sărbători în avans. Acesta este motivul pentru care Stéphane nu a acceptat niciun fel de felicitări în avans la bivuacul dinaintea ultimei zile a competiţiei – chiar dacă deţinea un avans de aproape 43 de minute în faţa coechipierului Joan “Nani” Roma, aflat pe locul al doilea în clasamentul general tot cu un MINI ALL4 Racing.

 

Nu era prea încrezător nici cu privire la faptul că următorul contracandidat la victoria finală, Giniel de Villiers, era la peste o oră şi 15 minute în spatele lui. “Simt de parcă m-aş afla în continuare în cursă“, a spus Stéphane. “Mai este o probă specială de 30 kilometri şi am putea avea o problemă tehnică. Încă îmi ţin răsuflarea. Voi respira normal în momentul în care voi urca pe podium.

 

 

 

Fără îndoială, cele 24 de ore fără oxigen au dat rezultate pentru Stéphane. După ultimii 29 de kilometri competitivi ai Raliul Dakar 2012, de la Pisco la Lima, a devenit oficial: câştigătorul este Stéphane Peterhansel.

 

Stéphane nu şi-a asumat niciun fel de riscuri în cea de-a 14-a şi ultimă etapă. Faptul că a terminat speciala (câştigată de Robby Gordon) pe locul al zecelea nu a mai contat, datorită avansului confortabil pe care îl deţinea în clasamentul general şi cu care a pornit în ziua finală. La sfârşit, cronometrul a arătat un timp total de 38h44:56. Atât a durat parcurgerea celor aproape 4.000 de kilometri de sectoare cronometrate, de la Mar del Plata (Argentina) în capitala statului Peru, Lima.

 

De asemenea, a fost cea de-a zecea victorie reuşită de Stéphane în clasamentul general al Raliului Dakar. Ultima dată când s-a impus a fost în 2007. Niciun alt pilot nu a obţinut mai multe triumfuri decât Stéphane în ierarhia generală a competiţiei. “Când ştiu cât de dificil este să câştigi Dakar, este incredibil că eu am reuşit să obţin zece succese. A trecut mult timp de la ultima izbândă, am aşteptat cinci ani pentru a mă impune din nou”, a spus câştigătorul. “Faptul că am obţinut victoria şi pe continentul sud-american este o mare uşurare, este printre cele mai bune victorii ale mele. Câştigarea raliului pentru Team X-raid face lucrurile şi mai speciale, din moment ce Sven Quandt a aşteptat acest succes de mai mulţi ani. Nu ştiu ce ar trebui să fac pentru a reuşit altă victorie. Depăşirea acestui record va fi o misiune dificilă – pentru ceilalţi!

 

 

 

Echipa X-raid a reuşit spargerea unei noi bariere ca urmare a succesului obţinut de Stéphane. A fost cel dintâi succes în Dakar pentru echipa X-raid, aflată la cea de-a zecea participare. Aşa că au fost numeroase motive de sărbătoare. “Să câştigi cel mai dur raliu din lume este ceva cu totul special. Este victoria pe care ne-o dorim de foarte multă vreme. Felicitării lui Stéphane pentru cel de-al zecelea succes al lui în Dakar. Încă o dată, el a demonstrat ce pilot remarcabil poate fi. Desigur, nu putem să nu-l felicităm şi pe navigatorul său, Jean-Paul Cottret“, a declarat directorul echipei, Sven Quandt.

 

Quandt a înscris cinci MINI ALL4 Racing în această ediţie a Raliului Dakar. Faptul că toate cele cinci maşini au ajuns la sosire demonstrează fiabilitatea deosebită a modelului MINI ALL4 Racing, precum şi calitatea echipei X-raid. Quandt: “Vreau să le mulţumesc tuturor piloţilor şi navigatorilor, dar şi întregii echipe X-raid pentru efortul extraordinar pe care l-au făcut. Ei au făcut ca prima victorie în Dakar din istoria echipei X-raid să devină realitate“.

 

Per total, rezultatul este unul cu adevărat impresionant. Toţi piloţii MINI ALL4 Racing s-au clasat în Top 10. Joan “Nani” Roma a încheiat al doilea, iar Leonid Noviţki a fost al patrulea, în timp ce Ricardo Leal dos Santos şi Krzysztof Holowczyc au ocupat locurile al optulea, respectiv al zecelea în clasamentul general. De-a lungul întregii competiţii, unul din modelele MINI ale echipei X-raid s-a aflat în vârful ierarhiei generale.

 

 

Clasamentul final al Raliului Dakar 2012

1. Stéphane Peterhansel – Jean-Paul Cottret    Franţa – Franţa / MINI ALL4 Racing    38h54:46
2. Joan “Nani” Roma – Michel Périn    Spania – Franţa / MINI ALL 4 Racing    +41:56
3. Giniel de Villiers – Dirk von Zitzewitz    Africa de Sud – Germania / Toyota Pickup Hilux    +1h13:25
4. Leonid Noviţki – Andreas Schulz    Rusia – Germania / MINI ALL 4 Racing    +2h11:54
5. Robby Gordon – Johnny Campbell    SUA – SUA / Hummer H3    +2h16:53

8. Ricardo Leal dos Santos – Paulo Fiuza    Portugalia – Portugalia / MINI ALL4 Racing    +5h03:18

10. Krzysztof Holowczyc – Jean-Marc Fortin    Polonia – Belgia / MINI ALL4 Racing    +6h59:38

Echipa X-raid a câştigat opt etape astfel: Leonid Noviţki – 1 (1), Joan “Nani” Roma – 3 (3, 8, 10), Stéphane Peterhansel – 3 (4, 12, 13), Krzysztof Holowczyc – 1 (5). Etapa a şasea a fost anulată.

One thought on “Victorie istorică a unui MINI la Dakar”

  1. Furaciune!
    Culmea e ca acum 40 de ani francezii (Citroen) cistigau Monte Carlo dupa ce descalificasera pe Mini. Acum tot francezii fac manevre, dar ca sa cistige Mini…

Comments are closed.